Connect with us

Ramona Mănescu

Ramona Mănescu, europarlamentar (PNL, ALDE): Consolidarea imaginii României ca a 7-a putere din Europa reprezintă obiectivul meu pentru următorul mandat

Published

on

ramona manescuIntr-o solicitare Calea Europeana remisa tuturor europarlamentarilor romani, acestia au fost rugati sa raspunda cati dintre ei isi mai doresc un mandat. Au tinut cont de anuntul premierului Victor Ponta, care anunta la congresul PSD inceperea campaniei electorale?

Eurodeputatii au fost rugati sa prezinte, totodata,  trei realizari importante din timpul mandatului lor relevante atat pentru Romania, cat si pentru cetatenii europeni.

Astazi va prezentam răspunsul eurodeputatului Ramona Mănescu (PNL, ALDE):

 

1) Va doriți un nou mandat de europarlamentar? Daca da, când veți începe campania electorala?

Da. Din punctul meu de vedere sunt in campanie din prima zi a acestui mandat, o campanie de promovare a României, a intereselor si a imaginii tarii noastre. Prezenta mea in Parlamentului European mi-a dat posibilitatea sa mă implic in modificarea si elaborarea legislației privitoare la accesarea fondurilor europene, domeniu vital pentru Romania. Am considerat important ca efortul meu de promovare a României la Bruxelles si Strasbourg sa se concentreze pe nevoia României de a depăși criza financiara si de a crea premizele pentru creștere economica si dezvoltare.

Însa, evenimentele din vara anului trecut, când s-au spus atât de multe neadevăruri despre Romania, mi-au consolidat convingerea ca putem si trebuie sa facem mai mult pentru a promova, mai eficient, imaginea României pe plan extern. In aceasta campanie de susținere a tarii noastre pe plan extern mă ajuta si faptul ca din noiembrie 2011 sunt si Vicepreședinte al Liberalilor Europeni (ALDE Party). Ca atare, sunt mereu in contact cu reprezentanții guvernelor liberale ceea ce ma ajuta in promovarea imaginii României si reprezintă un plus fata de ceea ce am reușit sa fac, pana acum, din calitatea de europarlamentar

Consolidarea imaginii României ca a 7-a putere din Europa reprezintă obiectivul meu pentru următorul mandat, in PE, motiv pentru care îmi doresc sa îmi desfășor activitatea in cadrul Comisiei pentru Afaceri Externe a PE.

 

2) Numiți trei principale realizări din timpul mandatului dvs. de europarlamentar relevante atat pentru Romania cat si pentru publicul european.

După cum va spuneam, in ultimii patru ani, cea mai importanta parte a activității mele, din Parlamentul European, s-a concentrat pe imbunatatirea si simplificarea legislației privind accesarea si utilizarea banilor europeni. Sunt coordonator al liberalilor in Comisia REGI iar din aceasta postura am reușit sa impun adoptarea mai multor proiecte, extrem de importante atât pentru Romania cat si pentru celelalte state membre si as dori sa enumar câteva dintre acestea.

In primul rând, am reușit sa introduc in legislația europeana conceptul de “buna guvernanta” in cadrul politicii regionale, printr-un raport pe care l-am inițiat si care a fost adoptat, de PE, in anul 2010. Concret, acest concept presupune implicarea autorităților locale și regionale, ca parteneri egali, în elaborarea și implementarea politicilor și proiectelor naționale si europene. Oferindu-le mai multa putere de decizie si mai multe responsabilitati primarilor, de exemplu, vom putea realiza proiecte cu adevărat necesare, vitale pentru imbunatatirea vieții oamenilor. Reprezentanţii locali şi regionali sunt cei care cunosc cel mai bine nevoile zonelor din care provin. Si implicit, astfel banii europeni vor fi cheltuiți mult mai eficient decât pana acum.

In al doilea rând, am reușit sa impun Comisiei Europene, alături de colegii mei din ALDE, inițierea proiectului pilot , “Erasmus pentru aleșii locali si regionali”, un proiect care se adresează nu doar reprezentanților administrațiilor, ci si funcționarilor si partenerilor care sunt implicați in gestionarea proiectelor. Datorita acestei inițiative primarii pot acum sa isi intalneasca colegii, omologi, din alte state membre pentru a schimba experiențe si bune practici. Comisia Europeana este cea care organizează, anual, aceste reuniuni la care sunt invitați aleși locali si regionali din toata Europa. Primul eveniment de acest gen a avut deja loc anul trecut, in luna iunie. Avantajul unui astfel de program este ca reprezentanții locali dobândesc expertiza in gestionarea proiectelor europene si astfel pot elabora mai repede si mai bine proiecte din bani europeni, in folosul comunitatilor.

O importanta deosebita pentru Romania o reprezintă si modificarea legislației privind achizițiile publice, domeniu care de-a lungul ultimilor ani ne-a atras numeroase critici din partea instituțiilor europene. In calitate de raportor principal al PE, m-am concentrat pe nevoia de a elabora un set de norme comune la nivelul tuturor statelor membre. Așadar, noile directive referitoare la achizițiile publice vor aduce proceduri mai simple si mai transparente, reducând semnificativ numărul cazurilor de conflictele de interese,  a neregulilor si a erorilor.

As mai vrea sa adaug faptul ca inca de la începutul anului 2011, in calitate de Coordonator al Liberalilor in Comisia REGI, am fost foarte implicata in negocierile dintre Parlament, Consiliu si Comisia Europeana referitoare la noul pachet legislativ privind accesarea fondurilor europene.  In prima etapa de negociere, am reușit sa impunem mandatul nostru, al Parlamentului European, in raport cu celelalte doua instituții. Acest lucru este foarte important pentru ca Parlamentul este pana la urma instituția europeana care reprezintă,direct, interesele cetățenilor. Astfel, in luna octombrie, vom putea adopta noua legislație tocmai ca ea sa poată fi pusa in aplicare, anul viitor, in toate statele membre.

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI

Conferința ”Fake news- un pericol la adresa democrației”. Europarlamentarul PPE Ramona Mănescu: Avem obligația de a ne forma propriile opinii și de a verifica informația

Published

on

Avem obligația de a ne forma propriile opinii și de a verifica informația, a declarat europarlamentarul PPE Ramona Mănescu în cadrul conferinței ”Fake news – un pericol la adresa democrației”, organizat de Forumului Europolis în parteneriat cu Comisia pentru Afaceri Europene a Camerei Deputaților.

”Din 2014, de la anexarea Crimeei, am văzut cum Parlamentul European, Consiliul, Comisia Europeană și unele guverne au acționat în raport cu ceea ce reprezintă astăzi războiul hibrid. Dezinformarea a fost întotdeauna o armă utilizată în război, din timpuri străvechi. Astăzi însă, cu tehnologiile actuale, t

 

otul este dus la un cu totul alt nivel. Internetul și social media au schimbat profund tot ce este legat de informație. În acest nou context, am început să vorbim despre <<fake news>>, <<dezinformare>> și vulnerabilitățile pe care societatea noastră le are în fața lor, doar de prin 2015 încoace”, a precizat eurodeputatul român în cadrul evenimentului care a reunit specialiști de prestigiu din mediul universitar, politic, jurnalistic și cibernetic.

Ramona Mănescu a explicat că dezinformarea, care este diferită de publicitate, prezintă trei elemente: manipularea opiniei publice, deturanrea mijloacelor de propagare, scopuri politice (interne sau externe).

”Clientul este cel care suportă consecințele dezinformării. În publicitate, transmițătorii sunt televiziunile, presa scrisă, mediul online. În cazul dezinformării, opinia publică devine transmițător, propagand și rostogolind mesajele. De asemenea, tema, în cazul dezinformării, este indusă și prezentată ca o temă cerută de cetățeni ca fiind principala lor preocupare. Ținta o reprezintă opinia publică”, a completat eurodeputatul român.

Ramona Mănescu a explicat că ”majoritatea opiniei publice, uneori o cvasi-unanimitate, iese din sfera raționalului și nu mai percepe realitatea. Tema vizează zona emoțională, care în cele mai multe situații domină rațiunea. Dezinformații devin dezinformatori la rândul lor”, a mai spus aceasta.

Europarlamentarul român a mai spus că varianta favorită este cea a maniheismului, ”prin crearea artificială a două tabere – cei buni și cei răi. Pe o bază pre-existențială, uneori extrem de firavă, se construiește și alimentează ostilitatea”, a mai spus Ramona Mănescu.

Amintim că în luna martie, eurodeputații au adoptat o rezoluție prin care condamnă acțiunele agresive în creștere din partea Rusiei, Chinei, Iranului și Coreei de Nord ”care încearcă să submineze fundamentele și principiile democrațiilor europene, precum suveranitatea tuturor țărilor Parteneriatului Estic”.

Continue Reading

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI

Eliminarea conținutului cu caracter terorist din mediul online. Europarlamentarul Ramona Mănescu (PPE): Sunt necesare termene clare și măsuri de coerciție dacă vrem ca cei care promovează conținut ilegal să fie aduși în fața justiției

Published

on

Dacă dorim cu adevărat ca cei care creează, distribuie și promovează conținut cu caracter ilegal, incitând la comiterea unor acte de terorism în acest caz, să fie aduși în fața justiției, măsurile de coerciție, termenele clare și obligativitatea de a acționa sunt necesare, a declarat pentru CaleaEuropeană.ro europarlamentarul Ramona Mănescu (PPE).

Eurodeputatul român a mai spus că nu ne mai putem baza doar pe măsuri voluntare ”atunci când avem conținut cu un evident caracter terorist, dar și în cazul campaniilor de dezinformare sau altor forme de caracter ilegal sau subversiv”.

”Va exista mereu o opoziție, iar multe dintre argumentele celor care se opun oricărei forme de cenzură sunt valide într-o lume perfectă. Din păcate, nu trăim într-o astfel de lume și suntem obligați să luăm măsuri pentru a apăra viața, securitate, valorile și democrația de care ne bucurăm astăzi. Semnalul dat de către Parlamentul European este clar și el trebuie să se regăsească, cât mai rapid, în legislația și practica statelor membre”, a transmis europarlamentarul Ramona Mănescu.

Precizăm faptul că Parlamentul European a votat joi o propunere privind combaterea utilizării abuzive a serviciilor de găzduire pe internet în scopuri teroriste.

Companiile de internet sunt obligate să elimine conținutul care incită la terorism în maximum o oră după primirea unui ordin din partea autorităților compente, pentru a combate radicalizarea și pentru a contribui la securitatea publică.

Odată ce o companie de internet care activează în UE și care găzduiește conținut încărcat de utilizatori (cum ar fi Facebook sau YouTube) primește un ordin de îndepărtare a acestuia de la autoritatea națională competentă, va avea la dispoziție doar o oră pentru a-l elimina sau a dezactiva accesul la informațiile respective în toate statele membre ale UE. Cu toate acestea, companiile de internet nu vor fi, în general, obligate să monitorizeze informațiile pe care le transmit sau să le stocheze, și nu vor trebui nici să caute în mod activ fapte care să trimită la activitatea ilegală.

Pentru a ajuta platformele mai mici, deputații europeni au decis că, atunci când o companie nu a primit niciodată o cerere de eliminare a conținutului ilegal, autoritatea competentă ar trebui să o contacteze, pentru a-i furniza informații cu privire la proceduri și termene, cu cel puțin 12 ore înainte de a emite prima cere de eliminare a conținutului găzduit.

Dacă o companie a fost supusă unui număr important de ordine de eliminare a conținutului cu caracter terorist, autoritățile pot cere să implementeze măsuri specifice suplimentare (de exemplu, raportarea regulată către autorități sau creșterea resurselor umane). Deputații din cadrul Comisiei pentru Libertăți civile, justiție și afaceri interne (LIBE) au convenit să nu impună obligația de a monitoriza conținutul încărcat, dar nici utilizarea instrumentelor automate.

Continue Reading

PARLAMENTUL EUROPEAN

Europarlamentarul Ramona Mănescu (PPE) a participat în cadrul ultimei întrevederi a Comisiei pentru Transport și Turism (TRAN) la Bruxelles

Published

on

Odată cu încheierea legislaturii Parlamentului European și înainte ca unii europarlamentari  să își înceapă campania electorală pentru alegerile europene, iar alții să urmeaze o altă cale, europarlamentarul Ramona Mănescu (EPP) a participat la ultima reuniune a TRAN care a avut loc în data de 11 aprilie în Bruxelles.

În cadrul întrevederii, comisarul european pentru transport și turism, Violeta BULC, a prezentat un rezumat al lucrărilor comisiei TRAN  din această legislatură: “Sunt deosebit de mândră că această relație foarte strânsă cu voi vă aduce are atâtea rezultate”.

Munca și colaborarea au dus la:

1. Adoptarea a cel puțin 30 de acte legislative noi începând din noiembrie 2014 – aproape 10% din cele 327 de acte adoptate până acum de acest Parlament!

2. Și progrese foarte semnificative în ceea ce privește alte 16 noi propuneri legislative (din 173 – din nou aproape 10%!) asupra cărora Parlamentul va continua să lucreze după alegeri.

“Aceste cifre vorbesc în mare măsură vorbesc de la sine. Acestea sunt un răspuns direct pentru cei care au considerat – mai ales la începutul mandatului nostru – că transportul ar putea să nu primească prioritatea pe care o merită. Transportul este, de fapt, în vârful agendei politice a UE! Am reușit să-l punem în centrul multor priorități Juncker “:

  • ca parte a agendei noastre pentru creștere, locuri de muncă și investiții;
  • ca o componentă esențială a pieței unice digitale;
  • ca principal contribuitor al strategiei noastre de decarbonizare în cadrul strategiilor Uniunii Energiei și Climatice;
  • printre acțiunile pentru o piață internă mai aprofundată și mai corectă;
  • în cadrul pilonului european al drepturilor sociale;
  • ca parte a strategiei de apărare a UE;
  • dar, de asemenea, ca un sector care face UE un actor global mai puternic

Timp de 5 ani, comisia TRAN a finalizat 46 de dosare legislative, dar și multe alte inițiative nonlegislative, “am dezvoltat o politică coerentă a Uniunii Transporturilor”, a declarat comisarul european. Toate aceste acte legislative au avut la bază acțiuni concrete pentru oameni – de exemplu pentru a îmbunătăți siguranța rutieră sau pentru a face transportul mai atractiv, în special pentru femei și pentru tineret.

Continue Reading

Facebook

SUA31 mins ago

SUA anunță un nou sprijin militar pentru Ucraina în valoare de 300 de milioane de dolari. Acesta cuprinde, printre altele, muniție pentru sistemele Patriot

NATO36 mins ago

Aeronavele AWACS ale NATO vor supraveghea spațiul aerian al Republicii Moldova pe durata Summit-ului Comunității Politice Europene

REPUBLICA MOLDOVA40 mins ago

Șeful diplomației UE: Cipru a devenit membru al Uniunii Europene având o problemă teritorială. Și R. Moldova poate face acest lucru

REPUBLICA MOLDOVA59 mins ago

Zelenski, întâmpinat de Maia Sandu la summitul Comunității Politice Europene: Viitorul Ucrainei și R. Moldova este în UE

NATO1 hour ago

Jens Stoltenberg va merge la Ankara pentru a promova ratificarea aderării Suediei la NATO

SUA1 hour ago

UE și SUA își intensifică cooperarea în direcția adoptării unei viziuni și a unei foi de parcurs comune a industriei privind sistemele de comunicații fără fir 6G

ROMÂNIA2 hours ago

Klaus Iohannis și Roberta Metsola au călătorit împreună de la București la summitul Comunității Politice Europene: “R. Moldova nu este singură”

REPUBLICA MOLDOVA2 hours ago

Maia Sandu, “uimită” și recunoscătoare de viteza cu România a reușit să obțină aprobarea rapidă a sancțiunilor UE împotriva celor care destabilizează R. Moldova

ROMÂNIA3 hours ago

Summitul Comunității Politice Europene: Klaus Iohannis participă alături de Volodimir Zelenski la discuțiile grupului de lucru privind securitatea europeană

REPUBLICA MOLDOVA4 hours ago

Șeful diplomației europene a lansat Misiunea de parteneriat pentru R. Moldova și a înmânat echipamentele UE pentru forțele armate: Acesta este doar începutul. Sunteți un viitor membru UE

ROMÂNIA19 hours ago

Nicolae Ciucă va continua discuțiile cu sindicaliștii pentru rezolvarea grevei din Educație. Guvernul va aproba pe 1 iunie creșterile salariale pentru profesori

ROMÂNIA1 day ago

Ministrul Sănătății anunță finalizarea noii forme a Planului Naţional de Combatere a Cancerului

REPUBLICA MOLDOVA2 days ago

VIDEO Summitul CPE din R. Moldova: “Ne-am obișnuit să credem că suntem mici și că de noi nu depinde nimic, dar pe 1 iunie, Europa va veni la noi acasă”

NATO7 days ago

“Drumul către summitul de la Vilnius”: Jens Stoltenberg afirmă că aderarea Ucrainei la NATO “în mijlocul unui război nu este pe ordinea de zi”

POLITICĂ1 week ago

Ziua Eroilor. Klaus Iohannis: Prin lupta pentru desăvârșirea unității naționale, înaintașii noștri au acționat decisiv pentru conectarea României la spațiul politic european

ROMÂNIA1 week ago

Nicolae Ciucă a apreciat reiterarea de către președintele federal Steinmeier a sprijinului Berlinului pentru aderarea României la Spațiul Schengen

POLITICĂ1 week ago

Klaus Iohannis cere coaliției ca rotația guvernamentală să se desfășoare “sticlă”: Oamenii trebuie să vadă că nu este vorba de tras sfori. Numai de instabilitate nu avem nevoie

ROMÂNIA1 week ago

Steinmeier l-a asigurat pe Iohannis că Germania se va implica pentru aderarea României la Schengen: Cancelarul Scholz și miniștrii de externe și interne vor aduce argumente Austriei și Olandei

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI1 week ago

Eurodeputatul Victor Negrescu a înregistrat în Parlamentul European petiția pentru sprijinirea satelor românești și a fermierilor români

REPUBLICA MOLDOVA2 weeks ago

Adunarea Națională “Moldova Europeană”. Maia Sandu: Calea aleasă de Moldova, calea europeană. Trebuie să aderăm la UE până în 2030

Team2Share

Trending