Connect with us

U.E.

Raport comun al UE cu ONU: 113 milioane de oameni din 53 de țări s-au confruntat cu o insecuritate alimentară acută în 2018, în timp ce, la nivel global, 821 de milioane de oameni sunt la un pas de foamete

Published

on

@PremierCompanies/Pixabay License

Un raport prezentat astăzi în comun de către Uniunea Europeană, Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO) și Programul alimentar mondial al ONU (World Food Programme – WFP) constată că aproximativ 113 milioane de oameni din 53 de țări s-au confruntat cu o insecuritate alimentară acută în 2018, comparativ cu 124 milioane în 2017, potrivit unui comunicat al Serviciului European de Acțiune Externă.

Constatările raportului reprezintă un apel puternic pentru o cooperare consolidată care să unească prevenirea, pregătirea și răspunsul pentru a răspunde nevoilor și cauzelor umanitare urgente, care includ schimbările climatice, șocurile economice, conflictele și deplasările. Acesta subliniază, de asemenea, necesitatea unei abordări și a unor acțiuni unificate în ceea ce privește dimensiunea umanitară și de dezvoltare a crizelor alimentare, precum și pentru o mai mare investiție în diminuarea conflictelor și pacea durabilă.

,,Nesiguranța alimentară rămâne o provocare globală. De aceea, între 2014 și 2020, UE va oferi aproape 9 miliarde de euro pentru inițiativele privind securitatea alimentară și nutrițională și agricultura durabilă în peste 60 de țări. Raportul global de astăzi evidențiază necesitatea unei cooperări consolidate între actorii umanitari, de dezvoltare și de pace pentru a inversa și a preveni crizele alimentare. O rețea globală mai puternică poate aduce ă schimbare în teren pentru persoanele care au nevoie cu adevărat”, a declarat Neven Mimica, Comisarul pentru Cooperare și Dezvoltare Internațională. 

Descoperiri cheie

  • Cifra de 113 milioane de persoane care se confruntă cu crize alimentare este puțin mai mică decât cifra de 124 milioane pentru anul 2017. Cu toate acestea, numărul persoanelor din lume care se confruntă cu crize alimentare a rămas la peste 100 de milioane în ultimii trei ani, iar numărul de țări afectate a crescut.
  • Mai mult, încă 143 de milioane de oameni din alte 42 de țări sunt la doar un pas de a se confrunta cu foamea acută.
  • Aproape două treimi dintre cei care se confruntă cu foamea acută se regăsesc în doar 8 țări: Afganistan, Republica Democrată Congo, Etiopia, Nigeria, Sudanul de Sud, Sudan, Siria și Yemen. În 17 țări, foamea acută a rămas aceeași sau a crescut.
  • Clima și catastrofele naturale au împins încă 20 de milioane de oameni în insecuritate alimentară acută în 2018. Iar alte 13 țări – inclusiv Coreea de Nord și Venezuela – nu sunt cuprinse de analiză din cauza lacunelor de date.

,,Pentru a încheia cu adevărat foametea, trebuie să atacăm cauzele fundamentale: conflictul, instabilitatea, impactul șocurilor climatice. Băieții și fetele trebuie să fie hrăniți și educați, femeile trebuie să fie cu adevărat împuternicite, infrastructura rurală trebuie consolidată pentru a atinge obiectivul Zero Hunger. Programele care fac o comunitate mai rezistentă și mai stabilă vor reduce și numărul de oameni înfometați. Iar liderii lumii trebui să facă și ei un lucru: să iasă în față și să ajute la rezolvarea acestor conflicte, chiar acum “, a declarat directorul executiv al WFP, David Beasley.

,,Crizele alimentare continuă să fie o provocare globală, ceea ce necesită eforturile noastre comune. UE continuă să își intensifice eforturile umanitare. În ultimii trei ani, UE a alocat cel mai mare buget umanitar pentru alimentație și nutriție, de aproape 2 miliarde EUR în ansamblu. Crizele alimentare sunt din ce în ce mai acute și mai complexe și avem nevoie de modalități inovatoare de combatere și de prevenire a acestora. Raportul Global oferă o bază pentru formularea următoarelor etape ale rețelei globale prin îmbunătățirea mecanismelor noastre de coordonare”, a declarat Christos Stylianides, Comisarul pentru Ajutor Umanitar și Managementul Crizelor. 

Termeni cheie ai raportului

Insecuritatea alimentară acută este identificabilă atunci când incapacitatea unei persoane de a consuma alimente adecvate îi pune viața sau mijloacele de subzistență în pericol imediat. 

Foametea cronică este identificabilă atunci când o persoană nu este în măsură să consume suficientă hrană pentru a menține un stil de viață normal, activ pe o perioadă extinsă. Cel mai recent raport al FAO privind securitatea alimentară și nutriția, în septembrie 2018, a constatat că 821 de milioane de oameni de pe această planetă sunt la un pas de foamete.

Raportul Global este produs în fiecare an de rețeaua globală împotriva crizelor alimentare, care este alcătuită din parteneri internaționali umanitari și de dezvoltare. Raportul din acest an este prezentat la un eveniment de două zile la nivel înalt, ,,Alimente și agricultură în perioadele de criză”, care începe astăzi la Bruxelles și în cadrul căruia se vor analiza abordările și soluțiile inovatoare propuse pentru prevenirea și abordarea crizelor alimentare, plus o foaie de parcurs pentru acțiune comună viitoare.

Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

U.E.

Grecia încearcă o revenire completă pe piețele financiare internaționale prin emiterea de euroobligațiuni cu scadența în 2035

Published

on

Grecia intenționează să împrumute între 2 şi 2,5 miliarde de euro la o dobândă de 2% prin emiterea de euroobligaţiuni cu scadenţa în 2035, valorificând astfel condițiil prielnice de pe piețele internaționale după actualizarea pozitivă a ratingului suveran al țării, relatează The New York Times și Agerpres.

Agenția de gestionare a datoriilor publice a numit, într-un comunicat, cinci bănci care să se ocupe de intermedierea împrumutului. Barclays, BNP Paribas, BofA (Bank of America Securities), Goldman Sachs International Bank, HSBC şi JP Morgan sunt băncile care vor fi implicate în această tranzacție de așteptat să aibă loc chiar marți. 

La sfârșitul zilei de vineri, agenția de rating Fitch a apreciat ratingul suveran al Greciei de la „BB minus” la „BB” cu o perspectivă pozitivă, pe fondul îmbunătățirii sustenabilității datoriei  și a stabilității politice. 

Grecia a încheiat cel de-al treilea program internațional de rederesare financiară în 2018 și încearcă să facă o revenire completă pe piețe, profitând de ratele mici ale dobânzilor pentru a încerca să-și îmbunătățească profilul datoriilor pe termen lung.

După un deceniu de criză şi mai multe planuri de asistenţă internaţională, economia Greciei s-a îmbunătăţit în ultimii ani, iar ţara a revenit pe pieţele financiare în luna ianuarie 2019 printr-o emisiune de obligaţiuni pe cinci ani, pentru ca în luna martie să lanseze un al doilea împrumut pe zece ani. În luna octombrie 2019, Grecia a emis obligaţiuni pe trei luni la o dobândă negativă, ceea ce înseamnă că creditorii au fost dispuşi să piardă bani pentru a împrumuta Grecia, informează Agerpres. 

Se estimează că datoria națională va scădea treptat în raport cu produsul intern brut, după ce a atins un pic peste 180% din PIB în 2018.

Randamentul obligațiunilor pe 10 ani ale Greciei a scăzut sub 2% în august anul trecut și este în prezent în jurul valorii de 1,16%.

Continue Reading

U.E.

Comisia von der Leyen organizează prima conferință consultativă la nivel înalt cu privire la Legea europeană a climei

Published

on

© European Union, 2019

Comisia Europeană organizează marți, la Bruxelles, prima conferință de tip consultativ la nivel înalt, din acest mandat, cu privire la Legea europeană a climei, înainte de înaintarea propunerilor pe această temă, în luna februarie, informează un comunicat. 

Comisia s-a angajat în Orientările politice ale președintelui von der Leyen să adopte o lege europeană a climei în termen de 100 de zile de la preluarea noului mandat.

Legea europeană a climei va transpune în legislație angajamentul UE privind atingerea neutralității climatice până în 2050 și va stabili direcția pentru acțiunile climatice ale UE, oferind astfel predictibilitate investitorilor și asigurându-se că transformarea este ireversibilă.

Conferința va reuni o gamă largă de părți interesate, inclusiv din mediul de afaceri, cercetare și societatea civilă.

Găzduită de vicepreședintele executiv Frans Timmermans, conferința va reuni o gamă largă de părți interesate, inclusiv din mediul de afaceri, cercetare și societatea civilă. Discuțiile și sugestiile din cadrul evenimentului vor contribui la deliberările Comisiei privind înaintarea proiectului legislativ în domeniul climei.

În cadrul Conferinței vor avea intervenții vicepreședinții executivi ai Comisiei Europene, Frans Timmermans și Valdis Dombrovskis, precum și miniștri din statele membre, europarlamentari, experți și reprezentanți ai societății civile.

Continue Reading

PARLAMENTUL EUROPEAN

Parlamentul European organizează miercuri la Bruxelles o ceremonie în amintirea victimelor Holocaustului, cu ocazia împlinirii a 75 de ani de la eliberarea lagărului nazist de la Auschwitz

Published

on

Parlamentul European va organiza miercuri, 29 ianuarie, o ceremonie în amintirea victimelor Holocaustului, potrivit unui comunicat al Legislativului european. 

Evenimentul comemorativ este dedicat împlinirii a 75 de ani de la eliberarea lagărului nazist de concentrare şi exterminare Auschwitz-Birkenau din Polonia de către trupele sovietice, în după-amiaza zilei de 27 ianuarie 1945, dată care marchează și sfârșitul Holocaustului în care 6 milioane de evrei, romi și alte persoane aparținând unor grupuri persectutate au fost ucise de către regimul nazist, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Această ceremonia are loc la doar două zile distanță față de ceremoniile organizate de Polonia, unde participă peste 200 de supraviețuitori ai Holocaustului, alături de delegații din peste 50 de țări, precum și reprezentanți ai Uniunii Europene, Consiliului Europei, ONU, OSCE.

Potrivit Guvernului, premierul României, Ludovic Orban, va participa la ceremonia oficială desfășurată în fața fostului lagăr de concentrare Auschwitz II, urmând apoi să ia parte la marșul comemorativ, la depunerea de candele și la tributul adus victimelor fascismului la Monumentul Internațional de la Birkenau.

Aceste evenimente au loc după ce, peste 40 de lideri mondiali, alături de președintele României, Klaus Iohannis, s-au reunit săptămâna trecută la cea de-a cincea ediție a Forumului liderilor internaţionali dedicat Comemorării Victimelor Holocaustului, care a avut loc la Yad Vashem și care s-a concentrat pe consolidarea angajamentului global faţă de memoria Holocaustului şi a luptei la nivel mondial împotriva antisemitismului şi a rasismului.

Tot miercuri, Parlamentul European va vota în plen Acordul de retragere a Regatului Unit din Uniunea Europeană, după ce proeictul de lege a trecut miercurea trecută de ultima etapă parlamentară, Camera Lorzilor aprobând legislația care îi va permite Regatului Unit să devină primul stat care părăsește Uniunea Europeană după aproape jumătate de secol de apartenență la familia europeană.

Camera Comunelor a aprobat încă de la 9 ianaurie legislația care permite Regatului Unit să părăsească Uniunea Europeană la 31 ianuarie 2020 cu un acord, punând astfel capăt epopeii de trei ani și jumătate, începută la 23 iunie 2016.

Comisia pentru Afaceri Constituționale din Parlamentul European (AFCO) și-a dat joia trecută acordul asupra Acordului de retragere a Regatului Unit din Uniunea Europeană.

Pentru ca acordul să poată intra în vigoare, acesta trebuie să fie aprobat cu majoritate simplă.

Odată ce Legisativul european își dă consimțământul, Consiliul European va adopta, prin procedură scrisă, decizia privind încheierea Acordului în numele Uniunii Europene.

Într-o rezoluție adoptată de Legislativul european cu largă majoritate la 15 ianuarie, deputații europeni au avertizat că aprobarea acordului depinde de felul în care guvernul Regatului Unit abordează îngrijorările legate de drepturile cetățenilor.

Un alt subiect care va fi abordat în cadrul sesiunii plenare este cel privind extinderea Uniunii Europene.

Astfel, președintele Parlamentului European, David Sassoli și președinții parlamentelor din Croația, țară care deține președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene, și alte țări din Balcanii de Vest vor dezbate marți negocierile privind extinderea.

În luna decembrie a anului trecut, comisarul european pentru vecinătate și extindere, Oliver Varhelyi, a declarat că metodologia revizuită pentru tratativele de extindere, care urmează să fie propună în această lună, va face negocierile de aderare mai ”credibile şi predictibile pentru toate părţile”.

Acesta a adăugat că noul proces de reformă a extinderii UE va garanta că ”dacă o parte îşi respectă obligaţiile, atunci şi cealaltă trebuie să facă la fel”.

În luna octombrie 2019, Franța, alături de Danemarca și Olanda, au blocat lansarea negocierilor Albaniei și Macedoniei de Nord la UE.

Statele consideră că cele două țări care aspiră la statutul de membru al Uniunii Europene au nevoie de reforme suplimentare în adminsitrație și sistemul de justiție.

În luna noiembrie a anului trecut, Parisul declarat că este nevoie de o reformă a procesului de extindere a UE şi că blocul comunitar ar trebui să se concentreze pe rezolvarea propriilor probleme înainte de a lua în considerare acceptarea de noi membri.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending