Connect with us

EDUCAȚIE

Profesorul Adrian Streinu-Cercel candidează la funcția de rector al Universității de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” și dorește extinderea spațiilor de învățământ și de cercetare, reconstruind Universitatea

Published

on

© Prof. Dr. Adrian Streinu-Cercel / Facebook

Profesorul Adrian Streinu-Cercel candideză cu responsabilitate asumată la funcția de rector al Universității de Medicina si Farmacie „Carol Davila”.

Profesorul dorește reconstruirea Universității, extinderea spațiilor de învățământ și de cercetare.

”Avem obligația sa garantăm tinerilor medici un viitor demn, bazat pe profesionalism si performanță. Doresc ca împreună cu colegii mei mai tineri și cu seniorii din Universitate, elite recunoscute ale medicinii românești, să oferim generațiilor viitoare de medici calitatea pregătirii si libertatea evoluției profesionale.”

Profesorul Adrian Streinu-Cercel prin postul de manager la Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş” a demonstrat că aceste obiective pot deveni realitate.

”Împreună putem reuși consolidarea prestigiului celei mai vechi universități din țară. Sa ducem mai departe tradiția și să îi dăm Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” dimensiunea și atributele secolului XXI”, a transmis profesorul Adrian Streinu-Cercel.

Diana Zaim este foto jurnalist, premiată în cadrul #România@10EU, concurs de fotografie organizat cu ocazia a 10 ani de la aderarea la Uniunea Europeană. Studentă la secția germano-portugheză în cadrul Universității din București și pasionată de promovarea valorilor europene, Diana este parte a comunității Model European Union, cea mai amplă simulare la nivel european a procesului decizional din cadrul Uniunii Europene.

EDUCAȚIE

Klaus Iohannis, mesaj către elevi la începerea noului an școlar în contextul pandemiei: “Fiecare dintre voi veţi va avea ocazia să fiţi un supererou”

Published

on

©️ Administrația Prezidențială

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, luni, un mesaj cu ocazia începerii noului an şcolar, în care subliniază importanţa respectării măsurilor speciale impuse în contextul pandemiei de COVID-19.

“Dragi elevi, chiar dacă astăzi începem un nou an şcolar altfel decât eraţi obişnuiţi, entuziasmul, nerăbdarea şi bucuria de a reveni la şcoală au rămas neschimbate. Trecem cu toţii printr-o situaţie care în urmă cu câteva luni ar fi putut fi posibilă doar în cărţi sau în filme. Până când vom reuşi să învingem virusul care ne-a schimbat tuturor modul de viaţă va trebui ca la şcoală să respectaţi câteva măsuri speciale concepute pentru a nu pune în pericol sănătatea voastră şi a celor dragi. Fiecare dintre voi veţi va avea ocazia să fiţi un supererou care atunci când poartă mască, se spală des pe mâini şi ascultă îndrumările cadrelor didactice îşi ocroteşte părinţii şi bunicii, cei mai expuşi pericolului de a se îmbolnăvi. Eu am foarte mare încredere în voi şi împreună vom trece cu bine prin această perioadă”, a afirmat şeful statului, într-un mesaj video publicat pe pagina sa de Facebook.

Președintele Klaus Iohannis le-a transmis un mesaj și cadrelor didactice, subliniind că anul acesta misiunea lor va fi una “extrem de grea” şi că vor trebui să se adapteze la situaţii neprevăzute.

“Dragi dascăli, frumoasa misiune pe care v-aţi ales-o devine anul acesta una extrem de grea. Obiectivul prioritar de a oferi învăţământ de calitate este dublat acum de necesitatea desfăşurării actului educaţional în condiţii sanitare cât mai sigure, deopotrivă pentru elevi şi cadre didactice. Păşim cu toţii pe un teritoriu necunoscut şi tocmai de aceea va fi nevoie de multă răbdare, flexibilitate şi energie, va trebui să găsiţi resurse interne şi adesea să vă adaptaţi la situaţii neprevăzute. Sunt convins însă că veţi reuşi să îi însoţiţi pe copii în fascinanta călătorie a cunoaşterii, fie că vă veţi afla alături de ei în clasă, fie la distanţă, prin intermediul mijloacelor de comunicare online. Vă doresc un an şcolar cât mai bun şi vă mulţumesc pentru implicarea voastră!”, a evidenţiat preşedintele Iohannis. 

Continue Reading

EDUCAȚIE

Klaus Iohannis: Grădinițele, școlile, universitățile nu se mai redeschid în acest an școlar. Examenele naționale vor fi organizate cu reguli stricte de distanțare

Published

on

© Administratia Prezidentiala

Președintele Klaus Iohannis a anunțat luni că grădinițele, școlile, universitățile nu se vor mai redeschide în acest an școlar, chiar dacă starea de urgență se încheie la data de 15 mai.

“S-a decis astăzi ca, pentru majoritatea elevilor, în acest an şcolar, grădiniţele, şcolile şi universităţile să nu se mai redeschidă. Nu se va întoarce elevul, studentul fizic la cursuri”, a spus şeful statului, într-o declaraţie susţinută la Palatul Cotroceni, după o şedinţă privind măsurile de gestionare a epidemiei COVID-19 cu premierul Ludovic Orban, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, ministrul Educaţiei şi Cercetării, Monica Anisie, şi şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat.

El a informat că anul şcolar se va încheia pe 12 iunie, cu câteva excepții pentru elevii aflați în ani terminali.

“Până pe 12 iunie continuă formele de învâțământ la distanță. Elevii vor avea mediile încheiate cu notele pe care le au acum, se mai poate face și o evaluarea suplimentară. Sunt totuși câteva excepții. Elevii din clasele a 8-a și a 12-a vor putea reveni la școala după 2 iunie pentru a se pregăti pentru examenele naționale. În această situație normele de distanțarea pot fi respecate. Vor fi maximumm 10 elevi într-o sală și se vor pregăti pentru examenele naționale.  Examenele naționale se vor organiza așa cum au fost planificate însă cu respectarea unor reguli stricte de distanțare. Se va măsura temperatura, se va face intrarea pe o parte se va ieși pe altă parte și alte reguli de distanțare socială” a explicat președintele.

 

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

Comisia Europeană alocă 18,5 milioane de euro României pentru distribuția de fructe, legume și lapte în școli pentru anul școlar 2020-2021

Published

on

© European Commission/ Twitter

Comisia Europeană a publicat astăzi, 31 martie, bugetul alocat schemei UE pentru școli, în anul școlar 2020/2021, și anume: 145 milioane de euro pentru distribuția de fructe și legume și 105 milioane de euro pentru distribuția de lapte către elevi. Din aceștia, România beneficiază de 7,8 milioane de euro pentru distribuția de fructe și legume și de 10,7 milioane de euro pentru distribuția de lapte în școlile participante la program, informează un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

”În contextul actual, este cu atât mai important ca toți copii din întreaga Europă să știe și să înțeleagă de unde vine hrana noastră. Putem fi mândri de mâncarea hrănitoare, sigură și de înaltă calitate produsă de fermierii noștri. Grație schemei UE pentru școli, copiii pot învăța despre nutriție și agricultură, în paralel cu adoptarea unor obiceiuri de alimentație sănătoasă. Am luat măsuri pentru a ne asigura că schema ia în considerare faptul că școlile au trebuit să fie închise pe întreg teritoriul european din cauza pandemiei de coronavirus. Dar este important să continuăm să privim înainte, să pregătim viitorul și să transmitem un semnal important că viața va continua, odată ce am întors, în mod colectiv, această pagină”, a declarat comisarul european pentru agricultură Janusz Wojciechowski.

Implementarea schemei în anul școlar curent 2019/2020 este afectată de închiderea școlilor pe întreg teritoriul UE, ca urmare a pandemiei de coronavirus în curs. În anul școlar 2018/2019, schema UE a garantat faptul că peste 20 de milioane de copii din întreaga Uniune Europeană au primit lapte, fructe și legume în timpul școlii, la aceasta adăugându-se măsuri educaționale referitoare la agricultură și la o dietă echilibrată.

Comisia Europeană a oferit clarificări potrivit cărora criza curentă poate fi considerată un caz de ,,forța majoră”. Acest lucru permite statelor membre care recunosc un astfel de caz să ramburseze furnizorii pentru produsele perisabile (fructe, legume, lapte) ce erau prevăzute pentru distribuirea în școlile participante la schemă. Produsele în cauză pot fi, de asemenea, donate spitalelor, organizațiilor caritabile și băncilor de alimente sau altor organizații similare, pentru a ajunge la persoanele nevoiașe. 

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending