“O mare onoare”: Transilvania este încântată să îl primească începând de sâmbătă pe regele Charles al III-lea, care a ales această regiune pitorească a României pentru prima sa călătorie în străinătate de la încoronare, relatează AFP într-un amplu reportaj, potrivit Agerpres.
Sosit vineri în capitala Bucureşti fără soţia sa, Camilla, suveranul a pornit rapid spre atmosfera atemporală a unui loc care i-a cucerit inima în urmă cu doar 25 de ani.
Charles al III-lea se va bucura mai întâi de pacea şi liniştea domeniului său de la Valea Zălanului, înainte de a se întâlni marţi cu locuitorii din Viscri, aflat la 100 de kilometri distanţă.
Atras de cele câteva străzi de pământ, de căruţele trase de cai şi de casele viu colorate, Charles şi-a cumpărat prima casă acolo în 2006, care acum a fost transformată într-un mic muzeu dedicat pasiunii sale pentru botanică.
Charles al III-lea a descris din nou această “legătură intimă” cu România, unde se simte ca acasă, vineri, cu ocazia unei recepţii la palatul prezidenţial din Bucureşti.
El se mândreşte cu faptul că este rudă îndepărtată a unui domnitor din secolul al XV-lea, cunoscut sub numele de Vlad Ţepeş, care a inspirat personajul Contelui Dracula, şi că are, după propriile sale cuvinte, “Transilvania în sânge”.
După ce a descoperit regiunea în 1998, acest ecologist convins a devenit un aprig protector al acestor sate din inima României, fondate în secolul al XII-lea de colonişti saşi.
Între ravagiile regimului fostului dictator Nicolae Ceauşescu şi neglijenţa autorităţilor locale din această ţară săracă şi coruptă, multe dintre ele erau condamnate să dispară înainte de mobilizarea lui Charles, scrie AFP.
Mai multe proiecte de reabilitare a patrimoniului au fost lansate sub impulsul său, împreună cu un boom al turismului, conchide sursa citată.
Regele Charles al III-lea a transmis, vineri, un mesaj emoționant de la Palatul Cotroceni, afirmând că întotdeauna s-a simțit acasă în România și a ajuns să iubească țara noastră, monarhul britanic precizând că abia așteaptă să-și joace rolul în strângerea și mai puternică a relațiilor bilaterale, citând din Mihai Eminescu și evocând descendența sa comună cu România prin relațiile de rudenie ale familiei regale britanice cu regina Maria a României și cu regele Mihai al României.
Charles al III-lea, aflat la prima vizită în România în calitate de rege, la prima vizită externă după încoronare și a doua după urcarea la tron, a mărturisit că “întotdeauna” s-a simţit “acasă” în România, pe care a numit-o, în limba română, “ţară de glorii, ţară de dor”, citând din poezia lui Mihai Eminescu “Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie”.
Președintele Klaus Iohannis l-a primit vineri, la Palatul Cotroceni, pe regele Charles al III-lea al Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei, cel care a devenit primul monarh britanic care vizitează România în această calitate.
Vizita regelui Charles al III-lea în România are un caracter privat, iar singurul moment public a fost reprezentat de vizita la Palatul Cotroceni, ca gest de curtoazie.
Găzduind o recepție de bun venit în onoarea regelui, președintele Klaus Iohannis a precizat, în alocuțiunea sa, că ne onorează faptul că prima vizită în străinătate de la încoronare are loc în țara noastră.
Noul suveran britanic are o prietenie de lungă durată cu România, o țară unde deține proprietăți la Viscri și Valea Zălanului, bazată pe descendența comună și relațiile de rudenie cu Casa Regală a României, dar și pe afinitatea și atașamentul personale ale suveranului britanic pentru România, poporul român și biodiversitatea țării noastre.
“Localnicii povestesc cum, datorită interesului Majestății Voastre, frumusețea satelor și a tradițiilor lor a trecut granițele. Le-ați reamintit cât de prețioase sunt tradițiile, obiceiurile, meșteșugurile moștenite de generații și faptul că acestea nu își pierd valoarea în fața erei vitezei și a tehnologiei, ci dimpotrivă. Fundația caritabilă a Majestății Voastre a deschis posibilitatea de a redescoperi satul românesc și de a contribui la prezervarea lui prin activități de restaurare a clădirilor sau a obiectelor prețioase, prin dezvoltarea agriculturii ecologice, protejarea zonelor montane sau readucerea la viață a unor meserii tradiționale. Ați creat astfel oportunități deosebite pentru dezvoltarea durabilă a comunităților locale”, a precizat președintele Iohannis