Reacția dură a ministrului Fondurilor Europene la acuzațiile că România nu va absorbi anul acesta bani europeni din fondurile structurale 2014-2020

Ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, a reacționat dur, joi, după articolul publicat de capital.ro, potrivit căruia România nu va absorbi în acest an bani europeni din fondurile structurale pentru perioada 2014-2020.

Vă prezentăm, în continuare, precizările publicate de ministrul Ghinea pe pagina sa de facebook:

ghinea - featuredGuvernul a adoptat ieri un memorandum, care reprezintă o banalitate: Ministerul de Finanțe a cules de la Autoritățile de Management (AM) previziunile bugetare, pentru a fi trimise Comisiei Europene.

Aceste cifre – furnizare de toate AM-urile – confirmă la virgulă ceea ce am declarat public până acum.
Ce spune memorandumul:

– Am declarat că acest Guvern a adus deja în țară 2 miliarde de euro din închiderea Programelor 2007 – 2013 . Grație acestui memorandum, avem și cifra previzionată pentru tot anul 2016: 3,2 miliarde de euro (ca să fiu exact: 3.296.760.115 euro).

– Ministerul Fondurilor Europene a conceput o procedură simplificată de desemnare (acreditare) pentru unele Autorități de Management pentru Programele 2014 – 2020. Tocmai pentru a nu aștepta desemnarea tuturor AM-urilor ca să trimitem cererile de plată. Datorită acesteia, vor intra bani în țară chiar din acest an. Mai exact 136.848.561 euro pentru POAT, POAD și POCA (programele de asistență tehnică, umanitar și capacitate administrativă). Chiar azi am negociat o posibilă modalitate prin care pe anumite scheme simplificate din POCU putem urma un model similar, deci sunt convins că putem chiar mai mult, e o estimare conservatoare cea din memorandum.

Faptul că această schemă pentru cele 3 Programe a fost acceptată după negocieri lungi și serioase cu Comisia Europeană este un succes al actualei echipe de conducere a MFE.

Dat fiind că guvernul Ponta nu a început acreditarea din 2014 cum ar fi putut să o facă, trebuie să folosim metode de grăbire a sistemului de acreditare.
Facem curățenie după incapabili, în toate domeniile.

– Procesul de desemnare (acreditare) care va fi finalizat în acest an și pentru care muncim pe brânci – deși ar fi trebuit să fie gata dinainte de noi – va face ca în 2017, odată cu acreditarea tuturor AM-urilor, să primim 3,6 miliarde de euro (mai exact previzionam: 3,671,203,258 Euro).

Ca să fiu clar: memorandumul adoptat ieri de Guvern dă și cifra de absorbție pentru 2017: 3,6 miliarde în 2017, odată ce am încheiat acreditarea.

Pentru asta, trebuie: a) să finalizăm acreditarea întârziată de Ponta și sabotată de Ghiță prin sisteme de IT fanteziste și scump plătite și b) să lansăm ghiduri și proiecte.
Ceea ce facem la foc automat. Vedeți site-ul MFE. Ghiduri pentru infrastructură, termoficare, abandon școlar, burse pentru profesori, economie socială. Toate în cele 95 de zile de când am venit la minister. Toate acestea vor deveni proiecte, vor începe din prefinanțarea aflată deja în țară, apoi vor deveni facturi de trimis la Comisie, după acreditare.

Azi, domnii Ghiță, Ponta & Co. o țin langa cu zero-zero.

Cine i-a preluat a făcut o uriașă gafă: s-au scris articole fără să fi citit materialul de bază.

Nicăieri nu se spune în memorandum despre zero absorbție. Dimpotrivă, se arată cât va intra în acest an în țară din închiderea Programelor 2007 – 2013 (3,2 miliarde), se arată cât vor intra pentru 2014 – 2020 chiar ÎNAINTE de definitivarea acreditării (grație inițiativelor noastre) și se arată cât va intra în 2017 odată ce definitivăm anul acesta acreditarea pe care Ponta nu a fost capabil să o facă (3,6 miliarde)”.

Declarația integrala a ministrului Fondurilor Europene poate fi citită aici.

.

One Response to Reacția dură a ministrului Fondurilor Europene la acuzațiile că România nu va absorbi anul acesta bani europeni din fondurile structurale 2014-2020

  1. Teodora 01/08/2016 at 01:28

    Perfect! Speram ca va asumati fiecare cuvant si fiecare cifra. La 31 decembrie 2016 vom vedea cât la sută din sumele pe care le vehiculati vor intra în țară pentru exercițiul 2014-2020 cu adevărat. Si daca va exista vreo diferență, sper ca nu va va deranja să mergeți la inchisoare pentru subminarea economiei naționale.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.