Comisiile reunite pentru tehnologia informației și comunicațiilor, pentru apărare, ordine publică şi siguranță națională, precum și cea juridică, de disciplină şi imunităţi au decis prin vot, în ședința comună de miercuri, 12 mai, emiterea unui Raport de admitere privind Proiectul de Lege ce vizează adoptarea unor măsuri referitoare la infrastructuri informatice şi de comunicaţii de interes naţional şi condiţiile implementării reţelelor 5G (PL-x nr. 161/2021), potrivit unui comunicat remis caleaeuropeana.ro.
Acest proiect legislativ deschide calea către implementarea serviciilor 5G din România, reprezentând „kilometrul 0” al revoluției industriale 4.0.
Actul normativ întărește securitatea cibernetică a României, creând cadrul legal care va garanta românilor că datele și comunicațiile lor sunt în siguranță. De asemenea, România face primul și poate cel mai important pas în asigurarea suveranității digitale pe care întreaga Europă și-o dorește.
Revoluția 5G este mai puțin îndreptată către comunicarea prin mijloace digitale între oameni, acoperind mai degrabă interacțiunea om-mașină (cu device-uri inteligente), și interacțiunea mașină-mașină (device-uri inteligente interconectate și care pot comunica independent).
Nu în ultimul rând, prin fixarea acestei prime borne legislative, demonstrăm că suntem un partener de nădejde, care își îndeplinește cu adevărat angajamentele asumate în fața partenerilor strategici.
Pentru a putea da startul creării de infrastructură 5G în România, pe lângă adoptarea acestui proiect de lege de către Parlament, mai este nevoie de reglementarea unor aspecte care fac obiectul proiectului de act normativ care transpune la nivel național Codul European al Comunicațiilor Electronice, precum și de realizarea licitației privind spectrul 5G de către Autoritatea Națională pentru Administrarea și Reglementare în Comunicații (ANCOM).




