Connect with us

ROMÂNIA

Raport BP: România a fost anul trecut al patrulea producător de petrol din Uniunea Europeană

Published

on

România a fost anul trecut pe locul patru în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte producţia de petrol, cu 3,6 milioane de tone, în scădere cu 2% faţă de anul anterior, potrivit unui raport realizat de compania britanică BP la nivel mondial și citat de Agerpres.

Principalul producător din UE a fost Marea Britanie, cu 50,8 milioane de tone, în creştere cu 9%, urmată de Danemarca, cu 5,7 milioane de tone (în scădere cu 15,9%), şi de Italia, cu 4,7 milioane de tone (în creştere cu 12,9%).

La nivel mondial, anul trecut s-au extras 4,474 miliarde de tone de petrol, în plus cu 2,2% faţă de anul precedent.

Cel mai mare producător de petrol din lume rămân Statele Unite ale Americii, cu o producţie de 669,4 milioane de tone, cu 16,6% mai mult faţă de anul 2017. Pe locul doi este situată Arabia Saudită, cu 587,3 milioane de tone, în plus cu 3,4%, iar pe locul trei se află Federaţia Rusă, cu 563,3 milioane de tone, în creştere cu 1,6%.

În ceea ce priveşte rezervele dovedite de petrol, România este pe locul doi în UE, cu 600 de milioane de barili pe zi (aproximativ 100 de milioane de tone), devansând Danermarca şi fiind la egalitate cu Italia. Înaintea ţării noastre se află doar Marea Britanie, cu 2,5 miliarde de barili pe zi (300 de milioane de tone).

În total, în lume, rezervele dovedite de petrol se ridică la 1.729 miliarde de barili pe zi (244 de miliarde de tone).

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și doctorand în domeniul reasigurării strategice a NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community în cadrul World Economic Forum și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute.

Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

DIASPORA

România reacționează după ce poliţia din Leipzig a cerut hotelurilor să anunţe când cazează români: ”Orice formă de discriminare este contrară valorilor europene”

Published

on

© Ministerul pentru Românii de Pretutindeni

Ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Natalia Intotero, se declară surprinsă şi îngrijorată de faptul că la Leipzig (Germania) poliţia le cere hotelierilor să anunţe dacă sunt cazaţi cetăţeni români și precizează că este inacceptabil ca românii să fie supuşi unei asemenea forme de discriminare.

”Am aflat cu surprindere și îngrijorare că la Leipzig, în Germania, Poliția le cere hotelierilor să anunțe dacă au cazați cetățeni români.Este inacceptabil ca românii din Germania sau cei care calătoresc în Germania să fie supuși unei asemenea forme de discriminare care ne pune pe toți, ca popor, într-o lumină nefavorabilă și nedreaptă”, transmite ministrul pentru Românii de Pretutindeni, într-un comunicat de presă publicat pe pagina Ministerului.

Natalia Intotero precizează că în Germania trăiesc peste 850.000 de români și persoane de origine română, reprezentând a cincea minoritate din această țară.

„Românii sunt bine integrati și fac cinste României aducând, în același timp, plus valoare țării-gazdă. Urmărim îndeaproape această situație îngrijorătoare, menținând legătura cu MAE și cu misiunea diplomatică a României la Berlin, unde domnul ambasador face deja demersuri pe lângă autoritățile din Leipzig. Situația este cunoscută și de către doamna premier Viorica Dăncilă, care a cerut toate datele legate de acest caz, precum și informări legate de evoluțiile ulterioare”, potrivit sursei citate.

Ministrul evidențiază că românii sunt cetățeni europeni și au drepturi egale cu cele ale cetățenilor din statele de reședință sau din statele unde călătoresc sau studiază.

”Orice formă de discriminare este contrară valorilor europene la care toate țările membre ale Uniunii Europene au aderat”, conchide Intotero.

În timpul pregătirilor pentru Festivalul Highfield, care are loc anual lângă Leipzig și care anul acesta s-a desfășurat weekend-ul trecut, poliția a transmis adrese către hotelierii din zonă și le-a cerut să anunțe dacă au oaspeți români, iar poliția din Leipzig este acuzată de rasism, scrie Digi24.

 

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

În fiecare vară, piloţii americani se alătură celor români pentru antrenamente comune în cadrul exerciţiului “Carpathian Summer”

Published

on

© U.S. Embassy Bucharest/ Facebook

”Carpathian Summer” este un exercițiu bilateral de antrenament care implică piloți militari români și americani. Exercițiile militare au avut loc Baza Aeriană Otopeni, România și au fost implicate mai multe aeronave în perioada 29 iulie – 9 august 2019.
 
Acest exercițiu de două săptămâni ajută la menținerea pregătirii comune, la construirea interoperabilității și la consolidarea relațiilor SUA cu România.
 
Potrivit comunicatului american, intitulat ”Construind camaderie la orice altitudine”, maiorul american Kari Morris a menționat că: “interoperabilitatea este unul dintre cele mai important lucru pe care noi și românii îl putem câștiga din această experiență”.
 
”Știind cum funcționează fiecare forță aeriană, toți cei implicați au posibilitatea de a compara și de a dezvolta procedurile lor, astfel încât putem lucra mai bine împreună în viitor”, a mai adăugat acesta.
 
În timpul exercițiului de antrenament bilateral, tehnici, tactici și proceduri au fost împărtășite între forțele americane și forțele române. Unele dintre tehnicile practicate au fost zborurile la nivel scăzut în zona montană. 

„Am învățat o grămadă de la ei și sperăm că și ei de la noi”, a adăugat Sergentul Major Christian Fountain.

Continue Reading

ROMÂNIA

Ambasadorul George Maior: Vizita președintelui la Washington, prima din istoria diplomatică româno-americană care a dat posibilitatea unei discuţii cu întreg Guvernul SUA

Published

on

© Administrația Prezidențială

Vizita președintelui Klaus Iohannis la Washington reprezintă prima vizită din istoria diplomatică româno-americană în care au fost organizate discuții între șeful statului român și Guvernul american, a afirmat ambasadorul George Cristian Maior într-un interviu acordat Adevărul.ro după cea de-a doua vizită efectuată de președintele României la Casa Albă în doar doi ani.

Vizita e pregătită de mai bine de un an, planificată minuţios. E prima vizită din istoria diplomatică româno-americană  – şi poate că se pierde din vedere acest lucru – care a dat posibilitatea unei discuţii cu întreg Guvernul american chiar în sala de şedinţe a Guvernului”, a spus Maior, cel care a semnat alături de omologul său de la București, Hans Klemm, un memorandum de înțelegere între România și Statele Unite privind tehnologia 5G.

Pe lângă preşedintele Trump, au mai fost prezenţi vicepreşedintele american, secretarii de la Energie, Apărare, ceea ce reprezintă enorm”, a continuat ambasadorul român.

Potrivit imaginilor furnizate de Administrația Prezidențială la întâlnirea ce a avut loc în Cabinet Room (n.r. – sala de ședință a executivului american), alături de președintele Donald Trump s-au aflat vicepreședintele Mike Pence, secretarul Apărării Mark Esper sau consilierul pentru securitate națională John Bolton.

Un detaliu mai puțin observat din timpul întâlnirii de la Casa Albă este că din delegația gazdă a făcut parte și ambasadorul Statelor Unite la Uniunea Europeană, Gordon Sondland, un emisar diplomatic care a înțeles pe deplin rolul României, în calitate de președinție a Consiliului, în adoptarea directivei europene a gazelor naturale, negocieri în urma cărora, alături de Polonia și împotriva Germaniei, a fost găsită o formulă de compromis care întărește normele europene în materie. Deși directiva nu blochează proiectul Nord Stream 2, ea se asigură că țările terțe precum Rusia nu pot ocoli legislația UE.

Președintele Klaus Iohannis a efectuat marți a doua sa vizită de lucru la Casa Albă, fiind primit din nou de Donald Trump în Biroul Oval după întrevederea din 9 iunie 2017, când șeful statului a devenit primul lider din Europa Centrală și de Est primit de liderul SUA la Casa Albă.

Vizita a fost concretizată prin semnarea primului document comun după aproape un deceniu. Astfel, președinții României şi Statelor Unite ale Americii, Klaus Iohannis şi Donald Trump, au adoptat marţi, la Washington, o declaraţie comună care priveşte întărirea relaţiilor dintre cele două state, prima astfel de declarație la nivel prezidențial după adoptarea, în 2011, Declaraţiei Comună privind Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI. 

Declarația adoptată de Iohannis și de Trump cuprinde promisiunea că cei doi lideri vor acționa împreună ”ca prieteni și aliați” pentru a avansa Parteneriatul strategic româno-american și marchează 30 de ani de la prăbușirea comunismului în România și 15 ani de la aderarea țării noastre la NATO. Principalele elemente de noutate ale acestui document sunt reflectate de opoziția celor două țări față de Nord Stream 2 și alte proiecte care îi fac pe europeni dependenți energetic față de Rusia și evitarea riscurilor de securitate care însoțesc investițiile chineze în rețelele de telecomunicații 5G.

De asemenea, în timpul întâlnirii Iohannis – Trump din Biroul Oval, Casa Albă a dat publicității un comunicat de presă în care liderul american celebrează parteneriatului strategic româno-american și își manifestă certitudinea că viitorul României și cel al relației sale cu SUA sunt ”foarte, foarte strălucite”.

Continue Reading

Cum pot vota românii din diaspora la alegerile prezidențiale

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending