Connect with us

REPUBLICA MOLDOVA

Republica Moldova mulțumește României și ONU pentru asistența la evacuarea tuturor cetățenilor moldoveni din Afganistan

Published

on

© Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova

Toți cetățenii Republicii Moldova care au solicitat evacuarea sunt în afara teritoriului afgan, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE).

MAEIE precizează că membrii echipajului, format inclusiv din cetățeni moldoveni, au aterizat în siguranță la Islamabad. 

Sprijiniți de partenerii străini, aceștia au reușit să ajungă la aeroportul internațional Kabul, au verificat aparatul de zbor, care aparține unei companii din Republica Moldova, contractată de un program ONU, și după soluționarea formalităților au decolat spre capitala Pakistanului.

Cetățenii care au părăsit luni, 23 august, teritoriul afgan erau ultimii care își exprimase dorința de a fi evacuați. Astfel, la acest moment, toți șase cetățeni ai Republicii Moldova care au solicitat sprijin pentru evacuare se află în siguranță în afara teritoriului afgan.

În pofida condițiilor extrem de dificile din teren, cetățenii moldoveni au fost ajutați să ajungă în siguranță la Islamabad cu sprijinul Programului Alimentar Mondial al Națiunilor Unite (United Nations World Food Programme), fiind preluați ulterior de personalul Ambasadei României din Pakistan. 

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene aduce mulțumiri pe această cale Ministerului Afacerilor Externe al României și Organizației Națiunilor Unite pentru asistența acordată în procesul de evacuare a cetățenilor moldoveni.

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene va monitoriza în continuare, împreună cu partenerii internaționali, evoluția situației din Afganistan.

Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

REPUBLICA MOLDOVA

Chișinăul respinge categoric afirmațiile lui Lavrov, care a acuzat Occidentul că vrea să transforme R. Moldova în următoarea Ucraină: “Ne-am ales clar viitorul, iar acest viitor este parte a lumii libere”

Published

on

© Daniel Vodă/ Facebook

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova a respins joi, în mod categoric, declarațiile ministrului rus de externe, Serghei Lavrov, care a acuzat Occidentul că ar pregăti Republica Moldova să urmeze scenariul Ucrainei și să devină o anti-Rusie.

“Respingem categoric declarațiile șefului diplomației ruse, care nu corespund adevărului și fac parte din retorica amenințătoare deja bine cunoscută a diplomației ruse. Ținem să amintim părții ruse că drumul pe care merge R. Moldova este calea aderării la Uniunea Europeană. Acesta este proiectul de țară susținut de cetățeni. R. Moldova ca stat și moldovenii indiferent de preferințele politice sau geopolitice își doresc Pace, Libertate și Democrație. Vom aprecia ca toate țările lumii, inclusiv Federația Rusă, să respecte decizia poporului nostru. R. Moldova și-a ales clar viitorul, iar acest viitor este parte a lumii libere” a declarat Daniel Vodă, purtătorul de cuvânt al diplomației de la Chișinău.

 

Ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a declarat joi că Occidentul caută să transforme Republica Moldova, fostă republică sovietică, în ”următoarea Ucraină”.

”Este avută acum în vedere R.Moldova pentru acest rol”, a susţinut Lavrov într-un interviu pentru televiziunea publică rusă Rossia-24 şi pentru agenţia oficială RIA Novosti, relatează Agerpres.

În opinia lui Lavrov, preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, ”este nerăbdătoare să intre în NATO”.

”Ea are cetăţenie română şi este pregătită să se unească cu România şi, în general, este dispusă la orice”, a afirmat Lavrov.

Invazia Rusiei în Ucraina determină Republica Moldova să se gândească dacă nu cumva țara trebuie să renunțe la neutralitatea consacrată prin constituție și să se integreze într-o “alianță mai mare” a spus președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, într-un interviu pentru Politico Europe, după ce a fost întrebată despre o potențială aderare la NATO.

În răspunsul său, Sandu a avut grijă să nu menționeze numele NATO, anatemă pentru președintele rus Vladimir Putin, care încearcă deja să destabilizeze guvernul pro-UE al Moldovei. Rusia a avertizat împotriva unei cooperări militare suplimentare între Moldova și aliații occidentali.

În schimb, Republica Moldova a depus cererea de aderare la UE la data de 3 martie 2022, iar la 23 iunie 2022 a primit statutul de țară candidată la Uniunea Europeană.

Continue Reading

REPUBLICA MOLDOVA

De la Chișinău, premierul danez anunță că ”noi, în cadrul UE, suntem hotărâți să creştem asistenţa macrofinanciară pentru Republica Moldova”

Published

on

© Maia Sandu/ Facebook

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a primit-o marți, la Chișinău, pe șefa guvernului danez, Mette Frederiksen, după ce aceasta din urmă a poposit inițial în Ucraina, anunță MOLDPRES şi Radio Chişinău, citate de Agerpres.

”Este prima vizită a unui șef al Guvernului danez în Republica Moldova și sunt sigură că această întâlnire va da un nou impuls relațiilor bilaterale și va consolida cooperarea noastră în contextul integrării europene a țării”, a spus Maia Sandu, conform unui comunicat al Administrației Prezidențiale.

Președinta Republicii Moldova a făcut trimitere la consecințele războiului din Ucraina și la criza energetică și a punctat că aderarea la Uniunea Europeană va ancora Republica Moldova într-o comunitate în care oamenii trăiesc în pace şi prosperitate, transmite Radio Chişinău.

Sandu a subliniat că un stat democratic ”nu poate rezista singur în regiunea noastră dominată de război şi de interesele Rusiei”, precizând că Moldova poate supravieţui aici ca o ţară democratică, doar aderând la Uniunea Europeană. Şefa statului a mai spus că vizita premierului danez va da un impuls nou colaborării dintre cele două ţări.

Amintim că la sfârșitul lunii martie a anului trecut, Parlamentul European și-a dat acordul ca UE să furnizeze Republicii Moldova 150 de milioane de euro sub formă de ajutor macrofinanciar pentru a acoperi o parte din nevoile sale de finanțare externă.

Pentru ca banii să fie plătiți, Republica Moldova trebuie să demonstreze progrese semnificative în punerea în aplicare a unui program macroeconomic instituit de Fondul Monetar Internațional (FMI).

De asemenea, trebuie să pună în aplicare măsuri de politică suplimentare care să fie semnate împreună cu UE pentru a recupera, printre altele, activele pierdute în urma fraudei bancare din 2014, pentru a reforma gestionarea finanțelor publice, sectorul justiției, achizițiile publice și pentru a îmbunătăți drepturile lucrătorilor.

Continue Reading

REPUBLICA MOLDOVA

Reprezentanți ai Transelectrica și oficiali din R. Moldova au agreat pașii pentru ca OPCOM să devină operatorul de piață electrică din țara vecină

Published

on

© Transelectrica/ Facebook

Reprezentanții Transelectrica și cei ai Republicii Moldova, în frunte cu Andrei Spînu, vicepremierul și ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, au discutat despre consolidarea colaborării în domeniul energetic.

Potrivit unui comunicat al companiei, în cadrul întâlnirii a fost abordată analiza oportunității de extindere a OPCOM (Operatorul pieței de energie electrică și de gaze naturale din România), filială a CNTEE Transelectrica SA, pe piața de energie electrică din Republica Moldova, fiind agreați astfel pașii următori pentru ca OPCOM să devină operatorul de piață electrică din Republica Moldova. La discuții au luat parte Gabriel Andronache, președintele Directoratului CNTEE Transelectrica SA, Bogdan Toncescu, membru al Directoratului, precum și Victor Ionescu, directorul general OPCOM.

Vizita de la sediul CNTEE Transelectrica SA vine în continuarea discuțiilor găzduite miercuri de Ministerul Energiei, privind dezvoltarea cooperării energetice dintre România și Republica Moldova prin proiecte concrete.

Președintele Directoratului Gabriel Andronache a participat la întâlnirea de la Ministerul Energiei, dedicată proiectelor de interconectare energetică, susținând principalele priorități bilaterale în ceea ce privește transportul energiei electrice.

Pe masa discuțiilor cu partenerii moldoveni s-au aflat soluțiile de urgentare a proiectului Liniei Electrice Aeriene 400 kV de interconexiune Suceava (RO) – Bălți (MD), precum și soluțiile de dezvoltare a unei noi interconexiuni printr-o linie de 400 kV. Acestea vor fi incluse într-o actualizare a Memorandumului de Înțelegere între Guvernul României și Guvernului Republicii Moldova privind interconectarea sistemelor energetice (gaze naturale și rețele electrice).

Totodată, printre subiectele tratate s-a numărat și stadiul demersurilor de integrare a ÎS Moldelectrica în cadrul ENTSO-E, proces pentru care Transelectrica și-a reafirmat sprijinul prin punerea la dispoziția operatorului de transport și sistem din Moldova expertiza necesară îndeplinirii pașilor de conformitate.

Vizita delegației de nivel înalt din Republica Moldova reconfirmă parteneriatul puternic și sprijinul pe care Transelectrica este pregătită să-l acorde statului vecin în eforturile de asigurare a securității energetice.

Alături de vicepremierul Spînu, din delegația Moldovei au făcut parte Constantin Borosan, secretar de stat, Eliza Postolachi, șef de cabinet viceprim-ministru, Carolina Novac, consilier prim-ministru, Victor Bînzari, director general interimar SA Energocom, Sergiu Aparatu, administrator interimar Î.S. Moldelectrica, Alexandru Săndulescu, înalt consilier UE în domeniul energetic, Mihaela Manoli, ministru-consilier, și Roxana Samson, Secretar I.

Continue Reading

Facebook

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI12 hours ago

Vlad Nistor cere UE să-și consolideze ”structura instituțională pe direcția relațiilor externe” pentru a ajunge ”la maturitate ca actor geopolitic autentic”: Votul în unanimitate limitează capacitatea de reacție rapidă

ENERGIE12 hours ago

De la Baku, Klaus Iohannis afirmă că “România și Azerbaidjan vor dezvolta legătura dintre Europa și Caucazul de Sud”. Romgaz și Socar semnează un nou acord de livrare de gaze azere în România

NATO13 hours ago

FOTO Grupul de luptă al NATO condus de Franța a dislocat 600 de militari și tancuri Leclerc în estul României în cadrul exercițiului “Eagle Meda 23”

COMUNICATE DE PRESĂ13 hours ago

eMAG obține o finanțare pe termen lung de aproape 70 milioane de euro pentru primul său hub logistic regional din afara României

ENERGIE13 hours ago

Președintele Azerbaidjanului: Prin intermediul României ne vom adresa și altor piețe europene pentru a exporta gaze. Cooperarea dintre porturile Constanța și Baku trebuie îmbunătățită

COMISIA EUROPEANA13 hours ago

Ucraina: UE și partenerii din Comunitatea Energetică Europeană vor aloca 150 milioane de euro pentru achiziționarea de echipamente energetice esențiale

Dan Motreanu13 hours ago

Dan Motreanu a sprijinit în PE creșterea transparenței și introducerea unor reguli mai stricte privind publicitatea politică în țările UE: Partidele nu au dreptul să secretizeze modul în care cheltuie banii publici

NATO14 hours ago

Rheinmetall negociază cu Lockheed Martin să producă rachete HIMARS în Germania. Compania germană dorește un acord cu americanii la Conferinţa de Securitate de la München, înțelegere care ar “torpila acordurile franco-germane”

COMISIA EUROPEANA14 hours ago

Pentru a marca un an de la invadarea Ucrainei, UE va pune în aplicare cel de-al 10-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei până la 24 februarie

CONSILIUL UE15 hours ago

În ajunul summitului UE – Ucraina de la Kiev, țările UE au aprobat al șaptelea pachet de ajutor militar de 500 de milioane de euro pentru Ucraina

ENERGIE12 hours ago

De la Baku, Klaus Iohannis afirmă că “România și Azerbaidjan vor dezvolta legătura dintre Europa și Caucazul de Sud”. Romgaz și Socar semnează un nou acord de livrare de gaze azere în România

COMISIA EUROPEANA13 hours ago

Ucraina: UE și partenerii din Comunitatea Energetică Europeană vor aloca 150 milioane de euro pentru achiziționarea de echipamente energetice esențiale

COMISIA EUROPEANA14 hours ago

Pentru a marca un an de la invadarea Ucrainei, UE va pune în aplicare cel de-al 10-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei până la 24 februarie

COMISIA EUROPEANA2 days ago

Comisia Europeană prezintă Planul Industrial pentru Pactul Verde. Ursula von der Leyen: Europa este hotărâtă să conducă revoluția tehnologiilor curate

REPUBLICA MOLDOVA3 days ago

De la Chișinău, premierul danez anunță că ”noi, în cadrul UE, suntem hotărâți să creştem asistenţa macrofinanciară pentru Republica Moldova”

NATO6 days ago

Ungaria se alătură Cehiei și Poloniei în misiunile de protejare a spațiului aerian al Slovaciei

U.E.6 days ago

Ministrul de externe al Olandei: România a parcurs un drum extraordinar. Am spus că vom sprijini aderarea României la Schengen și ne menținem angajamentul luat

ROMÂNIA7 days ago

Premierul Nicolae Ciucă a discutat cu miniștrii de externe ai Franței și Olandei despre aderarea României la Schengen și sprijinirea R. Moldova

NATO7 days ago

Grupul de luptă NATO de la Cincu: Miniștrii de externe ai României, Olandei și Franței reafirmă solidaritatea și unitatea aliată pentru apărarea flancului estic

NATO1 week ago

Vizită istorică la NATO: Președintele Israelului s-a adresat în premieră aliaților reuniți în Consiliul Nord-Atlantic

Team2Share

Trending