Connect with us

MAREA BRITANIE

Regatul Unit nu va prelungi termenul limită de 30 iunie până la care cetățenii europeni pot solicita statul de rezident, dar va notifica persoanele eligibile să o facă în cel mult 28 de zile

Published

on

© European Communities, 2008

Guvernul britanic nu va prelungi termenul pentru solicitarea statutul de rezident în Regatul Unit dincolo de data stabilită, aceea de 30 iunie 2021, a precizat miercuri Kevin Foster, secretarul de stat în Ministerul britanic de Interne, anunță DPA și EFE, citate de Agerpres.

Vor fi exceptate de la această regulă persoanele cu probleme de sănătate, precum și cele eligibile pentru obținerea unui statut de rezident în Regatul Unit, dar care nu au solicitat încă acest statut.

Astfel, persoanele identificate de guvernul britanic că se încadrează în această ultimă situație vor primi notificări să solicite un statut de rezident în cel mult 28 de zile.

Astfel de notificări vor fi transmise, de exemplu, lucrătorilor identificaţi în urma verificărilor efectuate la companii.

Printre categoriile de cetățeni europeni care, doresc să solicite statut de rezident și după 30 iunie și au ”motive întemeiate” se numără copiii ai căror părinţi nu au reuşit să formuleze cererea sau persoanele a căror situaţie medicală nu le-a permis să se încadreze în termenul de solicitare a legalizării statutului în Regatul Unit.

În rest, orice prelungire a acestui termen după 30 iunie va conduce la şi mai multă incertitudine şi nu este o ”soluţie”, a declarat presei Kevin Foster, respingând apelurile ca termenul de solicitare a rezidenţei să fie extins pe motiv de pandemie.

Conform celor mai recente date oferinte de Ministerul britanic de Interne, peste 5,3 milioane de cetățeni europeni din ţările Uniunii Europene, Islanda, Norvegia, Liechtenstein şi Elveţia au cerut statut de rezident în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord după Brexit. 

Din numărul total al cererilor primite de autoritățile Regatului Unit (5,301,470), cele mai multe au fost depuse de cetățeni polonezi (975,180), urmați de români (918,270) și italieni (500,550).

Orice cetățean român care, fie se găsește deja pe teritoriul Marii Britanii, fie a intrat pe teritoriul Marii Britanii până la 31 decembrie 2020, poate să aplice pentru acest statut până la 30 iunie 2021. De la 1 ianuarie 2021, cetăţenii europeni din Marea Britanie sunt condiţionaţi să-şi demonstreze statutul atât autorităţilor dar şi atunci când închiriază o proprietate, deschid un cont bancar sau să-şi dovedească dreptul de muncă în această ţară.

Detalii despre procedura de înscriere EU Settlement Scheme destinată cetăţenilor europeni şi membrilor de familie ai acestora se găsesc pe pagina guvernului britanic la: https://www.gov.uk/settled-status-eu-citizens-families.

 

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

MAREA BRITANIE

UE și Marea Britanie își intensifică negocierile pentru rezolvarea chestiunilor comerciale post-Brexit

Published

on

© Maroš Šefčovič/ Twitter

Regatul Unit și Uniunea Europeană au anunțat vineri că își vor intensifica negocierile pentru rezolvarea chestiunilor comerciale post-Brexit, informează Reuters, citat de Agerpres.

După ce l-a primit la reşedinţa sa rurală pe vicepreşedintele Comisiei Europene Maros Sefcovic pentru discuţii despre care a spus că au fost bune, Liz Truss a declarat că îşi doreşte să se obţină progrese în rezolvarea problemelor privind implementarea regulilor care guvernează comerţul între Marea Britanie, provincia sa Irlanda de Nord şi Republica Irlanda, membră a UE.

”Îmi doresc o soluţie negociată. Avem un acord de convenit. Am avut discuţii constructive timp de o zi”, a declarat presei şefa diplomaţiei britanice.

Potrivit unui comunicat al Comisiei Europene, reprezentanți ai celor două părți urmează să se întâlnească săptămâna viitoare, iar pe 24 ianuarie Maros Sofcovic și Liz Truss vor avea o întrevedere. ”Împărtășim dorința de a avea o relație pozitivă între UE și Regatul Unit, susținută de credința noastră comună în libertate și democrație”, mai informează sursa.

La 20 decembrie, ministrul britanic de externe, Liz Truss, fost secretar pentru comerț, cu șanse de a fi viitor prim-ministru, a preluat dificila sarcină a negocierilor referitoare la relația post-Brexit cu Uniunea Europeană, după ce David Frost și-a anunțat demisia printr-o serie de atacuri la adresa lui Johnson.

Discuțiile între Londra și Bruxelles au loc pe fondul nemulțumirilor Regatului Unit față de protocolul privind Irlanda de Nord, motiv de lungi dispute care s-au intensificat la începutul acestui an în urma amenințărilor lui Truss de a activa Articolul 16 din protocol, suspendând părți din acordul post-Brexit.

Documentul menţine provincia britanică în uniunea vamală şi piaţa unică europeană, pentru a împiedica reintroducerea unei frontiere fizice pe insula Irlanda, care ar risca să fragilizeze acordul de pace din 1998.

Articolul 16 reprezintă o frână de urgență stipulată în documentul mai sus amintit care prevede că ”Uniunea sau Regatul Unit poate lua măsuri de salvgardare adecvate în mod unilateral, dacă executarea prezentului protocol duce la dificultăți economice, societale sau de mediu grave care riscă să persiste ori la deturnarea comerțului. Domeniul de aplicare și durata acestor măsuri de salvgardare sunt limitate la ceea ce este strict necesar pentru remedierea situației. Se acordă prioritate măsurilor care afectează cel mai puțin funcționarea prezentului protocol”, este stipulat la alin. 1, art. 16. În document nu este detaliat ce înseamnă ”serioase dificultăți”, lucru care lasă ambelor părți posibilitatea de interpretare.

Cu toate acestea, articolul 16 nu reprezintă o ”baghetă magică” prin care protocolul privind Irlanda de Nord să fie abrogat.

Potrivit anexei VII, prin activarea acestuia Londra lansează ”un proces de consultări în vederea identificării unei soluții agreate de comun acord”.

Aceste discuții se desfășoară în cadrul Comitetului mixt, grupul de supraveghere politică condus de Truss și de omologul său din UE, vicepreședintele Comisiei Europene, Maros Sefcovic.

Guvernul ar trebui să notifice cu o lună înainte orice acțiune unilaterală, cum ar fi suspendarea controalelor vamale dintre Irlanda de Nord și Marea Britanie. De asemenea, ar trebui să participe la consultări periodice cu UE la fiecare trei luni, cu scopul de a reveni la normele prevăzute de protocol. Articolul 16 este menit să fie o pauză temporară, nu o ușă de scăpare. 

În cazul în care una dintre părți nu este de acord cu o acțiune unilaterală de salvgardare, aceasta poate riposta cu ”măsuri proporționale de contrabalansare”, conform alin. 2, art. 16.  

De exemplu, UE ar putea aplica tarife vamale asupra importurilor britanice sau ar putea suspenda acordul de liber schimb UE-Regatul Unit.

Uniunea Europeană dorește însă identificarea unei soluții pe calea dialogului, în vederea menținerii stabilității și predictibilității în Irlanda de Nord.  

Acesta este motivul pentru care Comisia Europeană a prezentat în luna decembrie o serie de propuneri pentru a asigura continuarea aprovizionării Irlandei de Nord dispre Marea Britanie, în încercarea de a dezamorsa tensiunile post-Brexit cu Londra.

Prin propunerile înaintate, Comisia Europeană arată dorința sa de a facilita punerea în aplicare a protocolului privind Irlanda de Nord, în conformitate cu pachetul de soluții pentur această provincie, prezentat la mijlocul lunii octombrie a acestui an. Astfel, UE și-a arătat deschiderea de a-și modifica propria legislație privind medicamentele pentru a se asigura că:

  • Medicamentele generice, precum paracetamolul, pot fi autorizate în baza procedurilor naționale din Regatul Unit, în conformitate cu normele UE privind medicamentele. Persoanele Irlandei de Nord vor avea acces la astfel de medicamente în același timp ca restul celor din Regatul Unit;
  • Cetățenii din Irlanda de Nord vor avea acces la medicamente inovatoare (inclusiv la noile medicamente pentru cancer) în același timp cu restul persoanelor din Regatul Unit. O „soluție tranzitorie” va permite furnizarea în Irlanda de Nord a oricărui medicament nou autorizat în Regatul Unit, până când autorizația relevantă este acordată și în UE. Această „soluție tranzitorie” se adaugă mecanismelor existente privind uzul compasional și în regim de urgență prevăzute de legislația UE;
  • Toate funcțiile de reglementare pot rămâne în Regatul Unit dacă în prezent se află acolo;
  • Pentru medicamentele introduse în Irlanda de Nord din restul Regatului Unit nu este necesară repetarea testării loturilor dacă acest lucru a fost deja făcut în Marea Britanie sau în Uniunea Europeană;
  • Nu sunt necesare autorizații de fabricație sau licențe de import pentru medicamentele furnizate din Marea Britanie în Irlanda de Nord, sub rezerva anumitor condiții;
  • Autoritatea de reglementare din Regatul Unit poate permite companiilor situate în Marea Britanie să utilizeze un singur ambalaj și prospect atunci când aprovizionează piețele din Marea Britanie și Irlanda de Nord;
  • Malta, Cipru și Irlanda vor beneficia de anumite derogări pentru o perioadă de trei ani. De exemplu, în această perioadă, în aceste trei țări, importatorii de medicamente din Marea Britanie nu vor trebui să dețină autorizații de fabricație și nici nu va fi nevoie ca aceste medicamente să fie testate din nou, dacă au fost deja testate în Marea Britanie. Astfel, operatorii vor avea mai mult timp pentru a se adapta. În contextul Strategiei farmaceutice a UE, se lucrează la o soluție permanentă pe termen lung.

Propunerile implică, în egală măsură, ca Regatul Unit să respecte anumite condiții:

  • Propunerea prevede cerințe privind ambalarea pentru a se asigura faptul că medicamentele autorizate de Regatul Unit nu intră pe piața unică;
  • Regatul Unit își asumă responsabilitatea exclusivă pentru autorizarea medicamentelor pentru Irlanda de Nord. Acest lucru depinde de respectarea în mod substanțial de către Regatul Unit a legislației UE privind calitatea, siguranța și eficacitatea medicamentelor de uz uman atunci când eliberează autorizații de introducere pe piață pentru Irlanda de Nord. Se reduc astfel riscurile pentru piața unică a UE.

Continue Reading

MAREA BRITANIE

Serbia: UE, SUA și Regatul Unit salută reformele în sfera statului de drept adoptate prin referendum și care vor alinia țara la standarde europene

Published

on

© European Union

Franța, Germania, Italia, Regatul Unit, Statele Unite și Uniunea Europeană salută referendumul național din 16 ianuarie din Serbia privind modificările constituționale, ca fiind un pas esențial pentru consolidarea independenței sistemului judiciar și pentru creșterea transparenței și eficienței instituțiilor statului de drept din țară, se arată într-o declarație de presă comună, emisă de Serviciul European de Acțiune Externă.

Acestea consideră că reformele reprezintă un pas înainte în direcția alinierii Serbiei la standardele europene și vor sprijini procesul de aderare a Serbiei la UE.

Totodată, țările regretă decizia guvernului din Kosovo de a nu permite OSCE să colecteze buletinele de vot pentru referendum ale cetățenilor care trăiesc în zonă. 

„Am încurajat toți cetățenii sârbi să participe la referendum și considerăm că este important ca alegătorii eligibili să poată vota la alegeri și referendumuri. Constatăm cu regret că guvernul kosovar nu a permis Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) să colecteze buletinele de vot ale alegătorilor eligibili care locuiesc în Kosovo pentru viitorul referendum, în conformitate cu practicile anterioare. Facem apel la guvernul kosovar să permită sârbilor din Kosovo să își exercite dreptul de a vota în alegeri și procese electorale în conformitate cu această practică consacrată”, se menționează în declarația comună.

În consecință, se face apel la guvernele din Kosovo și Serbia să se abțină de la acțiuni și de la retorica care sporesc tensiunile și să se angajeze în mod constructiv în cadrul dialogului facilitat de UE.

„Este important ca ambele guverne să realizeze progrese în direcția unui acord cuprinzător care să deblocheze perspectiva UE și să sporească stabilitatea regională”, se mai subliniază în declarație.

Continue Reading

MAREA BRITANIE

Ministrul Justiției a discutat cu ambasadorul Marii Britanii la București despre cooperarea judiciară în materie civilă şi penală

Published

on

© Catalin Predoiu/ Facebook

Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a avut joi o întrevedere cu ambasadorul britanic la București, Andrew Noble, cu care a discutat despre cooperarea judiciară în materie civilă și penală.

Potrivit unui comunicat remis CaleaEuropeană.ro, cei doi oficiali au subliniat necesitatea continuării acțiunilor comune privind combaterea traficului de persoane, precum și intensificarea schimbului de experiență și a cooperării cu specialiștii britanici.

Au fost abordate şi subiectele aflate pe agenda Ministerului Justiţiei: desfiinţarea SIIJ, modificarea legilor justiţiei, a Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală.

”În spiritul dialogului constructiv dezvoltat în ultimii ani, ministrul român a supus atenției subiectul cererilor de asistență vizând minorii cetățeni români aflați pe teritoriul Marii Britanii, al căror număr a crescut semnificativ în ultimii ani, și a subliniat necesitatea intensificării schimbului de informații în timp util, în cazuri punctuale”, este precizat în comunicatul Ministerului Justiției.

Totodată, în materie penală, discuția s-a centrat pe numărul în creștere al mandatelor europene de arestare și a cererilor de transfer de persoane condamnate (cetățeni români condamnați în UK), cooperarea în materia mandatului european de arestare cunoscând o notabilă intensificare începând cu anul 2014.

În acest registru, partea română a menționat demersurile efectuate în vederea facilitării acestui proces și a apreciat ca fiind esențială scurtarea termenelor de răspuns din partea părții britanice.

La întâlnire a participat din partea Ministerului Justiției și directoarea adjunctă a Direcției Drept Internațional și Cooperare Judiciară, Simona Franguloiu.

Continue Reading

Facebook

PARLAMENTUL EUROPEAN5 hours ago

Roberta Metsola, mesaj înainte de alegerea noului președinte al PE: Vreau ca oamenii să recapete acel sentiment de speranță în proiectul european

PARLAMENTUL EUROPEAN8 hours ago

Prima sesiune plenară din 2022 a Parlamentului European. Președintele David Sassoli va fi omagiat în plenul de la Strasbourg, înainte ca eurodeputații să își aleagă noua conducere

U.E.9 hours ago

CE a adoptat cel de-al doilea program de lucru EU4Health. Statele Membre vor avea la dispoziție în 2022 peste 835 de mil. de euro pentru a construi o UE a Sănătății

INTERNAȚIONAL11 hours ago

UE și SUA pledează pentru un ”front transatlantic puternic și unit” în fața inițiativei Rusiei de a reconstrui sfere de influență în Europa

INTERNAȚIONAL11 hours ago

Ucraina | Secretarul de stat american, convorbire cu șeful diplomației UE: O nouă agresiune rusă va fi întâmpinată cu ”consecințe rapide, severe și coordonate”

PARLAMENTUL EUROPEAN1 day ago

Manfred Weber, liderul Grupului PPE din PE, își exprimă susținerea pentru candidatura lui Silvio Berlusconi la președinția Italiei

MCV1 day ago

Ministerul Justiției va ”coopera transparent și sincer” cu Comisia Europeană pentru atingerea obiectivelor din cadrul MCV. Ce plan și-a propus Ministerul

ROMÂNIA1 day ago

Președintele Klaus Iohannis: Izvor al drepturilor și libertăților, cultura contribuie la consolidarea proiectului european

ROMÂNIA1 day ago

Premierul Nicolae Ciucă: Cultura românească, demnă de a sta fără complexe alături de marile culturi

CONSILIUL UE1 day ago

Ministrul Bogdan Aurescu susține continuarea coordonării cu SUA sau țări din Asia care împărtășesc aceleași valori și obiective cu România

SUA2 days ago

SUA sunt pregătite atât pentru discuții, cât și pentru represalii față de Rusia, nefiind clar că Moscova a decis „în mod categoric” să întreprindă o acțiune militară în Ucraina

NATO4 days ago

Klaus Iohannis reafirmă obiectivul creșterii prezenței militare SUA în România în contextul tensiunilor cu Rusia: Punerea sub semnul întrebării a arhitecturii de securitate europene este inacceptabilă

ROMÂNIA4 days ago

Klaus Iohannis: Finalizarea aderării României la Spaţiul Schengen este “deosebit de importantă”. Finalizarea MCV, o altă prioritate majoră

FONDURI EUROPENE2 weeks ago

Premierul Nicolae Ciucă va prelua monitorizarea operaționalizării PNRR: La începutul lui 2022 urmează să intre în contul statului încă 1,9 miliarde de euro, prefinanțare din împrumutul acordat României

ROMÂNIA3 weeks ago

Guvernul lucrează la un plan de acțiune din bani europeni care să transforme România într-un lider regional pentru dezvoltare durabilă până în 2030

ROMÂNIA3 weeks ago

Nicolae Ciucă, prima întâlnire cu reprezentanții AmCham România: Stimularea investițiilor străine și atragerea de fonduri europene prin PNRR și CFM, soluții pentru prosperitate și bunăstare

ROMÂNIA3 weeks ago

Prim-ministrul Nicolae Ciucă, mesaj de Crăciun: Să ne gândim la sănătatea noastră și a celor din jur, cel mai frumos dar pe care îl putem oferi celorlalți

ROMÂNIA3 weeks ago

Klaus Iohannis, mesaj de Crăciun: La finalul unui an foarte dificil, să ne reîntoarcem la semnificațiile acestei sărbători

NATO4 weeks ago

Nicolae Ciucă, la NATO: Actuala comasare de trupe rusești este nejustificată. Confirmă nevoia de a întări acţiunile de descurajare a ameninţărilor şi de apărare pe flancul estic şi la Marea Neagră

COMISIA EUROPEANA4 weeks ago

Ursula von der Leyen, după întâlnirea cu Nicolae Ciucă: Europa, recunoscătoare solidarității României. Comisia Europeană, gata să sprijine creșterea ratei de vaccinare în România

Advertisement

Team2Share

Trending