Connect with us

CONSILIUL UE

REPowerEU: România a obținut aproape 1,4 miliarde de euro pentru proiecte de independență energetică și combaterea sărăciei energetice, după ce Consiliul UE a convenit asupra poziției sale, anunță Adrian Câciu

Published

on

© Calea Europeana/ Zaim Diana

România a obținut aproape 1,4 miliarde de euro pentru proiecte de independență energetică și combaterea sărăciei energetice, a anunțat ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, care a participat la reuniunea Consiliului Afaceri Economice și Financiare, întâlnire care s-a încheiat cu un acord general cu privire la inițiativa REPowerEU.

”Adoptarea în Consiliul ECOFIN a propunerii REPowerEU demonstrează ce înseamnă, de fapt, solidaritatea UE și reacția rapidă, fermă și coordonată la crizele suprapuse cu care ne confruntăm. România va fi a șasea beneficiară din UE a noilor fonduri alocate prin RepowerEU, cu o anvelopă de aproximativ 1,4 miliarde euro. (…) În timpul negocierilor, suma obținută de România practic s-a dublat, față de propunerea inițială a Comisiei Europene din luna mai anul acesta, când alocarea era de aproximativ 720 de milioane de euro. În plus, prin Regulamentul aprobat astăzi în Consiliul Ecofin este acceptată o propunere susținută și de țara noastră referitoare la posibilitatea includerii în noul capitol RepowerEU a unor măsuri privind independența energetică din PNRR inițial, în condițiile recalculării anvelopei de granturi din alocarea inițială a Mecanismului de Redresare și Reziliență. Regulamentul oferă, de asemenea, și posibilitatea combaterii sărăciei energetice prin finanțarea unor scheme de ajutor pentru categoriile defavorizate. În același timp, se prevede posibilitatea acordării unor prefinanțări pentru statele membre care solicită acest lucru, în marja unui plafon de 1 miliard de euro pentru toate statele UE. Am speranța că votul de astăzi din Consiliul Ecofin va accelera adoptarea Regulamentului privind RepowerEU și în Parlamentul European, astfel încât să ne permită mai multe investiții care să conducă la creșterea independenței energetice și la combaterea sărăciei energetice. În același timp, adoptarea RepowerEU va facilita și actualizarea rapidă a Planurilor de Redresare și Reziliență”, a detaliat oficialul român într-un comunicat al Ministerului Finanțelor.

Potrivit unui comunicat al Consiliului Uniunii Europene, propunerea de integrare a măsurilor REPowerEU în PNRR-uri vizează consolidarea autonomiei strategice a Uniunii prin diversificarea surselor de aprovizionare cu energie și prin sporirea independenței și securității aprovizionării cu energie a Uniunii.

În termeni practici, această urmărește să adauge un nou capitol REPowerEU la Planurile Naționale de Redresare și Reziliență (RRP) ale statelor membre pentru a finanța investiții și reforme-cheie care vor contribui la realizarea obiectivelor REPowerEU.

”Astăzi, am făcut un pas important în consolidarea autonomiei Europene față de combustibilii fosili din Rusia. Doresc să le mulțumesc colegilor pentru că au convenit concesii semnificative astfel încât să obținem această poziție de compromis a Consiliului. Având în vedere contextul geopolitic actual de când Rusia a demarat agresiunea militară împotriva Ucrainei și luând în calcul cele mai recente atacuri asupra infrastructurii energetice din Europa, sunt sigur că este nevoie să facem presiuni pentru un acord rapid asupra acestei propuneri. Președinția cehă este pe deplin hotărâtă să își respecte promisiunea de a reforma radical sectorul energetic al Uniunii și de a pune capăt dependenței de importurile de combustibili fosili din Rusia”, a transmis Zbyněk Stanjura, ministrul ceh al Finanțelor, a cărui țară asigură președinția semestrială a Consiliului Uniunii Europene.

De unde vor veni fondurile?

În poziția sa, Consiliul modifică originea fondurilor pentru REPowerEU, precum și cheia de alocare a celor 20 de miliarde de euro suplimentare propuse de Comisia Europeană.

Astfel, fondurile vor fi asigurate din licitarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră aferente Fondului de Inovare (75%) și din devansarea licitării certificatelor ETS alocate național aferente perioadei 2027-2030 (25%). Obiectivul Consiliului este de a nu perturba funcționarea sistemului EU ETS, asigurând în același timp un flux de venituri credibil.

Consiliul modifică cheia de alocare prin introducerea unei formule care ține seama de politica de coeziune, de dependența statelor membre de combustibilii fosili și de creșterea prețurilor la investiții.

De asemenea, statele membre vor trebui să prezente capitolul REPowerEU doar în cazul în care doresc să solicite fonduri suplimentare sub formă de împrumuturi din Mecanismul de Redresare și Reziliență, sprijin nerambursabil din venituri noi sau resurse nou transferate din programele de gestiune partajată și, prin urmare, nu actualizări în sus ale contribuției financiare maxime. Țările UE vor putea solicita sprijin sub formă de împrumut până la 31 august 2023.

În plus, Consiliul permite includerea în capitolul dedicat REPowerEU a unor măsuri din decizia de punere în aplicare a Consiliului care nu mai pot fi realizate în cazul unei actualizări descendente a contribuției financiare maxime în iunie 2022.

Consiliul include, de asemenea, posibilitatea unor transferuri voluntare din Rezerva de ajustare la Brexit (BAR), precum și din Fondul de tranziție echitabilă (JTF).

În ceea ce privește posibilele derogări de la principiul ”fără prejudicii semnificative” pentru investițiile care îmbunătățesc infrastructura și instalațiile energetice pentru a răspunde nevoilor imediate de securitate privind aprovizionarea cu petrol și gaze, s-a găsit un echilibru care vizează limitarea sarcinii administrative suplimentare pentru statele membre.

Consiliul obligă statele membre să prezinte Comisiei o justificare atunci când doresc derogare de la principiul ”fără prejudicii semnificative”.

Comisia Europeană a propus la mijlocul lunii mai pachetul ”REPowerEU” care modifică regulamentul privind Mecanismul de Redresare și Reziliență și alte acte legislative.

Acesta prevede modificări specifice pentru a finanța investițiile și reformele cu scopul de a diversifica aprovizionarea cu energie și de a reduce dependența de combustibilii fosili.

Acest lucru va fi realizat prin adăugarea în PNRR-uri a unor capitole dedicate, care să includă noi reforme și investiții și prin asigurarea sinergiilor și a complementarității între măsurile finanțate în cadrul Mecanimsului de Redresare și Reziliență și acțiunile sprijinite prin intermediul altor fonduri naționale sau ale Uniunii.

În plus, Comisia a propus majorarea pachetului financiar al Mecanismului de redresare și reziliență cu 20 de miliarde de euro sub formă de granturi provenite din vânzarea certificatelor de emisii în cadrul sistemului EU ETS, certificate care sunt deținute în prezent în rezerva pentru stabilitatea pieței și care urmează să fie scoase la licitație într-un mod care să nu perturbe piața. Sistemul de comercializare a certificatelor de emisii nu numai că reduce emisiile și utilizarea combustibililor fosili, ci pune la dispoziție și fondurile necesare pentru obținerea independenței noastre energetice.

 

 

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

CONSILIUL UE

Consiliul UE recomandă consolidarea plaselor de siguranță socială prin promovarea unui venit minim adecvat și garantarea accesului la servicii esențiale pentru persoanele care nu dispun de resurse suficiente

Published

on

© European Union, 2022

Consiliul Uniunii Europene a adoptat o recomandare către statele membre care vizează combaterea sărăciei și a excluziunii sociale și urmărirea unor niveluri ridicate de ocupare a forței de muncă prin promovarea unui sprijin adecvat pentru venit, prin intermediul venitului minim, a accesului efectiv la servicii de facilitare și servicii esențiale pentru persoanele care nu dispun de resurse suficiente și prin încurajarea integrării pe piața muncii a persoanelor care sunt apte de muncă.

Conform unui comunicat al instituției, demersul vine în contextul în care progresele înregistrate de statele membre privind accesibilitatea și adecvarea plaselor de siguranță socială au fost inegale.

Prin urmare, Consiliul recomandă ca statele membre să stabilească și, dacă este necesar, să consolideze plase de siguranță socială solide, combinând un sprijin adecvat pentru venit, prin intermediul unor prestații de venit minim și al altor prestații monetare de însoțire, cu prestații în natură, și oferind acces la servicii de facilitare și servicii esențiale.

Se recomandă ca statele membre să stabilească nivelul venitului minim printr-o metodologie transparentă și solidă, în conformitate cu legislația națională și implicând părțile interesate relevante, luând în considerare sursele de venit globale, nevoile specifice și situațiile dezavantajoase ale gospodăriilor, venitul persoanelor cu câștiguri salariale scăzute sau al persoanelor cu salariu minim, nivelul de trai și puterea de cumpărare, precum și nivelurile prețurilor și evoluțiile aferente ale acestora.

În vederea promovării egalității de gen, a securității veniturilor și a independenței economice a femeilor, a tinerilor adulți și a persoanelor cu handicap, Consiliul recomandă totodată asigurarea posibilității de a solicita ca venitul minim să fie acordat membrilor individuali ai gospodăriei.

Se recomandă, de asemenea, ca statele membre să ajungă treptat la nivelul adecvat al sprijinului pentru venit până cel târziu în 2030, protejând în același timp sustenabilitatea finanțelor publice.

În plus, statele membre ar trebui să revizuiască periodic și, ori de câte ori este relevant, să ajusteze nivelul venitului minim pentru a menține caracterul adecvat al acestuia. În perioade de încetinire a creșterii economice, flexibilitatea în conceperea venitului minim poate juca un rol important în atenuarea consecințelor sociale negative, precum și un rol stabilizator în economie.

Venitul minim este un element-cheie al strategiilor de ieșire din sărăcie și excluziune. În perioade de criză economică, acesta contribuie, de asemenea, la sprijinirea unei redresări durabile și favorabile incluziunii. Plasele de siguranță socială solide nu numai că îmbunătățesc rezultatele sociale și rezultatele privind starea de sănătate pentru persoanele cu acces minim la piața muncii, dar oferă și beneficii sociale și economice durabile pentru Uniunea Europeană, având ca rezultat societăți mai echitabile, mai coezive și mai reziliente.

În pofida realizării de progrese în ultimul deceniu, în 2021 peste 95,4 milioane de persoane erau încă expuse riscului de sărăcie sau de excluziune socială, iar riscul menționat era mai mare pentru femei.

Pandemia de COVID-19 a evidențiat avantajele sociale și economice ale unor plase de siguranță socială adecvate și specifice, măsurile de limitare a răspândirii virusului având un impact disproporționat asupra femeilor și a grupurilor dezavantajate, în special în ceea ce privește accesul la asistență medicală și la educație.

Războiul de agresiune nejustificat și ilegal al Rusiei împotriva Ucrainei a dus la o creștere bruscă a prețurilor la energie și ulterior la inflație, afectând și mai mult gospodăriile cu venituri mici și cele cu venituri medii inferioare.

Această recomandare se bazează pe Recomandarea 92/441/CEE a Consiliului privind criteriile comune referitoare la resursele suficiente și asistența socială în sistemele de protecție socială, pe care o va înlocui. Ea completează, de asemenea, Recomandarea 2008/867/CE a Comisiei privind incluziunea activă a persoanelor excluse de pe piața muncii. În concluziile sale din 9 octombrie 2020, Consiliul a solicitat consolidarea protecției venitului minim pentru combaterea sărăciei și a excluziunii sociale în pandemia de COVID-19 și dincolo de aceasta.

