Connect with us

MAREA BRITANIE

Regatul Unit estimează că un acord cu UE privind relația post-Brexit este posibil în septembrie: Nu dorim un acord special sau unic

Published

on

© European Communities, 2008

Negociatorul-șef al Regatului Unit, David Frost, estimează că un acord privind viitoarele relații cu Uniunea Europeană poate fi încheiat în septembrie, înaintea reuniunii liderilor europeni de la începutul lui octombrie, care va avea pe agendă acest subiect.

„După cum spunem, nu dorim un acord special sau unic. Vrem o înțelegere care să aibă ca nucleu un acord de liber schimb precum cele pe care UE le-a convenit cu alte țări prietene, precum Canada ”, a scris Frost pe Twitter.

David Frost se va întâlni cu omologul său din partea UE, MIchel Barnier, pentru o nouă rundă de negocieri, săptămâna viitoare. Înaintea acestor discuții, care până acum nu au avut rezultate notabile, acesta a precizat:

„Suveranitatea Regatului Unit asupra legilor, a instanțelor sau asupra apelor noastre de pescuit, nu este discutabilă, bineînțeles, și nu vom accepta nimic care să o compromită – la fel cum nu dorim nimic care să amenințe integritatea pieței unice a UE”.

Ultima rundă de negocieri, desfășurată la Bruxelles, s-a încheiat cu o concluzie comună a celor două părți, și anume că există în continuare diferențe semnificative între Uniunea Europeană și Regatul Unit.

De asemenea, în urmă cu trei săptămâni, Michel Barnier critica lipsa de deschidere și flexibilitate manifestată de Londra în cadrul negocierilor „de a idenfica soluții care să respecte principiile și interesele fundamentale ale UE”.

Acesta a completat că numeroase interacțiuni cu omologul britanic s-au axat pe „liniile roșii” ale premierului Boris Johnson, și anume aspectele referitoare la pescuit, excluderea rolului Curții de Justiție a Uniunii Europene, punctând în același timp că Uniunea Europeană a manifestat deschidere cu privire la aceste aspecte tocmai pentru a identifica împreună cu Regatul Unit un teren comun.

„Am încercat să înțelegem cu aceste linii roșii pot fi armonizate cu angajamentul nostru de a obține un parteneriat cuprinzător, în conformitate cu declarația politică semantă de prim-ministrul Boris Johnson la 17 octombrie, anul trecut”, a explicat Barnier.

Negocierile dintre Regatul Unit şi UE privind relaţia lor post-Brexit vor continua până pe 2 octombrie, înaintea unui summit la care liderii europeni speră să valideze un acord cu Londra.

Premierul britanic Boris Johnson a respins posibilitatea unei prelungiri a perioadei de tranziţie post-Brexit, care se încheie pe 31 decembrie, Regatul Unit continuând să aplice până atunci regulile UE. Dacă până la finalul acestei perioade nu se va încheia un acord, relaţiile economice dintre UE şi Regatul Unit vor fi guvernate de regulile Organizaţiei Mondiale a Comerţului. 

 

Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

MAREA BRITANIE

Negociatorii-șefi ai UE și Regatului Unit, întâlnire la Bruxelles în încercarea de a evita întreruperea discuțiilor referitoare la relația post-Brexit

Published

on

© Michel Barnier/ Twitter

Negociatorii-șefi ai Uniunii Europene și Regatului Unit au avut joi o întrevedere la Bruxelles în încercarea de a evita întreruperea negocierilor referitoare la viitoarea relație post-Brexit, în pofida tensionării atmosferei ca urmare a proiectului de lege anunțat de Londra prin care modifică Acordul de retragere, adoptat de Guvernul britanic și Camera Comunelor actuale, anunță AFP, citat de Agerpres.

 ”Echipa de negociere din Marea Britanie a purtat discuţii informale utile cu UE săptămâna aceasta, întrucât încercăm să ajungem la un acord până la jumătatea lunii octombrie cu privire la viitoare noastră relaţie”, a declarat un purtător de cuvânt al Executivului de la Londra.

Acesta a mai spus că ”s-au făcut câteva mici progrese, dar rămân diferențe semnificative în ceea ce privește aspecte cheie, inclusiv pescuitul și ajutoarele de stat. Vom continua să lucrăm din greu pentru a depăşi aceste diferenţe în discuţiile noastre săptămâna viitoare, fără a ne compromite poziţia fundamentală: aceea de a fi o ţară independentă”, a mai spus purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Londra.

Înaintea acestei întrevederi între șefii echipelor de negociere, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Eric Mamer, a respins acuzaţiile prim-ministrului britanic. Boris Johnson susţine că Bruxelles-ul nu negociază cu bună-credinţă şi ameninţă cu o ”blocadă” alimentară a schimburilor comerciale dintre Irlanda de Nord şi Marea Britanie dacă nu se ajunge la un acord până la sfârşitul perioadei de tranziţie, la sfârşitul anului 2020.

”Michel Barnier a arătat (…) că, şi în chestiuni extrem de complexe şi de sensibile din punct de vedere politic, Comisia şi UE negociază cu bună-credinţă”, a afirmat Mamer.

”UE nu ameninţă aprovizionarea cu alimente a Irlandei de Nord”, a subliniat un alt purtător de cuvânt pe Twitter. ”Ne-am angajat să punem în practică cu fidelitate protocolul” menit să evite revenirea la o frontieră între Irlanda şi Irlanda de Nord, dar pe care Marea Britanie ameninţă să îl pună sub semnul întrebării, a adăugat acesta.

Premierul britanic Boris Johnson refuză se renunțe la acest proiect de lege care încalcă dreptul internațional și care a depășit luni un prim obstacol, fiind adoptat în Camera Comunelor, în pofida avertismelor venite din partea Comisiei Europene de a retrage acest proiect din cauză căruia Regatul Unit riscă să fie adus în fața justiției în cazul în care nu se va întâmpla acest lucru. 

Anumite secțiuni ale proiectului de lege care reglementează piața internă în Regatul Unit vor aduce atingere acordului cu Bruxelles-ul privind Irlanda de Nord și ajutorul de stat. În virtutea Protocolului privind Irlanda de Nord, această provincie britanică ar trebui să urmeze unele dintre regulile UE după perioada de tranziţie post-Brexit pentru a garanta absenţa frontierei fizice şi pentru a evita resurgenţa tensiunilor în această regiuni, însângerată de trei decenii de ”tulburări”.

Miercuri, președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, i-a atras atenția premierului britanic, Boris Johnson, să respecte Acordul de retragere a Regatului Unit din Uniunea Europeană, subliniind că ”încrederea reprezintă fundația oricărui parteneriat puternic”.

Făcând trimitere la cuvintele lui Margaret Thatcher din discursul susținut în 16 aprilie 1975, lider al Partidului Conservator din 11 februarie 1975 și fost premier britanic în perioada 1979-1990, Ursula von der Leyen i-a solicitat lui Johnson să nu încalce dreptul internațional prin nerespectarea anumitor prevederi din Protocolul privind Irlanda de Nord, parte a Acordului de retragere.

”Vă reamintesc cuvintele lui Margaret Thatcher: <<Marea Britanie nu încalcă tratatele. Acest lucru ar avea urmări negative pentru Marea Britanie, asupra relațiilor cu restul lumii și asupra oricărui tratat comercial>> Aceste cuvinte erau valabile atunci, sunt valabile și astăzi. Încrederea reprezintă fundația oricărui parteneriat puternic”, i-a transmis von der Leyen lui Boris Johnson.

Săptămâna trecută, într-o manifestare a dezacordului față de acest derapaj al Londrei, liderii grupurilor politice din Parlamentul European au atras atenția că  sub nicio formă nu vor vota un acord UE-Regatul Unit privind viitoarele relații în cazul în care Regatul Unit nu respectă Acordul de retragere din UE. 

Următoarea rundă oficială de negocieri, în care sunt implicaţi sute de experţi care vor discuta despre cele mai spinoase probleme, vor demara la Bruxelles în săptămâna care începe pe 28 septembrie.

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

Joe Biden, candidatul democraților la președinția SUA, avertizează Regatul Unit: Nu va exista un acord comercial Washington-Londra dacă se încalcă acordul de pace din Irlanda de Nord

Published

on

© Joe Biden/ Facebook

Fostul vicepreședinte al Statelor Unite, Joe Biden, candidatul Partidului Democrat în cursa pentru fotoliul de la Casa Albă, a avertizat joi Regatul Unit că nu va exista un acord comercial între Londra și Washington dacă Marea Britanie încalcă acordul de pace din Irlanda de Nord, potrivit Reuters, citat de Agerpres.

”Nu putem permite ca Acordul din Vinerea Mare, care a adus pacea în Irlanda de Nord, să devină o victimă a Brexit-ului. Orice acord comercial între SUA şi Regatul Unit trebuie să depindă de respectarea Acordului şi să evite revenirea la o frontieră dură. Punct.”, a scris Biden într-un mesaj pe Twitter, 

Biden a redistribuit pe Twitter o scrisoare prin care congresmanul Eliot Engel, președintele comisiei pentru afaceri externe din Camera Reprezentanților îi solicită premierului britanic Boris Johnson să respecte Acordul de la Belfast.

Engel l-a îndemnat pe premierul britanic ”să renunţe la orice eforturi îndoielnice şi incorecte de a încălca protocolul privind Irlanda de Nord din Acordul de Retragere” a Regatului Unit din UE şi ”să se asigure că negocierile pentru Brexit nu subminează deceniile de progres pentru instaurarea păcii în Irlanda de Nord şi opţiunile de viitor pentru relaţiile bilaterale”. El a susţinut că Congresul nu va sprijini un acord de liber schimb cu Londra, dacă britanicii nu îşi respectă angajamentele.

Scrisoarea a fost semnată şi de congresmenii Richard Neal, William Keating şi Peter King.

Mesajul lui Joe Biden se adaugă celui transmis de președintele Camerei Reprezentanților, democrata Nancy Pelosi, care atenționa la 10 septembrie că ”sub absolut nicio formă” un posibil acord comercial între Regatul Unit și Statele Unite nu va trece de votul Congresului american dacă Londra încalcă Acordul de retragere, încheiat cu Uniunea Europeană, prin modificarea Protocolului revizuit privind Irlanda de Nord.

”Acordul din Vinerea Mare reprezintă piatra de temelie a păcii în Irlanda de Nord și o sursă de inspirație pentru întreaga lume”, a precizat în cadrul unei declarații Pelosi, făcând trimitere la efectele pe care le-ar putea avea modificările propuse de Executivul britanic în proiectul de lege care reglementează piața internă în Regatul Unit.

”Regatul Unit trebuie să respecte Protocolul privind Irlanda de Nord, așa cum a fost consfințit împreună cu Uniunea Europeană, pentru a asigura libera circulație a bunurilor. Dacă Regatul Unit încalcă acest acord internațional și Brexit-ul subminează Acordul din Vinerea Mare, nu va exista absolut nicio șansă ca acordul comercial între Regatul Unit și Statele Unite să treacă de Congres”, a explicat președintele democrat al Camerei Reprezentanților.

Pentru a arăta o poziție fermă, aceasta a completat că ”Acordul din Vinerea Marea este prețuit de cetățenii americani și va fi apărat cu mândrie în Congresul SUA”.

Proiectului de lege care operează modificări parțiale asupra Protocolului privind Irlanda de Nord, cuprins în Acordul de retragere, prin care se asigură prezervarea Acordului din Vinerea Mare și, astfel, o frontieră fără fricțiuni între Irlanda, stat membru UE, și provincia Irlanda de Nord, a depășit luni un prim obstacol, fiind adoptat în Camera Comunelor, în pofida faptului că o parte a taberei conservatoare și-a exprimat opoziția.

Anumite secțiuni ale proiectului de lege care reglementează piața internă în Regatul Unit vor aduce atingere acordului cu Bruxelles-ul privind Irlanda de Nord și ajutorul de stat. De altfel, un membru al Executivului Johnson, Brandon Lewis, a admis că propunerea va încălca dreptul internațional ”într-un mod limitat”. Guvernul a argumentat în favoarea acestei legislații, precizând că este esențială pentru a asigura un comerț fără sincope între cele patru provincii ale Regatului Unit.

În virtutea Protocolului privind Irlanda de Nord, această provincie britanică ar trebui să urmeze unele dintre regulile UE după perioada de tranziţie post-Brexit pentru a garanta absenţa frontierei fizice şi pentru a evita resurgenţa tensiunilor în această regiuni, însângerată de trei decenii de ”tulburări”.

Trebuie precizat că un acord comercial între Regatul Unit și Statele Unite necesită aprobarea Congresului american, format din Camera Reprezentanților, dominată de Partidul Republican, cu 232 de membri din cele 435 de locuri, și Senat, unde Partidul Republican deține majoritate, având 53 de locuri din cele 100.

Trebuie amintit că în luna iulie a anului trecut, mai mulți republicani americani irlandezi din camera superioară a ansamblului legislativ federal au atras atenția că vor bloca un acord comercial dacă Brexit-ul va afecta granița nord-irlandeză și, implicit, Acordul de la Belfast, care a pus capăt la 10 aprilie 1998 conflictului de 30 de ani dintre Irlanda și Irlanda de Nord, ce a avut ca motiv neînțelegerile religioase dintre protestanți, aripa unionistă, majoritară, care dorea unirea cu Marea Britanie, și romano-catolici, tabăra naționalistă ce urmărea o Irlandă unită.

Continue Reading

MAREA BRITANIE

Premierul britanic Boris Johnson are ”mari speranțe” că va ajunge la un acord post-Brexit cu Uniunea Europeană, în pofida negocierilor aflate în impas: Lipsa unui acord ”nu este ceea ce vrea această țară”

Published

on

© No. 10/ Flickr

Premierul britanic Boris Johnson a precizat miercuri că are ”mari speranțe” că va ajunge la un acord post-Brexit cu Uniunea Europeană, în pofida faptului că negocierile se află în impas iar atmosfera a devenit tensionată ca urmare a proiectului de lege prin care Londra revine asupra unor angajamente asumate prin Acordul de retragere, anunță AFP, citat de Agerpres.

”Nu este ceea ce vrea această țară”, a precizat liderul conservator, referindu-se la un scenariu fără acord, care ar avea urmări devastatoare asupra economiei. ”Şi nu este ceea ce prietenii şi partenerii din UE vor de la noi. De aceea am mari speranţe că nu acesta va fi rezultatul” negocierilor, a completat acesta, în cadrul unei întâlniri cu comitetul de legătură, în care sunt reuniţi preşedinţii diferitelor comisii parlamentare.

În pofida nemulțumirilor exprimate de europeni, Boris Johnson a refuzat să cedeze teren asupra proiectului de lege care operează modificări parțiale asupra Protocolului privind Irlanda de Nord, cuprins în Acordul de retragere, prin care se asigură prezervarea Acordului din Vinerea Mare și, astfel, o frontieră fără fricțiuni între Irlanda, stat membru UE, și provincia Irlanda de Nord.

Acest proiect de lege care încalcă dreptul internațional, lucru recunoscut și de Guvernul de la Londra, a depășit luni un prim obstacol, fiind adoptat în Camera Comunelor, în pofida faptului că o parte a taberei conservatoare și-a exprimat opoziția.

Anumite secțiuni ale proiectului de lege care reglementează piața internă în Regatul Unit vor aduce atingere acordului cu Bruxelles-ul privind Irlanda de Nord și ajutorul de stat. De altfel, un membru al Executivului Johnson, Brandon Lewis, a admis săptămâna trecută că propunerea va încălca dreptul internațional ”într-un mod limitat”. Guvernul a argumentat în favoarea acestei legislații, precizând că este esențială pentru a asigura un comerț fără sincope între cele patru provincii ale Regatului Unit. 

În virtutea Protocolului privind Irlanda de Nord, această provincie britanică ar trebui să urmeze unele dintre regulile UE după perioada de tranziţie post-Brexit pentru a garanta absenţa frontierei fizice şi pentru a evita resurgenţa tensiunilor în această regiuni, însângerată de trei decenii de ”tulburări”.

Miercuri, președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, i-a atras atenția premierului britanic, Boris Johnson, să respecte Acordul de retragere a Regatului Unit din Uniunea Europeană, subliniind că ”încrederea reprezintă fundația oricărui parteneriat puternic”.

Făcând trimitere la cuvintele lui Margaret Thatcher din discursul susținut în 16 aprilie 1975, lider al Partidului Conservator din 11 februarie 1975 și fost premier britanic în perioada 1979-1990, Ursula von der Leyen i-a solicitat lui Johnson să nu încalce dreptul internațional prin nerespectarea anumitor prevederi din Protocolul privind Irlanda de Nord, parte a Acordului de retragere.

”Vă reamintesc cuvintele lui Margaret Thatcher: <<Marea Britanie nu încalcă tratatele. Acest lucru ar avea urmări negative pentru Marea Britanie, asupra relațiilor cu restul lumii și asupra oricărui tratat comercial>> Aceste cuvinte erau valabile atunci, sunt valabile și astăzi. Încrederea reprezintă fundația oricărui parteneriat puternic”, i-a transmis von der Leyen lui Boris Johnson.

Săptămâna trecută, într-o manifestare a dezacordului față de acest derapaj al Londrei, liderii grupurilor politice din Parlamentul European au atras atenția că  sub nicio formă nu vor vota un acord UE-Regatul Unit privind viitoarele relații în cazul în care Regatul Unit nu respectă Acordul de retragere din UE. 

De altfel, Comisia Europeană și Marea Britanie au avut o săptămâna trecută o întrevedere la Londra la cererea Bruxelles-ului, în urma căreia UE a dat termen Londrei până la finalului lunii pentru a retrage proiectul de lege care redeschide angajamentele luate în cadrul Acordului de retragere, care a adus ”atingere gravă” încrederii, punctând că”nu va ezita” să se adreseze justiției.

În urma celei de-a 8-a runde de negocieri cu Regatul Unit în vederea încheierii unui acord comercial și de securitate care va configura viitoarea relație, Michel Barnier a anunțat că Uniunea Europeană își va intensifica eforturile pentru a fi pregătită pentru toate scenariile la finalul perioadei de tranziție post-Brexit.

În pofida amplificării tensiunilor, negocierile au fost reluate marți la Bruxelles, discuțiile de până acum cunoscând un blocaj ca urmare a pozițiilor divergențe ale UE și Regatului Unit cu pivire la două domenii: garantarea unei concurențe echitabile și condițiile accesului în apele britanice pentru pescarii din statele membre UE.

Amintim că Regatul Unit a părăsit Uniunea Europeană la 31 ianuarie 2020, după 47 de ani de apartenență la familie europeană, acest ”divorț” deschizând calea unei etape de tranziție, care se încheie la 31 decembrie 2020. 

În cazul în care cele două părți nu vor ajunge la un acord comercial, începând cu data de 1 ianaurie 2021 relațiile comerciale între Londra și Bruxelles se vor desfășura sub umbrela reglementărilor Organizației Mondiale a Comerțului. 

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending