Connect with us

MCV

Reacția președintelui Klaus Iohannis după publicarea raportului MCV

Published

on

Preşedintele Klaus Iohannis salută faptul că raportul MCV, publicat astăzi de Comisia Europeană, recunoaşte progresele României în Justiţie și atenţionează asupra îngrijorărilor formulate în raport cu privire la cele două proiecte de ordonanţă de Guvern în domeniul Justiţiei.

”Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, salută faptul că raportul recunoaște progresele înregistrate de România în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) cu privire la consolidarea sistemului judiciar şi lupta împotriva corupţiei, document care a fost adoptat, astăzi, de către Comisia Europeană.

FOTO: Administrația Prezidențială

Raportul confirmă faptul că Guvernul instalat în anul 2015 a contribuit major la îndeplinirea obiectivelor MCV și a avut un aport decisiv pentru acest raport favorabil.

Raportul MCV confirmă că România a menţinut un parcurs sustenabil în ceea ce priveşte îndeplinirea obiectivelor mecanismului, astfel că pentru prima dată este menţionată modalitatea de finalizare a mecanismului. Astfel, Comisia Europeană a emis 12 recomandări, iar îndeplinirea acestora va conduce la încheierea MCV”, se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale, remis presei, după publicarea raportului MCV de către Comisia Europeană.

Preşedintele României subliniază că, pentru prima dată, Comisia Europeană afirmă în cadrul raportului că este inadecvată corelarea între MCV şi decizii din alte domenii (precum fondurile structurale europene, aderarea la Spaţiul Schengen), arată sursa citată. 

”Şeful statului apreciază faptul că raportul consemnează că activitatea principalelor instituţii din domeniul combaterii corupţiei a înregistrat progrese substanţiale.

Totodată, Preşedintele României atenționează asupra îngrijorărilor formulate în raport cu privire la faptul că cele două proiecte de Ordonanţă de Urgenţă puse în consultare publică de Guvern în ziua de 18 ianuarie a.c. ar putea afecta cadrul legal pentru combaterea corupţiei.”, transmite Administrația Prezidențială.

”Finalizarea MCV depinde şi de evitarea unor dezvoltări negative care ar pune sub semnul întrebării progresele care au fost obţinute până în prezent de România. Guvernul României și actuala majoritate parlamentară trebuie să înțeleagă că doar sprijinind în continuare eforturile pentru întărirea reformelor în domeniul justiției și combaterii corupției vor contribui la consolidarea statului de drept și ridicarea MCV”, încheie sursa citată.

—-

Potrivit unui comunicat al Comisiei Europene, încheierea monitorizării în cadrul MCV în timpul mandatului actualei Comisii depinde de ”celeritatea cu care România poate îndeplini, într-un mod ireversibil, recomandările Comisiei și de evitarea măsurilor negative care pun sub semnul întrebării progresele realizate până în prezent”.

Precizările privind evitarea măsurilor negative survin în contextul în care la București tema ordonanțelor de urgență privind grațierea și modificarea codurilor penale au generat proteste cetățenești și l-au determinat pe președintele Klaus Iohannis să declanșeze procedura pentru organizarea unui referendum privind lupta împotriva corupției.

Ordonanțele Guvernului privind grațierea și amendarea Codului Penal și a Codului de Procedură Penală să regăsesc menționate în noul raport MCV

Citiți și:  Noul raport MCV a fost publicat: Încheierea monitorizării României până în 2019 depinde de evitarea măsurilor negative și de îndeplinirea recomandărilor

Raportul MCV din 2017 pentru România poate fi consultat aici.

.

JUSTIȚIE

Ludovic Orban, după întâlnirea cu Ursula von der Leyen: România respectă toate condițiile de aderare la Schengen. Închiderea MCV depinde de ce vom face în țară

Published

on

© Guvernul României/ Facebook

Corespondență din Bruxelles

România respectă toate condiţiile pentru aderarea la Schengen, în vreme Închiderea Mecanismului de Cooperare şi Verificare va depinde de ceea ce se întâmplă la nivel intern, a declarat premierul Ludovic Orban, joi, într-o conferință de presă susţinută la sediul Reprezentanţei Permanente a României la UE după o întâlnire cu preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

“Am abordat problema Schengen. Cum am şi declarat, reiterăm că, din punctul nostru de vedere, România respectă toate condiţiile pentru aderarea la Schengen. (…) La nivelul Comisiei Europene, şi la nivelul Parlamentului European există o susţinere pentru România, pentru aderarea României la Spaţiul Schengen”.

Premierul a vorbit în acest context şi de “atitudini de nesusţinere” a României spre acest obiectiv şi de faptul că vor fi făcuţi “paşi hotărâţi” pentru a convinge statele care nu sunt alături de ţara noastră.

“Mai trebuie să mai întreprindem demersuri, până la urmă, pentru a obţine un consens la nivelul Consiliului European. Sunt încă nu opoziţii făţişe, dar încă atitudini de nesusţinere totală a acestui obiectiv, care sunt convins că ele se vor modifica în favoarea României într-un orizont de timp rezonabil”, a punctat premierul român.

“În privinţa Mecanismului de Cooperare şi Verificare, am exprimat determinarea noastră de a transpune recomandările cuprinse în cadrul raportului anual şi convingerea noastră că România va respecta toate standardele şi bunele practici de la nivelul european în domeniul Justiţiei”, a afirmat şeful Executivului

Prim-ministrul a spus că depinde de România încheierea MCV.

“Asta va depinde de noi. Comisia Europeană, în mod evident, are o altă atitudine faţă de oficialităţile de la Bucureşti şi faţă de Guvernul nostru şi faţă de preşedintele României. Înţelege foarte clar că a avut loc o schimbare benefică la Bucureşti, dar, până la urmă, închiderea Mecanismului de Cooperare şi Verificare va depinde de ceea ce facem noi în România“, a conchis el.

În cadrul unor scurte declarații de presă făcute la sosirea la întâlnirea cu președintele Comisiei Europene, premierul Ludovic Orban a precizat că subiectul aderării României la Schengen și îndeplinirea recomandărilor MCV pentru ridicarea acestui mecanism de monitorizare sunt obiective în cadrul discuțiilor oficiale cu von der Leyen.

”Se știe foarte clar că atât președintele României, cât și guvernul de la București sunt profund angajate în atingerea obiectivelor pe care le-am amintit”, a spus Orban, înaintea reuniunii.

De cealaltă parte, Ursula von der Leyen a subliniat că reforma din domeniul justiției este ”un lucru foarte important, cu multe provocări” și a dat asigurări că ”Comisia Europeană este alături” de România.

Continue Reading

MCV

Fostul eurodeputat PSD Răzvan Popa condamnă sabotarea intereselor României: Bulgarii au fost uniți și au cerut pe o singură voce ridicarea MCV. În România, mai multe voci au cerut contrariul

Published

on

© European Parliament

Sabotarea intereselor României, lansarea de teme false, exportarea unor scandaluri și îngrijorări nefondate la adresa guvernării, și blocajul permanent în care președintele României a înțeles să acționeze, au contribuit la crearea unei imagini nemeritate asupra României, afirmă fostul eurodeputat PSD Răzvan Popa, într-o postare pe Facebook, în urma publicării de către Comisia Europeană a raportului MCV, cel mai dur din ultimii zece ani.

”În timp ce bulgarii au fost uniți și au cerut pe o singură voce cu toții ridicarea MCV, Iohannis, PNL și USR și alți români cu influențe la Bruxelles au cerut cu insistență menținerea acestui mecanism asupra României continuarea dublului standard aplicat țării nostre în cadrul Uniunii Europene. Nu trebuie să fim deloc surprinși că MCV laudă Bulgaria și critică România. Bulgaria are probleme uriașe în combaterea corupției. Zilnic se închid 188 de dosare de corupție. Doar în 2017 au fost închise definitiv 70.000 de dosare. Este practic o amnistiere neoficială care are loc în Bulgaria. Dar bulgarii au fost uniți ca națiune și au cerut pe o singură voce ridicarea MCV în cazul țării lor. În România am avut multe voci din opoziție, la Bruxelles, care au cerut contrariul: menținerea MCV”, a scris Răzvan Popa.

Postarea sa integrală este disponibilă aici.

Comisia Europeană a publicat marți, la Strasbourg, noul raport din cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare privind România și Bulgaria, un document în care executivul european critică evoluțiile în domeniul judiciar și în privința luptei anticorupție în cazul României și salută progresele înregistrate de Bulgaria, creând premisele pentru ridicarea MCV în cazul țării vecine.

În privința României, Comisia Europeană arată, în raportul MCV, că ”evoluția situației în primele luni ale anului 2019 a constituit o sursă de preocupare majoră pentru Comisie”.

”Prin urmare, în mai 2019 Comisia a trebuit să informeze autoritățile române că, dacă nu fac îmbunătățirile necesare sau dacă adoptă noi măsuri negative, Comisia va lua măsuri în temeiul Cadrului UE pentru consolidarea statului de drept, care depășește parametrii evaluați în cadrul MCV”, se arată în raportul privind România.

”Comisia regretă faptul că România nu a pus în aplicare recomandările suplimentare formulate în noiembrie 2018, care erau în deplină concordanță cu pozițiile exprimate de celelalte instituții în această privință (…) Comisia are convingerea că România ar putea insufla un nou elan procesului de îndeplinire a obiectivelor MCV și își afirmă disponibilitatea de a oferi sprijin autorităților române în acest scop. Comisia va continua să urmărească îndeaproape evoluția situației prin intermediul MCV”, mai spune executivul european.

 

Continue Reading

JUSTIȚIE

Ministrul Justiției Ana Birchall anunță măsuri după cel mai dur raport MCV din ultimii 10 ani: ”Voi convoca de urgență Comisia MCV. Ne-a trecut glonțul pe la ureche”

Published

on

© Calea Europeană

Ministrul Justiţiei, Ana Birchall, a declarat, marţi, că Raportul Comisiei Europene privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) este unul critic, arătând că au fost îndeplinite doar două recomandări dintre cele 12 făcute în ianuarie 2017.

“Sigur că ne-am fi dorit cu toţii un raport mai bun. Am luat notă de evaluarea Comisiei Europene privind stadiul îndeplinirii celor 12 recomandări din Raportul din ianuarie 2017 şi a celor opt recomandări suplimentare din noiembrie 2018. Recunoaşte îndeplinirea doar a două recomandări din cele formulate în 2017, cea privind activitatea Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate – ANABI, instituţie aflată în subordinea Ministerului Justiţiei, şi cea referitor la implementarea de către ANI a sistemului informativ PREVENT. Se recunoaşte continuarea progreselor în cadrul recomandărilor numărul 3 şi numărul 5 din 2017. După cum aţi observat, raportul este critic în ceea ce priveşte cele opt recomandări formulate cu ocazia Raportului MCV din noiembrie 2018”, a spus Birchall, în cadrul unei declaraţii de presă, citată de Agerpres.

Totodată, Ana Birchall a anunţat că va convoca în regim de urgenţă Comisia MCV pentru a concepe un plan de acţiune în vederea implementării recomandărilor cuprinse în Raportul Comisiei Europene, arătând că una dintre acestea vizează “în mod explicit” desfiinţarea Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie.

”Am decis ca, în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 216/2012, să convoc în regim de urgenţă Comisia MCV, în care sunt reprezentate toate instituţiile care au un cuvânt de spus în ceea ce priveşte buna funcţionare a Justiţiei din România. Fac apel să se răspundă pozitiv la invitaţia pe care o voi transmite. Va fi cea mai extinsă şi reprezentativă reuniune de până acum a Comisiei MCV. Este momentul să concepem un plan de acţiune cu termene strânse pentru implementarea recomandărilor, pe care apoi să îl discutăm cu Comisia Europeană şi de care să ne ţinem. Deşi urmează un an electoral intens, sunt de părere că interesul României este mai presus decât cel electoral şi că împreună, cu toţii, la aceeaşi masă, putem şi trebuie să stabilim ce avem de făcut”, a afirmat Birchall.

În opinia sa, sunt premise pentru finalizarea MCV şi nu se puteau face “minuni peste noapte”, în condiţiile în care în luna mai “ne-a trecut glonţul pe la ureche”.

Comisia Europeană a publicat marți, la Strasbourg, noul raport din cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare privind România și Bulgaria, un document în care executivul european critică evoluțiile în domeniul judiciar și în privința luptei anticorupție în cazul României și salută progresele înregistrate de Bulgaria, creând premisele pentru ridicarea MCV în cazul țării vecine.

În privința României, Comisia Europeană arată, în raportul MCV, că ”evoluția situației în primele luni ale anului 2019 a constituit o sursă de preocupare majoră pentru Comisie”.

”Prin urmare, în mai 2019 Comisia a trebuit să informeze autoritățile române că, dacă nu fac îmbunătățirile necesare sau dacă adoptă noi măsuri negative, Comisia va lua măsuri în temeiul Cadrului UE pentru consolidarea statului de drept, care depășește parametrii evaluați în cadrul MCV”, se arată în raportul privind România.

”Comisia regretă faptul că România nu a pus în aplicare recomandările suplimentare formulate în noiembrie 2018, care erau în deplină concordanță cu pozițiile exprimate de celelalte instituții în această privință (…) Comisia are convingerea că România ar putea insufla un nou elan procesului de îndeplinire a obiectivelor MCV și își afirmă disponibilitatea de a oferi sprijin autorităților române în acest scop. Comisia va continua să urmărească îndeaproape evoluția situației prin intermediul MCV”, mai spune executivul european.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending