Connect with us

ROMÂNIA

Programul RO-CULTURA, fonduri SEE și norvegiene: Lansare apel proiecte „Consolidarea Antreprenoriatului Cultural și Dezvoltarea Audienței și a Publicului”

Published

on

© Eurobarometru 2018 (Democracy on the move)

Vineri, 3 aprilie, s-a lansat sesiunea a doua a apelului de proiecte „Consolidarea Antreprenoriatului Cultural și Dezvoltarea Audienței și a Publicului”, în cadrul programului RO-CULTURA, finanțat prin granturi ale Spatiului Economic European (SEE) și norvegiene, potrivit unui comunicat

Programul RO-CULTURA este finanțat prin Granturile SEE 2014-2021 și vizează consolidarea dezvoltării economice și sociale prin cooperare culturală, antreprenoriat cultural și managementul patrimoniului cultural.

Acest apel de proiecte vizează creșterea gradului de acces la cultură, promovarea diversității culturale și consolidarea dialogului intercultural. Pentru ca activitățile culturale să aibă un impact mai mare, transferul de cunoștințe și expertiză între organizațiile din România și Statele Donatoare este încurajat, împreună cu producția în comun a evenimentelor artistice.

Bugetul prezentului apel de proiecte este de 2.000.000 Euro.

Valoarea sprijinului financiar nerambursabil ce poate fi acordat unui proiect este între 50.000 Euro și 200.000 Euro, reprezentând:

  • 100% din totalul costurilor eligibile ale proiectului, în cazul proiectelor implementate de beneficiari ai ajutorului de minimis de tip instituție publică de cultură,
  • 90% din totalul costurilor eligibile ale proiectului, în cazul proiectelor implementate de beneficiari ai ajutorului de minimis de tip ONG sau societăți comerciale/ societăți cooperative.

În cadrul prezentului apel de proiecte sunt finanțate proiectele sau activitățile care intră sub incidența prevederilorSchemei de ajutor de minimisavizată favorabil de către Consiliul Concurenței.

Pentru a fi eligibile, propunerile de proiecte trebuie să conducă la atingerea următorilor indicatori de Program:

  • 90 de locuri de muncă create;
  • 19.000 de participanți la activitățile culturale;
  • 10 IMM-uri sprijinite;
  • 60 profesioniști cu competențe/expertiză dezvoltate la locul de muncă, alții decât cei de etnie romă;
  • 150 activități de artă contemporană sprijinite;
  • 10 abordări inovative referitoare la patrimoniul cultural, sprijinite în vederea dezvoltării publicului;
  • 5 producții referitoare la minorități sociale, etnice și culturale,  altele decât minoritatea romă;
  • 15 proiecte care implică cooperarea cu un partener de proiect din Statele Donatoare în domeniul artei contemporane.

Numărul maxim de activități în cadrul unui proiect este de 5.

Proiectele vor avea o durată cuprinsă între 6 luni și 24 de luni. Data limită de depunere a proiectelor: 01.07.2020, ora României (16:00).

Ghidul solicitantului și anexele aferente pot fi accesate la următorul link.

Pentru mai multe informații privind eligibilitatea participanților, AICI.

Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

POLITICĂ

Ministrul de externe Bogdan Aurescu, către omologul ungar: Un acord privind un program de dezvoltare economică a Ardealului, posibil fără criterii etnice și cu respectarea legislației românești și europene

Published

on

© Ministerul Afacerilor Externe

Ministrul afacerilor externe, Bogdan Aurescu, a declarat marţi că va avea în perioada următoare discuţii cu omologul de la Budapesta pe tema programului de dezvoltare economică a Ardealului, subliniind că în prezent acest program nu are acordul părţii române şi că acesta trebuie să respecte legislaţia europeană şi românească, dar şi să fie nediscriminatoriu.

Precizările au fost făcute în cadrul unei conferinţe de presă comune susţinută de Bogdan Aurescu şi ministrul afacerilor externe şi comerţului exterior al Ungariei, Péter Szijjártó, la sediul MAE.

“Am discutat şi despre programul de dezvoltare economică a Ardealului. Am amintit poziţia cunoscută a autorităţilor române. Nu există niciun acord al României pentru implementarea acestui program pe teritoriul României, dar am transmis în acelaşi timp colegului meu care sunt parametrii minimi, de bază, pe care acest program ar trebui să îi respecte, care sunt premisele esenţiale pentru discuţii cu privire la acest subiect. Am propus să discutăm despre încheierea unui acord cu privire la acest program care să aibă în vedere gestionarea de o manieră transparentă şi nediscriminatorie a acestor elemente ale programului, nu pe criterii etnice, nu cu încălcarea legislaţiei europene sau româneşti privind concurenţa pe piaţă. Prin urmare, vom avea discuţii în perioada următoare cu privire la acest program şi sperăm să ajungem la o înţelegere pe baza acestor parametri”, a spus Bogdan Aurescu, conform declarațiilor remise de MAE.

Péter Szijjártó a arătat la rândul său că doreşte să ajungă la o înţelegere cu partea română, astfel încât programul să continue.

“Contractele care au fost încheiate privind sprijinirea şi investiţiile s-au terminat. Guvernul este pregătit să acorde în continuare aceste investiţii. Desigur, doresc să ne înţelegem cu domnul ministru Aurescu cum să continuăm pe mai departe. Deocamdată nu există niciun contract care să fie în derulare şi acum este un prilej deosebit de important pentru a stabili ce vom face în viitor. (…) În 2017 am vorbit cu Teodor Meleşcanu despre această problemă şi atunci am discutat condiţiile. Desigur, niciodată nu am scris, ne-am uitat unul în ochii celuilalt şi astfel am stabilit programul. Am înţeles că domnul ministru doreşte să facem o înţelegere în scris. Desigur, o să facem. Pe teritoriul României se va întâmpla desfăşurarea programului şi fără această semnare nu putem”, a spus Péter Szijjártó, citat de Agerpres.

De cealaltă parte, Aurescu a subliniat că în prezent acest program nu are acordul părţii române şi nici nu are valabilitate, deoarece nu a fost scris.

“Noi nu avem informaţii, instituţional vorbind, despre existenţa unui astfel de acord. Nu pun la îndoială ceea ce spune colegul meu Peter, dar pentru a fi cu adevărat în legalitate cu un astfel de program este nevoie ca el să fie cu implicarea autorităţilor române, să fie fără ţintă etnică – deci să fie nediscriminatoriu – să aibă în vedere nu doar o anumită regiune, locuită eventual doar de către o anumită comunitate etnică şi, foarte important, să respecte legislaţia europeană şi românească în materie de competiţie şi ajutor de stat. (…) Nu ne opunem unui astfel de program dacă el corespunde parametrilor de drept internaţional, de drept european şi legislaţiei române, pentru că el se desfăşoară sau ar urma să se desfăşoare pe teritoriul României. Sunt încredinţat că în discuţiile care vor urma vom putea să găsim o formulă care să corespundă acestor parametri”, a mai spus șeful diplomației române.

Citiți și Bogdan Aurescu, după întâlnirea cu omologul maghiar: Oficialii din Ungaria prezenți în România să nu mai facă declarații contrare parteneriatului nostru strategic și să respecte ordinea constituțională

În altă ordine de idei, Aurescu a subliniat că România este interesată de identificarea unor proiecte reciproc avantajoase, precum şi de dinamizarea cooperării economice, îndeosebi în domenii precum infrastructura sau energia. El a transmis părţii ungare aprecierea faţă de identificarea de soluţii viabile în vederea creării unui coridor de tranzit pentru cetăţenii români şi a asigurării circulaţiei lucrătorilor transfrontalieri.

“Am reuşit, practic, prin discuţii bilaterale susţinute, să găsim soluţii în beneficiul cetăţenilor noştri”, a afirmat ministrul român.

Aurescu a adăugat că România doreşte dezvoltarea relaţiilor economice, în condiţiile în care între cele două ţări există schimburi comerciale importante, cu potenţial de creştere. Astfel, anul trecut, schimburile comerciale au ajuns la 9,4 miliarde de euro.

“Suntem interesaţi să acţionăm, însă nu numai pentru dezvoltarea acestui nivel de schimburi, dar şi pentru echilibrarea balanţei comerciale, în sensul sporirii volumului exporturilor româneşti pe piaţa din Ungaria. De asemenea, am reluat propunerea de creare a unei camere de comerţ bilaterale în Ungaria, pentru promovarea intereselor companiilor româneşti pe piaţa ungară, respectiv pentru promovarea intereselor companiilor ungare pe piaţa românească. Din păcate, investiţiile româneşti în Ungaria se află la un nivel destul de redus, de aproximativ 160 de milioane de euro, sunt peste 7.700 de societăţi cu capital românesc, dar apreciem că nu este suficient şi dorim să stimulăm creşterea semnificativă a acestor investiţii”, a spus ministrul.

Aurescu a mai precizat că a convenit cu Peter Szijjarto reluarea activităţii Comitetului bilateral pe probleme economice, care nu s-a întâlnit de peste patru ani. Totodată, partea română a propus organizarea unui forum economic mixt româno-ungar, care să promoveze domeniul IT&C, tehnologiile de mediu şi economia digitală. Au mai fost abordate extinderea cooperării în domeniul sănătăţii, având în vedere că “există deja o colaborare importantă” în domeniul transplantului pulmonar, precum şi problematica energiei, inclusiv tematica BRUA.

“Am convenit ca în perioada următoare reprezentanţii speciali din cele două ministere de externe, care se ocupă de energie, să se întâlnească şi să discute aprofundat pe toate aceste teme”, a mai spus Aurescu.

Continue Reading

POLITICĂ

Bogdan Aurescu, după întâlnirea cu omologul maghiar: Oficialii din Ungaria prezenți în România să nu mai facă declarații contrare parteneriatului nostru strategic și să respecte ordinea constituțională

Published

on

Ministrul afacerilor, Bogdan Aurescu, a declarat marți, într-o conferință comună susținută împreună cu omologul său ungar, Péter Szijjártó, că România dorește o abordare pozitivă a relației cu Ungaria, bazată pe buna vecinătate și pe revenirea la o relație de parteneriat strategic real cu Ungaria. 

Vizita lui Péter Szijjártó la București are loc într-un context sensibil în relațiile româno-ungare, amplificat de mai multe incidente politico-diplomatice din ultima perioadă, dar și de apropiata împlinire a centenarului Tratatului de la Trianon, actul semnat la 4 iunie 1920 care a consfințit juridic unirea Transilvaniei cu Regatul României, înfăptuită la 1 decembrie 1918, și care a stabilit frontierele Ungariei după Primul Război Mondial.

“Este o vizită care are loc într-o perioadă sensibilă în această relație bilaterală. La început am fost reticent în legătură cu organizarea acestei vizite acum, pentru că suntem cu 10 zile înainte de momentul semnării Tratatului de la Trianon, care are semnificații diferite pentru România și Ungaria. În ultima perioadă au existat momente tensionate la nivelul relației bilaterale. (…)  Aș fi preferat ca această vizită să aibă loc după 4 iunie, pentru că este un context special, pentru că e nevoie de o bună pregătire a unei astfel de vizite. Cu toate acestea, l-am invitat pe colegul meu la București pentru că România dorește în modul cel mai sincer revenirea la o relație de parteneriat strategic real cu Ungaria și pentru că așteptările părții române cu privire la relația bilaterală trebuie comunicate direct și sincer ca între parteneri adevărați”, a spus Aurescu, citat de Digi24.

Șeful diplomației române a afirmat că România este interesată să iasă din logica confruntării și să creeze o relație modernă, de încredere și respect reciproc și a făcut, în context, apel la reținere și discernământ în declarații.

“România e profund interesată să ieșim din logica provocărilor și a confruntării și propunem crearea premiselor conturării unei relații româno-ungare constructive,  civilizate, pragmatice, europene. Este nevoie să readucem în relația de încredere climatul de încredere și respect reciproc. Ne dorim o abordare pozitivă a relației cu Ungaria ca bun vecin. Facem apel la reținere și discernământ, pledăm în actualul context marcat de efectele nocive ale crizei COVID, pentru implicare deplină și reală în construirea unei relații în avantaj reciproc. Obiectivele României sunt consolidarea relației bilaterale, identificarea unor proiecte reciproc avantajoase, aprofundarea cooperării sectoriale, în domenii ca infrastructura, energia, continuarea dialogului privind protecția drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale din cele două țări”, a subliniat ministrul Aurescu.

Citiți și Ministrul de externe Bogdan Aurescu îl primește, marți, pe omologul său din Ungaria, Péter Szijjártó, într-un context sensibil al relațiilor bilaterale

Bogdan Aurescu a indicat că un “prim semnal concret al dorinței părții ungare de a realiza un dialog constructiv în țara noastră este ca în perioada imediat următoare, oficialii din Ungaria prezenți pe teritoriul României să nu mai facă declarații publice contrare parteneriatului nostru strategic, manifestând respect față de ordinea constituțională”.

“Orice declarații în această perioadă vor duce la deteriorarea relației biletarale și nu ne dorim acest lucru”, a avertizat el.

Bogdan Aurescu s-a referit și la programul economic desfășurat de Ungaria în Transilvania, acesta precizând că nu există un acord al României pentru derularea acestuia și că va fi negociat un acord în perioada următoare.

În context, seful diplomației române a afirmat că România este deschisă pentru activarea Comitetului pentru Minorități Naționale, un mecanism de consultare prevăzut în Parteneriatul Strategic bilateral. De asemenea, Aurescu a propus organizarea unui forum economic mixt româno-ungar și a invocat aniversarea, în 2022, a 20 de ani de parteneriat strategic între Budapesta și București pentru a face din nou apel pentru “dezvoltarea unei relații firești, în care să prevaleze dialogul, abordarea europeană”

Șeful diplomației maghiare a anunțat că i-a lansat omologului său român invitația de a efectua o vizită la Budapesta.

Evoluția relațiilor dintre București și Budapesta a fost marcată în ultima perioadă de multiple contacte bilaterale la nivel guvernamental, în contextul pandemiei de COVID-19, dar și de o retorică declarativă privind autonomia Ținutului Secuiesc.

 

Continue Reading

POLITICĂ

Ministrul de externe Bogdan Aurescu îl primește, marți, pe omologul său din Ungaria, Péter Szijjártó, într-un context sensibil al relațiilor bilaterale

Published

on

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu îl primește marți, la București, pe ministrul afacerilor externe și comerțului exterior al Ungariei Péter Szijjártó, cei doi oficiali urmând să poarte convorbiri bilaterale și să susțină o conferință comună de presă de la ora 11:00, se arată în agenda MAE remisă CaleaEuropeană.ro.

Vizita lui Péter Szijjártó la București are loc într-un context sensibil în relațiile româno-ungare, amplificat de mai multe incidente politico-diplomatice din ultima perioadă, dar și de apropiata împlinire a centenarului Tratatului de la Trianon, actul semnat la 4 iunie 1920 care a consfințit juridic unirea Transilvaniei cu Regatul României, înfăptuită la 1 decembrie 1918, și care a stabilit frontierele Ungariei după Primul Război Mondial.

În schimb, evoluția relațiilor dintre București și Budapesta a fost marcată în ultima perioadă de multiple contacte bilaterale la nivel guvernamental, în contextul pandemiei de COVID-19, dar și de o retorică declarativă privind autonomia Ținutului Secuiesc.

Aurescu și Szijjártó au purtat în luna martie mai multe runde de negocieri telefonice soldate cu un acord privind crearea unui coridor umanitar de transport pentru cetățenii români blocați la frontiera dintre Austria și Ungaria, pe fondul deciziilor inițiale ale autorităților maghiare de a nu permite accesul cetățenilor străini pe teritoriul țării din cauza răspândirii pandemiei de coroanvirus.

Cu toate acestea, recent au avut loc mai multe incidente diplomatice și politice care au afectat raporturile româno-maghiare.

La 25 aprilie, ministrul de externe al Ungariei, Peter Szijjártó, l-a atacat dur pe ambasadorul român la Budapesta, Marius Lazurca, pentru că acesta din urmă i-a luat apărarea unei deputate a opoziției din Ungaria.

Ambasadorul României la Budapesta și-a manifestat sprijinul pentru o deputată maghiară care a fost insultată după ce a cerut explicații cu privire la materialele medicale pe care Ungaria le-a trimis maghiarilor din Transilvania. În context, Szijjártó a spus că “opoziția maghiară și ambasadorul României se află pe o platformă politică comună împotriva maghiarilor de peste graniță”.

Ulterior, la București, Camera Deputaților a adoptat tacit un proiect de lege care prevedea acordarea de autonomie Ținutului Secuiesc, proiectul legislativ fiind respins însă a doua zi de Senat, care era cameră decizională în acest caz. După ce documentul a fost adoptat în Camera Deputaților, președintele Klaus Iohannis a criticat în termeni duri modul în care Partidul Social-Democrat, principala forță politică din Parlament, a permis ca acest proiect de lege să treacă de Cameră și a acuzat cu “PSD vrea să dea Ardealul ungurilor”, întrebându-l retoric pe președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu: ““Oare ce v-a promis liderul de la Budapesta, Viktor Orban, în schimbul acestei înțelegeri?“.

Afirmațiile președintelui Klaus Iohannis au fost urmate de o replică din partea lui Péter Szijjártó, care a subliniat că șeful statului român ar trebui să acorde mai mult respect maghiarilor.

Poziția șefului diplomației ungare a fost urmată de o reacție din partea MAE român care a subliniat că “oficialul ungar deturnează, în mod absolut regretabil, sensul afirmațiilor Președintelui României cu privire la proiectul de lege privind statutul așa-zisului ”Ținut Secuiesc” – o temă care se circumscrie exclusiv unei dezbateri interne din România cu privire la un demers legislativ care contravine Constituției române, partea ungară neavând a se pronunța asupra acestui subiect”.

De asemenea, și președintele Klaus Iohannis a ținut să sublinieze că nu are niciun fel de problemă cu persoanele de etnie maghiară, ci cu politicienii, deoarece promovează legislaţie pentru autonomia Ţinutului Secuiesc.

În același siaj, prim-ministrul maghiar Viktor Orban a publicat pe pagina sa de Facebook o hartă a Ungariei mari, cu Transilvania și cu părți din Slovacia și Croația în componența ei, gestul său fiind urmat de critici din partea președintelui Croației și a președintelui Sloveniei.

De asemenea, la 15 mai, Camera Deputaților a decis ca data de 4 iunie să fie declarată Ziua Tratatului de la Trianon, proiectul de lege în acest sens fiind adoptat de deputaţi cu 235 voturi ”pentru”, 21 ”împotrivă” şi 25 abţineri. Iniţiativa legislativă prevede posibilitatea organizării, la nivel naţional şi local, de manifestări cultural-educative şi ştiinţifice consacrate conştientizării semnificaţiei şi importanţei Tratatului de la Trianon.

Tratatul de la Trianon a fost semnat la data de 4 iunie 1920 între Puterile Aliate învingătoare în Primul Război Mondial și Ungaria, în calitate de stat succesor al Imperiului Austro-Ungar, stat învins în Primul Război Mondial. Tratatul a fost semnat în Palatul Marele Trianon de la Versailles de către 16 state aliate, inclusiv România, pe de o parte, și de Ungaria, de altă parte.

Tratatul a fost semnat pentru a stabili frontierele noului stat Ungaria cu vecinii săi: Austria, Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor (stat devenit ulterior Iugoslavia), România și Cehoslovacia.

Tratatul de la Trianon a făcut parte din seria tratatelor încheiate la finalul Primului Război Mondial, celelalte fiind tratatele de pace încheiate de Puterile Aliate cu Germania (la Versailles, în 28 iunie 1919), Austria (la Saint Germain en Laye, în 10 septembrie 1919), Bulgaria (la Neuilly, în 27 noiembrie 1919) și cu Turcia (la Sèvres, semnat la 4 iunie 1920 și repudiat apoi, fiind înlocuit cu tratatul de la Lausanne).

În principiu, Tratatul consfințea includerea teritoriului Croației-Slavoniei (partea de nord a Republicii Croația) și Voivodinei (inclusiv treimea de vest a Banatului) în cadrul Regatului Sârbilor, Croaților și Slovenilor, a Slovaciei și Ruteniei (azi: Republica Slovacia și, respectiv, Regiunea Transcarpatia din Ucraina) în cadrul Cehoslovaciei, a Transilvaniei și părții răsăritene a Banatului în cadrul României și a Burgenlandului în cadrul Republicii Austriei.

Relațiile bilaterale româno-ungare au caracter de parteneriat strategic, în conformitate cu Declaraţia de Parteneriat Strategic dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Ungare pentru Europa Secolului XXI, semnată la Budapesta, la 29 noiembrie 2002. Cooperarea politică şi sectorială este intensă, fiind deja implementate sau aflate în desfăşurate numeroase proiecte de anvergură în domenii precum: transporturi, energie, mediu, dezvoltare regională, informează MAE.

 

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending