Războiul din Siria afectează drastic relațiile franco-ruse

Rusia și Franța sunt angrenate în relații bilaterale extrem de tensionate, în mare parte datorită nemulțumirii Parisului privind modul în care Rusia a ales să acționeze în cadrul campaniei sale din Siria, precum și datorită bombardamentelor regulate asupra celui mai asediat oraș din lume din prezent, Alep.Jean-Marc_Ayrault_(1)

Mai mult, nici șefii de state nu ezită să își exprime public nemulțumirea și să ia acțiuni concrete prin care să demonstreze faptul că încălcarea obligațiilor internaționale nu poate fi trecută cu vederea și că orice acțiune are repercursiuni asupra relațiile dintre cele două state.

După ce Francois Hollande a declarat că nu dorește să îl primească pe Vladimir Putin în cadrul unei vizite efectuate de acesta în Paris datorită crimelor de război din Alep, președintele rus și-a contramandat vizita în capitala franceză, arătându-și astfel nemulțumirea și precizând că o eventuală întrevedere ar putea avea loc într-un moment convenabil pentru Hollande.

Dar această dispută se poartă și la nivelul ministerelor de externe. Prin intermediul lui Jean-Marc Ayrault, ministrul de externe, Franța a devenit cel mai vocal critic al campaniei pe care Moscova o duce în Siria, în pofida faptului că a catalogat Rusia drept „un stat partener, și nu un adversar”, dar continuând să pună presiune diplomatică, notează Euronews.

După vizita sa din Moscova de săptămâna trecută, Ayrault a avut o întrevedere și la Washington cu omologul său, în cadrul căreia a anunțat: „Mâine vom afla adevărul. Adevărul privind intențiile tuturor membrilor Consiliului de Securitate. Doriți pace sau nu în Alep? Și întrebarea le este adresată în special partenerilor ruși. I-am spus acest lucru ieri lui și Sergei Lavrov.”

Citiți și 

Kremlinul confirmă că Vladimir Putin și-a amânat vizita în Franța

Francois Hollande, avertisment diplomatic pentru Rusia: Îmi pun întrebarea dacă ar trebui să primesc vizita lui Vladimir Putin pe 19 octombrie

Începând cu 22 septembrie, Damascul și aliații săi ruși au început desfășurarea unei ample campanii de bombardare a zonei controlate de rebelii sirieni din orașul Alep. Chiar și spitalele au devenit țintele acestora, iar bătălia pentru cucerirea acestui oraș este considerată una extrem critică pentru rezultatului războiului civil ce se desfășoară de cinci ani și care a dus nu numai la destabilizarea regională, dar și la o criză a refugiaților ce și-au părăsit casele în vederea eliminării riscului unei morți aproape iminente.

Cele două state au avut o dispută diplomatică și în Consiliul de Securitate al ONU, deoarece Rusia s-a opus rezoluției susținute de Franța cu privire la încetarea bombardamentelor în Siria şi a prezentat un alt text concurent prin care solicită încheierea ostilităţilor, fără însă a cere în mod specific oprirea bombardamentelor din Alep. Cu toate acestea, nici rezoluția Federației Ruse nu a trecut de votul de la ONU.

Pe 10 octombrie Jean-Marc Ayrault nu a ezitat în  a-și arăta frustrarea privind veto-ul Rusiei. „Sunt comise crime de război, conform celor spuse de Secretarul General al ONU, și este evident acest lucru. Următorul pas este să-i găsim pe responsabili.  Acționăm conform dreptului internațional și există o instanță penală internațională”, a spus Ayrnault făcând referire la judecarea crimelor de război comise de către Rusia, însă singurul mod prin care s-ar putea acționa ar fi prin intermediului Națiunilor Unite, dar acest lucru nu este posibil datorită dreptului de veto al Moscovei.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Articole Populare