Connect with us

Bugetul UE

Proasta afacere a bugetului UE și consecințele sale politice

Published

on

de Dan Cărbunaru

Tratat ca o afacere, bugetul UE, alimentat generos de țările bogate din Nordul și Vestul Europei, a ajuns iar motiv de dispută între politicieni. Refuzul unora de a plăti mai mult pentru a acoperi gaura lăsată de britanici –  al doilea contributor după germani, generează nemulțumirea celor care se văd cu perspectiva recuperării decalajelor de dezvoltare tot mai îndepărtată. 

Discuția despre bani devine tot mai politică. Și cu cât devine mai politică, ea riscă să contureze o dispută între europenii cu bani mai mulți și cei mai puțin bogați. Realizăm, astfel, pe dosarul bugetului multi-anual, că nu suntem toți la fel. Că afacerea de 923 de miliarde de euro, generată pe piața unică din cei 123 de miliarde de euro depuși de toate statele membre anual, nu e suficient de bine digerată nici măcar de beneficiari. Care, întâmplător sau nu, se regăsesc integral pe lista celor 27 de state membre. Pentru că, așa cum publicam zilele trecute, analizele Comisiei Europene arată că nimeni nu pierde pe Piața Unică. Pentru fiecare euro vărsat de un stat la bugetul UE în economie apar alți 8. Cu cât dai mai mult, cu atât se întorc mai mulți.

Dacă nu banii, așadar, sunt problema, înseamnă că discuția se așază în zona politică. În fața electoratelor din țările bogate. Acolo unde beneficiile Pieței Unice fie nu se mai simt la fel, fie există alte dorințe. 

Unii par a se fi săturat nu doar de contribuțiile la bugetul UE, dar și de libera circulație a muncitorilor din Est, și de regulile internaționale care protejează refugiații din afara UE, și de protecția americană, și de parteneriatul transatlantic. Alții s-au săturat să se simtă tratați  ca piață de desfacere, sursă de medici și ingineri, resurse naturale. 

Cu cât dezbaterea din Consiliul European se adâncește, iar eșecul din această sătămână arată că negocierile sunt departe de final, cu atât pe masa lungă a celor peste 450 de milioane de europeni, reprezentați de 27 de șefi de state și de guverne, președinte de Comisie, Parlament și de Consiliu vor fi așezate mai degrabă argumentele care ne despart decât cele care ne unesc. Neobișnuiți cu chestiuni tehnice, europenii bogați se vor simți agresați de insistența cu care săracii le cer bani, în timp ce săracii resimt umilitor tăierile din bugetul UE.

Primul buget negociat fără britanici, plecați din UE după jumătate de secol, lasă liderii rămași fără vinovatul de serviciu, după ce Cameron era cel care bloca un acord privind precedentul buget cu câteva zile înainte de începerea noului cadru financiar. Ce fel de unitate și ce fel de spirit de coeziune mai arată liderii noștri azi? Ce ar spune părinții fondatori ai UE, cei pe care românii i-au descoperit mai târziu, pentru că la vremea aceea URSS avea alte modele de comunicat în această parte a Europei? 

Presiunea politică este azi mai mare decât presiunea bugetară. Fără solidaritate reală, europenii se pregătesc de dezintegrare mult mai dramatică decât premiera generată de britanici.

Bugetul UE

Țările UE propun un buget de 164,8 miliarde de euro pentru 2021, primul buget anual din Cadrul Financiar Multianual de 1.074 de miliarde de euro

Published

on

© European Union 2020

Cei 27 de ambasadori ai țărilor UE au căzut de acord miercuri asupra poziției Consiliului cu privire la proiectul de buget al UE pentru anul 2021, primul buget anual al Uniunii pentru noul exercițiu financiar multianual din perioada 2021-2027.

