Connect with us

CONSILIUL UE

Principala prioritate a președinției Sloveniei la Consiliul UE este redresarea economică și consolidarea autonomiei strategice a UE

Published

on

© European Union 2021 - Source : EP

Principala prioritate a președinției Sloveniei la Consiliul UE este redresarea economică și consolidarea rezilienței și autonomiei strategice a Uniunii Europene, a afirmat prim-ministrul sloven Janez Janša, marți, în plenul Parlamentului European, cu prilejul prezentării programului de lucru al președinției în următoarele șase luni.

Slovenia a preluat președinția Consiliului UE la 1 iulie, mandat pe care-l va exercita în următoarele șase luni, pentru a doua oară din 2008, sub sloganul “Împreună. Rezilienți. Europa.”.

„Slovenia va finaliza activitatea trio-ului în care am cooperat cu Germania și Portugalia, precum și unele dintre inițiativele și activitățile în care am fost implicați încă de la început”, a declarat premierul Janez Janša în discursul său de deschidere. „Este vorba despre crearea sau actualizarea planurilor și instrumentelor de reziliență a Uniunii în fața pandemiilor, precum și în fața unor atacuri cibernetice simetrice sau asimetrice puternice”, a precizat acesta.

Combaterea celui de-al patrulea val al epidemiei

De asemenea, președinția slovenă s-a angajat să facă tot ce este posibil pentru a consolida capacitatea de răspuns a UE în fața unui al patrulea val al pandemiei COVID-19 în toamnă.

„Facem tot ce ne stă în putință pentru a fi pregătiți pentru cel de-al patrulea val și pentru a ne asigura că acesta nu prezintă obstacolele și provocările pe care le-am văzut toamna trecută”, a subliniat Janša. „Suntem optimiști, deoarece strategia europeană de vaccinare funcționează și dă rezultate. Așteptările optimiste sunt, de asemenea, condiționate de accelerarea vaccinării și de dorința reală a cetățenilor noștri de a se vaccina realmente”, a adăugat șeful guvernului sloven..

El a felicitat, de asemenea, statele membre pentru certificatului digital Covid, care este deja utilizat și care, potrivit lui Janša, facilitaează organizarea și desfășurarea unor activități cu mai multă libertate decât în lipsa acestuia.

UE poate fi un lider al tranziției ecologice doar cu participarea tuturor părților componente

Premierul sloven a atenționat că UE poate fi un lider în reducerea emisiilor cu efect de seră, dar nu poate atinge singură acest obiectiv.

„În decembrie anul trecut, ne-am stabilit obiectivul ambițios de reducere cu 55% a emisiilor până în 2030. Prin acest obiectiv, dorim să încurajăm restul lumii să ne urmeze exemplul, Însă, este important să ne asigurăm că părțile individuale ale tranziției nu plătesc un preț prea mare, că industria europeană nu este distrusă și că prețurile la electricitate nu cresc în mod disproporționat, a subliniat Janša la prezentarea programului de șase luni al președinției slovene a Consiliului UE. 

Statul de drept ar trebui să fie de competența instanțelor, nu a politicului

În discursul său de mai bine de jumătate de oră, el a subliniat, de asemenea, importanța respectării statului de drept pe baza acelorași criterii, întrucât aceasta este o condiție cheie pentru încrederea reciprocă între membri. De asemenea, premierul sloven a subliniat că statul de drept ar trebui să fie de competența instanțelor, nu a politicului

„Statul de drept ar trebui să fie întotdeauna judecat de o instanță independentă, nu de un organism politic, consideră Janša. Respectarea statului de drept pe baza unor standarde egale este esențială pentru încrederea cetățenilor în instituțiile publice și o condiție prealabilă pentru încrederea reciprocă între statele membre”, a adăugat el.

Citiți și Comisia Europeană face apel la președinția slovenă a Consiliului să continue activitatea pe dosarele privind statul de drept

De asemenea, premierul a precizat că președinția slovenă se va concentra pe asigurarea unei Uniuni a justiției și a libertății.

„Uniunea Europeană va fi o Uniune a drepturilor și responsabilităților echilibrate, a unei protecții ridicate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, inclusiv a dreptului la libertatea de exprimare, a spus Janša.

Definirea relațiilor UE cu Rusia și Turcia pe termen lung/Implicarea mai mare în Balcanii de Vest

În ceea ce privește politica externă și de extindere a UE, Janša a subliniat necesitatea unei definiții clare a relației pe termen lung a UE cu Turcia și Rusia: „Turcia devine unul dintre cei mai importanți actori din Marea Mediterană”.

Jansa a menționat, de asemenea, că Ljubljana se va concentra pe relațiile dintre Uniunea Europeană și Balcanii de Vest, anunțând în același timp că va organiza un summit al UE cu țările din Balcanii de Vest în octombrie, în Slovenia.

„Scopul nostru este să revitalizăm perspectiva UE pentru țările din Balcanii de Vest”, a declarat premierul sloven, recunoscând că există unele dificultăți în extinderea Uniunii.

Janša a subliniat, de asemenea, importanța unei implicări mai mari a UE în Balcanii de Vest, explicând că dacă aceasta nu este activă, o va face o altă putere cu interese diferite, făcând trimitere, în context, la China și Rusia.

Nu în ultimul rând, premierul sloven a adus în discuție și problema migrației, care este strâns legată de regiunea Balcanilor de Vest, pe unde trece una dintre cele două rute majore de migrație către Uniunea Europeană. În acest sens, el a pledat pentru standarde comune ridicate privind securitate la frontierele externe ale UE.

„Nu ar trebui să existe diferențe în ceea ce privește controlul frontierelor externe ale UE”, a punctat Janez Janša.

Președinția slovenă la Consiliul UE se va concentra în timpul mandatului său pe redresarea post-pandemie, în principal pe punerea în aplicare a Mecanismului de Redresare și Reziliență, Conferința privind viitorul Europei, tranziția ecologică, securitatea cibernetică și transformarea digitală, statul de drept, migrație și Uniunea Europeană a Sănătății.

 

Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

CONSILIUL UE

Consiliul Afaceri Generale: Secretarul de stat MAE, Iulia Matei, a exprimat sprijinul României față de consolidarea rezilienței UE

Published

on

Secretarul de stat pentru afaceri europene, Iulia Matei, a participat marți, 21 septembrie 2021, la Bruxelles, la reuniunea miniștrilor și secretarilor de stat pentru afaceri europene din statele membre UE, se arată în comunicatul oficial, remis CaleaEuropeană. 

Agenda reuniunii a inclus prezentarea priorităților Președinției slovene a Consiliului UE, un schimb de opinii cu privire la agenda adnotată a reuniunii Consiliului European din 21-22 octombrie, precum și o discuție referitoare la continuarea coordonării, la nivelul UE, în contextul pandemiei de Covid-19.

De asemenea, pe agenda reuniunii au mai figurat: o dezbatere cu privire la programul legislativ al Comisiei Europene, în contextul publicării Raportului anual de prognoză și a scrisorii de intenție cu privire la prioritățile pentru anul 2022, precum și o informare cu privire la derularea Conferinței privind viitorul Europei. De asemenea, Comisia Europeană a informat statele membre cu privire la stadiul relațiilor dintre UE și UK.

Miniștrii au evaluat situația actuală a relațiilor dintre UE și Regatul Unit, iar vicepreședintele Comisiei Europene, Maroš Šefčovič, a informat miniștrii cu privire la cele mai recente evoluții, inclusiv cu privire la recenta sa vizită în Irlanda și în Irlanda de Nord, se arată în concluziile Consiliului. 

În contextul prezentării formale a programului Președinției slovene a Consiliului, secretarul de stat Iulia Matei a exprimat sprijinul României față de prioritățile pe care această Președinție le-a formulat pentru semestrul în curs, cu accent pe consolidarea rezilienței Uniunii, atât în plan intern, cât și al acțiunii externe, inclusiv din perspectiva lecțiilor desprinse din criza generată de pandemia de Covid -19.

Referitor la evoluțiile determinate de pandemia de Covid-19, secretarul de stat român a subliniat necesitatea continuării asigurării unei cât mai bune coordonări la nivelul UE, în măsură să asigure un răspuns rapid și eficient al statelor membre la provocările pe care această pandemie continuă să le genereze. În cadrul discuțiilor, au mai fost abordate aspecte privind adaptarea măsurilor la contextul epidemiologic actual, având în vedere rata de vaccinare la nivelul UE și dimensiunea internațională, în contextul necesității sprijinirii statelor terțe cu capacități reduse pentru îmbunătățirea accesului la vaccinuri.

În raport cu agenda viitoarei reuniuni a Consiliului European din 21-22 octombrie, secretarul de stat Iulia Matei a evocat necesitatea includerii, pe agenda acestei reuniuni, a unei dezbateri cu privire la evoluțiile prețurilor la energie. A exprimat, în context, necesitatea unor discuții pe tema legăturii dintre evoluțiile care au loc în domeniile energiei și schimbării climatice și impactul acestora asupra consumatorilor vulnerabili din spațiul UE, în scopul identificării unor soluții adecvate la nivel european. Cu referire la agenda digitală, secretarul de stat Iulia Matei a subliniat necesitatea stabilirii unui cadru clar, cu o abordare politică mai accentuată, a dezbaterii pe această temă.

În context, a reiterat sprijinul pentru obținerea de progrese în dosarele legislative pendinte, subliniind și importanța consolidării rezilienței în domeniul securității cibernetice. Totodată, cu privire la agenda externă a Uniunii, secretarul de stat Iulia Matei a reiterat importanța unei bune pregătiri a viitorului Summit al Parteneriatului Estic și a stabilirii unei viziuni strategice, pe termen lung, post 2020 a Uniunii Europene în relația cu statele PaE, precum și a unor obiective concrete care să fie realizate de către acestea. A arătat că viitoarea Declarație a Summit-ului trebuie să transmită un semnal clar statelor partenere, de solidaritate cu acestea, îndeosebi în contextul provocărilor actuale cu care se confruntă.

Referitor la Conferința privind viitorul Europei, secretarul de stat Iulia Matei a reiterat importanța dezbaterilor pentru consolidarea relației Uniunii cu cetățenii, a solidarității și a unității europene, precum și a rezilienței UE în fața crizelor. A subliniat importanța unei bune pregătiri a mesajelor transmise şi a coordonării pozițiilor la nivelul Consiliului în perspectiva Plenarelor Conferinței şi a grupurilor tematice ale acesteia, astfel încât rezultatele Conferinței să reflecte multitudinea de opinii exprimate la nivelul statelor membre şi al cetățenilor. A subliniat importanța comunicării şi a informării adecvate a cetățenilor cu privire la desfășurarea dezbaterii asupra viitorului Europei, precum şi cu privire la oportunitatea implicării mai active a acestora în dezbateri.

Totodată, secretarul de stat Iulia Matei a arătat că eforturile la nivel național urmăresc asigurarea obiectivului unei cât mai bune implicări a cetățenilor, în mod deosebit a tinerilor, în evenimentele consacrate reflecției asupra viitorului Europei şi, în context, a adresat mulțumiri Vicepreședintei Comisiei Europene, Dubravka Šuica, pentru angajarea în dialogul cu tineri români cu privire la direcțiile viitoare ale proiectului european, în cadrul dezbaterii organizate de Ministerul Afacerilor Externe în marja Reuniunii Anuale a Diplomației Romane.

În ceea ce privește stadiul relațiilor dintre UE şi Regatul Unit, secretarul de stat Iulia Matei a apreciat eforturile Comisiei Europene de a identifica soluții creative, pragmatice și realiste pentru implementarea corespunzătoare a Protocolului privind Irlanda/Irlanda de Nord, cu respectarea limitelor stabilite de acesta, exprimând, în același timp, solidaritatea cu Irlanda. Secretarul de stat român a făcut referire la importanța implementării Acordului de retragere de către autoritățile britanice, cu accent asupra respectării drepturilor cetățenilor europeni, inclusiv români.

În contextul mai larg al relațiilor cu Regatul Unit, a evidențiat totodată importanța menținerii, de către partea britanică, a unei abordări proporționate şi echilibrate în realizarea controalelor asupra cetățenilor europeni la frontieră.

Continue Reading

CONSILIUL UE

Consiliul UE a adoptat concluziile privind situația din Afganistan și solicită o coordonare strânsă cu partenerii internaționali

Published

on

© European Union - Source : EP

Consiliul UE a adoptat astăzi, 21 septembrie, concluziile privind Afganistanul, în care se subliniază angajamentul UE față de pacea și stabilitatea din această țară și față de sprijinirea poporului afgan. Concluziile stabilesc, de asemenea, linia de acțiune a UE privind acțiunile din Afganistan.

UE recunoaște că situația din Afganistan reprezintă o provocare majoră pentru întreaga comunitate internațională și subliniază necesitatea unei coordonări puternice în ceea ce privește angajamentul cu partenerii internaționali relevanți, în special cu ONU, se arată în comunicatul oficial.

Angajamentul operațional al UE și al statelor sale membre va fi atent calibrat în funcție de politica și acțiunile cabinetului interimar numit de talibani, nu îi va conferi acestuia nicio legitimitate și va fi evaluat în funcție de cele cinci criterii de referință convenite de miniștrii afacerilor externe ai UE în cadrul reuniunii lor informale din Slovenia din 3 septembrie 2021. În acest context, drepturile femeilor și ale fetelor reprezintă o preocupare deosebită.

Prin urmare, șeful diplomației UE, Josep Borrell, a anunțat că se lucrează pentru a continua prezența UE pe terenul afgan, însă nu se pot oferii detalii, momentan, din motive de securitate. De asemenea, acesta a menționat că este bine ca UE să mențină un canal de comunicare cu Guvernul din Kabul: „Să fim clari: a fi în contact cu, nu înseamnă deloc ceva care ar putea conferi o recunoaștere formală sau o legitimitate guvernului interimar”, a explicat Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politică de securitate într-o conferință de presă în cadrul unei reuniunii informale a miniștrilor de externe ai statelor membre.

O prezență minimă a UE pe teren la Kabul, în funcție de situația de securitate, ar facilita furnizarea de ajutor umanitar și monitorizarea situației umanitare și ar putea, de asemenea, să coordoneze și să sprijine plecarea în condiții de siguranță, securitate și ordine a tuturor cetățenilor străini și a afganilor care doresc să părăsească țara.

Ca o chestiune prioritară, UE va iniția o platformă politică regională de cooperare cu vecinii direcți ai Afganistanului pentru a contribui la prevenirea efectelor negative în regiune și pentru a sprijini reziliența economică și cooperarea economică regională, precum și nevoile umanitare și de protecție.

Consiliul va reveni asupra acestei chestiuni în cadrul următoarei sale reuniuni din octombrie.

Continue Reading

CONSILIUL UE

Secretar de stat francez: De aproape un deceniu, România așteaptă aderarea la Schengen și trebuie să adere. România este serioasă în ceea ce priveşte apărarea frontierelor

Published

on

© Ministerul Afacerilor Externe

România trebuie să adere la Spaţiul Schengen întrucât e a demonstrat că este o ţară serioasă în ceea ce priveşte protejarea frontierelor, a declarat marți secretarul de stat francez pentru afaceri europene, Clement Beaune, aflat într-o vizită la București în contextul în care Franța va asigura în primul semestru al anului 2022 președinția rotativă a Consiliului UE.

El a indicat extinderea şi reformarea acestuia va fi unul din subiectele preşedinţiei franceze a Consiliului Uniunii Europene ce va începe la 1 ianuarie 2022.

Întrebat la o întâlnire cu presa română dacă președinția franceză a Consiliului UE va putea facilita un vot în Consiliul Justiție și Afaceri Interne privind accederea României în Schengen, Clement Beaune a spus că România trebuie să adere la spațiul de liberă circulație.

În ceea ce priveşte Schengen, ştiu că vorbim de un punct sensibil şi important pentru România, de mai mulţi ani, pentru că, de aproape de un deceniu, România aşteaptă aderarea la Schengen. Trebuie să adere. Nu ştiu să vă spun exact când“, a spus Beaune, în cadrul întâlnirii respective.

El a menționat însă și carențele cu care se confruntă spațiul Schengen din cauza crizei migrației sau a pandemiei COVID-19, situații care au impus restricții la frontiere.

Dacă o ţară e serioasă, iar România este serioasă în ceea ce priveşte apărarea frontierelor, este un atu al Schengen, pentru că astfel controlează mai bine frontierele Europei“, a mai spus oficialul francez.

La București, secretarul de stat francez a avut o rundă de consultări politico-diplomatice cu omologul său român, Iulia Matei, precum și o întrevedere cu ministrul de externe Bogdan Aurescu.

Potrivit unui comunicat al MAE remis CaleaEuropeană.ro, în cadrul discuțiilor a fost abordat și subiectul spațiului Schengen, o prioritate majoră pe agenda ambelor state. “Secretarul de stat român a reafirmat susținerea de principiu a României pentru procesul de reformă a spațiului european de liberă circulație, subliniind, în același timp, necesitatea unei decizii favorabile, cât mai curând posibil, cu privire la aderarea României la Schengen”, arată sursa citată.

Mesajul a fost întărit de Iulia Matei și în cadrul unor declarații comune de presă cu Clement Beaune: “Am retransmis aşteptarea României ca o decizie favorabilă privind aderarea la spaţiul Schengen să fie luată cât mai curând, având în vedere că România îndeplineşte toate criteriile de aderare”.

Îndeplinirea de către România a criteriilor prevăzute în acquis-ul Schengen a fost recunoscută oficial la data de 9 iunie 2011, cu ocazia reuniunii Consiliului Justiție și Afaceri Interne. În prealabil, la 8 iunie 2011, Parlamentul European a avizat favorabil proiectul Deciziei privind aderarea României și Bulgariei la Schengen.

De atunci, atât Parlamentul European, cât și Comisia Europeană au reconfirmat faptul că România îndeplinește toate criteriile pentru a adera la spațiul Schengen, însă o astfel de decizie poate fi luată numai printr-un vot în unanimitate în formațiunea Justiție și Afaceri Interne a Consiliului UE, care reunește miniștrii de interne din statele membre. De-a lungul vremii, state precum Olanda, Franța sau Finlanda și-au exprimat rezerve cu privire la aderarea României la Schengen, invocând lipsa progreselor în lupta împotriva corupției și a monitorizării din cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare.

Cel mai recent, Parlamentul European a adoptat la 8 iulie 2021, cu 505 voturi pentru, 134 împotrivă și 54 abțineri, raportul anual privind funcționarea spațiului Schengen în care a susținut, din nou, că România și Bulgaria trebuie integrate cu drepturi depline în spațiul Schengen, precizând totodată că și Croația îndeplinește cerințele tehnice.

Comisia Europeană a prezentat la începutul lunii iunie o nouă strategie pentru un spațiu Schengen mai puternic și mai rezilient, iar printre obiective se numără și acceptarea țărilor pregătite de aderare, și anume România, Bulgaria și Croația.

În prezent, spațiul Schengen fără controale la frontierele interne înseamnă peste 420 de milioane de persoane și 26 de state europene. Spațiul Schengen este format din toate țările UE, cu excepția Bulgariei, a României, a Croației, a Ciprului și a Irlandei. Din acest spațiu fac parte, de asemenea, patru țări din afara UE: Islanda, Norvegia, Elveția și Liechtenstein.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
ONU22 mins ago

ONU acordă ajutor de urgență în valoare de 45 de milioane de dolari pentru sistemul sanitar din Afganistan, aflat în pragul colapsului

SUA1 hour ago

Joe Biden a salutat noile legături americane în materie de securitate: SUA nu au un aliat mai apropiat sau mai de încredere decât Australia

Corina Crețu1 hour ago

Eurodeputatul Corina Crețu: Programul de cooperare transfrontalieră al UE poate contribui la reconstruirea încrederii în proiectul european

ROMÂNIA2 hours ago

România va avea, din 2022, Agenţia de Calitate şi Marketing a Produselor Agroalimentare: ”Un model european care funcţionează peste tot”

Eugen Tomac2 hours ago

Eugen Tomac critică lipsa de viziune a politicienilor și decidenților statului: Au abandonat aderarea la zona euro, intrarea în Schengen și atragerea de fonduri UE

U.E.2 hours ago

Eurostat: România, țara din UE cu cele mai puține mașini la mia de locuitori, dar și cu cea mai dinamică piață

S&D3 hours ago

Delegația Română PSD: Solicităm dezbatere în Parlamentul European, în cadrul sesiunii plenare din octombrie, cu privire la creșterea dramatică a prețurilor     

MAREA BRITANIE3 hours ago

Prima întrevedere la Casa Albă dintre Joe Biden și Boris Johnson: SUA și Regatul Unit sunt aliați de nădejde și cei mai apropiați parteneri

POLITICĂ4 hours ago

Octavian Berceanu, bilanț după 6 luni de mandat: Peste 1.500 de controale privind transferurile de deșeuri și dublarea venitului din amenzile aplicate

COMISIA EUROPEANA4 hours ago

Comisia Europeană a semnat un al treilea contract pentru achiziția unui tratament anti-COVID pe bază de anticorpi monoclonali

ONU5 hours ago

Klaus Iohannis, de la tribuna ONU: Valorile democratice și ordinea bazată pe reguli, fundamente ale unui viitor mai bun. Conflictele prelungite din vecinătatea României continuă să amenințe securitatea Europei

INTERNAȚIONAL19 hours ago

Joe Biden invocă, în primul său discurs la ONU, “alianța sacră NATO” și “parteneriatul fundamental cu UE”: Suntem în zorii unui deceniu decisiv. Începem o nouă eră de diplomaţie neobosită

INTERVIURI2 days ago

INTERVIU Ministrul adjunct de externe al Poloniei: România și Polonia sunt liderii principali ai Inițiativei celor Trei Mări. Trebuie să fim o parte mai puternică a UE

INTERVIURI4 days ago

Comisarul European Adina Vălean, despre rolul tinerilor în Conferința pentru Viitorul Europei: Ideile lor reprezintă o valoare adăugată

INTERVIURI4 days ago

INTERVIU Comisarul european pentru transporturi Adina Vălean: Proiectele europene necesită o guvernanță stabilă

COMISIA EUROPEANA4 days ago

INTERVIU Comisarul european Adina Vălean: Românii vor prefera din nou mersul cu trenul, odată cu creșterea vitezei de deplasare

Marian-Jean Marinescu5 days ago

Marian-Jean Marinescu, îndemn către autoritățile din România pentru a moderniza sistemul feroviar: Avem nevoie de proiecte bine scrise pentru a conecta regiunile slab dezvoltate de Europa de Vest

COMISIA EUROPEANA5 days ago

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, vine în România după Congresul PNL pentru aprobarea PNRR

Dragoș Pîslaru7 days ago

Eurodeputatul Dragoș Pîslaru: Procesul tehnic de aprobare a PNRR-ului României este finalizat. 2 mld. de euro prefinanțare ar putea intra deja în țară în noiembrie

S&D7 days ago

Social-democrații din Parlamentul European se așteaptă ca Ursula von der Leyen să fie „îndrăzneață” pentru înfăptuirea Europei sociale, digitale și ecologice

Team2Share

Trending