La 7 octombrie 2022, propunerea de recomandare a fost prezentată de Comisie Grupului de lucru pentru chestiuni sociale. În urma examinării acesteia de către grupul de lucru, s-a ajuns la un acord cu privire la textul de compromis în timpul președinției cehe. Întrucât timpul necesar pentru revizuirea textului de către experții juriști-lingviști nu a permis adoptarea formală în decembrie, Coreperul și Consiliul au ajuns la un acord politic cu privire la text în cadrul Coreperului la 30 noiembrie 2022 și în cadrul Consiliului EPSCO la 8 decembrie 2022. Recomandarea a fost adoptată formal ca punct „A” în cadrul reuniunii Consiliului din 30 ianuarie 2023.

Continue Reading

CONSILIUL UE

Consiliul JAI: Cătălin Predoiu a atras atenția că UE ”se confruntă cu o realitate criminologică generată de traficul de persoane şi de criminalitatea organizată”: Trebuie să oprim circuitul ororilor

Published

on

© European Union, 2023

UE se confruntă, pe lângă conflictul armat de la graniţă, cu o realitate criminologică generată de traficul de persoane şi de criminalitatea organizată, a atras atenția ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, care a participat vineri la reuniunea Consiliului justiție și afaceri interne, ce a avut loc sub auspiciile președinției suedeze a Consiliului Uniunii Europene.

Conform unui comunicat al Ministerului Justiției, subiectele aflate pe ordinea de zi au vizat îmbunătăţirea cooperării judiciare și lupta împotriva criminalității organizate, precum și urmărirea penală a crimelor internaționale comise în Ucraina.

Miniştrii Justiţiei au susținut propunerea Comisiei de a iniţia un nou instrument dedicat transferului de proceduri în materie penală, care să contribuie la îmbunătățirea și eficientizarea cooperării judiciare.

”România a pledat, în mod constant, în favoarea adoptării unui instrument european privind transferul de proceduri. În acest context, trebuie să fim conştienţi că UE se confruntă, pe lângă conflictul armat de la graniţă, cu o realitate criminologică generată de traficul de persoane şi de criminalitatea organizată. Alături de colegii mei din Olanda şi Belgia, susţin necesitatea unei reacţii comune rapide, care să genereze un răspuns judiciar ferm şi devastator împotriva acestui flagel. Trebuie să oprim circuitul ororilor în care sunt angrenate victimele traficului de persoane şi să protejăm cu adevărat victimele acestui fenomen. Eurojust trebuie susţinut şi România va oferi tot sprijinul necesar pentru consolidarea acestei instituţii vitale pentru bunul mers al cooperării judiciare”, a declarat Cătălin Predoiu în cadrul Consiliului JAI.

Dezbaterea referitoare la urmărirea penală a crimelor internaționale comise în Ucraina s-a axat pe progresele înregistrate la nivel internațional şi european în acest domeniu. În cadrul reuniunii, procurorii suedezi cu experiență în investigarea crimelor de război au prezentat jurisprudenţa relevantă.

”Autoritățile române s-au alăturat fără ezitare eforturilor depuse de Curtea Penală Internațională, de Eurojust și de autoritățile judiciare ale Statelor Membre în investigarea crimelor internaționale deosebit de grave comise în contextul agresiunii Rusiei în Ucraina. Astfel, PICCJ, prin Procurorul General, a semnat, în octombrie 2022, la Haga, Amendamentul la Acordul de creare a unei Joint Investigation Team pentru investigarea crimelor de război şi a crimelor împotriva umanității, la nivelul Eurojust, cu participarea Oficiului Procurorului General al Curţii Penale Internaţionale. Considerăm că munca Eurojust de conservare şi stocare a probelor culese din teatrul de război va fi extrem de utilă procurorilor şi judecătorilor în viitoarele proceduri, de aceea Statele Membre şi Comisia Europeană trebuie să continue să susţină, inclusiv logistic, Eurojust. În sfârşit, suntem favorabili propunerilor Comisarului Reynders de a extinde competența EPPO la fapte de încălcare a sancţiunilor şi deschişi să studiem, alături de statele membre, posibilitatea creării unui oficiu al unui Procuror special desemnat pentru aceste investigaţii în marja Eurojust,”, a evidențiat oficialul român.

Comisarul european pentru Justiție, Didier Reynders, a pledat vineri pentru înființarea unui parchet internațional care să colecteze probe ale crimelor de agresiune comise de Rusia în Ucraina, ca pas premergător al instituirii unui tribunal care să judece aceste acte.

El a anunțat că tema va fi abordată săptămâna viitoare în cadrul unei reuniuni între mai mulți membri ai Comisiei Europene și oficiali ucraineni, găzduită de Kiev.

Recent, ministrul german de externe a solicitat înființarea unui tribunal special pentru judecarea regimului Putin pentru invazia din Ucraina.

Un astfel de apel a fost lansat și de țările baltice, printr-un demers comun al miniștrilor de externe ai Estoniei, Lituaniei și Letoniei, răspunzând solicitărilor repetate înaintate de președintele ucrainean, Volodimir Zelenski.

Continue Reading

CONSILIUL UE

Consiliul JAI: Ministrul de interne a solicitat un plan concret pentru deblocarea aderării României la Schengen și a cerut Austriei să își reconsidere poziția

Published

on

© Lucian Bode/ Facebook

Ministrul de interne Lucian Bode a participat, joi, la reuniunea informală a Consiliului Justiție și Afaceri Interne de la Stockholm, context în care a avut o întrevedere cu omologul suedez, țară care deține președinția Consiliului UE, și cu omologul austriac, cel care în decembrie anul trecut a votat împotriva aderării României la spațiul Schengen.

“I-am cerut ca Austria să revină la sprijinul constant arătat față de aderarea României”, a afirmat Bode despre întâlnirea cu ministrul de interne, Gerhard Karner, potrivit unei postări publicate pe pagina de Facebook de a ministrului

“În ceea ce privește relația cu Austria, am discutat cu omologul meu austriac, Gerhard Karner, și sunt încrezător că în perioada următoare vom relua dialogul bilateral, întrucât România are o așteptare legitimă ca Austria să își reconsidere poziția exprimată la vot în luna decembrie a anului trecut. Totodată, i-am cerut ca Austria să revină la sprijinul constant arătat față de aderarea României, astfel încât procesul de aderare la spațiul Schengen să se finalizeze cât mai curând posibil. Cu atât mai mult cu cât noile date prezentate la Stockholm de către agenția europeană FRONTEX confirmă încă o dată că România nu se află pe principala rută de migrație din Balcani”, a scris, pe Facebook, ministrul Lucian Bode.

 

Citiți și Consiliul JAI se reunește în Suedia pentru prima oară după respingerea aderării României la Schengen. România promite să continue discuțiile pentru identificarea unei soluții

Despre întâlnirea cu omologul suedez, ministrul de interne a precizat că i-a solicitat acestuia un plan concret pentru deblocarea dosarului Schengen în perioada următoare.

“Mă bucur că Președinția suedeză a Consiliului Uniunii Europene se va implica activ în favoarea României, extinderea spațiului Schengen fiind una dintre prioritățile anunțate. Un prim pas important a fost făcut deja și apreciez decizia Președinției suedeze a Consiliului Uniunii Europene de a demara de îndată consultări cu toți partenerii europeni în vederea identificării modalităților concrete de a debloca acest dosar”, a mai scris ministrul de Interne.

Lucian Bode a participat, joi, la Stockholm la secțiunea afaceri interne a Consiliului informal Justiție și Afaceri Interne, organizat de Președinția suedeză a Consiliului Uniunii Europene.

“Alături de miniștrii afacerilor interne din statele membre și partenerii europeni am abordat subiecte deosebit de importante pentru România și pentru Uniunea Europeană, precum combaterea criminalității organizate și reducerea migrației ilegale către UE și, evident, aderarea României la spațiul Schengen. În dialogul cu partenerii europeni am adus în discuție subiectul care ne preocupă cel mai mult în momentul de față – aderarea României la spațiul Schengen. În context, am subliniat că România a îndeplinit și îndeplinește în continuare toate condițiile de aderare și am cerut soluționarea acestui dosar cât mai curând posibil. Până la luarea deciziei de aderare, am transmis tuturor partenerilor europeni determinarea României de a continua implementarea la cele mai înalte standarde a tuturor condițiilor de aderare, așa cum au constatat partenerii europeni în cadrul celor 2 exerciții de evaluare voluntară din România”, a mai spus ministrul de interne.

Continue Reading

Facebook

U.E.8 mins ago

30 de ani de Piață Unică: Rapoartele UE confirmă că piața internă stă la baza capacității Europei de a face față provocărilor. România, țara cu cel mai mare deficit la transpunerea directivelor

Marian-Jean Marinescu32 mins ago

Marian-Jean Marinescu: PPE dorește să examineze modul în care a fost negociat acordul aerian UE-Qatar pentru a elimina orice suspiciune de ingerințe străine

ROMÂNIA54 mins ago

Raport Transparency International: România, pe locul 63 din cele 180 de țări în care a fost analizată percepția asupra corupției

ROMÂNIA2 hours ago

Ajutorul de stat de 1,6 mld. de euro pentru înființarea Băncii Române de Investiții și Dezvoltare a fost aprobat de Bruxelles

ROMÂNIA2 hours ago

Aurescu, convorbire telefonică cu ministrul de externe leton: Letonia susține ferm aderarea României la Schengen și consideră nejustificată întârzierea unei decizii

PARLAMENTUL EUROPEAN2 hours ago

Qatargate: Comisia pentru Afaceri Juridice a Parlamentului European a votat pentru ridicarea imunității a doi eurodeputați

ENGLISH3 hours ago

Vasile Blaga considers that the result of the Austrian elections is more likely to hinder than help Romania in its efforts to join Schengen: Diplomatic efforts must continue

ROMÂNIA3 hours ago

Ministrul digitalizării, Sebastian Burduja: România, printre primele țări europene care reglementează politica de ”cloud first”

INTERNAȚIONAL4 hours ago

FMI ajustează pozitiv previziunile privind creșterea economică globală în 2023

U.E.4 hours ago

UE speră semneze un acord de liber schimb cu Mercosur până în iulie, înaintea următorul summit cu America Latină

NATO3 days ago

Ungaria se alătură Cehiei și Poloniei în misiunile de protejare a spațiului aerian al Slovaciei

U.E.4 days ago

Ministrul de externe al Olandei: România a parcurs un drum extraordinar. Am spus că vom sprijini aderarea României la Schengen și ne menținem angajamentul luat

ROMÂNIA4 days ago

Premierul Nicolae Ciucă a discutat cu miniștrii de externe ai Franței și Olandei despre aderarea României la Schengen și sprijinirea R. Moldova

NATO4 days ago

Grupul de luptă NATO de la Cincu: Miniștrii de externe ai României, Olandei și Franței reafirmă solidaritatea și unitatea aliată pentru apărarea flancului estic

NATO5 days ago

Vizită istorică la NATO: Președintele Israelului s-a adresat în premieră aliaților reuniți în Consiliul Nord-Atlantic

ROMÂNIA5 days ago

Premierul Nicolae Ciucă: PIB-ul României a crescut cu 49 de miliarde de euro în 2022. Pentru acest an prognoza este una favorabilă, cu o creștere de 2,8%

PARLAMENTUL EUROPEAN5 days ago

Din Parlamentul European, președintele Israelului a îndemnat la comemorarea „alianței sacre făurite în paralel cu Holocaustul” pentru cinstirea supraviețuitorilor și combaterea antisemitismului

PARLAMENTUL EUROPEAN5 days ago

Roberta Metsola evidențiază responsabilitatea generației actuale de a menține vie memoria victimelor Holocaustului: Ura încă găsește multe voci care o disculpă. Nu putem permite nimănui să găsească alinare în ignoranță

INTERNAȚIONAL6 days ago

SUA aprobă trimiterea a 31 de tancuri Abrams în Ucraina. NATO afirmă că “împreună, tancurile americane, britanice și germane” pot face diferența în lupta împotriva Rusiei

NATO1 week ago

Secretarul general al NATO are încredere că decizia trimiterii de tancuri de luptă în Ucraina va veni în curând: Este un moment crucial al războiului

Team2Share

Trending