În total, poziția Consiliului pentru bugetul anului viitor cuprinde o alocare 162,9 miliarde de euro în angajamente și 164,8 miliarde de euro în plăți, informează un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

“Bugetul pentru 2021 va ajuta UE să abordeze daunele provocate de pandemia COVID-19, care a afectat profund societățile și economiile noastre. Poziția Consiliului este pe deplin aliniată cu prioritățile convenite de liderii UE în iulie pentru următorul cadru financiar multianual. Oferă mijloace adecvate pentru a sprijini o redresare durabilă, precum și tranziția verde și digitală a UE”, a declarat Olaf Scholz, ministrul federal al finanțelor din Germania și vicecancelar, în calitate de reprezentant al președinției germane a Consiliului UE.

Acesta este primul buget anual din bugetul UE pe termen lung pentru 2021-2027, Cadrul financiar multianual (CFM) căruia liderii UE au decis la 21 iulie să îi aloce 1.074 de miliarde de euro pentru următorii șapte ani, la care se vor adăuga cele 750 de miliarde de euro din cadrul Next Generation EU pentru redresarea post-coronavirus a Uniunii Europene.

Întrucât discuțiile trilaterale cu Parlamentul privind următorul CFM sunt în curs de desfășurare, Consiliul își va reevalua poziția în lumina textului final al CFM și a scrisorii de modificare așteptate de la Comisie în cadrul procedurii, mai notează sursa citată.

Consiliul urmează să să adopte în mod oficial poziția sa la sfârșitul lunii septembrie și o va înainta Parlamentului la 1 octombrie. Acesta din urmă se așteaptă să adopte amendamentele la poziția Consiliului în săptămâna care începe pe 9 noiembrie. Dacă pozițiile Consiliului și ale Parlamentului vor fi divergente, o perioadă de conciliere de trei săptămâni va începe la 17 noiembrie.

Continue Reading

Bugetul UE

Klaus Iohannis se întâlnește la Bruxelles cu președintele Consiliului European: Discuțiile se axează pe negocierile privind bugetul UE 2021-2027

Published

on

© Administrația Prezidențială

Preşedintele Klaus Iohannis are vineri, la Bruxelles, o întâlnire cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, discuțiile urmând să se axeze pe negocierile privind noul Cadru Financiar Multianual 2021-2027, tratative care se anunță complicate la summitul Consiliului European convocat de Michel pentru data de 20 februarie. În ce-l privește, președintele Klaus Iohannis a arătat în dese rânduri că prioritatea principală a României rămâne menținerea unor alocări substanțiale pentru politica de coeziune și pentru politica agricolă comună.

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale remis CaleaEuropeană.ro, agenda acestei reuniuni este dedicată negocierilor privind bugetul Uniunii Europene pentru perioada 2021-2027. 

Președintele Klaus Iohannis l-a primit anul trecut, la București, pe Charles Michel, prilej cu care șeful statului a anunțat ”negocieri complexe”, criticând propunerea formulată de președinția finlandeză a Consiliului UE, respinsă ulterior în Consiliul European.

Klaus Iohannis solicită alocări substanțiale pentru politica de coeziune și pentru politica agricolă comună

”Am discutat, evident, cu domnul președinte Michel despre nevoia păstrării finanțării pentru dezvoltarea regională, de exemplu – fondurile de coeziune -, despre nevoia păstrării într-un cuantum important al banilor pentru politicile agricole comune – așa-numit PAC”, a spus Iohannis, într-o conferință comună de presă cu Michel, la 27 noiembrie 2019.

Aceleași poziții au fost susținute la Bruxelles și de prim-ministrul Ludovic Orban, aflat într-o vizită la instituțiile UE la începutul lunii ianuarie pentru întrevederi cu președinții Consiliului European, Comisiei Europene, Parlamentul European, dar și cu comisarul european pentru buget.

Potrivit propunerii de buget a Comisiei Europene, România ar urma să beneficieze de o alocare financiară multianuală de aproximativ 30-31 de miliarde de euro, ceea ce înseamnă o creștere cu 8% a fondurilor și reprezintă echivalentul celui de-al patrulea cel mai mare buget pentru dezvoltare, după Polonia, Spania și Italia.

Președintele, al 16-lea lider european pe care Charles Michel îl primește la Bruxelles în această săptămână

Întâlnirea de vineri face parte din seria de reuniuni pe care preşedintele Consiliului European, Charles Michel, le-a avut săptămâna aceasta cu liderii statelor membre ale Uniunii în vederea pregătirii reuniunii extraordinare a Consiliului European din 20 februarie privind negocierea viitorului buget multianual al Uniunii.

Charles Michel a avut programate în această săptămâni întâlniri cu 16 şefi de stat şi de guvern pentru discuţii separate despre buget. Întrevederile se încheie cu întâlnirea pe care Michel o va avea cu preşedintele Klaus Iohannis.

Negocierile referitoare la bugetul Uniunii Europene pentru perioada 2021-2027 au intrat într-o nouă etapă, în care coordonarea acestui proces a fost preluată de către preşedintele Consiliului European cu scopul obţinerii, cât mai rapid posibil, a unui acord la nivelul şefilor de stat şi guvern din Uniunea Europeană.

Se anunță negocieri dificile la summitul din 20 februarie. Austria nu dorește creșterea contribuțiilor la bugetul multianual al UE

Pe de altă parte, discuțiile lui Michel au fost prefațate de un punct de tensiune, după ce cancelarul Austriei Sebastian Kurz a declarat sâmbătă că Austria şi alte ţări se vor opune prin veto bugetului pe termen lung al Uniunii Europene pentru perioada 2021-2027, care coincide și cu epoca post-Brexit, în cazul în care contribuţiile planificate ale statelor membre nu sunt reduse. De altfel, Kurz se numără printre liderii cu care Charles Michel va avea întrevederi.

Separat, reunite la Beja, în Portugalia, 15 ţări membre ale Uniunii Europene din Europa de Sud, Centrală şi de Est, între care și România, au afirmat sâmbătă, la Summitul Grupului “Prietenii Coeziunii”, nevoia de a se ajunge rapid la un acord asupra viitorului buget european după Brexit, solicitând alocări consistente pentru politica de coeziune.

Potrivit propunerii Comisiei Europene, lansată de Comisia Juncker în mai 2018, executivul european a solicitat contribuţii de 1,11% din Venitul Naţional Brut (VNB) pentru a permite finanțarea noilor politici, menținerea unor alocări importante pentru politicile tradiționale și suplinirea diferenței pe care o provoacă retragerea Marii Britanii, care contribuia, anual, cu aproximativ 12 miliarde de euro la bugetul UE.

Comisia Europeană și Parlamentul European au solicitat, în luna octombrie a anului trecut, țărilor UE să cadă de urgență la un acord asupra poziției de negociere pentru bugetul UE pe termen lung, în condițiile în care Cadrul Financiar Multianual 2021-2027 trebuie să intre în vigoare la 1 ianuarie 2021.

În contrast cu Comisia Europeană, dar și cu Parlamentul European care a solicitat alocarea a 1,3% din VNB, ţări mai conservatoare din punct de vedere fiscal precum Germania, Austria şi Olanda vor un procent de maximum 1%. Pentru a putea fi adoptat, cadrul financiar multianual are nevoie de acordul în unanimitate al statelor membre.

Continue Reading

Bugetul UE

Cotizațiile anuale de 130 de miliarde de euro ale statelor membre UE le aduc beneficii de peste 923 de milliarde de euro. Germania și Franța, marii câștigători ai Pieței Unice. România va beneficia de peste 116 miliarde euro în perioada 2021-2027

Published

on

Dan Cărbunaru, corespondență din Bruxelles

Nu există stat membru pierzător în Uniunea Europeană. Deși statele care contribuie mai mult la bugetul UE, așa numitele state contributoare sunt așezate în opoziție cu beneficiarii neți, în special când se negociază bugetul multianual al UE, cum este și cazul acum, realitatea arată că toate cele 27 de state membre beneficiază din plin de Piața Unică. Comisia Europeană a realizat un studiu potrivit căruia pentru cele 130 de miliarde de euro care ar trebui să fie vărsate de statele membre anual la bugetul UE, acestea vor beneficia de peste 923 miliarde euro. Distribuite neuniform, după cum puteți vedea în tabelul anexat, aceste beneficii generează, fără excepție, plusuri importante în economiile celor 27 de țări.

România – cotizații anuale de 2,41 miliarde euro și beneficii de 16,59 miliarde

România, spre exemplu, pentru 2,41 de miliarde de euro – contribuție anuală la bugetul UE, adică 0,90 din venitul national brut, va câștiga, anual, în perioada 2021 – 2027, 16,59 de miliarde euro, potrivit estimărilor Comisiei. Adică, pentru următorul cadru financiar multianual, va contribui cu 16,87 miliarde euro, în timp ce beneficiile Pieței Unice îi vor aduce 116,13 miliarde euro.

Austria, care se open vehement oricărei creșteri de contribuție pentru următorul cadru financiar, potrivit estimărilor Comisiei va plăti anual o contribuție de 3,84 miliarde euro, adică 0,91 la sută din venitul național brut, dar va câștiga ca urmare a prezewnței pe Piața Unică Europeană 35,61 miliarde euro, ceea ce înseamnă 7,86 la sută din venitul său național brut. rezultă un câștig de peste 30 de miliarde euro anual.

Marii contributori, marii câștigători

Germania, cel mai important contributor la bugetul UE și motorul economic al Uniunii, este și principalul câștigător de pe Piața Unică. Cele peste 32 de miliarde de euro pe care le va vărsa la bugetul UE în formula avansată de Comisie reprezintă 0,88 la sută din venitul său național brut, dar Piața Unică îi va permite un câștig anual de 208 miliarde euro, adică 5,22 la sută din uriașul său venit național brut.

Franța, al doilea mare contributor după plecarea Marii Britanii, ar urma să contribuie cu 0,91 la sută din venit, adică 22,454 miliarde euro, reușind, însă, să obțină beneficii de 124 miliarde euro de pe Piața Unică.

Lista marilor contributori, dar și câștigători, continuă cu Italia – contribuție anuală de 15,27 miliarde euro și beneficii de 81, 63 miliarde euro. Spania contribuie cu 11,95 miliarde euro și beneficiază de 64,50 miliarde anual.

Polonia beneficiază și ea din plin de apartenența la UE. Contribuie anual cu 5,68 miliarde euro și câștigă peste 45 miliarde de euro, potrivit evaluărilor Comisiei. Ungaria vocalului euro-critic Viktor Orban va cotiza cu 1,56 de miliarde de euro la bugetul UE și în schimb câștigă pe Piața Unică peste 17 miliarde de euro anual, mai mult decât România, spre exemplu, care are o contribuție mai mare.

Chiar și țările mici ies în câștig. Cipru contribuie cu 200 de milioane de euro anual șio câștigă 1.34 miliarde. Croația varsă la bugetul european 530 de milioane euro și are beneficii anuale estimate de 3,5 miliarde euro. Finlanda, care a tăiat din procentele avansate de Comisia Juncker și a dus contribuția la 1 la sută din PIB, în perioada în care a deținut Președinția Consiliului UE, ar urma să plătească o contribuție anuală de 2,22 miliarde euro, în timp ce beneficiile Pieței Unice ar urma să-i aducă 13,2 miliarde euro.

Puteți consulta lista completă întocmită de Comisia Europeană în tabelul anexat.

În această săptămână, Președintele Klaus Iohannis se va duce la Bruxelles, pentru a discuta despre foindurile europene cu Președintele Consiliului European, Charles Michel, însărcinat de liderii europeni să poarte negocieri pe viitorul buget UE. Peste câteva săptămâni, șefii de stat și de guvern se vor revedea, la Bruxelles, în cadrul unui Consiliu dedicat bugetului UE.

N.R. – contribuțiile și veniturile au în vedere prețurile din 2018.

Continue Reading

Facebook

Europe Talks 2020 – Survey

Lansarea Consiliului Național pentru Transformare Digitală

NATO17 mins ago

Mircea Geoană: Parteneriatul Strategic româno-american devine în fiecare an tot mai robust, indiferent de administrațiile de la București sau Washington

ROMÂNIA33 mins ago

”Digitalizarea rămâne prioritatea absolută a Guvernului”, mesajul secretarului general al Executivului, Antonel Tănase, la lansarea CNTD

Dacian Cioloș36 mins ago

Liderul Renew Europe, Dacian Cioloș, mesaj de sprijin pentru Emmanuel Macron: Comentariile lui Erdoğan față de președintele francez sunt inacceptabile

Victor Negrescu54 mins ago

Raportul privind educația digitală, prezentat de Victor Negrescu, vicepreședintele Comisiei pentru Educație și Cultură din PE, oferă soluții adaptate nevoilor rapide de digitalizare

ROMÂNIA56 mins ago

Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș: 4,2 miliarde de euro din bugetul multianual al UE și 1,8 miliarde de euro alocate prin Planul Național de Relansare și Reziliență al României pentru reforma sistemului de sănătate

EVENIMENTE1 hour ago

Lidera opoziției din Belarus mulțumește României și lui Klaus Iohannis pentru sprijinul oferit: În 1989, România s-a aflat în aceeași situație. A sosit timpul și pentru Belarus să se descătușeze

Cristian Bușoi2 hours ago

Cristian Bușoi, președintele Comisiei pentru Industrie din PE, a condus negocierea interinstituțională privind finanțarea adecvată a Facilității Conectarea Europei

Daniel Buda2 hours ago

Daniel Buda, vicepreședintele Comisiei pentru Agricultură din PE: UE trebuie să încurajeze în continuare consumul de fructe și legume pentru cei peste 30 de milioane de elevi din statele membre

Gheorghe Falcă2 hours ago

Eurodeputatul Gheorghe Falcă: România continuă lupta pentru ca Pachetul Mobilitate I să nu facă nedreptate transportatorilor români

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI2 hours ago

COVID-19: Eurodeputatul Tudor Ciuhodaru anunță că programul de testare extinsă a primit sprijin la nivel european: ”România va putea beneficia de teste rapide cu finanțare europeană”

Dacian Cioloș23 hours ago

Dacian Cioloș a votat adaptarea Politicii Agricole Comune la nevoile de mediu și protecția, în premieră, a lucrătorilor sezonieri prin condiționarea plății subvenției către ferme de respectarea drepturilor muncitorilor

ROMÂNIA4 days ago

Guvernul a aprobat proiectul privind structura suport în cazul celor 15 procurori delegați la Parchetul European, condus de Laura Codruța Kövesi

ROMÂNIA1 week ago

Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu: Urmează discuţii foarte dure cu agenţiile de rating şi cu Comisia Europeană

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI2 weeks ago

Marian-Jean Marinescu, raportorul PE pentru politica de transport a UE: Comisia Europeană trebuie să prioritizeze finalizarea coridoarelor strategice și alocarea integrală a fondurilor pentru atingerea acestui obiectiv

ROMÂNIA2 weeks ago

Ministrul Agriculturii, Adrian Oros: România a atras în acest an fonduri europene pentru agricultură de peste două miliarde de euro

Dragoș Pîslaru2 weeks ago

Dragoș Pîslaru: Pandemia este o lovitură, dar și un moment în care putem face tranziția de la o piața reactivă și inflexibilă la una dinamică

U.E.2 weeks ago

COVID-19: Noi recomandări privind coordonarea restricțiilor de călătorie în UE. Platforma „Re-open EU”, actualizată permanent cu date noi privind călătoriile

ENGLISH2 weeks ago

COVID19: regions and cities demand simplified access to EU funds and sufficient time to invest on recovery

U.E.2 weeks ago

Barometrul regional și local al UE avertizează că pandemia COVID-19 riscă să creeze o generație de tineri „pierdută”

Cristian Bușoi2 weeks ago

Cristian Bușoi, președintele Comisiei pentru Energie din PE, schimb de opinii cu directorul DG Energie din Comisia Europeană: Numai prin îmbunătățirea energetică a clădirilor, UE și-ar putea reduce consumul de energie cu cel puțin 6%

Advertisement
Advertisement

Trending