Connect with us

DIASPORA

Proiectul de lege privind VOTUL PRIN CORESPONDENȚĂ a fost ADOPTAT. Acesta va fi aplicat doar la alegerile parlamentare

Published

on

votProiectul de lege privind votul prin corespondenţă a fost adoptat astăzi în plenul Camerei Deputaţilor, primind vot final, informează Digi24.

Deputaţii au adoptat, miercuri, cu 257 voturi “pentru”, 12 abţineri şi 30 “împotrivă”, proiectul legii votului prin corespondenţă, în forma propusă de comisie, fiind prevăzut ca acest tip de vot să fie aplicat la alegerile parlamentare.

Camera Deputaţilor este for legislativ decizional, proiectul de lege trecând de Senat în 20 octombrie.

Votul prin corepondenţă va fi aplicat doar pentru alegerile parlamentare, potrivit deciziei luate marţi în Comisia de cod electoral, care a fost adoptată şi de plen.

Parlamentarii UDMR au părăsit sala, nemulţumiţi că amendamentele lor nu au fost acceptate de deputaţi. Erau nemulţumiţi încă din comisia de cod electoral. Au cerut ca votul prin corespondenţă să fie aplicabil pentru toate alegerile, nu în forma care urmează să treacă acum de vot, doar pentru parlamentare.

Parlamentarii UDMR au cerut şi un timp mai lung pentru a dezbate proiectul.

La dezbaterile generale, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a spus că, după ce acestă lege va fi votată, va cere continuare discuţiilor pentru a se realiza proiectul de lege privind votul prin corespondenţă şi pentru alegerile prezidenţiale, relatează Evenimentul Zilei.

“Imediat după ce această lege va fi votată, eu voi cere Comisiei speciale să continue discuţiile pentru a se realiza proiectul de lege şi pentru alegerile prezidenţiale. Fiind proceduri puţin diferite, este nevoie de o analiză mult mai serioasă pentru cele două tururi de scrutin din punct de vedere logistic şi al infrastructurii, nu s-a dorit să se mai găsească încă un motiv pentru ca legea de azi să fie amânată. Toate aceste discuţii vor înceta şi se va vedea că toţi cei care nu au avut încredere că vor fi aceleaşi prevederi şi la alegerile prezidenţiale ori s-au înşelat, ori au vrut să umbrească acest succes al tuturor de azi, care este de fapt succesul românilor de pretutindeni”, a spus Dragnea.

Pe de altă parte, copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat că este suficient timp până la alegerile prezidenţiale pentru a convinge o majoritate parlamentară să accepte votul prin corespondenţă.

“Sunt sigură că toată lumea îşi serveşte prioritatea, să putem vota prin corespondenţă, să vină cei din Diaspora să voteze prin corespondenţă pentru alegerile din 2016. Prezidenţialele sunt peste vreo patru ani, avem suficient timp să reuşim să convingem o majoritate parlamentară să accepte şi acest amendament, dar e un lucru bun că, astăzi, inclusiv cei de la PSD acceptă să facă această reparaţie morală celor din Diaspora”, a spus liderul liberal, la Camera Deputaţilor.

.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și doctorand în domeniul reasigurării strategice a NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

DIASPORA

Guvernul a aprobat creșterea numărului de deputați și senatori pentru diaspora și organizarea a trei zile de vot în străinătate în cazul alegerilor anticipate

Published

on

© Ministerul Afacerilor Externe

Guvernul a adoptat Ordonanţa de Urgenţă privind organizarea alegerilor parlamentare înainte de termen, act normativ care prevede, printre altele, trei zile de vot în diaspora şi posibilitatea de a vota la orice secţie de votare. Totodată, Guvernul a aprobat și creşterea numărului de parlamentari pentru diaspora în cadrul proiectului de ordonanţă de urgenţă privind organizarea alegerilor anticipate.

“Ordonanţa de urgenţă pentru organizarea alegerilor parlamentare înainte de termen a fost adoptată în şedinţa de guvern de astăzi. Vorbim despre extinderea prevederilor care au fost benefice şi s-au dovedit a fi în avantajul cetăţenilor care au dorit să voteze la alegerile prezidenţiale, respectiv trei zile de vot în diaspora şi, de asemenea, posibilitatea de a vota la orice secţie de votare, pentru a încuraja participarea la vot a cetăţenilor români – au fost incluse în acest proiect. (…) De asemenea, a fost dublat numărul parlamentarilor pentru diaspora de la doi la patru senatori şi de la patru la opt deputaţi”, a declarat şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, marţi seară, într-o conferinţă de presă la finalul şedinţei de guvern, citat de Agerpres.

În cadrul unor declarații de presă, și premierul Ludovic Orban a spus că ordonanța de urgență care vizează alegerile anticipate ”reglementează câteva lucruri care sunt foarte bune și absolut necesare – creșterea numărului de parlamentari pentru diaspora”, pe care a descris-o drept ”o solicitare legitimă”.

Continue Reading

DIASPORA

Klaus Iohannis, mesaj pentru românii din diaspora la preluarea mandatului: ”Și nouă ne este dor de voi şi vă aşteptăm cu drag acasă”

Published

on

© Administrația Prezidențială

Preşedintele Klaus Iohannis a depus, sâmbătă, jurământul de învestire în funcţie pentru al doilea mandat, în faţa plenului reunit al Camerei Deputaţilor şi al Senatului, promițând că va fi ”președintele tuturor românilor” și că va ”face tot ceea ce stă în puterile mele pentru ca România europeană, modernă și puternică (…) să devină realitate”.

Într-un discurs susținut la tribuna Parlamentului după depunerea jurământului, Iohannis a folosit ca elemente busolă ale alocuțiunii sale ”momentele astrale” din istoria națiunii române în secolul trecut – Marea Unire de la 1918, acum 101 ani, și Revoluția Română din 1989, a cărei a treizecea aniversare este comemorată în aceste zile.

Spre finalul discursului său, președintele a definit drept ”neprețuit” devotamentul și implicarea românilor din diaspora, transmițându-le: Și nouă ne este dor de voi și vă așteptăm cu drag acasă!”.

“Dragi români de pretutindeni şi nouă ne este dor de voi şi vă aşteptăm cu drag acasă. Indiferent că trăim în interiorul graniţelor sau în afara lor în inimile noastre visăm cu toţii la aceeaşi Românie, o ţară prosperă şi sigură, o casă primitoare pentru toţi cetăţenii săi. Devotamentul şi implicarea voastră sunt de nepreţuit şi contăm şi în viitor pe contribuţia voastră valoroasă”, a spus Iohannis în plenul reunit al Parlamentului, şedinţă în care a depus jurământul de învestitură pentru al doilea mandat.

Citiți și Klaus Iohannis a depus jurământul pentru al doilea mandat de președinte: ”Vă asigur că voi fi preşedintele tuturor românilor”

Președintele Klaus Iohannis a câștigat cel de-al doilea mandat de președinte în urma alegerilor din 24 noiembrie, fiind votat de peste 66% dintre români, cel mai scor obținut vreodată de un candidat de dreapta la alegerile prezidențiale din România. În egală măsură, la turul al doilea al scrutinului prezidențial a fost înregistrat recordul de prezență al românilor din străinătate la urne, peste 940.000 de cetățeni din afara granițelor exercitându-și dreptul de vot, iar peste 90% dintre aceștia votând cu Iohannis.

Precedentul record fusese stabilit la primul tur al prezidențialelor, când peste 650.000 au votat.

Pentru prima dată, la alegerile prezidențiale din acest an, românii din diaspora au putut vota prin corespondență sau pe parcursul a trei zile în cadrul secțiilor de votare deschise în străinătate.

Preşedintele Klaus Iohannis a depus, sâmbătă, jurământul de învestitură în funcţie pentru al doilea mandat, în faţa plenului reunit al Camerei Deputaţilor şi a Senatului.

“Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”, a rostit Klaus Iohannis în plenul Parlamentului.

Mandatul preşedintelui este de cinci ani şi se exercită de la data depunerii jurământului de învestitură în funcţie.


