Registrul de transparență asumat de Comisia Europeană se află în consultare publică: ”O Uniune Europeană mai transparentă și mai responsabilă este o Uniune care va oferi rezultate mai bune pentru cetățeni”

European-Union-flags-007Comisia lansează o consultare privind Registrul de transparență, invitând părțile interesate să își exprime opiniile în legătură cu un viitor sistem obligatoriu pentru toate instituțiile UE.

La 1 martie, Comisia lansează o consultare publică cu o durată de 12 săptămâni pentru a aduna contribuții privind actualul regim de înregistrare a reprezentanților de interese care încearcă să influențeze activitatea instituțiilor UE și privind evoluția sa către un registru al reprezentanților grupurilor de interese obligatoriu pentru Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene, precum și pentru Comisie, informează un comunicat al executivului european.

Prim-vicepreședintele Frans Timmermans a declarat: Comisia actuală modifică modul în care lucrăm, consultând mai mult părțile interesate și fiind transparentă cu privire la persoanele pe care le întâlnește și motivele acestor întâlniri. Trebuie să trecem la următoarea etapă, prin instituirea unui registru obligatoriu care să implice toate cele trei instituții, asigurând o transparență deplină în ceea ce privește persoanele care desfășoară activități de lobby și care încearcă să influențeze procesul de elaborare a politicilor UE. Pentru a asigura succesul acestei propuneri, sperăm să primim cât mai multe contribuții din partea cetățenilor și a părților interesate din întreaga Europă referitoare la funcționarea sistemului actual și modul în care acesta ar trebui să evolueze. O Uniune Europeană mai transparentă și mai responsabilă este o Uniune care va oferi rezultate mai bune pentru cetățeni.

Comisia a conceput o consultare alcătuită din două părți, care va permite contribuții din partea unei game largi de părți interesate, de reprezentanți ai societății civile și de cetățeni.

Prima parte a consultării nu necesită cunoștințe detaliate despre Registrul de transparență actual și permite chiar și nespecialiștilor să răspundă la întrebări privind principiile și domeniul de aplicare al sistemului, în timp ce a doua secțiune își propune să colecteze opinii ale utilizatorilor privind funcționarea practică a sistemului actual. Documentele de consultare sunt disponibile în toate limbile oficiale ale UE, pentru a încuraja un feedback amplu. Consultarea se va încheia marți, 24 mai.

Noul sistem, pe care Comisia dorește să îl propună sub formă de proiect de acord interinstituțional, ar merge mai departe decât registrul actual, care este gestionat în comun de Parlamentul European și de Comisie, însă nu este obligatoriu și nu privește Consiliul, mai menționează sursa citată.

Reformele interne ale Comisiei au generat deja o creștere accentuată a numărului de înregistrări în Registrul de transparență: la 1 martie, acest număr este de 9286, în comparație cu 7020 la 31 octombrie 2014, înainte de preluarea mandatului actualei Comisii și de punerea în aplicare a acestor reforme.

Comisia consideră că este importantă colaborarea cu colegiuitorii, reprezentați de Parlamentul European și Consiliu, pentru a garanta că cetățenii au o privire de ansamblu completă asupra reprezentanților de interese care încearcă să influențeze procesul legislativ. Consultarea publică va fi avută în vedere la redactarea propunerii care va fi prezentată de Comisie mai târziu în cursul acestui an, încheie comunicatul Comisiei.

.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare