Connect with us

INTERNAȚIONAL

Putin a ordonat încetarea exerciţiilor militare în apropiere de frontiera cu Ucraina

Published

on

vladimir putinPreşedintele rus Vladimir Putin a ordonat luni retragerea trupelor care efectuează manevre în apropiere de frontiera cu Ucraina, iar Moscova cere Kievului să-şi retragă “imediat” trupele din estul ţării, a anunţat Kremlinul.

“Vladimir Putin i-a ordonat ministrului Apărării să cheme trupele în garnizoane (…) din cauza încheierii exerciţiilor”, a anunţat Kremlinul, citat de agenţii ruse, potrivit Mediafax.

Rusia îndeamnă Ucraina “să pună capăt imediat operaţiunii represive şi violenţelor şi să retragă trupele”, a mai anunţat Kremlinul.

Ministerul ucrainean de Externe a trimis Moscovei o notă de infomare cu propunerea de a iniţia “imediat” activităţi comune în scopul stabilizării situaţiei la frontiera ruso-ucraineană.

Kievul a propus Moscovei să ia măsuri pentru a stabiliza situaţia în regiune, iar “lipsa unei reacţii corespunzătoare din partea Rusiei va fi calificată de partea ucraineană drept o încălcare a angajamentelor şi acordurilor bilaterale”, afirmă diplomaţia de la Kiev.

La rândul său, Ministerul rus de Externe a afirmat că va examina propunerea autorităţilor ucrainene, potrivit adjunctului ministrului rus de Externe Grigori Karasin.

 

 

.

MAREA BRITANIE

Guvernul britanic deblochează 1,74 de miliarde de euro pentru domeniul culturii, a cărui supraviețuire este amenințată de pandemia de COVID-19

Published

on

©Oliver Dowden/ Twitter

Guvernul britanic a anunțat duminică deblocarea unui ajutor de 1,57 de miliarde de lire sterline (1,74 de miliarde de euro) pentru domeniul culturii, a cărui supraviețuire este amenințată în contextul pandemiei de coronavirus, anunță AFP, citat de Agerpres.

Executivul de la Londra a anunțat duminică printr-un comunicat că ”domeniile artelor, culturii și patrimoniului britanic, de renume mondial, vor primi 1,57 de miliarde de lire în cadrul unui plan de salvare pentru a le ajuta să treacă peste impactul coronavirusului”.

Documentul punctează că ”este cea mai mare investiție punctuală realizată vreodată în cultura britanică”.

Teatrele, muzeele, galeriile, palatele istorice vor fi eligibile, ca şi organismele care ţin de muzica ”live”, patrimoniu sau de cinema-ul independent.

O mare parte din această sumă, și anume 1,15 miliarde de lire sterline, va fi direcționată către instituțiile culturale din Anglia, sub formă de subvenții, a căror valoare se ridică la 880 de milioane de lire sterline, și de împrumuturi, în valoare de 270 de milioane de lire.

Irlanda de Nord, Scoția și Țara Galilor vor beneficia de 33,97, respectiv 59 de milionae de lire sterline.

”Am spus că nu voi lăsa să se prăbuşească domeniul cultural şi această investiţie masivă arată angajamentul nostru”, a subliniat ministrul culturii, Oliver Dowden, care a adăugat că înţelege ”marile provocări” cărora trebuie să le facă faţă în prezent cei 700.000 de angajaţi din acest domeniu.

Sectorul cultural a fost profund afectat, fiind privat de orice venit după ce au fost introduse măsurile restrictive la 23 martie menite să limiteze răspândirea pandemiei de coronavirus.

Sâmbătă, muzeele şi cinematografele au primit autorizaţia să redeschidă. Din cauza măsurilor de distanţare fizică, viitorul concertelor şi festivalurilor este mult mai nesigur.

Continue Reading

NEWS

Celebrul compozitor italian Ennio Morricone a încetat din viață la vârsta de 91 de ani

Published

on

© Wikipedia

Compozitorul italian Ennio Morricone, celebru pentru coloanele sonore a numeroase de filme, a încetat din viață la vârsta d 91 de ani, la o clinică din Roma, anunță presa italiană, potrivit Digi24.

Compozitorul a căzut zilele trecute și a suferit o fractură de femur, în urma căreia a fost internat în spital.

Morricone a murit ”în zorii zilei de 6 iulie, la Roma, cu mângâierea credinței”, se arata în declarația familiei.

Assumma mai arată că maestrul ”și-a păstrat până în ultima clipă deplina luciditate și o mare demnitate”.

Înmormântarea lui Ennio Morricone va avea loc într-un cadru privat ”în respectul sentimentului de smerenie care i-a inspirat întotdeauna faptele”, a transmis familia prin intermediul avocatului lor, Giorgio Assumma.

Morricone, câștigător al unui Oscar în 2016 pentru coloana sonoră a filmului ”The Hateful Eight”, a devenit cunoscut pentru muzica unor filme celebre precum ”For a Fistful of Dollars”, ”Mission” sau ”Once Upon a Time in America”.

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

Banca Mondială a promovat România în rândul țărilor cu venituri mari pe cap de locuitor

Published

on

© Calea Europeana/ Zaim Diana

Banca Mondială a promovat în 2020 România în rândul ţărilor cu venituri mari, de peste 12.535 dolari brut pe an, pe cap de locuitor, după ce cu un an înainte plasase economia locală în rândul ţărilor cu ”venituri medii superioare”, informează Adevărul.

Potrivit Băncii Mondiale, România avea la finele lui 2019 un venit brut national pe cap de locuitor de 12.630 dolari, faţă de 11.290 dolari în 2018.

Banca Mondială realizează anual un clasament al ţărilor în funcţie de veniturile pe cap de locuitor (Venit Naţional Brut- VNB), nivelurile fiind venituri mici, venituri mijlocii inferioare, venituri mijlocii superioare şi venituri mari.  

Potrivit instituţiei, clasamentul se schimbă din două motive, pe de o parte ţinându-se cont de creşterea economică, inflaţia, ratele de schimb şi creşterea populaţiei (care influenţează VNB pe cap de locuitor), iar pe de alta pentru a menţine pragurile de clasificare a veniturilor în termeni reali, acestea sunt ajustate anual pentru inflaţie.  

Anul acesta zece ţări au fost plasate într-o categorie diferită faţă de anul trecut, România clasându-se înaintea Tanzaniei.

Banca Mondială precizează că în clasificarea publicată nu este reflectat impactul COVID-19 (fiind vorba de anul 2019). Precizăm că Venitul Naţional Brut exclude investiţiile străine. 

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending