Connect with us

EDUCAȚIE

Raport UNICEF: În România, accesul limitat la internet și la echipamente IT reprezintă principalele bariere în furnizarea serviciilor în educație în contextul COVID-19

Published

on

© European Union, 2020/ Source: EC - Audiovisual Service

Aproximativ una din trei țări în care școlile sunt sau au fost închise nu a implementat încă programe remediale după închiderea școlilor în contextul pandemiei de COVID-19, conform unui „Sondaj privind răspunsurile sistemelor naționale de educație la închiderea școlilor din cauza COVID-19” realizat la nivel global de către UNESCO, UNICEF, Banca Mondială și Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), informează un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

În același timp, doar o treime din țări iau măsuri pentru evaluarea pierderilor din procesul de învățare în ciclurile de învățământ primar și secundar inferior – în principal, țările cu venituri mari.

„Evaluarea pierderilor din procesul de învățare este primul pas esențial către reducerea consecințelor. Este extrem de important ca țările să investească în evaluarea  magnitudinii unor astfel de pierderi, pentru a implementa măsurile remediale adecvate”, a declarat Silvia Montoya, Directorul Institutului de Statistică al UNESCO.

Mai puțin de o treime din țările cu venituri mici și medii au raportat că toți elevii s-au întors la școală în mod fizic, crescând astfel riscul apariției de pierderi în procesul de învățare și de abandon școlar. Însă majoritatea țărilor au raportat folosirea a cel puțin unei forme de sprijin pentru a încuraja elevii să se întoarcă la școală, inclusiv implicarea comunității, monitorizarea elevilor prin intermediul școlii, modificarea serviciilor pentru apă, salubritate și igienă, stimulente financiare și revizuirea politicilor de acces în școală.      

„Educația remedială este esențială pentru a ajuta acei copii care au lipsit de la școală să ajungă la zi cu materia și să reducă pierderile pe termen lung din procesul de învățare. Acest lucru necesită un efort urgent pentru a stabili nivelurile de învățare ale elevilor din prezent și a colecta date de calitate pentru a le integra în practicile din sălile de clasă, după cum s-a preconizat în Inițiativa privind datele calitative ale educației încheiat de UNICEF, UNESCO și Banca Mondială”, a subliniat Jaime Saavedra, Directorul pentru educație la nivel global al Băncii Mondiale.

Sondajul documentează modul în care țările monitorizează și reduc pierderile din procesul de învățare, adresând provocarea de a redeschide școlile și de a dezvolta strategii de educare de la distanță. În total, 142 de țări au răspuns la sondajul care acoperă perioada cuprinsă între luna februarie și luna mai 2021 și acoperă ciclul de învățământ preșcolar, primar, secundar inferior și secundar superior.

„Educația de la distanță a reprezentat o ancoră de salvare pentru mulți copii din lume în perioada în care școlile au fost închise. Dar pentru cei mai vulnerabili, chiar și aceasta era inaccesibilă. Este imperativ să readucem fiecare copil în clasă acum. Dar nu ne putem opri acolo; redeschiderea în condiții mai favorabile înseamnă implementarea de programe de recuperare pentru a ajuta elevii să ajungă la zi cu materia și asigurarea că le vom acorda prioritate  fetelor și copiilor vulnerabili în toate eforturile depuse”, a declarat Directorul pentru educație al UNICEF la nivel global, Robert Jenkins.

Constatările cheie ale sondajului (disponibil aici)

  • Țările au răspuns prin numeroase măsuri pentru reducerea posibilelor pierderi din procesul de învățare cauzate de închiderea școlilor: aproximativ 40% dintre țări au prelungit anul școlar și un procent similar dintre țări a prioritizat anumite secțiuni ale programei școlare. Însă peste jumătate din țări au raportat că nu au fost făcute și nici nu se vor face ajustări;
  • Multe țări și-au îmbunătățit standardele de sănătate și de siguranță de la centrele de examinare. Cu toate acestea, 28% din țări au anulat examinările pentru ciclul secundar inferior și 18% dintre țări au făcut acest lucru pentru ciclul secundar superior;
  • Verificarea sau revizuirea politicilor de acces era rară, în special pentru fete – un motiv de îngrijorare, din moment ce fetele prezintă cel mai mare risc de a nu se întoarce la școală în țările cu venituri mici și medii la limita inferioară;
  • Țările cu venituri mici întârzie în implementarea chiar și a celor mai de bază măsuri pentru a asigura întoarcerea la școală. De exemplu, doar sub 10% au raportat faptul că au suficient săpun, apă curată, instalații igienico-sanitare și măști, în comparație cu 96% dintre țările cu venituri mari.

Sondajul oferă informații de asemenea despre implementarea și eficiența educației de la distanță și a sprijinului aferent, la peste un an de la pandemie. Rezultatele arată că:  

  • Majoritatea țărilor au întreprins mai multe acțiuni pentru a oferi educație de la distanță: emisiunile de televiziune și radio au fost mai populare în țările cu venituri mici, în timp ce țările cu venituri mari au oferit platforme de învățare online. Însă peste o treime din țările cu venituri mici și medii inferioare au raportat că mai puțin de jumătate din elevii din ciclul primar au beneficiat de acestea;
  • Asigurarea asimilării și a implicării necesită strategii de învățare de la distanță potrivite contextului, implicare parentală, susținere și din partea profesorilor, asigurarea faptului că fetele și alți copii marginalizați nu sunt neglijați. De asemenea, necesită generarea unui volum consistent de date privind eficiența educației de la distanță. În timp ce 73% dintre țări au evaluat eficiența a cel puțin unei strategii de educare de la distanță, încă sunt necesare dovezi mai bune pentru eficiență în cele mai dificile contexte.

„Este imperativ să găsim dovezi mai multe și mai bune cu privire la eficiența educației de la distanță, în special în contextele cele mai dificile, și să susținem dezvoltarea politicilor de învățare de la distanță”, a declarat Andreas Schleicher, Director în cadrul Directoratului OECD pentru educație și abilități.

În 2020, școli din toată lumea au fost închise complet pentru toate cele patru nivele de educație, în medie timp de 79 de zile școlare, reprezentând aproximativ 40% din totalul de zile școlare calculate în medie în țările OCDE și G20. Cifrele variau de la 53 de zile în țările cu venituri mari până la 115 zile în țările cu venituri mici și medii inferioare.

Care este situația în România?

În România, potrivit Evaluării rapide a situației copiilor și familiilor în contextul pandemiei de COVID-19, realizată de UNICEF în prima jumătate a anului 2020, accesul limitat la internet și accesul limitat la echipamente IT au fost cele mai menționate bariere pentru copii în furnizarea serviciilor în educație. Pentru a aborda problema îngrijorătoare a pierderilor din procesul de învățare, UNICEF în România a inițiat un dialog cu Ministerul Educației în vederea co-organizării unui workshop cu toate părțile interesate relevante, care să aibă ca rezultat stabilirea unui plan sustenabil de acțiuni pe termen mediu și lung pentru educație remedială.

Aproape jumătate dintre țările evaluate au crescut bugetul pentru educație în 2020

Cererea pentru finanțare crește, concurând cu alte sectoare, în timp ce veniturile publice scad. Cu toate acestea, 49% dintre țări au crescut bugetul pentru educație în 2020 față de 2019, în timp ce 43% și-au menținut bugetul constant. Finanțarea este prevăzută să crească în 2021, având în vedere că peste 60% dintre țări plănuiesc să mărească bugetul pentru educație în comparație cu 2020.

Aceste constatări consolidează importanța redeschiderii școlilor, a educației remediale și a unor sisteme de educație de la distanță mai eficiente, care să poată face față mai bine viitoarelor crize și să permită tuturor copiilor să beneficieze de acestea. În plus, constatările arată că evaluarea pierderilor din procesul de învățare cauzate de închiderea școlilor în contextul pandemiei de COVID-19 reprezintă un efort critic pentru majoritatea țărilor și pentru partenerii de dezvoltare, evidențiat prin parteneriatul încheiat recent între UNESCO, UNICEF și Banca Mondială cu privire la Inițiativa privind datele calitative ale educației.

Sondajul este pe aceeași linie cu proiectul Misiune: recuperarea educației 2021 în cadrul căruia Banca Mondială, UNESCO și UNICEF colaborează pentru a susține țările implicate pentru ca acestea să ia toate măsurile posibile pentru a planifica, a prioritiza și a se asigura că toți elevii se întorc la școală; că școlile iau toate măsurile necesare pentru a se redeschide în siguranță; că elevii beneficiază de cursuri remediale eficiente și de servicii complete, pentru a-i ajuta să recupereze pierderile din procesul de învățare și a le spori bunăstarea generală; iar profesorii lor sunt pregătiți și susținuți, pentru a îndeplini necesitățile elevilor în materie de educație.

Acesta este cel de-al treilea Sondaj privind răspunsurile sistemelor naționale de educație la închiderea școlilor din cauza COVID-19, prin intermediul căruia Institutul de Statistică al UNESCO (ISU) și OCDE au solicitat informații de la oficiali ai Ministerelor Educației. Sondajul a fost realizat în colaborare cu UNICEF, Banca Mondială și Raportul Global de Monitorizare a Educației al UNESCO, cu sprijin financiar din partea Parteneriatului Global pentru Educație.

UNICEF este prezent în România și în alte 190 de țări și teritorii pentru a promova supraviețuirea și dezvoltarea copiilor din perioada copilăriei mici până la adolescență. În România, UNICEF lucrează  împreună cu actori cheie precum Guvernul, Parlamentul, autorități locale, societatea civilă, sectorul privat, parteneri naționali și internaționali și mass media pentru a asigura accesul tuturor copiilor la educație timpurie de calitate și la școală, pentru protejarea adolescenților și monitorizarea drepturilor copilului, pentru protecție socială și pentru mobilizarea de resurse în beneficiul copiilor.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

EDUCAȚIE

Cosmin Ghiță, CEO Nuclearelectrica: Avem în derulare investiţii de 9 miliarde de euro şi ne dorim să identificăm tineri pasionaţi şi dedicaţi pe care să îi sprijinim să ajungă experţii de mâine şi să îi păstrăm în ţară

Published

on

© https://www.nuclearelectrica.ro/

Proiectul România Educată oferă industriei nucleare oportunităţi de reconfigurare a educaţiei iniţiale în domeniul nuclear prin colaborare cu organizaţiile din domeniu astfel încât să ne asigurăm personalul calificat pentru proiectele prezente şi viitoare Domeniul nuclear reprezintă unul strategic la nivel național, cu proiecte complexe şi oportunităţi de carieră pe termen lung, potrivit InvestEnergy.

Fie că vorbim despre retehnologizarea Unității 1 a CNE Cernavodă, reluarea construcției și finalizarea Unităților 3 și 4, dezvoltarea proiectului reactorului ALFRED, sau despre proiectele pe termen lung precum dezvoltarea reactoarelor modulare mici, necesitatea de a atrage şi califica de timpuriu personal specializat este certă.

Nuclearelectrica utilizează toate pârghiile necesare în cadrul strategiei de formare a noii generaţii de specialişti (program de burse recent lansat, programe de internship si practică, ucenicie, formare la locul de muncă, etc), conform angajamentului nostru de a contribui la creşterea economică a României, a declarat Cosmin Ghiță, CEO Nuclearelectrica, după o întâlnire de lucru cu Ligia Deca, Consilier Prezidențial, Departamentul Educație și Cercetare, și Cantemir Ciurea, Preşedinte CNCAN. Cu această ocazie au fost discutate aspecte privind participarea organizațiilor din domeniul nuclear la proiectul România Educată şi rolul industriei nucleare româneşti in creşterea generațiilor de mâine.

Nuclearelectrica anunță că se discută la nivel de industrie pentru a se crea cadrul de colaborare între organizaţiile din domeniul nuclear şi universităţi, în cadrul proiectului România Educată, susţinut de Preşedintele României, având ca obiective:

  • Furnizarea de cursuri generale, de materiale de pregătire și de bibliografii generice pentru diferite tipuri de profesii din industria nucleară, elaborate de organizațiile din domeniul nuclear pentru utilizarea în cadrul universităților și liceelor și școlilor profesionale – îmbunătățirea colaborării dintre organizațiile din domeniul nuclear și universitățile tehnice, pentru adaptarea curiculei de pregătire astfel încât să susțină dezvoltarea noilor generații de specialiști
  • Organizarea de vizite tehnice la instalatiile nucleare din România si  de programe de practică aplicată – oferirea de opțiuni pentru dezvoltarea profesională a angajaților din organizațiile din domeniul nuclear prin încurajarea continuării unor studii post-universitare
  • Implicarea prin proiecte de CSR în dotarea laboratoarelor din cadrul liceelor tehnice şi a universităţilor cu echipamente care să atragă tinerii către domeniul STEM şi partea aplicată
  • Menţinerea unui contact permanent între cadrele didactice şi reprezentanţii industriei pentru a oferi o pregătire iniţială şi continuă la cel mai înalt nivel. „Suntem alături de sistemul educaţional din România şi dorim să ne întărim contribuţia în acest sector prin conceperea şi implementarea unor programe mutual benefice industrie-universităţi.

Proiectul România Educată oferă industriei nucleare oportunităţi de reconfigurare a educaţiei iniţiale în domeniul nuclear prin colaborare cu organizaţiile din domeniu astfel încât să ne asigurăm personalul calificat pentru proiectele prezente şi viitoare. Avem în derulare investiţii de aproximativ 9 miliarde de euro şi ne dorim să identificăm tineri pasionaţi şi dedicaţi pe care să îi sprijinim să ajungă experţii de mâine şi să îi păstrăm în ţară. Credem cu tărie că investiţia în educaţie este cea care va asigura dezvoltare durabilă în viitor”, afirmă Cosmin Ghiță, Director General al Nuclearelectrica.

Continue Reading

EDUCAȚIE

Klaus Iohannis a condus ședința de Guvern privind implementarea proiectului “România Educată”: Nu avem timp să irosim potenţialul tinerilor noştri

Published

on

© Administrația Prezidențială

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, la începutul ședinței de Guvern pe care o conduce, că reforma sistemului de educaţie este obligatorie, subliniind că România nu are timp să irosească potențialul tinerilor săi.

Guvernul urmează să adopte miercuri un memorandum privind implementarea proiectului ”România Educată” şi aprobarea priorităţilor în reforma sistemului naţional de Educaţie.

“Astăzi este o zi extrem de importantă pentru viitorul educaţiei din ţara noastră. Împreună înaintăm decisiv către implementarea proiectului “România Educată”. Vă mulţumesc pentru colaborarea de până acum şi sunt convins că veţi depune toate eforturile astfel încât să schimbăm în bine sistemul de învăţământ românesc. Reforma acestuia este obligatorie dacă vrem ca generaţiile viitoare să beneficieze de educaţie de calitate şi de şanse reale pentru a fi competitivi pe piaţa muncii în continuă şi rapidă schimbare. (…) Proiectul ‘România Educată’ este unul foarte aproape de sufletul meu, cred că este deopotrivă o oportunitate istorică, dar şi o mare responsabilitate pentru actuala clasa politică de a genera schimbări pe termen lung, nu doar de a rezolva problemele specifice unui singur ciclu electoral”, a spus şeful statului, la începutul şedinţei de Guvern pe care o prezidează, informează Agerpres.

 

El a afirmat că Guvernul a “dovedit că este capabil să gestioneze situaţii şi crize complexe” şi s-a declarat convins că implicarea Executivului va face posibilă operaţionalizarea proiectului “România Educată” într-o “manieră predictibilă şi eficientă”.

Preşedintele Iohannis a punctat că este important, în acelaşi timp, să existe o participare consistentă la nivel parlamentar în adoptarea legislaţiei necesare.

El le-a transmis membrilor Guvernului că “românii aşteaptă un plan coerent de implementare, cu responsabili şi cu termene realiste, care să pună sistemul de educaţie pe făgaşul necesar: unul al coerenţei, al responsabilităţii, al stabilităţii şi al profesionalismului”.

“Singurul tren către un viitor mai bun este educaţia. Doar astfel putem oferi copiilor şi tinerilor din România şansa de a profita pe deplin de oportunităţile pe care le oferă o economie modernă şi o societate democratică. România se confruntă cu un declin demografic accentuat. Nu avem timp să irosim potenţialul tinerilor noştri. Nu ne permitem să îi pregătim cu instrumente din trecut pentru nevoile viitorului. Nu avem voie să lăsăm niciun copil în urmă! Trebuie să acţionăm acum!”, a spus Iohannis.

Şeful statului a arătat că proiectul este unul cu legitimitate democratică, bazându-se pe cea mai amplă consultare naţională în domeniul educaţiei din perioada post-decembristă.

“Avem toate premisele pentru a prioritiza investiţiile în educaţie şi pentru a crea cadrul adecvat pentru reformele de care învăţământul românesc are atâta nevoie”, a spus el.

Klaus Iohannis a precizat că proiectul “România Educată” beneficiază de un sprijin financiar important prin intermediul PNRR, în valoare de 3,6 miliarde de euro.

Potrivit preşedintelui, soluţiile şi ţintele proiectului sunt ambiţioase şi realiste.

“O ţară pe deplin dezvoltată şi cu o democraţie consolidată are o populaţie educată şi corect informată. Nu putem continua cu rate atât de mari de abandon, analfabetism funcţional şi ştiinţific. În faţa acestor probleme, ‘România Educată’ propune soluţii concrete, obiective, măsuri şi ţinte ambiţioase, dar realiste”, a mai spus Iohannis, arătând că între ţinte se numără scăderea ratei de părăsire timpurie a şcolii, reducerea ratei de analfabetism funcţional, asigurarea competenţelor digitale de bază, atât în cazul profesorilor, cât şi al elevilor, dezvoltarea învăţământului profesional, creşterea numărului de absolvenţi de studii superioare. 

Raportul privind proiectul “România Educată” a fost publicat, miercuri, de Administraţia Prezidenţială.

Dezideratele exprimate în document sunt: educaţie de calitate pentru toţi, educaţie individualizată, autonomie şi gândire critică, alocarea de resurse suficiente, în mod transparent şi echitabil, pentru acest domeniu, şcoli sigure şi sănătoase, atractivitatea sistemului de învăţământ, management educaţional profesionist şi bazat pe responsabilitate, colaborare şi stabilitate pentru un sistem de educaţie rezilient.

În proiect sunt precizate şi ţinte pentru învăţământ. În ceea ce priveşte educaţia timpurie, ţintele sunt următoarele: până în 2025, există un curriculum naţional pentru toate nivelurile de educaţie timpurie; până în 2030, 30% dintre copiii cu vârsta de până la 3 ani participă la o formă de educaţie antepreşcolară; până în 2030, cel puţin 96% dintre copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani şi vârsta pentru înscrierea obligatorie la şcoala primară participă într-o formă de educaţie timpurie.

Printre ţintele pentru învăţământul preuniversitar se numără: până în 2025, se va trece la aplicarea unui model de proiectare a curriculumului bazat pe competenţe la toate nivelurile de învăţământ preuniversitar; până în 2025, va fi implementat şi aplicat sistemul portofoliilor educaţionale, care să permită o mai bună monitorizare a evoluţiei copilului pe durata şcolarizării – acesta include, printre altele, catalogul electronic, observaţiile consilierilor şcolari, evaluări de profil şi recomandări de recuperare etc.; până în 2030, vor fi dezvoltate servicii de consiliere pentru elevi, cu rolul de a facilita tranziţia spre învăţământul secundar superior, reducerea abandonului şcolar şi promovarea stării de bine în comunităţile de educaţie – va fi asigurat minimum un consilier la fiecare 500 de elevi; până în 2030, rata de părăsire timpurie a şcolii va scădea, până la un nivel de cel mult 10%; reducerea ratei analfabetismului funcţional cu 50% (până la un nivel de cel mult 20%) până în 2030.

Pentru învăţământul superior ţintele sunt: până în 2030, 20% dintre absolvenţii primelor două cicluri de învăţământ superior (licenţă şi master) vor participa la programe de mobilitate externă; până în 2030, cel puţin 40% dintre tinerii de 30-34 de ani vor fi absolvenţi de studii superioare; în 2030, în România, studiază cel puţin 10% studenţi internaţionali (din totalul studenţilor înmatriculaţi); în 2030, minimum 30% din totalul cursurilor din învăţământul superior vor fi opţionale, oferind studenţilor posibilitatea de a îşi particulariza şi adapta formarea la complexităţile în creştere ale pieţei muncii.

Continue Reading

COMUNICATE DE PRESĂ

SNSPA a dat startul admiterii la 56 de programe de masterat. Cei interesați se pot înscrie până pe 23 iulie: “Investește în tine. Alege masteratele SNSPA” (P)

Published

on

© SNSPA

Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) organizează admiterea la programele de masterat, în mediul online. Cetățenii români cu domiciliul stabil în România, cetățenii din Uniunea Europeană/Spațiul Economic European și din Confederaţia Elveţiană se pot înscrie online, prin intermediul platformei admitere.snspa.ro, în perioada: 12-23 iulie 2021.

SNSPA are un portofoliu complex, format din peste 56 de programe de masterat, în domenii precum: științe politice, ştiinţe administrative, drept, ştiinţe ale comunicării, sociologie, relații internaționale şi management. Programele de masterat sunt proiectate atât pentru aprofundarea cunoştinţelor, dar şi în funcție de exigențele unui mediu socio-profesional dinamic, aflat într-o perpetuă schimbare.

 Oferta educaţională a SNSPA cuprinde programe de masterat pentru:

  • toţi cei care doresc să-şi dezvolte competenţe şi abilităţi necesare unei poziţii de top management în sectorul public sau privat,
  • viitorii specialişti în comunicare şi publicitate care doresc dezvoltarea unei cariere în mediul internațional,
  • profesioniştii pregătiţi să îşi asume sarcini de brand manageri sau interesaţi în dezvoltarea unei cariere în managementul resurselor umane,
  • viitorii experţi în gestionarea proiectelor cu finanţare europeană sau în evaluarea de politici publice şi a programelor europene,
  • experți și cercetători în domeniul științelor politice, al guvernării locale, centrale și europene și al dezvoltării societății civile
  • specialialiști în proiectare de cercetare avansată sociologică și antropologică și analiza datelor utilizând metode calitative, cantitative și mixte, inclusiv metode etnografice și vizuale
  • toţi cei care sunt interesaţi de o carieră diplomatică, în domeniul studiilor de securitate şi diplomaţiei,
  • cei interesaţi de construirea unei cariere academice şi de cercetare.

Programe de masterat pentru viitorii specialişti în management și leadership public, politici anticorupție şi științe administrative

Programele de masterat organizate de Facultatea de Administraţie Publică se adresează tuturor celor care îşi doresc să lucreze sau lucrează în instituţiile, autorităţile şi agenţiile publice naţionale, locale sau europene şi persoanelor interesate de sectorul privat şi interacţiunile acestuia cu mediul public. Facultatea de Administraţie Publică oferă studenţilor săi o gamă largă de programe de masterat, din diverse arii de interes: management public, afaceri publice, afaceri europene, e-guvernare, politici antifraudă și anticorupție, administraţie publică, drept, managementul fondurilor europene, managementul achizițiilor publice, spațiul administrativ european.

Programe de masterat

Învățământ cu frecvență (IF)

  • Integritate publică și politici anticorupție
  • Managementul afacerilor publice
  • Managementul sectorului public
  • Public Sector Management
  • Puterea executivă și administrația publică
  • Spațiul public european
  • Studii administrative europene
  • Drept și guvernare europeană
  • Dreptul colectivităților locale

Învățământ cu frecvență redusă (IFR)

  • Managementul sectorului public
  • Puterea executivă și administrația publică
  • Spațiul public european
  • Studii administrative europene

Programe de masterat pentru viitorii specialişti în comunicare și afaceri europene, publicitate şi social media

Masteratele Facultății de Comunicare și Relații Publice sunt proiectate și actualizate în strânsă legătură cu cerințele și tendințele pieței de muncă. Toate programele de masterat au o puternică dimensiune aplicativă, pe de o parte prin natura și obiectivele disciplinelor, pe de altă parte prin faptul că majoritatea profesorilor au acumulat și experiență ca practicieni sau consultanți. Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice oferă studenţilor săi o gamă largă de programe de masterat, din diverse arii de interes: comunicare şi publicitate, social media şi marketing online, comunicare în afaceri, brand management, comunicare politică şi marketing electoral, afaceri europene şi managementul proiectelor, comunicare audio-video.

Programe de masterat

Învățământ cu frecvență (IF)

  • Comunicare și Relații Publice
  • Publicitate
  • Social Media și Marketing Online
  • Leadership și Comunicare Politică
  • Managementul Proiectelor
  • Comunicare Managerială și Resurse Umane
  • Management și Comunicare în Afaceri
  • Comunicare Audio-Video
  • Brand Management și Comunicare Corporativă
  • Project Management
  • Communication and Advertising
  • Communication and EU Affairs

Învățământ cu frecvență redusă (IFR)

  • Masterat în Comunicare și Relații Publice
  • Masterat în Managementul Proiectelor
  • Masterat în Management și Comunicare în Afaceri
  • Masterat în Comunicare Managerială și Resurse Umane

Programe de masterat pentru viitorii antreprenori şi manageri de succes

Programele de masterat din cadrul Facultății de Management oferă studenţilor flexibilitatea de a-şi personaliza educația atât în funcție de propriile interesele specifice, cât și în concordanță cu aspirațiile de carieră. Prin programele noastre de studii universitare de masterat, gândite după principiul “experiental learning”, ne propunem să depășim perspectiva unei simple pregătiri în domeniu oferind aplicanților posibilitatea reală de a deveni acei “lideri” cu potențial de dezvoltare a domeniului în care lucrează și totodată cei care pot transforma vieți, cariere și companii în povești de succes.

Programe de masterat

Învățământ cu frecvență (IF)

  • Antreprenoriat și management strategic
  • Management și branding corporativ
  • Programs and investments

Programe de masterat pentru viitorii specialişti în știinţe politice, antropologie și studii de mediu

Masteratele Facultăţii de Ştiinţe Politice oferă flexibilitate și specializare multidisciplinară, fiind gândite astfel încât să ofere un avantaj competitiv absolvenților, pentru că înțelegem că în societatea de astăzi este nevoie, mai mult decât oricând, de minți capabile să analizeze și să rezolve rapid și eficient probleme complexe. În acest sens încercăm să oferim atât predarea unor cunoștințe teoretice fundamentale cât și să formăm deprinderi practice. Absolvenţii Facultăţii de Ştiinţe Politice sunt apreciaţi pentru pregătirea solidă şi setul de abilităţi profesionale şi sociale deţinut şi actualmente lucrează atât în ţară cât şi în străinătate.

Programe de masterat

Învățământ cu frecvență (IF)

  • Științe Politice
  • Teorie și analiză politică
  • Politici, Gen și Minorități
  • Politici Publice și Integrare Europeană
  • Guvernare și societate
  • Management si Guvernare
  • Labour Studies
  • Enviromental Studies and Sustainable Development
  • Dezvoltare regională şi cooperare internaţională
  • European Politics and Society
  • Studii Vizuale și Societate
  • Studii Rome
  • Sociologie aplicată: Devianță și Ordine Socială
  • Antropologie

Programe de masterat pentru viitorii specialişti în relaţii internaţionale, diplomaţie şi studii de securitate

Masteratele Departamentului de Relații Internaționale și Integrare Europeană sunt concepute şi derulate cu obiectivul strategic de a oferi studenților competenţe esenţiale pentru o carieră de succes în aria profesională dinamică a relaţiilor internaţionale şi integrării europene. Oferta educațională a Departamentului este adaptată la noile cerințe și provocări ale unei societăți tot mai globalizate din care România face parte. Departamentul de Relații Internaționale și Integrare Europeană oferă studenţilor săi o gamă largă de programe de masterat, din diverse arii de interes: relaţii internaţionale, diplomaţie și negociere, studii europene, programe şi politici europene, studii de securitate, studii latino-americane sau dezvoltare şi cooperare internaţională. 

Programe de masterat

Învățământ cu frecvență (IF)

  • Analiza și soluționarea conflictelor
  • Development, International Cooperation and Humanitarian Aid
  • Diplomație și negocieri
  • Evaluarea politicilor și a programelor publice europene
  • Politică și economie europeană
  • Relații internaționale și integrare europeană
  • Security and Diplomacy
  • Studii aprofundate de relaţii internaţionale şi integrare europeană
  • Studii Latino-Americane
  • Security and Tehnology 

Admiterea la masteratele SNSPA. Înscrie-te online!

Platforma de admitere oferă posibilitatea candidaților de a alege masterate din oferta educațională a tuturor structurilor academice din SNSPA. Pentru înscrierea online la concursul de admitere online la studii universitare de masterat, candidații sunt invitați să urmeze acești pași:

Pasul 1. Pregătirea înscrierii

Consultă aici lista tuturor programelor de masterat ale SNSPA! Platforma de admitere oferă posibilitatea candidaților de a alege masterate din oferta educațională a tuturor structurilor academice din SNSPA. Pentru fiecare facultate la care vrei să te înscrii, trebuie să-ți creezi câte un cont de candidat/ă pe platforma de admitere.

Alege-ți masteratele la care urmează să te înscrii și pregătește probele de concurs, conform cerințelor publicate pe website-urile facultăților.

Pentru admitere, universitatea scoate la concurs locuri finanțate de la buget (fără taxă) și locuri în regim cu taxă. Vezi numărul locurilor, aici.

Pentru înscrierea online la masteratele SNSPA, ai nevoie de:

  • un dispozitiv de tip desktop PC, laptop, tabletă sau telefon mobil, cu acces la internet;
  • adresă personală de e-mail pe care să o monitorizezi constant;
  • aproximativ 15 minute pentru selectarea facultății și a programelor de masterat la care vrei să te înscrii, domeniul și forma de învățământ (IF/IFR), precum și regimul de finanțare (locuri la buget/cu taxă), completarea câmpurilor obligatorii, încărcarea probelor de concurs și a documentelor fotografiate/scanate și achitarea taxei de înscriere.

Asigură-te că ai la îndemână toate actele de care vei avea nevoie pentru a completa câmpurile obligatorii: certificatul de naștere, cartea de identitate, certificatul de căsătorie (dacă este cazul), adeverința medicală tip, diploma de licență (sau diplomă echivalentă cu aceasta). Fotografiază-le sau scanează-le! Poți încărca în platforma de admitere documentele, în format *.pdf, *.jpeg/jpg sau *.png.

Pasul 2. Procesul de înscriere

Înscrierea online la masteratele SNSPA se realizează rapid. Consultă “Ghidul înscrierii online la SNSPA”, respectă calendarul admiterii și finalizează completarea profilului tău de candidat/ă.

Înscrierile online la concursul de admitere pentru programele de masterat de la Facultatea de Administrație Publică, Facultatea de Comunicare și Relații Publice, Facultatea de Management, Facultatea de Științe Politice și de la Departamentul de Relații Internaționale și Integrare Europeană se desfășoară în perioada 12-23 iulie 2021.

Accesează platforma admitere.snspa.ro, secțiunea Înscrieri online și creează-ți câte un cont de candidat pentru fiecare facultate la care vrei să te înscrii. Fiecare candidat poate alege mai multe facultăți și mai multe masterate pentru a crește șansele de a fi admis/ă la unul dintre programele de studii de la SNSPA. Asigură-te că ai încărcat și probele de concurs. În baza mediei de admitere obținute, se face clasificarea candidaților, pe care o vom afișa marți, 27 iulie 2021. Taxa de înscriere este unică, în valoare de 80 de lei, indiferent de numărul programelor pentru care ai optat.

Pasul 3. Finalizarea înscrierii

După ce ai completat toate câmpurile și ai încărcat toate documentele solicitate, verifică cu atenție sumarul înscrierii. Previzualizează „Fișa de înscriere” pentru a te asigura că opțiunile, informațiile și documentele încărcate sunt corecte. Apasă butonul “Finalizează înscrierea”!

Felicitări! Te-ai înscris la concursul de admitere la SNSPA! Echipa de Admitere va procesa informațiile și documentele încărcate. Atenție! Orice omisiune sau greșeală în completarea câmpurilor obligatorii duce la eliminarea ta din concursul de admitere la SNSPA.

Marți, 27 iulie 2021, accesează admitere.snspa.ro, unde se vor afișa rezultatele admiterii la masterat, precum și detaliile legate de înmatriculare.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Cristian Bușoi9 mins ago

Eurodeputatul Cristian Bușoi, despre aprobarea PNRR: Un efort diplomatic susținut la nivelul instituțiilor europene, care deschide un capitol istoric pentru România

Daniel Buda19 mins ago

Eurodeputatul Daniel Buda salută aprobarea PNRR: Să lăsăm generațiilor viitoare o Românie modernă și sustenabilă

COMISIA EUROPEANA25 mins ago

Președinta Comisiei Europene „felicită sincer” România pentru lucrul la venitul minim de incluziune care va sprijini persoanele cele mai vulnerabile și gospodăriile cu venituri mici

FONDURI EUROPENE31 mins ago

Klaus Iohannis salută aprobarea PNRR în prezența Ursulei von der Leyen și îi cere lui Florin Cîțu implementarea reformelor și investițiilor: Este șansa de a lăsa generațiilor viitoare o Românie profund modernizată

ROMÂNIA42 mins ago

Premierul Florin Cîțu: Faptul că PNRR-ul României a obținut 10 calificative A din 11 arată aprecierea Comisiei Europene

COMISIA EUROPEANA1 hour ago

Moment istoric pentru apartenența României la UE: Președinta Comisiei Europene a dat undă verde, la București, PNRR-ului de 29,2 miliarde de euro

Daniel Buda2 hours ago

Daniel Buda: Orașele trebuie să fie implicate ca parteneri-cheie în gestionarea pandemiei COVID-19 și să orienteze societatea către o redresare favorabilă incluziunii, durabilă și rezilientă

COMISIA EUROPEANA2 hours ago

Ursula von der Leyen, la București: PNRR-ul României este un plan foarte bun, orientat către viitor. Aștept să lucrăm împreună la implementarea sa

ROMÂNIA2 hours ago

Ministerul Inovării și Digitalizării organizează prima vizită de țară a experților externi, prin intermediul mecanismului de sprijin al politicilor (PSF)

INTERVIURI2 hours ago

INTERVIU Patriciu Achimaș-Cadariu | Cum va recupera România decalajul de peste jumătate de secol față de Vestul Europei în lupta cu cancerul de col uterin

COMISIA EUROPEANA25 mins ago

Președinta Comisiei Europene „felicită sincer” România pentru lucrul la venitul minim de incluziune care va sprijini persoanele cele mai vulnerabile și gospodăriile cu venituri mici

COMISIA EUROPEANA1 hour ago

Moment istoric pentru apartenența României la UE: Președinta Comisiei Europene a dat undă verde, la București, PNRR-ului de 29,2 miliarde de euro

COMISIA EUROPEANA3 hours ago

Klaus Iohannis a primit-o pe Ursula von der Leyen la Palatul Cotroceni. Președinta Comisiei Europene este în România pentru a semna PNRR

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI9 hours ago

Rareș Bogdan a fost ales prim-vicepreședinte al PNL pentru comunicare și relații internaționale: România are nevoie de reforme. Nimeni nu ne va ierta dacă nu facem investiții

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI22 hours ago

Gheorghe Falcă a fost ales vicepreședinte al PNL pentru fonduri europene și dezvoltare regională: Modernizarea României, al treilea mare proiect de țară, după aderarea la UE și NATO

POLITICĂ2 days ago

Florin Cîțu este noul președinte al Partidului Național Liberal: Acest vot mă onorează și mă responsabilizează. Vă promit că voi fi președintele tuturor liberalilor

ONU5 days ago

În primul discurs la ONU, Maia Sandu cere retragerea trupelor Rusiei din Transnistria și anunță că a început curățarea Republicii Moldova de regimurile corupte

Dragoș Pîslaru5 days ago

Eurodeputatul Dragoș Pîslaru: Cel mai optimist scenariu pentru aderarea României la zona euro ar fi în 2028

ONU5 days ago

Klaus Iohannis, la ONU: România susține rolul de lider al Uniunii Europene în materie de schimbări climatice

INTERVIURI5 days ago

INTERVIU Președinta Fondului de Investiții al celor Trei Mări: Înființarea fondului, posibilă prin cooperarea cu România. Este esențial să prezentăm investitorilor întreaga regiune prin fiecare țară în parte

Team2Share

Trending