Puteți citi pe larg aici principalele elemente din discursul inaugural al lui Klaus Iohannis cu ocazia preluării celui de-al doilea mandat de președinte

Continue Reading

DIASPORA

Klaus Iohannis, promisiune pentru românii din diaspora: Voi avea discuții cu liderii politici și cu partidele pentru a crește numărul parlamentarilor care reprezintă diaspora

Published

on

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, marţi, că va avea discuţii cu liderii politici, cu partidele, pentru a creşte numărul parlamentarilor care reprezintă diaspora, în contextul în care peste 944.000 de cetățeni români din străinătate au avut la turul al doilea al alegerilor prezidențiale de la finalul săptămânii trecute, înregistrându-se cea mai ridicată prezență peste hotare din istoria electorală a României.

Întrebat de jurnaliști dacă trebuie făcute modificări astfel încât românii din diaspora să fie mai bine reprezentaţi în Parlament, Iohannis a spus: “Cu certitudine”.

“Am avut cu ocazia acestor alegeri prezidenţiale surprize dintre cele mai plăcute în ceea ce priveşte votul în diaspora. La primul tur s-a atins un record, record care a ţinut două săptămâni. În turul doi s-a atins un nou record. Şi, cum avem deja, practic, un milion de votanţi în diaspora, eu îmi doresc ca ei să fie mult mai bine reprezentaţi în Parlament. Şi voi avea discuţii cu liderii politici, cu partidele pentru a creşte numărul parlamentarilor care reprezintă diaspora, care, iată, a devenit foarte activă şi acest lucru ne bucură”, a declarat preşedintele, la Palatul Cotroceni.

Klaus Iohannis a obținut cel de-al doilea mandat de președinte cu peste 66% din voturi, prefigurându-se și o victorie cu peste 90% din voturi și în diaspora, în disputa cu contrancandidata sa Viorica Dăncilă. Actualul șef al statului va obține 6,5 milioane de voturi, iar Dăncilă în jur de 3,3 milioane.

Spre comparație, cel mai mare număr de voturi înregistrat de un candidat de dreapta la alegerile prezidențiale a fost obținut de Emil Constantinescu (7,05 milioane de voturi, 54,41%) în 1996. Pe de altă parte, în 2014, Klaus Iohannis a câștigat alegerile cu 54,43% din voturi, cel mai mare procent pentru un candidat de dreapta până la acel moment, și un total de 6,28 milioane de voturi.

În ce privește istoria electorală a candidaților de stânga, cel mai mic număr de voturi obținut de un candidat PSD fusese înregistrat în 2004, când Adrian Năstase a primit 4,88 milioane de voturi.

Ziua votului la turul al doilea al alegerilor prezidențiale pentru românii din țară a început duminică la ora 7:00, în timp ce în străinătate, la fel ca și în primul tur, s-a desfășurat treia zi la urne pentru românii din diaspora. Vineri au votat peste 111.000 de cetățeni, în creștere față de primul tur, iar sâmbătă prezența cumulată la vot a ajuns la peste 380.000 de români, cu peste 90.000 de voturi față de același interval de referință din primul tur al alegerilor când au votat peste 292.000 de români.

În cea de-a treia zi de vot în diaspora a fost atinsă o prezență la vot de peste 940.000 de români, un record în istoria electorală a României. În țară, au votat peste 9 milioane de cetățeni, reprezentând 49,87% din totalul alegătorilor.

Continue Reading

Facebook

Europe Talks 2020 – Survey

NATO9 hours ago

Zece miniștri ai apărării din NATO au lansat o inițiativă multinațională pentru dezvoltarea capacităților terestre de apărare antiaeriană cu rază foarte scurtă, scurtă și medie de acțiune

ONU10 hours ago

Ministrul Bogdan Aurescu, mesaj cu ocazia Zilei Organizației Națiunilor Unite: România susține consolidarea rolului central al ONU și sprijină multilateralismul eficient și ordinea internațională bazată pe norme

SUA12 hours ago

Secretarul de stat american, Mike Pompeo, și Înaltul Reprezentat al UE, Josep Borrell, au lansat un canal bilateral de dialog ”pentru a discuta întreaga paletă a chestiunilor legate de China”

ROMÂNIA14 hours ago

România salută decizia Parlamentului European de a acorda Premiul Saharov 2020 opoziției democratice din Belarus: O recunoaștere a meritelor tuturor celor care luptă cu un curaj imens pentru un Belarus democratic

Dan Motreanu15 hours ago

Dan Motreanu, vicepreședintele Comisiei ENVI din PE: Viitoare Politică Agricolă Comună continuă acordarea ajutoarelor naționale tranzitorii care permit guvernelor dintr-o serie de state, inclusiv România, să susțină sectorul zootehnic

Daniel Buda15 hours ago

Daniel Buda, vicepreședintele Comisiei pentru agricultură din PE: PAC este un parteneriat pentru o societate sănătoasă, asigurând un venit echitabil pentru fermieri și o calitate înaltă a hranei pentru consumatori

Dragoș Pîslaru15 hours ago

Reforma PAC, adoptată de Parlamentul European. Eurodeputatul Dragoș Pîslaru: Susțin noua Politică Agricolă Comună care ajută fermierii mici și mijlocii, muncitorii sezonieri și finanțează mâncarea sănătoasă

PARLAMENTUL EUROPEAN16 hours ago

Parlamentul European a adoptat poziția sa asupra reformei Politicii Agricole Comune: Trebuie să fie mai flexibilă, durabilă și rezistentă la criză, pentru ca fermierii să poată garanta siguranța alimentară în întreaga UE

ROMÂNIA17 hours ago

Încă un pas pentru digitalizarea României, prin lansarea Consiliului Național pentru Transformare Digitală. Evenimentul transmis online va avea loc pe 27 octombrie

Corina Crețu17 hours ago

Eurodeputatul Corina Crețu speră ca decizia Curții de Justiție a UE privind Pachetul de Mobilitate să fie una corectă pentru ”România și pentru celelalte țări din Europa de Est”: S-ar evita afectarea economiei și pierderea a mii de locuri de muncă

ROMÂNIA2 days ago

Guvernul a aprobat proiectul privind structura suport în cazul celor 15 procurori delegați la Parchetul European, condus de Laura Codruța Kövesi

ROMÂNIA5 days ago

Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu: Urmează discuţii foarte dure cu agenţiile de rating şi cu Comisia Europeană

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI1 week ago

Marian-Jean Marinescu, raportorul PE pentru politica de transport a UE: Comisia Europeană trebuie să prioritizeze finalizarea coridoarelor strategice și alocarea integrală a fondurilor pentru atingerea acestui obiectiv

ROMÂNIA1 week ago

Ministrul Agriculturii, Adrian Oros: România a atras în acest an fonduri europene pentru agricultură de peste două miliarde de euro

Dragoș Pîslaru2 weeks ago

Dragoș Pîslaru: Pandemia este o lovitură, dar și un moment în care putem face tranziția de la o piața reactivă și inflexibilă la una dinamică

U.E.2 weeks ago

COVID-19: Noi recomandări privind coordonarea restricțiilor de călătorie în UE. Platforma „Re-open EU”, actualizată permanent cu date noi privind călătoriile

ENGLISH2 weeks ago

COVID19: regions and cities demand simplified access to EU funds and sufficient time to invest on recovery

U.E.2 weeks ago

Barometrul regional și local al UE avertizează că pandemia COVID-19 riscă să creeze o generație de tineri „pierdută”

Cristian Bușoi2 weeks ago

Cristian Bușoi, președintele Comisiei pentru Energie din PE, schimb de opinii cu directorul DG Energie din Comisia Europeană: Numai prin îmbunătățirea energetică a clădirilor, UE și-ar putea reduce consumul de energie cu cel puțin 6%

Dragoș Pîslaru2 weeks ago

Eurodeputatul Dragoș Pîslaru: Digitalizarea României necesită o reconfigurare „din temelii” a societății, operând mai incluziv din perspectiva competențelor digitale

Advertisement
Advertisement

Trending