Connect with us

JUSTIȚIE

Replica Ambasadei SUA după ce Teodor Meleșcanu i-a cerut lui Hans Klemm să comunice cu autoritățile române și nu cu presa: Prețuim dialogul continuu cu Guvernul, precum şi cu publicul din România

Published

on

Ministerul Afacerilor Externe a informat vineri că ministrul Teodor Meleșcanu a avut o întâlnire cu ambasadorul SUA, căruia i-a transmis că dialogul trebuie să aibă loc în mod direct, nu prin intermediul presei, după ce Hans Klemm a comentat pentru News.ro actele normative privind grațierea și Codul Penal.

„În cadrul discuțiilor, ministrul afacerilor externe a argumentat ferm necesitatea unui dialog direct al Ambasadei SUA, şi nu prin intermediul mass-media, cu Ministerul Afacerilor Externe şi autorităţile guvernamentale, în conformitate cu spiritul relaţiilor de parteneriat strategic, cu respectarea standardelor şi practicilor diplomatice”, a transmis MAE într-un comunicat de presă.

În cursul după-amiezii, Ambasada Statelor Unite la Bucureşti a transmis un comunicat în care a confirmat că ambasadorul Hans Klemm s-a întâlnit, vineri, cu ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu. Ambasada SUA precizează că prețuiește dialogul cu Guvernul României, dar și cu publicul, atunci când există teme ”de interes comun”.

”Ambasada Statelor Unite la Bucureşti confirmă că ambasadorul Hans Klemm s-a întâlnit cu Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, mai devreme, în cursul acestei zile. Ambasadorul l-a felicitat pe ministru pentru numirea sa şi a subliniat angajamentul Statelor Unite faţă de consolidarea parteneriatului nostru strategic, parteneriat bazat pe valorile şi obiectivele comune ale promovării securităţii regionale, prosperităţii economice şi statului de drept. Ambasada Statelor Unite preţuieşte dialogul continuu cu Guvernul şi cu alte instituţii ale statului român, precum şi cu publicul din România, pe teme de interes comun”, a transmis Ambasada SUA la București, pe pagina de Facebook.

 

.

Dacian Cioloș

Florin Cîțu și Dacian Cioloș au discutat la Bruxelles despre “o ofensivă diplomatică” românească pentru finalizarea Mecanismului de Cooperare și Verificare

Published

on

© Dacian Cioloș/ Facebook

Premierul Florin Cîțu a avut joi, la Bruxelles, o serie de întrevederi cu liderii grupurilor politice europene din cadrul Parlamentului European: Manfred Weber, liderul Grupului PPE, Iratxe Garcia Perez, liderul Grupului S&D, Dacian Cioloș, liderul Grupului Renew Europe. De asemenea, a avut o întâlnire cu secretarul general al PPE, Antonio Lopez-Isturiz.

“În cadrul acestor discuții au fost abordate subiecte actuale de pe agenda europeană a României: campania de vaccinare (România fiind în acest moment pe locul 4 la nivel european) și importanța crucială a efortului coordonat la nivelul UE de către Comisia Europeană, precum și necesitatea unui mecanism de susținere a statelor din Vecinătatea Estică pentru a obține vaccinuri, procesul de finalizare la nivel național a Planului Național de Redresare și Reziliență, Mecanismul general european pentru statul de drept, pe care România îl susține, efortul României de finalizare a MCV, fiind confirmat angajamentul țării noastre pentru a îndeplini cât mai curând recomandările Comisiei Europene, prezentarea proiectului Centrului Euro-atlantic pentru Reziliență, apreciat de interlocutori, procesul de aderarea a României la spațiul Schengen și respectiv la OCDE și alte subiecte politice de interes comun”, informează Guvernul într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

Într-o postare separată pe Facebook, liderul Renew Europe, Dacian Cioloș, a subliniat că a discutat cu premierul Florin Cîțu despre “concluzionarea Mecanismului de Cooperare și Verificare prin reforme rapide în justiție și printr-o ofensivă diplomatică unde putem contribui toți cei care avem o influență la nivel european”. 

Prim-ministrul României, Florin Cîţu, a avut joi mai multe întrevederi cu o serie de înalți oficiali ai Comisiei Europene, respectiv cu Frans Timmermans, vicepreşedinte executiv al Comisiei Europene responsabil de Pactul Ecologic European, cu Margrethe Vestager, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene pentru o Europă pregătită pentru era digitală, precum și cu Adina Vălean, comisar european pentru transporturi, în cadrul vizitei efectuate la Bruxelles.

Discuţiile cu Frans Timmermans s-au concentrat pe obiectivele formulate prin Pactul Ecologic European, context în care prim-ministrul Cîţu a reiterat sprijinul României pentru atingerea neutralităţii climatice pentru 2050 şi pentru creşterea nivelului de reducere a emisiilor pentru 2030.

Subiectele abordate cu Margrethe Vestager au vizat proiectele de digitalizare avute în vedere de România, cu accent pe digitalizarea administraţiei, inclusiv a celei fiscale, a sistemului educaţional şi altele. De asemenea, comisarul european a felicitat România pentru câştigarea competiţiei europene privind găzduirea Centrului Cyber al UE, fiind reiterată disponibilitatea de a fi sprijinită operaţionalizarea sa cât mai curând.

În cadrul întâlnirii cu comisarul pentru transport Adina Vălean,  premierul a salutat iniţiativa comisarului european de înfiinţare a unui Task Force format din experţi ai Comisiei Europene care să ajute statele membre, inclusiv România, să pregătească o proiecte de infrastructură de transport eligibile pentru finanţare din Facilitatea UE de Redresare şi Rezilienţă.

La întrevederea cu preşedintele Parlamentului European, David Sassoli, pe agenda discuţiilor s-u aflat, printre altele, campania de vaccinare în UE şi Planul de relansare economică, precum și reiterarea susținerii PE pentru aderarea României la Schengen.

La Bruxelles, șeful Guvernului va mai avea întrevederi cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și cu președintele Consiliului European, Charles Michel.

Continue Reading

JUSTIȚIE

Parchetul European condus de Laura Codruța Kövesi i-a acceptat pe cei șase procurori delegați propuși de România

Published

on

© European Union, 2019/Source: EC - Audiovisual Service

România are primii şase procurori delegaţi la Parchetul European (EPPO) condus de Laura Codruța Kövesi, după ce Colegiul EPPO a fost de acord, miercuri, cu toate propunerile transmise de Ministerul Justiţiei, ca urmare a procedurii de selecţie organizată pe 29 ianuarie.

“Avem, aşadar, la nivel naţional, instrumentele necesare sprijinirii acestui nou organ independent al Uniunii Europene, singurul organ european cu atribuţii de urmărire penală. Acum ne vom concentra pe aplicarea prevederilor legale, pe măsurile instituţionale, bugetare şi de pregătire profesională a tuturor celor care, direct sau indirect, vor sprijini EPPO în misiunea acestuia. România a fost printre primele state care au susţinut înfiinţarea Parchetului European, atât în procesul de negociere a Regulamentului EPPO, cât şi în etapele de operaţionalizare a noului organ jurisdicţional al Uniunii. EPPO va avea un rol esenţial, inclusiv din perspectiva consolidării statului de drept în Europa, în combaterea infracţiunilor ce pot afecta interesele financiare ale Uniunii Europene”, se arată într-un comunicat al Ministerului Justiţiei.

Potrivit comunicatului, activitatea operaţională a EPPO este preconizată a începe în curând, iar misiunea lui va fi cu atât mai importantă în perioada următoare când vor fi disponibile fonduri semnificative din bugetul pe termen lung al UE pentru perioada 2021-2027, în sumă de 1.074,3 miliarde euro, şi din pachetul de redresare post-pandemic Next Generation EU, în valoare de 750 miliarde euro.

Pe 29 ianuarie, Ministerul Justiţiei a anunţat că a selectat şase candidaţi pentru funcţia de procuror european delegat în România.

Este vorba despre Dana-Manuela Ana, Camelia-Elena Grecu, Constantin Irina şi Jean-Nicolae Uncheşelu – Direcţia Naţională Anticorupţie, Dana-Cristina Bunea – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Florin Bogdan Munteanu – Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi.

Procurorii delegaţi vor acţiona în numele Parchetului European în statele lor şi vor avea aceleaşi competenţe ca procurorii naţionali în ceea ce priveşte investigaţiile, urmăririle penale şi trimiterea în judecată.

Într-o postare pe Twitter, EPPO a anunțat că numărul total de procurori delegați numiți până în prezent de statele membre participante a ajuns la 32.

Parchetul European va fi un organism independent al UE, responsabil cu investigarea, urmărirea penală și trimiterea în judecată a autorilor infracțiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii (de exemplu, fraudă, corupție, fraudă transfrontalieră în materie de TVA de peste 10 milioane EUR). În acest scop, EPPO va desfășura investigații, va efectua acte de urmărire penală și va exercita acțiunea publică în fața instanțelor competente din statele membre.

Comisia Europeană a făcut apel la finele trecut la statele membre să-şi numească rapid procurorii delegaţi pentru a permite Parchetului european (EPPO), noua armă a UE împotriva fraudei, să-şi înceapă activitatea la 1 martie 2021.

Din cele 27 de state UE, cinci nu vor participa la EPPO. Este vorba despre Ungaria, Polonia, Irlanda, Suedia şi Danemarca.

Continue Reading

JUSTIȚIE

Ministrul justiției Stelian Ion, întâlnire cu ambasadoarea Franței la București: Autorităţile judiciare franceze vor să consolideze cooperarea cu structurile similare din România

Published

on

© Stelian Ion/ Facebook

Ministrul justiției Stelian Ion a avut marți o întâlnire bilaterală cu ambasadoarea Franței în România, Laurence Auer, informează ministerul de resort într-un comunicat în care precizează că oficialii au discutat despre excelenta colaborare bilaterală, precum şi despre priorităţile Preşedinţiei franceze a Consiliului Uniunii Europene, care va debuta la 1 ianuarie 2022.

Laurence Auer a exprimat disponibilitatea autorităţilor judiciare franceze de a consolida cooperarea cu structurile similare din România, atât în plan instituţional, cât şi în cadrul echipelor comune de anchetă. Ministrul Justiţiei a menţionat două domenii de interes pentru extinderea cooperării: digitalizarea justiţiei şi infracţionalitatea legată de mediu.

“Colaborarea dintre noi nu trebuie să privească doar aspectele pur judiciare, ci şi un schimb susţinut de bune practici pe aspecte de interes pentru ambele părţi. Sistemul francez a constituit o sursă de inspiraţie pentru noi în ultima sută de ani şi, având în vedere similitudinile celor două sisteme, putem coopera extrem de bine, atât la nivel bilateral, cât şi în cadrul Uniunii Europene”, a declarat ministrul Justiţiei.

Un alt subiect de interes pentru partea franceză a fost legat de procesul de modificare a legilor justiţiei, pe de o parte, şi a Codului Penal şi Codului de Procedură Penală, pe de altă parte.  Ministrul Justiţiei a prezentat strategia Ministerului Justiției pe aceste subiecte, cu precizarea că proiectele privind legile justiţiei vor fi transmise Parlamentului până la finalul lunii aprilie 2021, iar pe cele privind modificarea codurilor în viitorul apropiat, astfel încât să genereze o dezbatere parlamentară reală şi de substanţă.

“Am apreciat, în mod deosebit, activitatea dumneavoastră din Parlament din ultimii ani şi cuvântul dumneavoastră, în calitate de ministru, reprezintă, pentru noi, o garanţie pentru buna funcţionare a justiţiei din România în următorii ani”, a declarat Laurence Auer.

Continue Reading

Facebook

Team2Share

INTERNAȚIONAL1 hour ago

COVAX: Germania trimite peste 600.000 de doze de vaccin anti-COVID-19 în Abidja și Ghana – Africa

INTERNAȚIONAL2 hours ago

Președintele Joe Biden: SUA nu vor accepta niciodată anexarea ilegală a Crimeei. Crimeea este Ucraina

INTERNAȚIONAL2 hours ago

Președintele Ucrainei va cere sprijin internțațional pentru recuperarea Crimeei prin organizarea summitului internațional ”Platforma Crimeea”

INTERNAȚIONAL2 hours ago

Consiliul de Securitate al ONU a adoptat o rezoluție prin care se cere echitate în accesul la vaccinurile anti-COVID-19

U.E.2 hours ago

Ministrul Bogdan Aurescu, despre certificatele de vaccinare: ”Până când nu va exista o poziţie la nivel european, va trebui să aşteptăm”

ROMÂNIA18 hours ago

Primarul Emil Boc și Ovidiu Cîmpean, coordonatorul CIIC, au organizat dezbaterea privind viitorul document strategic al Municipiului Cluj-Napoca în materie de mobilitate 

Dragoș Pîslaru18 hours ago

Dragoș Pîslaru: România are un potențial imens pentru a fi reprezentată în cadrul rețelei europene Eurocities, unde se dezvoltă idei cu adevărat inovatoare pentru orașe incluzive

COMISIA EUROPEANA18 hours ago

Liderii europeni doresc avansarea lucrărilor pentru implementarea Uniunii Sănătății și a Strategiei Farmaceutice pentru Europa

Vasile Blaga19 hours ago

Eurodeputatul Vasile Blaga: „La fel ca strategia comună privind vaccinarea, UE are nevoie de o strategie unică în implementarea certificatelor de vaccinare”

CONSILIUL EUROPEAN19 hours ago

Klaus Iohannis, către liderii europeni: România susține inițiativele UE pentru securitate și apărare, dar în deplină complementaritate cu NATO

COMISIA EUROPEANA18 hours ago

Liderii europeni doresc avansarea lucrărilor pentru implementarea Uniunii Sănătății și a Strategiei Farmaceutice pentru Europa

EVENIMENTE22 hours ago

Dezbatere | Eurodeputații Cristian Bușoi și Nicu Ștefănuță: UE, în pragul disoluției dacă nu ar fi cumpărat împreună vaccinurile. PE, implicat în campania europeană de vaccinare

COMISIA EUROPEANA23 hours ago

Oleg Roibu, director juridic eMAG, consideră că noile norme propuse de Comisia Europeană pentru platformele digitale sunt ”echilibrate”: Majoritatea prevederilor sunt deja implementate de eMAG

EVENIMENTE24 hours ago

Dezbatere: Eurodeputații Cristian Bușoi si Nicu Ștefănuță: Este inadmisibil să avem prețuri diferențiate la tratamente. România are nevoie de o politică a medicamentului inteligentă

Dragoș Tudorache24 hours ago

Eurodeputatul Dragoș Tudorache: Comisia Europeană trebuie să intervină dur pentru protejarea pieței unice digitale împotriva distorsionării concurenței de către giganții tehnologici

COMISIA EUROPEANA2 days ago

Charles Michel, după reuniunea virtuală a liderilor UE: Prioritatea noastră principală acum este accelerarea producției și livrării de vaccinuri anti-COVID. 50 milioane de doze vor fi fost livrate în UE până la finele lunii

Cristian Bușoi3 days ago

Cristian Bușoi, președintele Comisiei ITRE din PE, pledează pentru ”investiții masive în cercetare, inovare și tehnologii digitale”: Vor contribui la dezvoltarea economiilor statelor UE și la îmbunătățirea vieții cetățenilor

ROMÂNIA4 days ago

Valeriu Gheorghiță: România, pe locul 2 în UE la administrarea schemei complete de vaccinare anti-COVID

Dragoș Pîslaru5 days ago

Dragoș Pîslaru: Soliditatea PNRR constă în stimularea sinergiilor între măsurile celor șase piloni de reformă și dezvoltare ai Mecanismului de Redresare și Reziliență

INTERNAȚIONAL5 days ago

Israelul și Egiptul au convenit să construiască un gazoduct offshore pentru a creşte exporturile de gaze naturale lichefiate către Europa

Advertisement
Advertisement

Trending