Elvețienii s-au pronunțat, într-o majoritate covârșitoare, în favoarea legii ce autorizează serviciile secrete să intercepteze comunicațiile telefonice și electronice, în cazuri de amenințare ridicată, potrivit primelor estimări ale rezultatului referendumului.
Aceștia au spus „da” în proporție de 66%, conform unei estimări a Institutului de sondare a opiniei publice gfs.bern, dată publicității de televiziunea elvețiană, după închiderea birourilor de vot la ora locală 12:00, iar această estimare are o marjă de eroare de + sau — 3%, informează Agerpres.
Acest referendum intervine în timp ce amenințarea teroristă este foarte ridicată în Europa.
Serviciile secrete ar putea de acum să monitorizeze, în anumite condiții, e-mailuri și apeluri telefonice ale persoanelor fizice, precum și activitățile pe care acestea le desfășoară pe internet, să se infiltreze în rețele de calculatoare și să efectueze căutări, inclusiv în vehicule și bagaje. Acestea ar putea, de asemenea, să perturbe accesul la informații în rețelele de calculatoare, în cazul în care există riscul ca aceste sisteme să fie folosite în atacuri asupra infrastructurii critice.
Până în prezent, serviciile secrete din Confederația Elvețiană aveau dreptul să colecteze informații din surse publice sau dacă ele se aflau deja la dispoziția altor autorități.
–




