Producătorul global de sisteme terestre Otokar şi Romtehnica au semnat un contract multianual de 4,26 de miliarde de lei pentru furnizarea de blindate COBRA II către MApN, fabricate în mare parte local

Producătorul global de sisteme terestre Otokar și C.N. Romtehnica S.A, ca reprezentant al Ministerului Apărării Naționale au semnat un contract multianual în valoare de 4,26 miliarde de lei (aproximativ 857 milioane de euro) pentru furnizarea a 1059 de autovehicule 4×4 tactice blindate de tip ușor COBRA II către Ministerul Apărării Naționale din România.

Potrivit unui comunicat remis CaleaEuropeană.ro, cea mai mare parte din autovehiculele COBRA II 4×4 vor fi fabricate local, în România.

În data de 27 noiembrie 2024, Otokar a semnat contractul prin care Ministerului Apărării Naționale din România a atribuit companiei furnizarea a 1.059 de autovehicule 4×4 tactice blindate de tip ușor COBRA II la o valoare in echivalent Euro de aproximativ  857 milioane  fără TVA.

Conform contractului, primele 278 de autovehicule 4×4 tactice blindate de tip ușor COBRA II vor fi produse în Turcia, iar  celelalte 781 vor fi fabricate în România.

Livrările sunt planificate să fie realizate în loturi, pe parcursul a 5 ani, începând cu ultimul trimestru al lui 2025. Licitația include, de asemenea, unele servicii integrate de sprijin logistic, pe lângă cele 1059 de autovehicule 4×4 tactice blindate de tip ușor.

Otokar a depus, in 20 martie 2024,  oferta in cadrul procedurii de achiziție de autovehicule 4×4 tactice blindate de tip ușor,  inițiata de compania C. N. Romtehnica S.A., ca reprezentant al Ministerului Apărării Naționale.

 În urma finalizării cu succes a etapelor de calificare, de evaluare tehnică, de testare și de evaluare a ofertei financiare, la data de 4 octombrie 2024, Otokar a fost înștiințat ca fost declarat câștigător a procedurii de achiziție.

COBRA II este utilizat în mod activ în 13 țări

Autovehiculul 4×4 tactic blindat COBRA II 4×4, produs de Otokar, este utilizat în mod activ de peste 20 de utilizatori din 13 țări.

Ca un rezultat al celor aproape 40 de ani de experiență a Otokar și a capacități demonstrate de producție în industria de apărare, COBRA II este proiectat ca o platformă modulară care poate fi dezvoltată pentru diferite cerințe de misiune.

Începând cu 2013, COBRA II a fost proiectat și produs în mai mult de 30 de versiuni diferite, în conformitate cu cerințele și nevoile utilizatorilor săi.

Autovehiculul COBRA II care a fost oferit la licitație de Otokar, va fi, de asemenea, special echipat în conformitate cu cerințele tehnice și tactice ale Ministerului Apărării din România.

În plus față de mobilitatea sa superioară, COBRA II oferă protecție ridicată împotriva amenințărilor balistice, a minelor și a dispozitivelor explozive improvizate. COBRA II este potrivita pentru integrarea unei game largi de opțiuni de arme și echipamente de misiune.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Teodora Ion
Teodora Ionhttp://www.caleaeuropeana.ro
Teodora Mirel este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Ariile sale de interes includ reconfigurarea relației dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie în epoca post-Brexit, promovarea multilateralismului în contextul reașezării raporturilor de putere la nivel global și combaterea dezinformării ca acțiune de protejare a democrațiilor.

Articole Populare