Connect with us

NATO

Raportul anual NATO: România, SUA, Marea Britanie și Polonia, țările aliate unde peste 80% dintre cetățeni cred în valorile NATO și în legătura transatlantică

Published

on

© NATO

Alianța Nord-Atlantică a publicat marți, cu ocazia raportului anual de activitate, un nou sondaj privind susținerea publică a cetățenilor din statele aliate față de NATO, iar România, care va aniversa luna viitoare 17 ani de apartenență la Alianță, se află între primele patru state membre ai căror cetățeni care susțin această apartenență și în primii opt aliați care sunt convinși că statutul de membru NATO le protejează țara de un atac din partea unei țări străine. Cifrele care indică percepția publică din România sunt cu atât mai importante cu cât tendința generală de susținere față de Alianță s-a depreciat cu aproximativ două puncte procentuale față de anul trecut pe întreg barometrul măsurat.

Aceste cifre au fost prezentate marți de secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, în cadrul raportului anual 2020 al Alianței Nord-Atlantice, care a accentuat că într-un an dominat de pandemia COVID-19, prioritatea NATO a fost să contribuie la asigurarea faptului că criza din domeniul sănătății nu a devenit o criză de securitate, în același timp sprijinind răspunsul civil la pandemie. 

România, SUA și Marea Britanie, țările unde peste 80% dintre cetățeni cred în valorile NATO și ale relației transatlantice

Sondajul menționat arată că o medie de 79% dintre cetățenii statelor membre, în scădere față de 81% în 2019, consideră importantă colaborarea dintre America de Nord și Europa în materie de siguranță și securitate și au încredere puternică în valorile NATO și ale legăturii transatlantice, însă România, alături de SUA, Canada, Marea Britanie, Polonia, Spania sau Portugalia se numără printre țările unde nivelul de susținere față de această aserțiune se situează între 81% și 100%.

© NATO Annual Report 2020

De asemenea, cetățenii aliați sunt de acord cu principiul de bază al apărării colective, 69% fiind de acord că alți aliați NATO ar trebui să-i apere dacă sunt atacați, în scădere față de 76% în 2019. În același timp, 71% sunt de acord că propria țară ar trebui să acționeze în apărarea altui Aliat.

O medie de 62% dintre cetățeni, față de 64% în 2019, ar vota pentru ca țara lor să rămână în NATO în cazul în care ar fi organizat un referendum în acest sens.

Totodată, o medie de 58%, față de 60% dintre cetățeni consideră că apartenența țării lor la NATO îi face mai puțin susceptibili unui atac inamic.

România, în top 4 țări euro-atlantice în ce privește încrederea în NATO

În ce privește România, țara noastră este între primele patru țări aliate când vine vorba despre susținerea apartenenței la Alianța Nord-Atlantică. Cu alte cuvinte, 80% dintre cetățenii români ar vota pentru ca țara noastră să rămână stat membru al NATO, un procent în scădere față de 85% în 2019.

La acest capitol, România este devansată doar de Albania (94%, față de 95% în 2019), Lituania (83%) și Polonia (82%, față de 90% în 2019).

Cele mai îngrijorătoare cifre în această privință sunt înregistrate în Slovacia, Franța și Muntenegru, unde numai 50-51% ar vota pentru păstrarea calității de țară membră a Alianței.

© NATO Annual Report 2020

România: scădere cu opt puncte procentuale – de la 78% la 70% – a încrederii că apartenența la NATO ne protejează de un atac inamic

Tot referitor la România, sondajul arată că 70% dintre cetățenii țării noastre consideră că apartenența la NATO ne protejează și ”face puțin probabil” un atac din partea unei țări străine. Față de sondajul pentru anul 2019, nivelul de susținere față de această afirmație a scăzut cu opt puncte procentuale.

Acest procent de 70% plasează România pe locul al optulea, fiind devansată de Lituania (78%), Albania (76%), Polonia (76%), Macedonia de Nord (73%), Danemarca (72%) și Portugalia (72%).

La polul opus sunt cetățenii din Statele Unite (51%, față de 49% în 2019), Franța (47%, față de 54% în 2019) și Muntenegru (45%).

© NATO Annual Report 2020

România, în raportul anual al NATO din 2020

Asemenea anilor precedenți, raportul anual prezentat de secretarul general cuprinde 59 de referiri la România, la contribuția țării noastre în NATO, inclusiv în contextul pandemiei și la măsurile luate de aliați pentru a asigura securitatea țării noastre. România se numără printre aliații NATO care au respectat și în 2020 criteriile de a aloca minim 2% din PIB pentru apărare și minim 20% din bugetul militar pentru înzestrare.

Raportul de anul acesta (disponibil aici) plasează România pe locul al 8-lea în rândul țărilor aliate care alocă minim 2% din PIB pentru apărare, dintr-un total de 11 state membre.

Alocând 2% din PIB pentru cheltuieli militare, România se află pe locul al 15-lea în ce privește alocarea a minim 20% din bugetul apărării pentru dezvoltarea capabilităților militare, cheltuind 23,1% din buget pentru înzestrare.

În raport este menționat că România a găzduit în anul 2020 Conferința Anuală a NATO privind dezarmarea, eveniment desfășurat online din cauza pandemiei, precum și contribuțiile țării noastre la grupul de luptă al NATO din Polonia, structurile aliate de pe teritoriul României, găzduirea scutului antirachetă al Alianței, sprijinirea misiunilor de poliție aeriană de la Marea Neagră, participarea la exerciții militare NATO și contribuțiile prin prezență militară la misiunile NATO în Afganistan (738 de militari, a cincea națiune contributoare) și Kosovo (53 de militari).

Sunt menționate, de asemenea, oferta României de a găzdui o rezervă strategică de echipamente medicale pentru aliați, precum și utilizarea de către țara noastră a capacității de transport strategic a Alianței pentru transportarea echipamentelor medicale necesare combaterii pandemiei de COVID-19, fiind primul stat NATO care a întrebuințat această facilitate.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

NATO

Două decenii de la cel mai mare val de extindere din istoria NATO. Klaus Iohannis: Aderarea la Alianță a marcat reintegrarea României în familia transatlantică

Published

on

© Administrația Prezidențială

NATO este cea mai importantă şi puternică organizaţie politică şi de securitate din istorie, iar relevanţa sa este cu atât mai mare în contextul extrem de complex pe care îl traversăm, a transmis, vineri, preşedintele Klaus Iohannis, la celebrarea a 20 de ani de la aderarea României la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord.

“Cu două decenii în urmă, ceremonia depunerii instrumentului de ratificare, la Washington, şi apoi arborarea drapelului naţional la sediul NATO de la Bruxelles au marcat fără echivoc reintegrarea României în familia transatlantică, de care ţara noastră este legată prin ataşamentul ferm faţă de valorile care stau la baza Alianţei: democraţia, libertăţile individuale, respectarea drepturilor omului şi a statului de drept”, a remarcat preşedintele Iohannis. 

În cei 20 de ani de la aderarea României, “numărul crizelor internaţionale de securitate s-a înmulţit semnificativ, culminând cu războiul de agresiune ilegal, ilegitim şi neprovocat al Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei”, a subliniat șeful statului, într-un mesaj transmis de Palatul Cotroceni.

Iohannis, candidat pentru funcția de secretar general al NATO, a amintit că din 2004 ţara noastră a contribuit la toate eforturile Alianţei de asigurare a securităţii şi a prosperităţii statelor membre.

“Pentru România, apartenenţa la NATO, la Uniunea Europeană şi Parteneriatul Strategic cu Statele Unite ale Americii reprezintă pilonii apărării şi ai dezvoltării noastre economice”, a spus el.

Potrivit lui Iohannis, aniversarea marchează şi “rolul important pe care România l-a avut în consolidarea securităţii şi promovarea stabilităţii ca membru al NATO”.

“Ţara noastră a demonstrat că este un partener esenţial în dezvoltarea eforturilor de descurajare şi apărare ale Alianţei pe Flancul Estic, inclusiv prin operaţionalizarea scutului antirachetă de la Deveselu şi prin întărirea, alături de aliaţii din NATO, a securităţii la Marea Neagră”, a mai spus Klaus Iohannis.

De-a lungul timpului, a arătat el, România şi-a dovedit “statutul de important furnizor de securitate la nivel regional şi euroatlantic, contribuind la un număr semnificativ de misiuni şi operaţiuni NATO”.

“Astăzi, gândurile noastre se îndreaptă cu recunoştinţă către cei care au făcut sacrificiul suprem, apărând valorile care definesc Alianţa. Le aducem un omagiu celor care au căzut la datorie pentru securitate, pace şi protejarea democraţiei”, a mai punctat președintele.

Liderul de la Cotroceni a evocat angajamentul României, “continuu, susţinut şi dedicat”, care “subliniază convingerea fermă că unitatea, solidaritatea şi cooperarea sunt esenţiale pentru a contracara ameninţările şi provocările severe de securitate cu care ne confruntăm în prezent”.

“România va rămâne profund implicată în procesul de adaptare permanentă a NATO, astfel încât Alianţa să devină mai puternică, mai rezilientă şi mai bine pregătită pentru viitor”, a mai completat Iohannis.

Citiți și O scurtă istorie: 20 de ani de la aderarea la NATO și de la așezarea României sub umbrela de securitate și apărare a celei mai puternice alianțe politico-militare

România celebrează vineri, 29 martie, 20 ani de la aderarea sa la Organizația Tratatului Atlanticului de Nord, alianța politico-militară care aniversează la 4 aprilie 75 ani de la înființare și de la debutul construcției unității transatlantice. Aniversată, potrivit legislației naționale, în prima duminică a lunii aprilie din fiecare an, apartenența României la umbrela de securitate euro-atlantică a devenit realitate la 29 martie 2004 prin depunerea instrumentelor de ratificare la depozitarul Tratatului Nord-Atlantic – Guvernul Statelor Unite -, iar la 2 aprilie 2004 a avut loc ceremonia de arborare a drapelului României la sediul NATO, alături de cele ale altor șase state din regiunea Europei de Est – Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, Slovacia și Slovenia. De atunci, doar alte șase state au mai aderat la Alianță, Albania și Croația în 2009, Muntenegru în 2017, Macedonia de Nord în 2020, Finlanda în 2023 și Suedia în 2024.

Continue Reading

NATO

Ministrul apărării Angel Tîlvăr: Acum 20 de ani, prin aderarea la NATO, România a primit cele mai solide garanții de securitate

Published

on

România este “un aliat pe deplin angajat în păstrarea valorilor NATO”, a afirmat ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, într-un mesaj transmis cu ocazia celebrării a două decenii de la aderarea ţării noastre la Alianţa Nord-Atlantică în cadrul celui mai mare val de extindere din istoria Alianței.

El afirmă, în mesajul publicat de MApN, că NATO “va trece testul timpului, asigurând generaţiilor următoare libertatea şi securitatea”.

La momentul aderării, a subliniat ministrul, România “a primit cele mai solide garanţii de securitate, datorită apartenenţei la cea mai puternică alianţă politico-militară din lume şi a devenit mai puternică şi mai vizibilă în plan euro-atlantic”.

În acest context, Tîlvăr a evocat rolul judecat de militarii români.

“Îi omagiem astăzi pe eroii care au căzut la datorie în teatrele de operaţii şi au devenit ancore în timp pentru generaţiile următoare. Totodată, îmi exprim respectul şi recunoştinţa pentru militarii răniţi în timpul acţiunilor de luptă, pentru veteranii din teatrele de operaţii, precum şi pentru personalul Ministerului Apărării Naţionale care a contribuit la evoluţia ţării noastre în cadrul Alianţei. Nu în ultimul rând, transmit mulţumiri militarilor români care participă, în prezent, la misiuni, operaţii şi exerciţii sub stindard NATO şi demonstrează că România nu este doar un beneficiar, ci şi un furnizor de securitate alături de partenerii săi strategici”, afirmă ministrul român.

În acest context, el i-a menționat şi pe militarii ţărilor membre ale NATO dislocaţi pe teritoriul României, “care contribuie la asigurarea unei posturi de descurajare şi de apărare eficientă şi consolidată în regiunea Mării Negre şi pe întregul Flanc estic”.

“Contribuţia aliaţilor noştri la asigurarea securităţii României constituie o dovadă puternică a solidarităţii şi coeziunii aliate, precum şi a capacităţii de apărare colectivă a NATO”, a spus Tîlvăr.

El a evidențiat că “statutul de membru al NATO este unul dintre pilonii fundamentali ai sistemului de apărare şi securitate din România, alături de statutul de membru al UE şi de parteneriatul strategic cu SUA”.

“Alianţa Nord-Atlantică împlineşte, anul acesta, 75 de ani de la înfiinţare. În cele şapte decenii şi jumătate de existenţă ale Alianţei, au fost perioade mai mult sau mai puţin frământate în plan securitar. Valorile NATO, transpuse în asigurarea păcii, libertăţii şi ataşamentului faţă de valorile democraţiei, sunt cele mai importante realizări ale acestei alianţe politico-militare”, a conchis Angel Tîlvăr. 

Citiți și O scurtă istorie: 20 de ani de la aderarea la NATO și de la așezarea României sub umbrela de securitate și apărare a celei mai puternice alianțe politico-militare

România celebrează vineri, 29 martie, 20 ani de la aderarea sa la Organizația Tratatului Atlanticului de Nord, alianța politico-militară care aniversează la 4 aprilie 75 ani de la înființare și de la debutul construcției unității transatlantice. Aniversată, potrivit legislației naționale, în prima duminică a lunii aprilie din fiecare an, apartenența României la umbrela de securitate euro-atlantică a devenit realitate la 29 martie 2004 prin depunerea instrumentelor de ratificare la depozitarul Tratatului Nord-Atlantic – Guvernul Statelor Unite -, iar la 2 aprilie 2004 a avut loc ceremonia de arborare a drapelului României la sediul NATO, alături de cele ale altor șase state din regiunea Europei de Est – Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, Slovacia și Slovenia. De atunci, doar alte șase state au mai aderat la Alianță, Albania și Croația în 2009, Muntenegru în 2017, Macedonia de Nord în 2020, Finlanda în 2023 și Suedia în 2024.

Continue Reading

NATO

Nicolae Ciucă: Cele două decenii de la aderarea României la NATO reprezintă cea mai bună perioadă din istoria noastră, pe toate planurile

Published

on

© Guvernul României

Cele două decenii de la aderarea României la NATO reprezintă cea mai bună perioadă din istoria noastră, pe toate planurile, a declarat vineri președintele Senatului și liderul PNL Nicolae Ciucă, într-un mesaj transmis cu prilejul aniversării a 20 de ani de la cel mai mare val de extindere din istoria Alianței, care a cuprins și România.

Potrivit lui Ciucă, siguranța oferită de cea mai mare alianță militară defensivă din istorie a asigurat României cadrul necesar dezvoltării.

“Indiferent dacă vorbim despre creștere economică sau consolidarea statului de drept, acești ani au marcat evoluții impresionante sub umbrela de securitate a NATO”, a precizat Ciucă.

Evocând experiența sa militară, fostul șef al Statului Major al Apărării și fostul ministru al apărării, a subliniat rolul valoros al Armatei în apartenența României la NATO.

“Ca general, știu foarte bine cât de valoroasă este experiența acumulată de militarii noștri în teatrele de operații și în exercițiile comune. Aplicarea procedurilor NATO, integrarea operativă și participarea directă în misiuni de luptă au ridicat foarte mult nivelul de instruire al Armatei României – instituție pe care am avut onoarea să o conduc în calitate de Șef al Statului Major al Apărării și care astăzi ne menține în siguranță”, a detaliat el.

În ultimii 20 de ani, a subliniat Ciucă, România a arătat că este un aliat de încredere, serios și responsabil.

“Ca membru al Alianței Nord-Atlantice, avem parte de beneficii și drepturi, dar ne cunoaștem bine și obligațiile și responsabilitățile. Într-o perioadă tulbure, marcată de provocarea războiului de cucerire pornit de Rusia împotriva Ucrainei, înțelegem, împreună, ca națiune, cât de importantă este apartenența României la o structură occidentală de securitate”, a conchis Nicolae Ciucă.

 

Citiți și O scurtă istorie: 20 de ani de la aderarea la NATO și de la așezarea României sub umbrela de securitate și apărare a celei mai puternice alianțe politico-militare

România celebrează vineri, 29 martie, 20 ani de la aderarea sa la Organizația Tratatului Atlanticului de Nord, alianța politico-militară care aniversează la 4 aprilie 75 ani de la înființare și de la debutul construcției unității transatlantice. Aniversată, potrivit legislației naționale, în prima duminică a lunii aprilie din fiecare an, apartenența României la umbrela de securitate euro-atlantică a devenit realitate la 29 martie 2004 prin depunerea instrumentelor de ratificare la depozitarul Tratatului Nord-Atlantic – Guvernul Statelor Unite -, iar la 2 aprilie 2004 a avut loc ceremonia de arborare a drapelului României la sediul NATO, alături de cele ale altor șase state din regiunea Europei de Est – Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, Slovacia și Slovenia. De atunci, doar alte șase state au mai aderat la Alianță, Albania și Croația în 2009, Muntenegru în 2017, Macedonia de Nord în 2020, Finlanda în 2023 și Suedia în 2024.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions
INTERNAȚIONAL38 mins ago

Volodimir Zelenski îi cere președintelui Camerei Reprezentanților să ”adopte rapid” ajutorul militar american ”vital” pentru Ucraina

U.E.1 hour ago

Donald Tusk consideră că ”războiul nu mai este un concept din trecut”: Invazia rusă în Ucraina anunță o nouă eră în Europa

NATO1 hour ago

Două decenii de la cel mai mare val de extindere din istoria NATO. Klaus Iohannis: Aderarea la Alianță a marcat reintegrarea României în familia transatlantică

NATO2 hours ago

Ministrul apărării Angel Tîlvăr: Acum 20 de ani, prin aderarea la NATO, România a primit cele mai solide garanții de securitate

NATO2 hours ago

Nicolae Ciucă: Cele două decenii de la aderarea României la NATO reprezintă cea mai bună perioadă din istoria noastră, pe toate planurile

NATO3 hours ago

Marcel Ciolacu, la 20 de ani de la aderarea la NATO: Apartenența României la Alianță asigură românilor stabilitatea și siguranța pentru dezvoltarea țării

NATO3 hours ago

Șeful diplomației SUA felicită România la 20 de ani de la aderarea la NATO: De la Marea Baltică la Marea Neagră și peste Atlantic, NATO este mai unit și capabil ca niciodată

NATO3 hours ago

O scurtă istorie: 20 de ani de la aderarea la NATO și de la așezarea României sub umbrela de securitate și apărare a celei mai puternice alianțe politico-militare

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI3 hours ago

Siegfried Mureșan (PNL, PPE): Sprijinim tranziția verde, dar nu ideologic împotriva agriculturii, ci împreună cu fermierii. Am votat ca din 2027 subvenția pentru fermierii români să ajungă la media UE

U.E.17 hours ago

Premierul Poloniei a discutat cu omologul din Ucraina despre disputa legată de importurile de produse agricole ucrainene. Donald Tusk: ”Sunt aproape de o soluție”

ROMÂNIA20 hours ago

Ministrul Marcel Boloș anunță măsuri menite să protejeze investițiile implementate din bani europeni: Sunt măsuri pe care am promis că le vom adopta

REPUBLICA MOLDOVA2 days ago

Premierul Dorin Recean: Cu sprijinul necondiționat al României, R. Moldova și-a consolidat capacitatea de asigurare a securității

REPUBLICA MOLDOVA2 days ago

Premierul Marcel Ciolacu subliniază că a venit vremea ”podurilor comerciale și de capital” între România și R. Moldova: Vrem să o ajutăm să facă pași mari și siguri către UE

INTERVIURI2 days ago

INTERVIU Siegfried Mureșan: Obiectivul grupului PPE este începerea negocierilor de aderare cu R. Moldova și Ucraina până la 30 iunie. Integrarea graduală în piața unică înseamnă că R. Moldova va avea beneficiile unui stat membru

CONSILIUL UE3 days ago

Ministrul Mediului, la Bruxelles: Tranziția către neutralitatea climatică trebuie să fie echitabilă și să țină cont de impactul socio-economic asupra comunităților, lucrătorilor și industriilor care pot fi afectate

REPUBLICA MOLDOVA7 days ago

Parlamentul R. Moldova a adoptat o Declarație cu privire la integrarea europeană: Doar aderarea la UE, partener de nădejde timp de decenii, va asigura viitorul țării

CONSILIUL EUROPEAN1 week ago

Klaus Iohannis le solicită omologilor din UE sprijin pentru R. Moldova: Trebuie să adoptăm cadrele de negociere pentru aderare. Siguranța Republicii Moldova înseamnă siguranța spațiului european

CONSILIUL EUROPEAN1 week ago

Klaus Iohannis: Decalogul pentru funcția de secretar general NATO a fost “foarte bine primit de aliați”. De Mark Rutte “ne deosebește istoria, geografia și viziuni ușor diferite despre viitorul NATO”

COMISIA EUROPEANA1 week ago

Șefa Comisiei Europene pledează pentru utilizarea energiei nucleare în cadrul tranziției către o energie curată

INTERNAȚIONAL1 week ago

Volodimir Zelenski cere lumii democratice să redea fiecărei națiuni certitudinea că securitatea sa este de nezdruncinat: Regulile trebuie să funcționeze din nou pentru a proteja ordinea mondială

Trending