Connect with us

EDITORIALE

Retrospectivă 2022: Anul războiului cu premeditare, al despărțirii de “Elisabeta cea Mare” și al deciziilor strategice istorice ale NATO și Uniunii Europene

Published

on

2022 își numără ultimele ceasuri înainte de a intra în istorie ca anul în care războiul a revenit pe continentul european și, în egală măsură, ca anul în care personalitatea epocală a istoriei postbelice, regina Elisabeta a II-a, a trecut la cele veșnice. Cu dificultate poți găsi ani în sfera relațiilor internaționale care să graviteze în jurul a puține momente, poate de la anii Primului și celui de-al Doilea Război Mondial. Retrospectiva care acompaniază anul 2022 imortalizează cum praful de pușcă a înlocuit diplomația de salon, tancurile și militarii au substituit coloanele oficiale de lideri politici și diplomatici, iar rachetele au încercat în zadar să distrugă curajul unui popor, vocile liderilor și unitatea transatlantică. În fapt, retrospectiva lui 2022 începe din ultima săptămână a lui 2021, când Rusia a prezentat Occidentului pretențiile sale de securitate, căci garanții nu pot fi numite solicitări precum încetarea oricărei extinderi suplimentare a NATO și un angajament din partea Alianței de a nu desfășura trupe suplimentare în țări în care nu erau deja prezente forțe terestre ale NATO înainte de 1997. Ceea ce a urmat, inclusiv dezvăluirile privind informațiile, au încadrat și chiar au anticipat că 2022 va fi anul războiului cu premeditare adus de Rusia pe sol european prin invazia sa militară la scară largă asupra Ucrainei și al despărțirii de vechea arhitectură de securitate continentală.

2022 este în mod invariabil anul în care a izbucnit prima ciocnire în sens clasic, militar, între democrații și autocrații, cele două lumi politico-economice și militare care își vor disputa supremația în competiția strategică a secolului al XXI-lea pentru a decide cine va scrie regulile noii ordini internaționale. Deși premeditat, războiul Rusiei împotriva Ucrainei a fost declanșat în timp ce liderii de pe ambele maluri ale Atlanticului de Nord meșteșugiseră în 2021 o reedificare a frontispiciului transatlantic după aproape cinci ani în timpul cărora casa alianței dintre America de Nord și Europa a fost jefuită de populism, iar fundația sa a fost sistematic erodată, inclusiv interior de actori ambientali ce nu împărtășesc aceleași valori și mod de viziona și de a acționa în comunitatea globală.

Războiul Rusiei împotriva Ucrainei a început, practic, în fața unei alianțe transatlantice reclădite, într-o simfonie aproape sincron la Washington, Londra, Bruxelles, Paris, Berlin, Roma, Varșovia, București sau Madrid. Fără să o spună, America și Europa erau pregătite de consecințe și, mai mult decât de atât, aveau să pregătească astfel de consecințe strategice. Sancțiuni peste sancțiuni, o izolare internațională fără precedent a Rusiei, o decuplare deopotrivă brutală și graduală a Europei de dependența energetică de Rusia, un sprijin financiar, militar, politic și umanitar pentru Ucraina de neclintit și decizii geopolitice majore, atât pentru NATO, cât și pentru UE, prin invitarea Finlandei și Suediei să adere la NATO, prin oferirea statutul de țări candidate la UE pentru Ucraina și Republica Moldova, prin apariția de facto a Comunității Politice Europene, dar și prin discursul “Zeitenwende” prin care cancelarul Germaniei a anunțat că Berlinul va deveni cea mai puternică armată pentru apărarea securității europene, în timp ce se va desprinde de dependența sa energetică față de Rusia.

O relație transatlantică aflată pe aceeași partitură pentru a asigura o concomitență între o ordine de securitatea europeană în desfacere și zorii unei alteia noi. Așa pot fi sintetizate deciziile de la cele trei summit-uri NATO din 2022 – la o zi de la invazia rusă, la o lună de la debutul războiului și summitul de la Madrid care a consfințit adoptarea Conceptului Strategic al Alianței, al doilea document cardinal pentru funcționarea NATO după Tratatul fondator. Trei summit-uri în care, succesiv, aliații au decis să activeze în premieră Forța de Reacție Rapidă a NATO, să activeze planurile de apărare pentru flancul estic pentru prima dată, să înființeze patru noi grupuri de luptă, dintre care unul în România, și să redefinească Rusia drept cea mai directă amenințare la adresa securității euro-atlantice. Așa pot fi sintetizate și acțiunile concordante ale Uniunii Europene și ale Statelor Unite, unde livrările de gaz natural lichefiat american au depășit importurile de gaze rusești.

Fără doar și poate, eforturile comunității transatlantice ar fi fost zadarnice pentru întreaga securitate europeană dacă la Kiev nu s-ar fi format din mers și într-un ritm surprinzător un adevărat lider de război. Îmbrăcat în haine specifice militarilor, Volodimir Zelenski s-a transformat din actorul ce juca rolul de ”slujitor al poporului” în seriale de televiziune în președintele salvator și slujitor al curajosului popor ucrainean. Discursurile sale și comunicarea strategică pe care Kievul a adoptat-o după invazie au făcut și fac parte din arsenalul cu care Ucraina apără, pe propriul teritoriu, libertatea și democrația în Europa. Nu întâmplător, Zelenski a încheiat anul geopolitic 2022 printr-un discurs rostit, în carne și oase, de la tribuna Congresului american, într-o alocuțiune care a amintit de discursul lui Winston Churchill în Congresul SUA la scurt timp după atacul de la Pearl Harbor.

Bucureștiul s-a comportat ca o adevărată capitală europeană și euro-atlantică, în timp ce și-a atins atins obiective sinonime cu interesul național, pentru a închide, însă, anul, cu amărăciune. Țara UE și NATO cu cea mai lungă frontieră cu războiul, România a derulat un sprijin neobosit pentru Ucraina, de la înființarea unui hub umanitar la preluarea a milioane de cetățeni ucraineni care au fugit din calea războiului și la susținerea acțiunilor juridice internaționale pentru ca vinovații de acest război și atrocitățile comise să fie trași la răspundere. Încă o dată în istoria României s-a dovedit că în vremuri de furtună sunt clădite printre cele mai mari obiective strategice naționale, iar în 2022 acestea au fost: ancorarea pe orbita europeană a Republicii Moldova, care a devenit stat candidat pentru aderarea la UE, ridicarea Mecanismului de Cooperare și Verificare, atașat parcursului european al țării încă de la aderarea la Uniune, dobândirea statutul de țară candidată pentru aderarea la OCDE, înființarea unui grup de luptă al NATO în România, stabilirea regiunii Mării Negre ca zonă de importanță strategică pentru securitatea euro-atlantică și recunoscută ca atare în noul Concept Strategic, iar activarea Forței de Reacție Rapidă a NATO în premieră aliată chiar în România a venit să confirme lecția predată de România aliaților și partenerilor occidentali: toate acțiunile revanșarde ale Rusiei în vecinătatea comunității euro-atlantice au avut ca platformă de lansare regiunea Mării Negre. Cu toate acestea, România a fost protagonistul nefericit al unui eșec de proporții al unității europene, când, la final de 2022, veto-ul nejustificat al Austriei a blocat aderarea țării noastre la spațiul Schengen.

CaleaEuropeană.ro vă propune, în cele ce urmează, o retrospectivă a celor mai importante momente de pe scena europeană, euro-atlantică și internațională ale anului, iar în mod deloc surprinzător războiul Rusiei împotriva Ucrainei domină această cronologie.

Ianuarie: Pregătiri (non)-diplomatice… pentru război. Franța anunță că va conduce o prezență NATO în România. Bucureștiul primește invitația de aderare la OCDE

1 ianuarie: Franța preia, de la Slovenia, președinția semestrială a Consiliului Uniunii Europene, iar președinția lui Macron peste Europa făgăduia o UE “suverană și stăpână pe destinul său”. Însă, istoria avea să plaseze Franța și cârma sa la Consiliul UE într-o situație similară că precedenta președinție franceză la nivelul UE, în a doua jumătate a anului 2008, când Rusia a atacat Georgia. De asemenea, Franța a preluat și conducerea Forței de Reacție Rapidă a NATO. În aceeași zi, Polonia a preluat președinția OSCE, o organizație consacrată securității europene și care reunește atât țările europene, cât și SUA și Rusia, Varșovia având ca prioritate… soluționarea conflictelor din Marea Neagră. Tot la 1 ianuarie 2022, Germania a preluat președinția G7, redevenit un club al unității democrațiilor, iar Indonezia președinția G20, un format transformat în câmp de ciocniri politice între democrațiile occidentale și autocrații precum China și Rusia.

1 ianuarie: România aniversează 15 ani de la aderarea sa la Uniunea Europeană, alături de Bulgaria. 

3 ianuarie: Într-un rar demers de consonanță politico-strategică la nivelul marilor puteri nucleare ale lumii, SUA, China, Rusia, Marea Britanie și Franța au adoptat o declarație în calitate de membri permanenți ai Consiliului de Securitate al ONU în care au afirmat că “un război nuclear nu poate fi câștigat și nu trebuie să fie purtat niciodată”.

4-6 ianuarie: Izbucnesc proteste în Kazahstan: Președintele kazah Kasîm-Jomart Tokaev impune stare de urgență la nivel național din cauza protestelor violente care au avut loc în regiune ca urmare a creșterii prețului la benzină. Alianța militară a Organizației Tratatului de Securitate Colectivă (CSTO) aprobă o misiune de menținere a păcii în Kazahstan, ca răspuns la o solicitare oficială de asistență militară din partea președintelui kazah Kasîm-Jomart Tokaev, iar Forțele CSTO conduse de Rusia intră în Kazahstan pentru a ajuta guvernul să restabilească controlul asupra țării.

10 – 14 ianuarie: O săptămână crucială pentru securitatea europeană, soldată cu incertitudine, mai ales că Moscova a staționat aproximativ 100.000 de soldați în apropierea graniței cu Ucraina, lucru pe care Occidentul l-a interpretat ca o pregătire pentru invazie, cu scopul de a forța NATO să facă concesii privind arhitectura de securitate în Europa. La Geneva au avut loc consultările strategice și diplomatice dintre Statele Unite și Federația Rusă privind arhitectura de securitate în Europa, care s-au încheiat după aproape opt ore, reliefând un dialog de pe poziții diametral opuse. Washington-ul a sperat că ar putea elimina pericolul unei noi invazii ruse în Ucraina fără a accepta vreuna dintre solicitările în domeniul securităţii ale Rusiei, în timp ce Moscova a urmărit să obțină așa numite “garanții de securitate” privind limitarea extinderii NATO și non-desfășurarea de trupe aliate în statele ce au aderat post-1997, inclusiv România, și a cerut garanţii ”scrise în piatră” că Ucraina şi Georgia nu vor adera la NATO. În paralel, la sediul Alianței Nord-Atlantice de la Bruxelles a avut loc o întrunire a Comisiei NATO-Ucraina, calificată de secretarul general Jens Stoltenberg “drept o oportunitate de a face schimb de evaluări privind situația de securitate, de a exprima sprijinul ferm al aliaților pentru Ucraina și de a se coordona înainte de angajamentele diplomatice cu Moscova”. La o zi distanță, SUA și aliații au decis “o abordare unificată a NATO”. Discuțiile dintre Occident și Rusia au continuat la Bruxelles și la Viena, în formatul Consiliului NATO – Rusia și la nivelul Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa.

© European Union 2022 – Source : EP

11 ianuarie: Președintele Parlamentului European David Sassoli a murit la Aviano, Italia. El a fost succedat pe 18 ianuarie de europarlamentarul maltez Roberta Metsola care a devenit prima persoană malteză care ocupă această funcție și a treia femeie, după Simone Veil și Nicole Fontaine, care conduce legislativul european.

18-21 ianuarie: Continuă discuțiile diplomatice pentru prevenirea unui război între Rusia și Ucraina. Noua șefa a diplomației germane, Annalena Baerbock, efectuează prima sa vizită la Moscova, avertizându-l pe omologul rus Serghei Lavrov împotriva unor acțiuni militare, în timp ce șeful diplomației americane, Antony Blinken, s-a deplasat la Kiev pentru a arăta susținere față de Ucraina și pentru a avertiza că Rusia poate decide oricând să atace Ucraina. În paralel, secretarul general al NATO propunea organizarea unei serii de reuniuni NATO – Rusia pentru detensionarea situației, iar președintele american Joe Biden îl asigura pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski de întreaga sa susținere. De asemenea, SUA asigură Rusia că vor transmite un răspuns la propunerile de securitate avansate de Moscova, iar NATO respinge categoric cererea Rusiei privind retragerea militară aliată din România și Bulgaria.

19 ianuarie: Președintele francez Emmanuel Macron prezintă, în plenul Parlamentului European de la Strasbourg, prioritățile președinției Franței la Consiliul UE, pledând pentru o propunere comună europeană împreună cu NATO pentru “o nouă ordine de securitate” care “să fie negociată cu Rusia”. În aceeași zi, liderul francez anunță că Franța este dispusă să asigure rolul de națiune-lider a unui grup de luptă al NATO în România.

22 ianuarie: Criza ruso-ucraineană continuă. Ministerul de Externe de la Londra afirmă că, potrivit informațiilor disponibile, guvernul rus intenționează să “instaleze un lider pro-rus la Kiev în timp ce se gândește dacă să invadeze și să ocupe Ucraina”, iar SUA trimit primul pachet de ajutor militar către Ucraina, asigurând Kievul că nicio decizie privind securitatea Ucrainei nu va fi luată “fără Ucraina”. Între timp, președintele francez Emmanuel Macron și cancelarul german Olaf Scholz se pregătesc de discuții cu Vladimir Putin, iar SUA și Marea Britanie le recomandă cetățenilor lor să părăsească Ucraina. NATO trimite Rusiei propriile propuneri privind ordinea de securitate în Europa.

25 ianuarie: Consiliul OCDE a adoptat decizia privind deschiderea discuțiilor de aderare cu România (alături de alte cinci state). Odată cu această decizie, România a obținut statutul de țară candidată la aderare.

29 ianuarie: Sergio Mattarrella este reales în funcția de președinte al Italiei.

Februarie: SUA trimit 1.000 de soldați în România. Franța anunță susținere pentru aderarea României la Schengen. Inevitabilul se produce, Rusia declanșând “cel mai mare război în Europa din 1945 încoace”. Ucraina răspunde cu semnarea cererii de aderare la UE

2 februarie: Președintele SUA Joe Biden a aprobat trimiterea a 3.000 de militari americani în Europa de Est, dintre care 1.000 în România, pentru a întări flancul estic al NATO pe fondul tensiunilor cu Rusia, evocând obligația sacră a Statelor Unite conform articolului 5 din Tratatul NATO de a apăra fiecare centimetru de teritoriu aliat.

3 februarie: România găzduiește o reuniune a miniștrilor de externe din țările de pe flancul estic al NATO, cunoscutul format “București 9, la care au participat în premieră și ministrul de externe francez și cel ucrainean. Mai mult, ministrul de externe al Franței s-a adresat Parlamentului României cu ocazia împlinirii a 15 ani de la aderarea la UE și a afirmat susținerea Parisului pentru aderarea României la spațiul Schengen.

© Kremlin

4 – 20 februarie: Are loc cea de-a 24 ediție a Jocurilor Olimpice de iarnă din 2022, care s-a desfășurat la Beijing. Momentul, important pentru diplomația chineză și rolul internațional al președintelui Xi Jinping, a fost considerat drept un eveniment ce a întârziat invazia plănuită de Vladimir Putin în Ucraina. Deschiderea Jocurilor Olimpice de la Beijing a fost însă precedată de o declarație comună anti-SUA și anti-NATO semnată de Xi și Putin, statuând că “relațiile China – Rusia sunt superioare alianțelor din perioada Războiului Rece”.

8 februarie: Emmanuel Macron este primit, la Moscova, de Vladimir Putin, unde îi propune liderului rus garanții de securitate concrete pentru a evita războiul.

9 februarie: Avioane F-18 SuperHornet ale SUA, avioane F-16 ale Statelor Unite și avioane Typhoon Eurofigher ale Forțelor Aeriene Germane vin în România alături de aeronavele de luptă ale Italiei pentru a proteja spațiul aerian al NATO la Marea Neagră.

11 februarie: Guvernele României și R. Moldova se reunesc pentru prima dată la Chișinău: Printre acorduri semnate, reducerea tarifelor de roaming, un nou pod peste Prut și ajutor nerambursabil de 100 de milioane de euro pentru Republica Moldova.

11 februarie: Declarația unității transatlantice vine de la Baza Mihai Kogălniceanu din România: “Nu vor exista niciodată aliați de rangul unu și aliați de rangul doi în NATO. Există doar aliați NATO uniți ca unul singur”. Președintele Klaus Iohannis și secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, s-au aflat în vizită la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu din județul Constanța, unde au ajuns cei 1.000 de soldați americani pe care SUA i-au dislocat pe fondul tensiunilor cu Rusia, dar și primul convoi cu tehnică militară

11 februarie: Joe Biden, Klaus Iohannis și liderii Franței, Marii Britanii, Germaniei, Italiei, Poloniei, Canadei, NATO și UE au discutat despre pachetul de sancțiuni împotriva Rusiei dacă invadează Ucraina.

13 februarie: Frank-Walter Steinmeier a fost reales președinte al Germaniei.

15 februarie: Putin și Scholz, față în față pentru prima dată: Rusia nu vrea “un război în Europa”, dar invocă un “genocid” în estul Ucrainei. Germania susține că securitatea nu poate fi obținută decât împreună și nu împotriva Rusiei.

© Munich Security Conference

18 – 20 februarie: Cea de-a 58-a ediție a Conferinței de Securitate de la München, cel mai prestigios forum consacrat securității transatlantice și internaționale, are loc la celebrul hotel Bayerischer Hof din capitala Bavariei pentru un maraton de conversații strategice, dialoguri diplomatice de la distanță între superputerile lumii, reuniuni informale ale marilor puteri democratice, având pe fundal un peisaj geopolitic oscilant între iminența unei invazii sau atac militar al Rusiei asupra Ucrainei și continuarea căii diplomatice în discuțiile dintre Occident și Moscova pe marginea arhitecturii de securitate a Europei. Importanți lideri și oficiali transatlantici – de la vicepreședintele SUA Kamala Harris și secretarul de stat Antony Blinken la triada germană “cancelarministru de externe – ministru al apărării” și până la liderii UE și NATO – au urcat pe scena Conferinței, afirmând unitatea transatlantică în fața oricăror acțiuni ale Rusiei. Moscova a refuzat să fie reprezentată la acest forum, iar președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a efectuat atunci ultima sa vizită înainte de invazia militară a Rusiei. El a cerut un calendar pentru aderarea Ucrainei la NATO, în timp ce premierul britanic Boris Johnson a avertizat că Rusia pregătește “cel mai mare război în Europa din 1945 încoace”.

19 februarie: Joe Biden este convins că Putin “a luat decizia” invadării Ucrainei și afirmă că America, Europa, comunitatea transatlantică și întreaga lume liberă sunt unite. De asemenea, liderul american a convocat o reuniune a Consiliului de Securitate Națională.

21 februarie: Președintele rus Vladimir Putin semnează decrete de recunoaștere a independenței Republicii Populare Donețk și Republicii Populare Lugansk cu efect imediat. El cere, de asemenea, parlamentului să ratifice tratatele de prietenie și ajutor reciproc cu teritoriile separatiste. Într-o adresă adresată națiunii, președintele Putin declară că Ucraina este o țară „fără tradiție de stat independent și o creație artificială a fondatorului Uniunii Sovietice Vladimir Lenin” și că țara a devenit un „regim marionetă al SUA plin de corupție”.

22 februarie: Decizia Rusiei este amplu condamnată de comunitatea occidentală, Franța acuzând Rusia de “derivă ideologică” și etichetând drept “paranoic” discursul lui Vladimir Putin. Germania suspendă proiectul Nord Stream 2 ca răspuns la recunoașterea de către Rusia a Republicii Populare Donețk și Republicii Populare Lugansk ca state independente. Parisul cere sancțiuni țintite și o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU, iar UE, SUA și Marea Britanie adoptă primele seturi de sancțiuni împotriva Rusiei.

© Kremlin

24 februarie: Rusia a lansat în zorii zilei de joi o invazie pe scară largă împotriva Ucrainei – terestră, aeriană şi navală -, cel mai mare atac al unui stat împotriva altui stat în Europa de după cel de-al Doilea Război Mondial. Preşedintele Vladimir Putin a anunţat o operaţiune militară în Ucraina pentru a apăra separatiştii din regiunea Donbas, situată în estul ţării. “Am luat decizia pentru o operaţiune militară”, a spus Vladimir Putin într-o declaraţie surpriză la televizor, cu puţin timp înaintea orei 03:00 GMT. Liderul de la Kremlin a cerut armatei ucrainene “să depună armele” şi a promis să contracareze orice interferenţă străină în operaţiunea rusă în Ucraina. Vladimir Putin a indicat că responsabilitatea pentru orice vărsare de sânge va fi pe conştiinţa regimului ucrainean, iar răspunsul va fi instantaneu dacă cineva încearcă să confrunte Rusia. Președintele Volodimir Zelenski a decretat legea marțială în Ucraina ca urmare a atacurilor Rusiei, afirmând că țara sa este în stare de război. Liderii comunității transatlantice au condamnat în termeni cei mai duri agresiunea militară a Rusiei în Ucraina, care încalcă flagrant dreptul internațional, pe care au denumit-o “o zi neagră pentru Europa și o amenințare serioasă la adresa securității euro-atlantice” și au anunțat că invadarea de către armata rusă a țării vecine va avea consecințe pentru Moscova. astfel, liderii UE au convenit asupra unor ”sancțiuni masive și severe” împotriva Rusiei ce vizează ”sectoarele financiar, energetic și al transporturilor”, Boris Johnson a anunțat cel mai mare set de sancțiuni din istoria Regatului Unit, iar liderii europeni și cei transatlantici au decis organizarea de urgență a unor summit-uri UE și NATO, ziua următoare. Mai mult, Alianța Nord-Atlantică a activat pentru prima dată în istorie planurile de apărare pentru flancul estic, iar președintele Klaus Iohannis a convocat reuniuni de urgență ale Consiliului Suprem de Apărare a Țării.

© NATO

25 februarie: Cu prilejul summitului extraordinar al NATO, desfăşurat prin videoconferinţă, pe fondul războiului declanșat de Rusia în Ucraina, liderii statelor aliate au stabilit, pentru prima dată în istoria Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord, desfăşurarea unor elemente ale Forţei de Reacţie Rapidă a NATO, în contextul apărării colective. De asemenea, într-o declarație aliată fără precedent, ei au denunțat invazia militară a Rusiei în Ucraina, afirmând că “pacea pe continentul european a fost distrusă în mod fundamental”, că “Rusia va plăti un preț sever”, în timp ce au reafirmat angajamentul pentru articolul 5 din Tratatul NATO, care prevede că dacă o țară aliată este atacată, ceilalți aliați vor interveni în ajutor.

25 februarie: Statele UE, SUA și Marea Britanie au convenit să înghețe orice active europene și americane ale președintelui rus Vladimir Putin și ale ministrului său de externe Serghei Lavrov. De asemenea, Rusia a fost suspendată din Comitetul de Miniștri și din Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei.

27 februarie:Zeitenwende”. Discurs istoric al lui Olaf Scholz în Bundestag, cancelarul german anunțând că Berlinul va investi 100 de miliarde de euro pentru apărare, va crește bugetul militar la peste 2% din PIB și va trimite ajutor militar Ucrainei.

27 februarie: UE, SUA, Marea Britanie și Canada au ajuns la un acord să excludă bănci din Rusia din sistemul SWIFT.

27 februarie: Noi sancțiuni împotriva Rusiei: Pentru prima dată în istorie, UE va furniza arme letale de apărare unui stat – Ucraina. Spațiul aerian al țărilor membre, închis tuturor avioanelor din Rusia. Russia Today și Sputnik, interzise în UE. Reuniți de urgență la Bruxelles, miniștrii de externe din UE au hotărât să deblocheze 450 de milioane de euro pentru a cumpăra arme şi le va livra forţelor armate ucrainene pentru a le ajuta să reziste ofensivei ruse. În total, de la începutul invaziei și până la finalul anului 2022, UE a adoptat 9 pachete de sancțiuni împotriva Rusiei pentru a paraliza capacitatea acesteia de a finanța mașinăria de război împotriva Ucrainei și a mobilizat peste 2 miliarde de euro în ajutor militar pentru Ucraina prin intermediul Instrumentului European pentru Pace.

28 februarie: La patru zile de la debutul agresiunii militare a Rusiei în Ucraina, președintele Volodimir Zelenski, a semnat cererea de aderare a Ucrainei la Uniunea Europeană

© Volodimir Zelenski/ Facebook

28 februarie: Președintele american Joe Biden și liderii Canadei, Franței, Germaniei, Italiei, Japoniei, Marii Britaniei, Poloniei, României, instituțiilor UE și NATO au discutat despre continuarea sprijinului militar, economic și umanitar pentru Ucraina, precum și despre impunerea de sancțiuni suplimentare Federației Ruse dacă nu se retrage din țara vecină. La aceste discuții, președintele Klaus Iohannis a făcut un apel la liderii statelor aliate să trimită mai mulți militari în România pentru accelerarea procesului de creare a Grupului de Luptă al NATO în România și a exprimat disponibilitatea ca România să servească în calitate de hub de distribuție a asistenței umanitare pentru Ucraina în contextul agresiunii militare a Federației Ruse. În același timp, avioane de ultimă generație F-35 ale SUA s-au deplasat în România, Franța a dislocat 500 de militari în țara noastră, iar Belgia (300 de soldați) și Portugalia (200 de soldați) au anunțat trimiterea de contingente militare în România. În total, 22 de avioane de luptă ale SUA, Italiei și Germaniei au fost dislocate în România pentru a descuraja orice amenințare.

© President Biden/ Twitter

Martie: Începe suita de discursuri ale liderului de război Zelenski în parlamentele democrațiilor transatlantice. Joe Biden susține primul său discurs privind Starea Națiunii. Republica Moldova depune cererea de aderare la UE. Forța de Reacție Rapidă a NATO desfășurată pentru prima dată în istorie chiar în România. Alianța decide înființarea unui grup de luptă în România. 

1 martie: Președintele ucrainean a susținut, prin videoconferință, un discurs istoric în plenul Parlamentului European, făcând un apel pentru aderarea țării sale la UE. “Dovediţi că sunteţi cu adevărat europeni şi că viaţa va învinge moartea şi lumina va birui întunericul”, spunea el. Zelenski a rostit alocuțiuni similare în Camera Comunelor de la Londra, în Parlamentul Canadei, în Congresul american sau în Bundestagul german, unde s-a distins prin referințe la momente și discursuri istorice. De pildă, s-a adresat parlamentarilor britanici parafrazând discursul memorabil al lui Winston Churchill susținut la 4 iunie 1940 în Camera Comunelor pentru a se opune Germaniei naziste. Decidenților germani le-a cerut să dărâme zidul care nu permite Germaniei să se manifeste ca un lider european, într-o referire la discursul lui Ronald Reagan din 1987 de la Poarta Brandenburg, iar pe legiuitorii americani i-a îndemnat să își amintească de rolul global al SUA după momente cruciale precum atacul de la Pearl Harbor sau atacurile din 11 septembrie 2001. Liderul de la Kiev s-a mai adresat prin videoconferință și parlamentelor de la ParisRoma, Tokyo și Varșovia, iar la data de 4 aprilie s-a adresat și Parlamentului României, spunând că este fundamental să apărăm și independența R. Moldova și comparându-l pe Putin cu dictatorul Nicolae Ceaușescu.

© The White House/ Flickr

2 martie: La 79 ani de ani, după aproape cinci decenii în care a servit interesele politicii externe americane din Senatul american și ca vicepreședinte al SUA, și deci pe cele ale Alianței Transatlantice, o pre-condiție a Europei unite, Joe Biden a susținut primul său discurs privind Starea Națiunii. Acesta a fost primul discurs privind Starea Uniunii al unui lider de la Casa Albă din acest secol care este susținut în timp ce o țară europeană, Ucraina, se află sub asediul armatei Rusiei. El a făgăduit că atunci “când istoria acestei ere va fi scrisă, războiul lui Putin în Ucraina va găsi Rusia mai slabă și restul lumii mai puternică”.

3 martie: Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat cererea de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Un gest similar a fost făcut și de premierul georgian Irakli Garibașvili, care a semnat cererea de aderare a țării sale UE în aceeași zi.

© Guvernul Republicii Moldova

3 martie: Forța de Reacție Rapidă a NATO, activată pentru prima dată în istorie la summitul din 25 februarie, a fost desfășurată în premieră în România, statuând “angajamentul de neclintit față de articolul 5 al apărării colective”.

8 martie: Comisia Europeană a prezentat inițiativa “RePowerEU”, care reprezintă liniile generale ale unui plan menit să asigure independența Europei de combustibilii fosili din Rusia cu mult înainte de 2030, începând cu gazele naturale, măsura fiind accelerată ca urmare a agresiunii militare a Rusiei în Ucraina. Prin această inițiativă, Comisia Europeană propune ca, până la data de 1 octombrie, stocurile de gaz din Uniunii Europene să fie la 90% din capacitatea lor pentru a avea rezerve și cantități suficiente de gaz. Printre alternativele luate în calcul de Bruxelles se numără diversificarea aprovizionării cu gaze prin importuri mai mari de gaz natural lichefiat sau de la alți furnizori în afară de Rusia și punerea în aplicare a pachetului de reducere cu 55% a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2030 care ar diminua consumul anual de gaze cu 30%.

10-11 martie: Liderii celor 27 de state membre ale Uniunii Europene se reunesc la Palatul Versailles pentru un summit găzduit de președintele francez Emmanuel Macron. Șefii de stat sau de guvern din UE au recunoscut “calea europeană” a Ucrainei și cer Comisiei Europene să prezinte avize privind cererile de aderare ale Ucrainei, R. Moldova și Georgiei

11 martie: Președintele SUA, Joe Biden, anunță că va revoca statutul comercial de națiune cea mai favorizată a Rusiei, în coordonare cu Uniunea Europeană și G7

11 martie: Vicepreședintele Statelor Unite, Kamala Harris, a efectuat o vizită oficială la București, ca parte a primei sale deplasări în țările de pe flancul estic al NATO pe fondul războiului ruso-ucrainean declanșat de agresiunea militară a Rusiei la adresa statului vecin. Ea a devenit primul vicepreședinte american după Joe Biden și cel mai înalt oficial al SUA care vizitează România după opt ani, vizita având loc și în anul marcării a 25 de ani de la lansarea Parteneriatului Strategic bilateral. Ultima vizită a unui vicepreședinte al SUA în România a avut loc în mai 2014, când actualul președinte, Joe Biden, efectua o vizită la București pe fondul anexării ilegale a peninsulei Crimeea de către Federația Rusă și a destabilizării estului Ucrainei. La București, Kamala Harris a afirmat că “Statele Unite sunt dedicate alianței cu România” și a asigurat că SUA vor apăra România: “Un atac împotriva unei țări din NATO este un atac asupra tuturor”.

© Administrația Prezidențială

24 martie: Liderii celor 30 de națiuni aliate în cadrul NATO, reuniți într-un moment critic pentru securitatea euro-atlantică, au decis la summitul extraordinar de la Bruxelles să consolideze postura NATO de descurajare și apărare pe termen lung, să acorde un sprijin suplimentar Ucrainei și să impună noi costuri Rusiei pentru că a readus războiul pe continentul european și “a spulberat pacea” în Europa. Reafirmând angajamentul de “fier” pentru articolul 5 din Tratatul NATO, Joe Biden, Klaus Iohannis, Emmanuel Macron și ceilalți lideri aliați au decis înființarea a patru grupuri de luptă multinaționale suplimentare în Bulgaria, Ungaria, România și Slovacia. De asemenea, NATO a activat elementele de apărare chimică, biologică, radiologică și nucleară.

© Administrația Prezidențială

24 martie: Momentul de unitate transatlantică din cadrul summitului NATO a fost continuat în aceeași zi și la nivelul Consiliului European, cu participarea în premieră a președintelui american Joe Biden. Declarația unității transatlantice a fost adoptată de liderii SUA și UE, aceștia făgăduind că vor “acționa pentru consolidarea democrației în Ucraina și R. Moldova” și asumându-și că întărirea apărării și securității trebuie să se realizeze prin intermediul cooperării NATO-UE. O altă declarație UE-SUA convenită de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și președintele american Joe Biden a stabilit înființarea unui grup operativ comun pentru securitatea energică a Europei.

25 martie: Președintele american Joe Biden și președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen au semnat și un acord pentru reducerea dependenței Europei de gazul rusesc, prin care SUA se angajează să asigure o majorare a livrărilor de gaze naturale lichefiate.

25 martie: Liderii UE au dat undă verde finală pentru Busola strategică a apărării europene și au ajuns la un acord istoric pentru achiziția comună de gaze cu scopul de a readuce dependența de Rusia și a furniza securitate a aprovizionării cu energie pentru Uniunea Europeană.

26 martie: Președintele american Joe Biden a susținut la Varșovia, cea mai mare capitală de pe flancul estic al NATO, un discurs epocal în care a etalat din nou bătălia majoră și istorică între democrații și autocrații, purtată acum prin războiul ilegal al Rusiei împotriva Ucrainei. El a reafirmat că Statele Unite nu doresc să intre în conflict cu forţele ruse care au invadat Ucraina, dar a lansat un avertisment puternic Moscovei: ”Să nu vă gândiţi să avansaţi un centimetru pe teritoriul NATO”.

Aprilie: Viktor Orban rămâne la putere la Budapesta. Macron, primul președinte francez reales în funcție în ultimii 20 de ani. România, Germania și Franța lansează Platforma de sprijin pentru Republica Moldova.

3 aprilie: Alegeri legislative în Ungaria. Partidul premierului Viktor Orban, a câștigat detașat alegerile cu 53% din voturi exprimate, liderul de la Budapesta urmând să rămână la putere pentru un al patrulea mandat consecutiv.

© Nicu Popescu/ Facebook

5 aprilie: Miniștrii de externe ai României, Germaniei și Franței au co-prezidat la Berlin prima conferință internațională de sprijin pentru Republica Moldova. Cu acea ocazie, Platforma de sprijin pentru R. Moldova, lansată de Germania, Franța și România, a strâns donații de 695 de milioane de euro pentru această țară.

8 aprilie: Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a votat pentru suspendarea Rusiei din Consiliul pentru Drepturile Omului din cauza informațiilor privind “încălcări și abuzuri grave și sistematice ale drepturilor omului” de către trupele rusești invadatoare în Ucraina, imaginile masacrelor de la Bucea, Irpin și Borodianka făcând înconjurul planetei.

8 aprilie: Aliații NATO au lansat o inițiativă revoluționară pentru a îmbunătăți avantajul tehnologic al Alianței și pentru a-i menține supremația tehnologică globală, miniștrii de externe aliați aprobând Carta acceleratorului de inovare în domeniul apărării pentru Atlanticul de Nord – sau DIANA, dar și cadrul pentru un fond multinațional NATO pentru inovare.

14 aprilie: Invazia Rusiei în Ucraina. Nava amiral rusă Moskva devine cea mai mare navă de război scufundată în acțiune de la al Doilea Război Mondial.

24 aprilie: Au loc alegeri prezidențiale în Franța. Președintele în exercițiu Emmanuel Macron și contracandidata Marine Le Pen s-au confruntat din nou în turul al doilea din scrutin, precum în urmă cu cinci ani, iar Emmanuel Macron a câștigat alegerile prezidențiale, fiind reales pentru al doilea mandat cu 58,8% din voturi, învingând-o pe populista de dreapta Marine Le Pen cu 41,5%. De asemenea, Emmanuel Macron a devenit primul președinte francez reales în ultimii 20 de ani.

© Emmanuel Macron avec vous/ Facebook

Mai: Emmanuel Macron propune înființarea Comunității Politice Europene. Finlanda și Suedia pun capăt neutralității militare și anunță decizia lor de a adera la NATO. Președinta R. Moldova s-a adresat în premieră Parlamentului European

7 mai: Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, efectuează o vizită în România, unde le-a servit masa militarilor americani de la Baza Mihail Kogălniceanu care răspund “la chemarea datoriei cu curaj, onoare și putere”

8 mai: La 77 de ani de la Ziua Victoriei în Europa prin care s-a încheiat cel de-al Doilea Război Mondial pe bătrânul continent, liderii G7 s-au angajat să elimine importurile de petrol din Rusia. “Rămânem uniți ca Putin să nu câștige războiul împotriva Ucrainei. O datorăm memoriei celor care au luptat pentru libertate în cel de-al Doilea Război Mondial”, au transmis ei, în timp ce președintele ucrainean Volodimir Zelenski a comparat Rusia cu Germania nazistă.

9 mai: Ziua Europei. UE aniversează 72 de ani de la începuturile integrării europene printr-un eveniment de închidere a lucrărilor Conferinței privind viitorul Europei, în urma căreia președintele francez Emmanuel Macron a propus crearea unei “comunități politice europene” și “revizuirea tratatelor” UE. Cu o zi a Europei marcată de imaginea războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei, șeful statului francez, a cărui țară asigură președinția semestrială a Consiliului UE, a făcut apel la crearea unei “comunități politice europene” care să primească în special Ucraina, în paralel cu o procedură de aderare la UE care ar dura “decenii” și s-a arătat “favorabil” unei “revizuiri a tratatelor” Uniunii Europene, propunând ca liderii celor 27 de țări să discute despre aceasta. Pe de altă parte, el a avertizat că pentru a se pune capăt războiului din Ucraina, pacea va trebui să se construiască fără “umilirea” Rusiei.

9 mai: Drept răspuns la pledoariile președintelui francez și ale președintei Comisiei Europene, România și alte 12 de state membre au semnat, de Ziua Europei, o scrisoare prin care au criticat încercările necugetate de modificare a tratatelor UE, subliniind că un astfel de demers ar putea afecta capacitatea UE de a da un răspuns rapid la preocupările cetățenilor europeni.

12-15 mai: Într-o serie de anunțuri și decizii succesive, Finlanda și-a făcut cunoscută intenția de a depune cererea de aderare la NATO.

16 mai: Finlanda a fost urmată de Suedia, care a decis să depună cererea de aderare la NATO, punând capăt unei perioade de două secole de neutralitate.

© Finland at NATO/ Twitter

18 mai: Finlanda și Suedia au depus la sediul NATO de la Bruxelles cererea oficială de aderare la Alianța Nord-Atlantică, o decizie care pune capăt deceniilor, în cazul finlandezilor, și celor două secole, în cazul suedezilor, de neutralitate și nealiniere militară, o hotărâre istorică stimulată de invazia Rusiei în Ucraina și care pune în mișcare un proces de aderare care se așteaptă să se deruleze rapid după soluționarea obiecțiilor Turciei. Prin cooptarea celor două țări, Alianța s-ar extinde la 32 de state membre și și-ar dubla granița cu Rusia.

18 mai: Președinta Republicii Moldova Maia Sandu a susținut un discurs istoric în plenul Parlamentului European, fiind pentru prima dată când un șef al statului moldovean se adresează eurodeputaților, unde a pledat pentru acordarea statutului de ţară candidată la aderarea la UE și ancorarea Republicii Moldova în marea familie europeană din care valoric face parte și definind o astfel de decizie ca fiind “luminița de la capătul tunelului”.

30-31 mai: Liderii celor 27 de state membre ale Uniunii Europene au ajuns la acord cu privire la cel de-al șaselea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei, care prevede un compromis referitor la interzicerea importurilor de petrol din Rusia, prin care aproximativ 90% din importurile de petrol rusesc ar urma să înceteze până la sfârșitul anului și prin care Ungaria este scutită de acest embargo. Șefii de stat sau de guvern din Uniunea Europeană au agreat să continue diversificarea surselor și rutelor de aprovizionare cu energiei prin încurajarea utilizării platformei europene pentru achiziționarea energiei, limitarea creșterii prețurilor la energie, accelerarea investițiilor în energii regenerabile, precum și finalizarea și îmbunătățirea interconectărilor rețelelor europene de gaz și electricitate prin investiții în infrastructura proiectelor noi și a celor existente.

Iunie: Liderii Franței, Germaniei, Italiei și României, vizită istorică la Kiev. De 27 de ori da!” – Ucraina și Republica Moldova au primit statutul de țări candidate pentru aderarea la UE. Suedia și Finlanda, invitate să adere la NATO. La Madrid, Alianța adoptă noul Concept Strategic, iar SUA și aliații decid suplimentarea prezenței militare pe flancul estic, inclusiv cu o apărare înaintată în România.

2 iunie: Danemarca a votat masiv “Da” la referendumul pentru aderarea țării la politica de securitate și apărare la UE, după 30 de ani de neparticipare.

9 iunie: Parlamentul European adoptă o rezoluție prin care îndeamnă la modificarea tratatelor Uniunii Europene pentru a desființa principiul unanimității în luarea deciziilor în ceea ce privește sancțiunile și politica externă și pentru a acorda Parlamentului dreptul la inițiativă legislativă.

10 iunie: Declarația Summitului B9 în pregătirea summitului NATO de la Madrid a fost adoptată. România, Polonia și ceilalți aliați regionali cer o “apărare înaintată” a NATO pe întreg flancul estic.

15 iunie: Președintele francez Emmanuel Macron efectuează o vizită în România, la Baza Mihail Kogălniceanu, unde s-a întâlnit cu președintele Klaus Iohannis și cu militarii francezi care compun grupul de luptă al NATO din România. România nu este pentru Franţa o ţară ca oricare alta, iar alianţa dintre cele două state se bazează pe o prietenie de două secole, a declarat miercuri preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, care a vizitat Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu şi a avut convorbiri cu omologul său român, context în care a anunțat că Franța lucrează împreună cu România la un plan de susținere a Forțelor Navale Române și că după summitul NATO de la Madrid va fi intensificată prezența aliată în România. În cadrul discuțiilor, președinții României și Franței au discutat și despre integrarea europeană a Ucrainei, Republicii Moldova și Georgiei, o temă asupra căreia liderii celor 27 de state membre ale UE vor purta discuții intense cu final incert la Consiliul European din 23-24 iunie în vederea acordării unei perspective sau a unui statut de candidatură la UE pentru cei trei parteneri estici. De asemenea, Iohannis i-a transmis lui Macron așteptarea legitimă a României de a adera la spațiul Schengen și și-a manifestat încrederea că țara noastră va putea conta pe sprijinul Franței.

16 iunie: Cei mai importanți lideri europeni – președinții Franței și României, Emmanuel Macron și Klaus Iohannis, cancelarul Germaniei Olaf Scholz și premierul Italiei Mario Draghi – au efectuat o vizită istorică la Kiev, capitala Ucrainei, acolo unde au fost primiți de președintele ucrainean Volodimir Zelenski, cu câteva zile înainte ca liderii statelor membre ale Uniunii Europene să decidă dacă vor acorda Ucrainei statutul de țară candidată la Uniunea Europeană. “Toți cei patru susținem statutul de candidat imediat la aderare”, au transmis aceștia.

© Administrația Prezidențială

© European Union, 2022/ Source: EC – Audiovisual Service

17 iunie: La o zi după vizita liderilor Franței, Germaniei, Italiei și României la Kiev, Comisia Europeană recomandă Consiliului European să acorde statutul de țări candidate la UE pentru Ucraina și Republica Moldova

23-24 iunie:De 27 de ori da!”. Șefii de stat sau de guvern din cele 27 de state membre ale UE, reuniți la Bruxelles, au recunoscut perspectiva europeană a Ucrainei, a Republicii Moldova și a Georgiei și au decis să acorde statutul de țară candidată Ucrainei și Republicii Moldova, oficializând o decizie istorică la exact 120 de zile de la debutul agresiunii militare a Rusiei împotriva Ucrainei. 

25-27 iunie: Liderii țărilor G7, în frunte cu inițiatorul Joe Biden, au lansat oficial, la summitul care se desfășoară în Germania, Parteneriatul pentru infrastructura globală și investiții (PGII) prin care vor mobiliza 600 de miliarde de dolari pentru a furniza o infrastructură durabilă și de calitate și să consolideze și să diversifice lanțurile de aprovizionare. Parteneriatul este menit să contrabalanseze inițiativa Belt and Road a Chinei și să rivalizeze cu modelul de infrastructură promovat de Beijing. Acordul a fost anunțat cu mare fast de liderii G7, inclusiv gazda – cancelarul german Olaf Scholz -, și liderii instituțiilor UE. Printre proiectele finanțate se numără și implementarea de către România a unei centrale de tipul reactorului modular cu mici dimensiuni, prima de acest fel din Europa construită cu tehnologie americană în urma unui acord agreat între Washington și București la Summitul COP26 de la Glasgow. De asemenea, președintele american Joe Biden și președinta Comisiei Europene au adoptat, în marja summitului G7 din Germania, o nouă declarație comună prin care denunță “coerciția energetică a Rusiei” și utilizarea gazelor naturale ca “armă politică și economică.

28 iunie: În ajunul summitului NATO, Turcia, Finlanda și Suedia au semnat un memorandum prin care Ankara a promis că va susține invitarea celor două țări scandinave în cadrul Alianței Nord-Atlantice.

© NATO

29 iunie: Președintele american Joe Biden a anunțat, la începutul summitului NATO de la Madrid, că SUA își vor intensifica prezența militară în Europa ca răspuns la agresiunea militară a Rusiei în Ucraina, iar în România vor fi trimiși încă 3.000 de militari americani la nivelul unei brigăzi de luptă dislocată prin rotație și 2.000 de membri ai personalului militar.

29-30 iunie: Liderii celor 30 de state membre ale NATO, între care Joe Biden, Emmanuel Macron, Boris Johnson, Klaus Iohannis și Andrzej Duda, au adoptat noul Concept Strategic al Alianței, al doilea cel mai important document aliat după tratatul fondator de la Washington. Principala decizie istorică cu caracter transformator a acestui summit, Conceptul Strategic de la Madrid înlocuiește Conceptul Strategic de la Lisabona din 2010 și are rolul de a pregăti NATO pentru o eră a competiției strategice și pentru o lume din ce în ce mai periculoasă și mai impredictibilă. Noul Concept Strategic numește Rusia drept cea mai directă amenințare la adresa securității euro-atlantice, o recalificare fundamentală a relațiilor cu Moscova, care în precedentul concept strategic din 2010 era considerată un potențial partener strategic. De asemenea, China este abordată în premieră într-un astfel de document, fiind definită ca o “provocare sistemică”, iar regiunea Mării Negre este recunoscută, tot pentru prima dată în concepția strategică aliată, ca zonă de importanță strategică pentru securitatea euro-atlantică. În completarea Conceptului Strategic, liderii aliați au resetat postura NATO de apărare și descurajare cu decizii privind creșterea grupurilor de luptă de pe flancul estic la nivel de brigadă, planuri de apărare regionale cu forțe specifice pre-alocate pentru anumiți aliați regionali și sporirea efectivelor Forței de Reacție Rapidă a NATO de la 40.000 la 300.000 de soldați. De asemenea, au decis să invite Finlanda și Suedia să adere la Alianță, iar la solicitarea “majoră” a României, NATO va intensifica sprijinul politic și practic pentru R. Moldova pentru a-i consolida reziliența și menține independența. La finalul summitului NATO și președintele francez Emmanuel Macron a anunțat instalarea unei prezenței militare franceze pe termen lung în România cu “o brigadă care poate fi activată în caz de nevoie” și “cu sisteme cu rază medie de acțiune”, în contextul în care Franța conduce grupul de luptă al NATO în România. Totodată, liderii din 22 țări NATO, inclusiv România, au lansat primul Fond de Inovare al Alianței, iar România va găzdui două centre de testare ale Acceleratorului menit să păstreze supremația tehnologică NATO.

© NATO

Iulie: Finlanda și Suedia au semnat protocoalele de aderare la NATO. România, Franța și Germania decid să transforme Platforma de Sprijin pentru R. Moldova într-un mecanism permanent

5 iulie: Țările NATO au semnat protocolul de aderare a Finlandei și a Suediei la Alianța Nord-Atlantică, care se va extinde la 32 de state membre. Semnarea protocolului de aderare între Alianță și cele două țări nordice trebuie ratificat de parlamentele tuturor celorlalte 30 de state NATO pentru ca Finlanda și Suedia să devină membri cu drepturi depline și să beneficieze de principiul apărării colective – articolul 5 din Tratatul de la Washington.

6 iulie: Reprezentanți din peste 40 de țări, ai Consiliului Europei, Comisiei Europene și ai organizațiilor multilaterale precum Banca Europeană de Investiții (BEI) și Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) au adoptat Declarația de la Lugano, prin care stabilesc principiile pentru reconstrucția Ucrainei post-război.

7 iulie: În urma unor presiuni politice și slăbire a susținerii sale, Boris Johnson a demisionat din funcția de prim-ministru al Marii Britanii și lider al Conservatorilor, dar va rămâne în funcție până la alegerea unui nou lider.

12 iulie: Consiliul Uniunii Europene a adoptat documentele juridice necesare prin care a stabilit că Croația va adera zona euro la 1 ianuarie 2023

15 iulie: La București, România, Germania și Franța au decis să transforme Platforma de Sprijin pentru R. Moldova într-un mecanism permanent interguvernamental. De asemenea, Conferința de la București a Platformei de Sprijin pentru R. Moldova a obținut finanțări de 600 de milioane de euro pentru această țară.

22 iulie: Ucraina și Rusia au semnat acorduri cu Turcia și ONU pentru a relua exportul cerealelor prin porturile ucrainene din Marea Neagră.

August: Germania își anunță susținerea pentru aderarea României la Schengen. Moare ultimul lider sovietic, Mihail Gorbaciov.

© European Union

29 august: În primul său discurs major privind viitorul Europei de la preluarea mandatului de cancelar în decembrie anul trecut și după președinția franceză a Consiliului UE, Scholz a rostit o alocuțiune intitulată “Europa este viitorul nostru” la Universitatea Carolină din Praga, prima universitate din spațiul central european, unde a reafirmat promisiunea că Germania va susține Ucraina “atât timp cât va fi necesar”, a exprimat susținerea țării sale pentru aderarea României, Bulgariei și Croației la spațiul Schengen, precizând că acestea îndeplinesc criteriile tehnice și a manifestat sprijin pentru extinderea Uniunii Europene, evocând ”o Uniune Europeană cu 30 sau 36 de state, mult diferită de Uniunea noastră actuală” care să cuprindă și cele șase țări din Balcanii de Vest, dar și trei țări ale Parteneriatului Estic – Ucraina, Republica Moldova și Georgia. De asemenea, a pledat pentru înlăturarea regulii deciziilor bazate pe unanimitate în UE în chestiuni de politică externe și politici fiscale pentru a evita ca procesul decizional european să fie paralizat de veto-urile exercitate individual de statele membre, în timp ce Uniunea Europeană a impulsionat din nou procesul de extindere, și a solicitat ca statele membre UE să ajungă la un acord cu caracter obligatoriu privind modul de reducere a nivelului ridicat al datoriei lor.

30 august: Moare Mihail Gorbaciov, ultimul Secretar General al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice și ultimul lider al URSS. În semn de omagiu, liderii occidentali au transmis că Gorbaciov “a deschis calea către o Europă liberă, jucând un rol crucial în încheierea Războiului Rece”.

Septembrie: “London Bridge is down”. Moare Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, regina care “reprezintă istoria Europei” de la războaie la reconciliere

© The Royal Family/ Facebook

6 septembrie: Liz Truss a fost numită oficial prim-ministru al Marii Britanii de regina Elisabeta a II-a, devenind a treia femeie premier din istoria țării.

8 septembrie: “London Bridge is down”: Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, suveranul cu cea mai lungă domnie din istoria Marii Britanii și al doilea cel mai longeviv monarh din istoria lumii, a decedat la vârsta de 96 de ani, punând capăt unei domnii de șapte decenii, începută în 1952 și care a culminat anul acesta cu aniversarea Jubileului de Platină. După decesul suveranei, prințul Charles devine noul rege al Regatului Unit al Marii Britanii și va domni sub numele de Charles al III-lea. Decesul monarhului britanic, un eveniment fără precedent în istoria ultimilor 70 de ani, a fost urmat de mesaje de condoleanțe și omagii ale liderilor lumii, începând cu președinții SUA și Franțeiale liderilor UE și NATO, ale Papei Francisc, precum și principalilor lideri britanici, de la premierul Liz Truss la fostul prim-ministru Boris Johnson și la alți lideri politici. Mesaje au fost transmise și de președintele Klaus Iohannis și premierul Nicolae Ciucă. “A fost cu adevărat Elisabeta cea Mare”, au consemnat aceștia.

© The Royal Family/ Twitter

10 septembrie: La o ceremonie de la Palatul St James din Londra, Charles al III-lea este proclamat oficial rege al Regatului Unit și al tărâmurilor Commonwealth.

© European Union 2022 – Source : EP

14 septembrie: Ursula von der Leyen a susținut, de la pupitrul democrației europene, cel de-al treilea său discurs privind starea Uniunii Europene, urmat de o dezbatere cu eurodeputaţii în plenul Parlamentului European de la Strasbourg. În cadrul alocuțiunii sale, șefa executivului european a anunțat că UE va continua să ajute Ucraina, inclusiv prin acces la piața unică și prin sprijin militar și va intensifica sancțiunile împotriva Rusiei al cărei sector financiar este în “pragul morții”. De asemenea, Comisia Europeană va propune plafonarea veniturilor companiilor care produc energie electrică la costuri reduse și plata unei contribuții de criză din partea producătorilor de energie bazată pe combustibili fosili, înființarea unei bănci europene pentru hidrogen, lansarea unui pachet de facilități pentru IMM-uri, adoptarea unui act european pentru accesul la materiile prime critice pentru ca viitorul industriei să fie “Made in Europe”, dar și refacerea “spiritului de la Maastricht” privind stabilitatea și creșterea pentru reguli fiscale sustenabile și gestionarea datoriilor publice pentru a facilita investiții strategice. Nu în ultimul rând, von der Leyen a exprimat susținerea pentru comunitatea politică europeană și viitorul european al R. Moldova, Georgiei și Ucrainei, a propus includerea corupției în cadrul regimului de sancțiuni privind drepturile omului și lansarea unei convenții europene pentru revizuirea tratatelor.

20-21 septembrie: Liderii occidentali folosesc prilejul lucrărilor Adunării Generale a ONU de la New York pentru a condamna, de la tribuna forului onusian, războiul Rusiei împotriva Ucrainei. Astfel, președintele francez Emmanuel Macron a acuzat Rusia de o întoarcere la “epoca imperialismelor” și a denunțat “complicitatea” națiunilor neutre, afirmațiile sale fiind susținute și de cancelarul german Olaf Scholz, în primul său discurs la ONU. La rândul său, președintele american Joe Biden a denunțat încălcarea Cartei Națiunilor Unite de către Rusia. “Un membru permanent al Consiliului de Securitate a încercat să șteargă de pe hartă un stat suveran”, a spus el.

27-30 septembrie: Rusia a organizat referendumuri de alipire a regiunilor ucrainene Donețk, Lugansk, Herson și Zaporojie la Federația Rusă, demersuri considerate false și ilicite de către Occident, care a transmis că nu le va recunoaște. NATO, SUA și ONU au denunțat referendumurile ilegale organizate de Rusia pentru anexarea teritoriilor ucrainene, în timp ce China, un aliat al Moscovei, a solicitat respectarea integrității teritoriale a Ucrainei. Reacții similare au venit și din partea Marii Britanii și a României. Mai mult, UE a formulat propunerea unui nou pachet de sancţiuni împotriva Rusiei, cel de-al optulea de la începutul războiului împotriva Ucrainei, astfel încât “Kremlinul să plătească” pentru escaladarea conflictului în Ucraina prin “simulacrele” de referendumuri din teritoriile ocupate militar în această țară. Pe același scenariu, Rusia a anexat în 2014 peninsula Crimeea, nerecunoscută de comunitatea internaționale, iar agresiunea sa militară împotriva Ucrainei a fost precedată de recunoașterea independenței așa-ziselor republici populare Donețk și Lugansk, regiuni asupra cărora Federația Rusă a aplicat acțiuni de destabilizare tot în anul 2014, după anexarea Crimeei.

29 septembrie: Patru scurgeri de gaz din conductele Nord Stream 1 şi 2 ce leagă Rusia de Germania prin Marea Baltică au fost semnalate în zonele economice exclusive ale Danemarcei şi Suediei, în apropierea insulei daneze Bornholm, iar NATO a denunțat un act de sabotaj asupra conductelor Nord Stream 1 și 2. Livrările de gaz prin conducta Nord Stream 1 au fost oprite de Rusia luna aceasta, iar noul gazoduct Nord Stream 2 nu a fost dat în exploatare în urma sancţiunilor europene impuse Rusiei după începerea agresiunii militare contra Ucrainei. Deşi scoase din funcţiune, cele două conducte au rămas pline cu gaz.

Octombrie: Are loc primul summit al Comunității Politice Europene. Parlamentul European cere admiterea României în Schengen. Noi prim-miniștrii la Roma și la Londra. Xi Jinping, reconfirmat în fruntea Chinei în timp ce noua strategie de securitate a SUA stabilește ca priorități “câștigarea competiției cu China”.

1 octombrie: Bulgaria și Grecia inaugurează un interconector de gaze, care va facilita importurile de gaze naturale din Azerbaidjan către UE, precum și viitoare transporturi de gaz natural lichefiat dinspre Grecia spre restul continentului.

6 octombrie: La Praga, în prezența a 44 de lideri de stat din Europa, a luat naștere de facto Comunitatea Politică Europeană. În incinta milenarului Castel din Praga, cei 27 de șefi de stat sau de guvern din Uniunea Europeană, între care și președintele României, împreună cu 17 omologi din restul Europei, între care premierii Marii Britanii și Ucrainei, dar și președinții Turciei și Republicii Moldova, s-au reunit, fără Rusia agresoare, pentru a încuraja dialogul politic și cooperarea și pentru a consolida securitatea, stabilitatea și prosperitatea continentului european. Următorul summit la avea loc în primăvara lui 2023, la Chișinău, în Republica Moldova.

© European Union 2022

12-13 octombrie: Miniștrii apărării din țările NATO se reunesc la Bruxelles, context în care decid creșterea stocurilor de muniții și echipamente pe flancul estic și organizarea exercițiului anual de descurajare nucleară. De asemenea, România și alte 13 state aliate au semnat un document pentru achiziția comună de sisteme de apărare aeriană.

13 octombrie: Doctrina Biden într-un “deceniu decisiv”. Noua Strategie de securitate națională a SUA stabilește ca priorități “câștigarea competiției cu China și constrângerea Rusiei”.

18 octombrie: Parlamentul European cere admiterea României în Schengen la începutul lui 2023. Într-o rezoluție non-legislativă, dar cu rol de declarație politică, adoptată marți cu o majoritate covârșitoare, Parlamentul European afirmă că, până la sfârșitul anului 2022, Consiliul ar trebui să ia toate măsurile necesare pentru a adopta decizia asupra admiterii României și Bulgariei în spațiul Schengen de liberă circulație, iar acest lucru ar trebui să asigure eliminarea controalelor asupra persoanelor la toate frontierele interne pentru ambele state membre în prima parte a anului 2023.

16-23 octombrie: Are loc al 20-lea Congres Național al Partidului Comunist Chinez. Xi Jinping este reales ca secretar general al Partidului Comunist Chinez de către Comitetul Central, începând cu al treilea mandat ca lider suprem al Chinei.

20 octombrie: Liz Truss demisionează din funcția de prim-ministru al Regatului Unit după 45 de zile, devenind premierul cu cel mai scurt mandat din istoria Marii Britanii.

21 octombrie: Liderii UE au agreat “o foaie de parcurs solidă” și un “mandat clar” pentru reducerea prețului la energie prin achiziții voluntare comune de gaze și plafonarea temporară a prețului gazelor

22 octombrie: Giorgia Meloni, lidera partidului Fratelli d’Italia învingător în alegerile legislative, a fost numită prim-ministru al Italiei, succedându-l pe Mario Draghi, ea devenind prima femeie prima femeie prim-ministru din istoria țării

25 octombrie: Pe fondul unei crize guvernamentale, Rishi Sunak a devenit prim-ministru al Regatului Unit, primul asiatic britanic care deține funcția.

Noiembrie: Summitul G20 din Indonezia și prima întâlnire Biden – Xi. Comisia Europeană recomandă ridicarea MCV pentru România și cere primirea țării noastre în spațiul Schengen. România – capitala diplomatică europeană și transatlantică.

6-18 noiembrie: Are loc Conferința Națiunilor Unite privind schimbările climatice din 2022 (COP27) despre atenuarea schimbărilor climatice la Sharm el-Sheih, Egipt, context în care preşedintele Klaus Iohannis și trimisul special pentru climă al președintelui SUA, John Kerry, au participat la evenimentul de înmânare a celor două scrisori de intenţie privind împrumuturile din partea US Exim Bank pentru Unităţile 3 şi 4 ale Centralei Nucleare de la Cernavodă. Cele două scrisori de intenţie din partea US Exim Bank vizează un prim împrumut de circa 50 milioane de dolari, care va sprijini derularea Fazei a doua, de lucrări preliminare, a proiectului Unităţilor 3 şi 4 şi un împrumut ulterior, de 3 miliarde de dolari, care să sprijine Faza a treia, de construcţie efectivă a proiectului

8 noiembrie: În Statele Unite au loc alegerile de la mijlocul mandatului președintelui Joe Biden în care sunt disputate toate cele 435 de locuri din Camera Reprezentanților a SUA și 35 din cele 100 de locuri din Senatul SUA pentru a determina cel de-al 118-lea Congres al Statelor Unite, în urma cărora Partidul Republican a câștigat la limită controlul Camerei, în timp ce Democrații și-au extins ușor majoritatea în Senat.

© The White House

15 noiembrie: Summitul G20 din Indonezia s-a desfășurat în Bali, cu președintele rus Vladimir Putin drept mare absent și cu prima întâlnire bilaterală dintre președintele american Joe Biden și cel chinez Xi Jinping. Biden și Xi s-au întâlnit pentru prima dată ca lideri ai SUA și Chinei pentru a evita “transformarea competiției în conflict” și a readuce relațiile pe “calea cea bună”. De asemenea, Emmanuel Macron i-a cerut lui Xi Jinping ca Franța și China să își unească forțele împotriva războiului din Ucraina și revenirea Rusiei la masa negocierilor. Astfel, declarația finală a Summitului G20 din Bali a condamnat “în termenii cei mai fermi” agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, în timp ce președintele ucrainean Volodimir Zelenski li s-a adresat liderilor “G19“, făcând un apel către aceștia să nu ceară un acord de pace prin care Ucraina și-ar știrbi independența sau integritatea teritorială.

15 noiembrie: Doi civili sunt uciși în urma exploziei unor rachete în Polonia, în apropiere de satul Przewodów, în apropiere de granița cu Ucraina. Inițial s-a crezut că sunt rachete rusești lansate împotriva Ucrainei, dar președintele Poloniei și secretarul general al NATO au precizat că rachetele sunt cel mai probabil de origine ucraineană și că incidentul nu a fost unul intenționat. Ambasadorii statelor membre ale NATO s-au reunit în timp ce Polonia se declarase pregătită să solicite declanșarea articolului 4 al Tratatului Nord-Atlantic, care prevede declanșarea mecanismului de consultare între aliați. Președintele polonez Andrzej Duda a discutat la telefon cu președintele SUA, Joe Biden, și cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, iar liderii G7 și NATO au adoptat o declarație în care condamnă atacul barbar cu rachete al Rusiei împotriva Ucrainei. Atacurile cu rachete ale Rusiei au avut loc pe fondul eliberării orașului Herson de către armata ucraineană, o înfrângere strategică pentru președintele Putin și forțele ruse, și în timp ce ministrul de externe rus Serghei Lavrov părăsea summitul G20 din Bali, acolo unde Rusia a fost din nou acuzată de Occident pentru invazia sa militară nejustificată împotriva Ucrainei.

16 noiembrie: Comisia Europeană solicită Consiliului Uniunii Europene să adopte fără întârziere deciziile necesare pentru a permite Bulgariei, României și Croației să participe pe deplin la spațiul Schengen

22 noiembrie: La 15 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană și de la instituirea Mecanismului de Cooperare și Verificare prin tratatul de aderare, Comisia Europeană recomandă ridicarea MCV pentru România, o piatră de hotar evocată de multe state membre în calea aderării României la spațiul Schengen. Astfel, raportul publicat marți, 22 noiembrie, de către executivul european este ultimul astfel de document pe care Comisia îl realizează cu privire la România.

28-30 noiembrie: Vreme de trei zile, între 28 și 30 noiembrie, România a fost capitala diplomatică europeană și euroatlantică, în contextul în care Bucureștiul a fost gazda a două evenimente diplomatice de amploare la sfârșitul acestei luni, reuniunea miniștrilor afacerilor externe ai NATO și reuniunea liderilor Conferinței de Securitate de la München, fiind pentru prima dată când România a găzduit o ministerială de externe a Alianței Nord-Atlantice în timp ce tot pentru prima dată, reuniunea liderilor de la München a avut loc pe flancul estic al NATO. Astfel, miniștrii de externe din NATO au adoptat Declarația de la București, “aproape de țărmul Mării Negre, reafirmând deciziile summitului din 2008” privind aspirațiile euro-atlantice ale Ucrainei, iar Republica Moldova a participat în premieră la o astfel de reuniune. De asemenea, aliații au convenit că trebuie să evalueze dependențele euro-atlantice de China și să reducă vulnerabilitățile. În subsidiar, șeful diplomației americane, Antony Blinken, a avut consultări politice cu liderii români și a reafirmat angajamentul SUA pentru parteneriatul strategic cu România, care în 2022 a marcat 25 de ani de la lansare.

© NATO

Decembrie: Macron la Washington. României îi este respinsă aderarea la Schengen de veto-ul Austriei. Izbucnește scandalul de corupție Qatargate în Parlamentul European. Volodimir Zelenski, discurs și vizită istorice la Casa Albă și în Congresul SUA.

1-2 decembrie: Președinții Statelor Unite și Franței, Joe Biden și Emmanuel Macron au demonstrat, la Casa Albă, o unitate și o sincronizare transatlantice de neclintit, în pofida unor dezacorduri privind subvențiile americane care riscă să afecteze poziția economică a Europei, în prima vizită de stat pe care liderul american o primește la Washington și în cea de-a doua pentru liderul de la Elysee în capitala americană. Adresându-se de trei ori publicului – în timpul ceremoniei de primire, înainte de reuniunea lor bilaterală și după discuții -, Biden și Macron au afișat puterea alianței americano-franceze, cea mai veche pentru SUA, și au vorbit pe o singură voce despre războiul Rusiei în Ucraina, sprijinirea poporului ucrainean, China, relațiile bilaterale și parteneriatul cu Uniunea Europeană.

2 decembrie: G7 și Australia se alătură Uniunii Europene pentru a impune un plafon de 60 de dolari pe baril țițeiului rusesc, menit să “împiedice Rusia să profite de pe urma războiului său de agresiune împotriva Ucrainei”.

8 decembrie: Austria și Olanda au votat joi, în cadrul reuniunii Consiliului Justiție și Afaceri Interne al Uniunii Europene, împotriva aderării României și a Bulgariei la spațiul de liberă circulație Schengen, nefiind întrunită unanimitatea necesară pentru ca cele două state să intre în spațiul de liberă circulație. În același timp, statele membre ale UE care fac parte și din Schengen, 22 dintre acestea, au votat aderarea Croației la spațiul Schengen. Austria este singura ţară din UE care s-a opus intrării României în spaţiul Schengen. În cazul Bulgariei, opoziţia a fost exprimată şi de către Austria și de către Olanda.

14 decembrie: Curajosul popor ucrainean reprezentat de Volodimir Zelenski a fost laureat cu Premiul Saharov pentru libertatea de gândire acordat de Parlamentul European.

15 decembrie: Într-un scandal politic în desfășurare, numit Qatargate, politicieni, membri ai personalului politic, lobbyiști, funcționari publici și familiile acestora ar fi fost implicați în corupție, spălare de bani și crimă organizată care implică statele Maroc și Qatar pentru influență în Parlamentul European. Poliția belgiană a arestat mai multe persoane, printre care eurodeputata greacă Eva Kaili, și partenerul ei italian, Francesco Giorgi, precum și fostul europarlamentar italian Pier Antonio Panzeri și Niccolo Figa-Talamanca, secretar general al unui grup de campanie pentru statul de drept. De asemenea, poliția a închis mai multe birouri din Parlament și a confiscat cel puțin 1,5 milioane de euro în numerar, în urma unei investigații de un an de zile, la nivel european, privind presupuse fapte de corupție și spălare de bani. Ca urmare, președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a anunțat că va conduce un proces de reformă instituțională privind transparența și măsurile de descurajare a mitei pentru ca activitatea depusă de Parlamentul European în special în lupta pentru libertate și drepturile omului să nu fie afectată de asemenea chestiuni, iar eurodeputații au demis-o din funcția de vicepreședintă a PE pe Eva Kaili.

15 decembrie: Situația extinderii spațiului Schengen și blocarea aderării României și Bulgariei la zona de liberă circulație a fost adusă în discuție la summitul Consiliului European de iarnă. La finalul summitului UE, președintele Consiliului European, Charles Michel, a declarat că cei 27 de șefi de stat sau de guvern au avut “o dezbatere politică” cu privire la extinderea spațiului Schengen prin aderarea României și a Bulgariei, arătându-se optimist că o astfel de decizie va fi luată în cursul anului 2023 și confirmând că liderii UE vor participa la 9-10 februarie anul viitor la un summit special consacrat migrației. Tot atunci, șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a adăugat: “României vreau să-i transmit că vom lucra neobosit pentru aderarea sa la Schengen cât mai curând posibil, anul viitor“.

17 decembrie: Acordul între guvernele Republicii Azerbaidjan, Georgiei, României şi Ungariei privind Parteneriatul strategic în domeniul dezvoltării şi transportului energiei verzi, prin care va fi realizat un cablu subacvatic electric prin Marea Neagră, a fost semnat, la Palatul Cotroceni, în prezenţa preşedintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi a preşedintelui Klaus Iohannis, gazda ceremoniei.

21 decembrie: Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a efectuat o vizită istorică surpriză la Washington, prima sa deplasare externă de la începutul războiului Rusiei împotriva Ucrainei, invazie militară de la care trecuseră 300 de zile. Zelenski a fost primit la Casa Albă de președintele Joe Biden, iar apoi a făcut o pledoarie pasionată și emoționantă în fața Congresului SUA pentru continuarea sprijinului american împotriva asaltului necruțător al Rusiei, într-un discurs care poate fi considerat drept unul istoric, fiind pentru prima dată când un lider de război se adresează unei sesiuni comune a Congresului, după premierul britanic Winston Churchill în decembrie 1941, la câteva săptămâni după atacul japonez de la Pearl Harbor, care a declanșat intrarea Statelor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial.

© President of Ukraine Official Website

31 decembrie: Fostul papă Benedict al XVI-lea a murit la vârsta de 95 de ani. Fostul papă Benedict a fost primul papă de origine germană din ultimii 500 de ani. Când Benedict al XVI-lea a demisionat în 2013 invocând bătrânețea, a devenit primul papă în 600 de ani care a renunțat la această funcție.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

EDITORIALE

#NATO75ani: Când istoria zâmbește României și suntem parte a jurământului ”Toți pentru unul și unul pentru toți” în timp ce războiul a revenit în Europa

Published

on

© NATO

Corespondență de la NATO

La 4 aprilie 1949, 12 state de pe malurile nord-americane și vest-europene ale Atlanticului de Nord, acompaniate de valori democratice, de amintirea fragedă a sângeroasei conflagrații mondiale de la începutul deceniului și de tendința de balansare a amenințării totalitariste sovietice, semnau Tratatul de la Washington, punând bazele a ceea astăzi numim ”cea mai puternică și de succes alianță politico-militară din istorie”, a cărei promisiune solemnă cu rol de temelie este jumătatea unei fraze suple de la deja celebrul articol V: “un atac împotriva unuia dintre noi este un atac împotriva tuturor”.

Factual, sintagma de mai sus poate fi probată printr-o cronologie abundentă în detalii și evoluții, de la prima membrană a unității transatlantice la dezacorduri între aliați sau de la sfârșitul Războiului Rece și justificarea existenței și extinderii NATO ca o promisiune a democrației liberale și pentru întărirea cooperării între America de Nord și o Europă mai mare și unită. O promisiune care, din 2004, a cuprins și România, parte a celui mai mare val de aderare din istoria septuagenară a Alianței.

Între timp, de la consolidarea relației transatlantice și făurirea unei Europe mari și unitate, trecând printr-o serie de discordii nefaste chiar înainte de septuagenara aniversare din 2019, NATO a revenit la origini.

La exact șapte decenii și jumătate de la apariția NATO – o alianță politico-militară creată ”to keep the Americans in, the Germans down and the Soviets out” –  întrunește 32 de state membre și a trecut printr-o serie de provocări și clipe de răscruce care i-au atestat ceea ce putem numi ”flexibilitate în adaptare” pentru a putea răspunde amenințărilor pe care aliații le-au avut de înfruntat, de la balansarea ideologică împotriva Uniunii Sovietice la dilema existenței NATO post-Război Rece, un capitol care nu a însemnat ”sfârșitul istoriei”, ci 35 de ani mai târziu regăsește Alianța Nord-Atlantice într-o dublă postură de apărare și descurajare în raport cu Federația Rusă. O Rusie care de peste 24 luni a readus războiul în Europa prin invazia sa militară împotriva unei națiuni suverane, Ucraina, și care este clasificată în documentele strategice de căpătâi ale Alianței drept principala amenințare la adresa NATO.

Practic, aniversarea jubileului de diamant al NATO coincide cu cea mai amplă transformare de doctrină strategică și de resetare a posturii militare a Alianței Nord-Atlantice de la finalul Războiului Rece. Decizia și acțiunea din zorii zilei de 24 februarie 2022 a Federației Ruse de a ataca militar Ucraina – fiind pentru prima dată după cel de-al Doilea Război Mondial când un stat suveran invadează alt stat suveran în Europa – a modificat iremediabil mediul de securitate din Europa, declanșând extinderea Alianței Nord-Atlantice, prin cooptarea Finlandei și Suediei, țări nealiniate strategic sau neutre anterior și a căror aderare la NATO a dublat granița euro-atlantică cu Rusia, a extins numărul membrilor Alianței la 32, a transformat Marea Baltică într-un lac NATO, asigurând o continuitate a flancului estic, de la nord din Oceanul Arctic până în sudul acestui flanc în Marea Neagră.

Momentul celor 75 de ani de la înființarea NATO nu mai coincide în spiritul internațional cu o senzație cronică că edificiul transatlantic este fragil, așa cum se întâmpla în 2019 când reperele erau disputele privind cheltuielile bugetare dintre fostul președinte american Donald Trump și fostul cancelar german Angela Merkel sau afirmația președintelui francez Emmanuel Macron că “NATO este în moarte cerebrală”.

Alianța Nord-Atlantică a rămas marele ring de dans în care europenii și americanii își sincronizează pașii, aproape natural atunci când crizele de natură existențială au modelat istoria NATO și conștienți că principiul apărării colective trebuie să posede o indivizibilitate fără cusur.

Pare, de asemenea, că argumentăm contra istoriei atunci când analizăm suișurile și coborâșurile transatlantice la 75 de ani de NATO. Așa cum aliații au depășit divergențele privind Criza Suezului în 1956, momentul dificil al retragerii Franței din structurile militare aliate în 1966 sau ”coalițiile de voință” în războiul din Irak în 2003 așa au fost coborâite și tensiunile euro-atlantice ce au prins avânt între Statele Unite și Germania pe fondul partajării echitabile a responsabilităților, divergențe ce au împins summitul de la Bruxelles din 2018 într-o reuniune cu scântei între Donald Trump și câțiva aliați europeni strânși în jurul Angelei Merkel. Aceste tensiuni nu sunt nici pe departe comparabile cu semnalul dat de Franța în anii ’60, în plin Război Rece și în anii sensibili post-criza rachetelor din Cuba, prin retragerea din structurile militare aliate. Dar, aruncarea în aer a arhitecturii de securitate europene prin războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei, la frontiera estică a civilizației euro-atlantice, ne aduce mai aproape de logica Războiului Rece.

Diminuarea apetitului SUA de a garanta singură securitatea europeană a devenit realitate care nu mai este sinonimă cu dezangajarea americană. Dublată de dorința europenilor de a pune bazele unei apărări comune și de sprijinul concret pe care Europa și Uniunea Europeană îl acordă Ucrainei, asistăm la o reașezare firească într-o nouă paradigmă a competiției globale în care revenirea la competiția dintre marile puteri ocupă arena politică a lumii și în care concurența dintre democrații și autocrații guvernează “momentul de cotitură” proclamat de Joe Biden sau Zeitenwende-ul istoric al unei Germanii care dorește să devină actor de securitate de prim rang în apărarea spațiului euro-atlantic.

Dar această reașezare nu trebuie privită cu o greutate echivalentă cu trecerea în anexă a rolului providențial pe care SUA l-au avut în refacerea Europei sau a solidarității din 11 septembrie 2001 care a oferit puterea exemplului că principiul că “un atac împotriva unui aliat este un atac împotriva tuturor” din Articolul V al Tratatului NATO privind apărarea colectivă nu este doar o frază într-un text de drept internațional fără o forță juridică și practică probată.

La exact șapte decenii și jumătate de la apariția NATO – o alianță politico-militară creată ”to keep the Americans in, the Germans down and the Soviets out” –  întrunește 32 de state membre și a trecut printr-o serie de provocări și clipe de răscruce care i-au atestat ceea ce putem numi ”flexibilitate în adaptare” pentru a putea răspunde amenințărilor pe care aliații le-au avut de înfruntat, de la balansarea ideologică împotriva Uniunii Sovietice la dilema existenței NATO post-Război Rece, un capitol care nu a însemnat ”sfârșitul istoriei”, ci 35 de ani mai târziu regăsește Alianța Nord-Atlantice într-o amplă transformare de doctrină, nemaivăzută din epoca Războiului Rece.

Conceptul Strategic de la Lisabona din 2010, creat într-o lume în care Rusia juca (sau mima) rolul de partener, a devenit istorie în 2022, când a fost adoptat Conceptul Strategic de la Madrid, document cardinal care așează Rusia la același nivel cu Uniunea Sovietică din anii Războiului Rece – cea mai mare amenințare la adresa securității euro-atlantice.

Și, poate cel mai important pentru un aliat precum țara noastră… România a fost în 2022 și 2023 în centrul transformărilor fără precedent în acest secol ale posturii de securitate și apărare a NATO în Europa, prin deciziile luate la summitul aliat de la Madrid, de la adoptarea Conceptului Strategic, document cardinal care tratează Rusia drept o amenințare și recunoaște importanța strategică a Mării Negre, la decizia de creștere a efectivelor forței de reacție rapidă a Alianței și de ridicare a grupurilor de luptă de pe flancul estic la nivel de brigadă dacă situația o impune.

În 2023, reuniți în capitala Lituaniei, la Vilnius, pe flancul estic, la 150 de kilometri de Rusia, liderii celor 31 de state membre ale NATO au adoptat cele mai cuprinzătoare planuri de apărare regională de la sfârșitul Războiului Rece, fapt consemnat în declarația finală a summitului.

Cele trei planuri de ultimă generație, dintre care unul pentru Marea Mediterană și Marea Neagră, concepute pentru a contracara cele două amenințări principale ale Alianței – Rusia și terorismul, prevăd 300.000 de soldați la nivel de pregătire ridicat, inclusiv o putere de luptă aeriană și navală substanțială. În premieră, aceste planuri regionale, inclusiv cel pentru Marea Neagră, vor fi puse în aplicare la nivel de scenariu în cadrul exercițiului Steadfast Defender 2024, unde 90.000 de soldați aliați se vor antrena în toată Europa, inclusiv în România. În același timp, istoria va consemna că la 75 de ani de la înființarea NATO și la 35 de ani de la căderea Cortinei de Fier, în plin proces de reînnoire a conducerii Alianței, după un deceniu cu al doilea cel mai longeviv secretar general din istoria NATO la timonă, Jens Stoltenberg, președintele Klaus Iohannis și-a anunțat candidatura pentru această funcție, având posibilitatea de a deveni primul est-european secretar general al NATO.

Acum, la Bruxelles, în prezența istoricului Tratat Nord-Atlantic, transportat în premieră de la Washington în Europa pentru a marca solemna aniversare, 32 de state membre, cu 20 mai mult decât acum 75 de ani și cu România între ele, sunt reprezentate de miniștrii lor de externe la o reuniune ministerială stringentă, prin urgența sprijinul pentru Ucraina, dar specială cu caracter aniversar, simbolic și istoric pentru a pregăti summitul de la Washington din 9-11 iulie 2024, momentul când aliații se vor întoarce la momentul originar.

Acestea sunt și vor fi momente de referință ale călătoriei spre cea de-a 100-a aniversare a Alianței Nord-Atlantice. De ce 100? Pentru că dă un caracter imuabil aserțiunii că ne referim la cea mai puternică alianță politico-militară din istorie” De ce această călătorie? Pentru că exixtența NATO, dincolo de setul de valori și de istoria comună pe care se bazează relația transatlantică, revendică o condiție: ca cei din jurul mesei euro-atlantice să nu piardă niciodată sensul acestei Alianțe și să nu-i perturbe silueta, una capabilă să se regenereze prin flexibilitate în adaptare pentru a face față amenințărilor. Amenințări care în ultimii cinci ani au fost fără precedent – pandemia de COVID-19 – sau clasice și despre care se considera că erau de mult timp apuse – o Rusie agresivă devenită agresoare și cu ambiții imperiale similare epocii postbelice.

Atestarea jurămintelor transatlantice este mai necesară ca oricând, la trecerea de la epoca postbelică la epoca pre-război, și în anticiparea unor transformări epocale care pot surveni și după 2024, anul în care punctul de cotitură ar putea lua o turnă după alegerile din Europa și cele din SUA. Cum necum, 2024 este anul în care alimentează mai multe frici concomitente generate de momentele electorale care transformă acest an într-un super maraton a cărui linie de finish va echivala cu transformarea destinelor. 2024 este anul care va schimba lumea așa cum a fost 1917 în Rusia, 1933 în Germania, 1989 în Europa și așa mai departe.

Va lua sfârșit concordia transatlantică? Vor primi democrațiile liberale un respiro echivalent cu câștigarea deceniului? Ambele întrebări au ca punct de plecare re-sincronizarea alianței transatlantice după alegerile prezidențiale din SUA în 2020 și recompunerea partiturii comune a democrațiilor liberale din Europa, America de Nord și Asia-Pacific în competiția pentru supremație cu regimurile autocratice de la Beijing și Moscova, în principal. Iar rolul NATO și capacitatea sa de adaptare probate în timp și prin multiple și pline de incertitudini crize sunt parte a răspunsurilor cu impactul pozitiv asupra securității euro-atlantice la întrebările de mai sus.

Ce organizație mai potrivită să evite ruptura transatlantică și să apere valorile democrațiilor liberale într-o ordine în schimbare decât o Alianță care are de partea sa puterea istorică a simbolurilor? Acel simbol de a se întoarce la origini și o serie de simboluri care stau alături aliaților, zi de zi, în incinta sediului NATO: un fragment din Zidul Berlinului, care a căzut în 1989 dând semnalul sfârșitului Războiului Rece, și un memorial dedicat victimelor atacurilor teroriste de la 11 septembrie în urma cărora a fost activat pentru prima și singura dată Articolul V al Tratatului NATO privind apărarea colectivă, bazat pe principiul ”toți pentru unul și unul pentru toți”.

La mulți ani, NATO!

Puteți citi pe larg despre
Aniversarea a 75 ani de la înființarea NATO
Aniversarea a 20 ani de la aderarea României la NATO

Continue Reading

EDITORIALE

Reprezentarea Estului Europei la vârful NATO și UE: În ce moment de cotitură al istoriei euro-atlantice suntem?

Published

on

© Administrația Prezidențială

A trecut o săptămână de când președintele Klaus Iohannis și-a oficializat candidatura pentru funcția de secretar general al NATO, o poziție al cărei proces de desemnare este atributul negocierilor diplomatice de culise dintre statele aliate pentru a genera consensul, aceasta fiind unica opțiune pentru a-i stabili un succesor lui Jens Stoltenberg, al cărui mandat este scadent la 30 septembrie 2024. Ceasul ticăie și nu.

Deși vorbim de un proces bazat pe cutume (secretarul general este un european, în timp ce comandantul militar este un american, iar SUA au mereu un cuvânt cu greutate) și reguli nescrise, arhitectura instituțională și decizională aliată este una destul de suplă din punct de vedere politic. Toate statele membre se întrunesc la nivelul Consiliului Nord-Atlantic. Aceeași denumire este valabilă și pentru reuniunile diplomatice la nivel de ambasadori (numiți reprezentanți permanenți) ai statelor membre, pentru reuniunile politice cu caracter militar la nivel de miniștri ai apărării (ministeriala apărării), pentru reuniunile politice cu caracter politico-diplomatic (ministeriala de externe) și pentru reuniunile la nivelul șefilor de stat și de guvern (summit-urile).

În vreme ce ambasadorii statelor aliate pregătesc deciziile pe ambele componente – politice și militare (acestea împreună cu structurile militare aliate) -, mutarea tratativelor procesului de numire a unui secretar general al NATO la niveluri decizionale superioare pune acest subiect pe agenda miniștrilor de externe (negocieri și decizie) și, ulterior, pe agenda șefilor de stat sau de guvern (fie pentru negocieri și decizie oficială, fie pentru decizie oficială).

Pe 4 aprilie 2024, când Alianța împlinește 75 de ani de la înființare, miniștrii de externe din țările NATO se întrunesc la Bruxelles pentru o reuniune ministerială al cărei rol principal este pregătirea politico-diplomatică a summitului de la Washington, din 9-11 iulie. La acel summit va trebui oficializată și decizia privind următorul secretar general al NATO.

Chiar dacă presiunea timpului pentru o decizie există sau este întrebuințată ca instrument pentru o negociere mai rapidă, întrebarea mai importantă este: În ce moment de cotitură al istoriei euro-atlantice suntem?

Două scurte incursiuni…

4 aprilie 1949. Este semnat Tratatul de la Washington care creează Alianța Nord-Atlantică. Fondată de 12 state, zece vest-europene și două nord-americane, NATO a fost înființată pentru “a-i ține pe americani în Europa, pe germani la pământ și pe sovietici afară”. Sunt cuvintele primului secretar general al NATO, lordul britanic Ismay, într-un moment în care principala putere din Europa. Abia după șase ani, în 1955, Germania de Vest aderă la NATO, transformând politica de securitate și de apărare a țării care cauzase cel de-al Doilea Război Mondial în Europa într-o responsabilitate nord-atlantică, pe axa SUA – NATO. Urmată de apariția Pactului de la Varșovia în același an, intrarea Germaniei de Vest în NATO a transformat această țară în flanc estic al NATO. Exact cum sunt acum țările baltice, Polonia sau România.

9 noiembrie 1989. La 40 de ani de la înființarea Alianței, dispare Cortina de Fier de la Marea Baltică la Marea Adriatică prin căderea Zidului Berlinului și prin revoluțiile anti-comuniste din Europa Centrală și de Est. La acel moment de inflexiune, secretarul general al NATO era un german, Manfred Wörner, fost ministru al apărării în țara sa între anii 1982 și 1988. Germania face pașii spre reunificare, rămânând graniță estică euro-atlantică până la lărgirea Alianței, succesiv, în 1999 și 2004.

Acum suntem la 25 și, respectiv, 20 de ani de când frontiera estică a libertății, democrației și securității euro-atlantice au devenit Polonia, republicile baltice și România. De aproape zece ani, însă, Rusia renăscută din cenușa imperiului sovietic demonstrează că extinderea NATO, ca un  idealism al președintelui american Bill Clinton sub bagheta diplomatică a lui Madeleine Albright, a fost un câștig istoric pentru securitatea europeană. Momentul de cotitură din prezent, fie că-l numim inflection point, fie Zeitenwende, nu pune capăt unor epoci cumplite – WW2 sau Războiul Rece – deschizând calea spre democrație și libertate, ci zguduie sistemul de valori occidentale bazat pe libertate și reguli.

Suntem în epoca pre-război? Suntem în era pregătirii pentru război dacă vrem pace? Suntem la capitolul în care industriile de apărare naționale, europene și euro-atlantice devin priorități de prim rang ca element de descurajare și menținere a securității? Toate acestea sunt, în fond, deciziile și acțiunile practice ulterioare tuturor deciziilor politico-militare aliate din ultimul deceniu la capătul cărora Rusia a redevenit principală amenințare la adresa securității euro-atlantice. Polonia, țările baltice și România din 2024 sunt Germania de Vest din 1955. Dictonul lui Ismay din 1949 este readaptat în 2024: NATO există pentru a-i ține pe americani în Europa, pentru a face Europa puternică și pentru a ține Rusia la distanță.

În istoria sa mai mult decât septuagenară, NATO a avut 13 secretari generali. Cei mai mulți dintr-o țară au provenit din Olanda (trei), inclusiv cel mai longeviv și ante-penultimul (2004-2009). Tradiția ne arată că majoritatea secretarilor generali au fost miniștri de externe sau ai apărării în țările lor, deci personalități politico-diplomatice de rang secund.

Doar trei au fost prim-miniștri în țările lor. Primul: Belgianul Paul Henri Spaak, o figură proeminentă a integrării vest-europene, contemporan cu Churchill, Monet, Schuman sau Adenauer. Următorii: Danezul Anders Fogh Rasmussen (2009-2014), pentru care SUA a trebuit să facă lobby la Ankara, și norvegianul Jens Stoltenberg (2014 – prezent), cel din urmă cu o mare experiență în gestionarea relațiilor bilaterale cu Rusia și chiar un oponent al NATO în tinerețe. Ambii au fost asumați ca susținere de cancelarul german Angela Merkel și îmbrățișați de Statele Unite conduse de Barack Obama.

Din 2009, NATO a intrat într-o nouă logică de reprezentare, iar situația din prezent impune ca următorul secretar general să poată dialoga, între patru ochi, de la egal la egal cu orice lider euro-atlantic, mai ales că pe umerii săi va atârna moștenirea indubitabilă a lui Stoltenberg, un redutabil apărător și reparator al relației transatlantice. De la Biden/ Trump la Macron, de la Scholz la Duda sau Tusk, de la Orban la Erdogan, de la baltici până în sud, următorul secretar general al NATO are nevoie de considerația și aprecierea rolului său de lider politic. Firește, în momentul reprezentării publice, secretarul general al NATO va fi titularul discursului consensual al deciziilor luate de liderii țărilor aliate. De aceea, următorul secretar general al Alianței nu ar cum să fie decât un prim-ministru sau, o premieră, un președinte al unei țări aliate.

Despre semnificația candidaturii președintelui Klaus Iohannis pentru poziția de secretar general al NATO și decalogul propus am scris pe larg săptămâna trecută. De atunci, susținerea publică a Statelor Unite, Regatului Unit, Franței și Germaniei pentru premierul olandez Mark Rutte nu a fost retractată. Mai mult, există semnale că SUA își doresc o decizie la reuniunea miniștrilor de externe din 3-4 aprilie. O poziție dinspre Est a fost exprimată de ministrul de externe al Letoniei și ex-prim-ministru, Krisjanis Karins, care a reluat poziția diplomatică a țării sale, cu accent pe reprezentarea Estului european la vârful NATO și UE și ca următorul secretar general să fie dintr-o țară care își îndeplinește angajamentele pentru apărare. A apărut, totuși, o nuanță: dorința țărilor din Est de a exista discuții politice clare și deschise despre aceste candidaturi, modificând astfel tradiția unei decizii convenite între ambasadori. O poziție similară o are și Kaja Kallas, prim-ministrul Estoniei, care s-a întâlnit zilele acestea, într-un context neoficial, la Washington, cu președintele american Joe Biden. Deși este un potențial candidat la șefia NATO, Kallas este criticată ca fiind prea dură în raport cu Rusia.

De aceea, reuniunea miniștrilor de externe NATO din 3-4 aprilie 2024 va avea un rol aparte în acest proces. Cursa pare a întruchipa o bătălie politico-diplomatică Mark Rutte – Klaus Iohannis, un lider interesat de funcție și susținut de SUA, Marea Britanie, Franța și Germania versus un candidat oficial cu un program făcut public sub forma unui decalog. Ca în orice astfel de procese se pot încălzi, de pe margine, candidați care prin sprintul lor devin soluția de compromis. 

Indiferent dacă va fi sau nu o reuniune decisivă, deznodământul ministerialei de externe a NATO va fi un moment preliminar pentru celălalt și mult mai amplu proces de negociere: desemnarea liderilor instituțiilor Uniunii Europene după alegerile europene din 6-9 iunie 2024, cu Ursula von der Leyen în pole-position din partea PPE pentru șefia Comisiei Europene, cu dorința politică a socialiștilor europeni de a echilibra cu centru-dreapta la conducerea instituțiilor UE (Parlament, Consiliul European, Înalt Reprezentant, Eurogrup) și cu o forță discutabilă a liberalilor europeni în a influența agenda decizională precum în 2019, alături de toate acestea intervenind, evident, reprezentarea geografică nord-sud și est-vest.

Întrebarea rămâne: În ce moment de cotitură al istoriei euro-atlantice suntem? Definindu-l, ar trebui să avem o impresie mai clară cine sunt liderii cărora ar trebui să le fie încredințate destinele instituțiilor care ne fac mai puternici, împreună. Următoarea garnitură de lideri ai structurilor europene și nord-atlantice va avea de înfruntat transformările politice și sociale inerente din fiecare stat membru, amplificarea extremismului, crizele încă neapărate, dar un singur eveniment și efectele sale nu vor dispărea prea curând: războiul Rusiei împotriva Ucrainei la frontiera estică a civilizației euro-atlantice.

Continue Reading

EDITORIALE

“Game changer”: La 35 de ani de la căderea Cortinei de Fier, un est-european, Klaus Iohannis, intră în cursa pentru secretar general NATO. Ce înseamnă asta pentru Europa, SUA și România

Published

on

© Administrația Prezidențială

Anunțul președintelui Klaus Iohannis prin care liderul de la Cotroceni și-a oficializat intrarea în competiția pentru funcția de secretar general al NATO devine un “game changer” la nivel european și euro-atlantic, în anul marcării a 35 de ani de la căderea Cortinei de Fier, a 25 de ani de la prima extindere a NATO către fostul Pact de la Varșovia, la 20 de ani de la marea extindere a UE către Est și la două decenii de la aderarea României la NATO. Cu o Europă care se îndreaptă spre alegerile europene și inerentele negocieri pentru funcțiile de lideri ai instituțiilor Uniunii Europene și cu o Alianță Nord-Atlantică la ceas aniversar – 75 ani de la înființare -, Klaus Iohannis este primul lider euro-atlantic care face o mutare în acest sens, candidaturile celorlalți potențiali pretendenți nefiind oficializate.

Dacă premierul olandez Mark Rutte s-a declarat interesat de funcție și a primit susținerea Statelor Unite, Franței, Germaniei și Marii Britanii prin declarații publice survenite la întrebările presei, în timp ce există încercări timide ale premierului Estoniei Kaja Kallas și ministrului de externe leton Krisjanis Karins în această direcție, Klaus Iohannis și-a asumat într-o declarație de presă televizată candidatura pentru cea mai importantă funcție politică de legătură dintre Europa și America de Nord, devenind autorul unei alte premiere: primul șef de stat român care își anunță public intrarea în competiție pentru o poziție internațională de anvergură, înscriindu-se pentru o bătălie politică în urma căreia ar putea deveni primul est-european care ocupă fotoliul de lider al ierarhiei civile a Alianței.

© Administrația Prezidențială

Formal, Consiliul Nord-Atlantic, organismul decizional al NATO, numește secretarul general al NATO pentru un mandat care de regulă are patru ani și poate fi prelungit de mai multe ori și fără limite. Funcția de secretar general al NATO, este, prin tradiție, o poziție care revine unui european, fiind negociată și decisă prin consens de toate statele aliate, acum 32, după aderarea Suediei. Pentru o cursă care se desfășoară de cele mai multe ori în spatele ușilor, cu reguli nescrise și bazată pe o puternică diplomație personală, a statului de proveniență și a grupului de țări care susțin un candidat, intrarea oficială a lui Klaus Iohannis în competiție, un gest rarisim în bătălia pentru această poziție, declanșează o dinamică aparte în procesul de înlocuire a lui Jens Stoltenberg în care nu trebuie să plecăm după fentă: nu este o luptă între președintele României și premierul unei țări care s-a opus ridicării MCV sau aderării noastre la Schengen, ci poate fi o bătălie politică între doi lideri redutabili din UE și NATO care au reușit să construiască o relație care să permită înlăturarea obiecțiilor de la Haga privind Schengen, trimiterea de trupe olandeze în România la grupul de luptă NATO condus de Franța, coaliția F-16 condusă de Olanda și unde România pune la dispoziție baza de antrenament pentru piloții ucraineni și, deloc de neglijat, invitarea președintelui român de către premierul olandez la mini-summit-urile de la Haga premergătoare summit-urilor NATO.

Având cea mai gravă criză de securitate de la înființarea sa, cu o Rusie recalibrată ca amenințare la adresa păcii euro-atlantice, cu o Europă care se străduiește să își impulsioneze industria de apărare și cu o Americă indispensabilă capturată electoral de un re-match Joe Biden – Donald Trump, NATO are nevoie de un proces lin de înlocuire a lui Jens Stoltenberg, după zece ani de mandat în care a devenit al doilea cel mai longeviv secretar general al Alianței.

Teoretic, anunțul lui Klaus Iohannis complică negocierile. Practic, decizia șefului statului român de a intra într-o cursă în care mulți îl consideră favorit pe Mark Rutte poate face un bine Alianței Nord-Atlantice, parteneriatului dintre Europa și Statele Unite și României.

Dincolo de apărare și descurajare în sens militar: Reechilibrare a greutății politice către Est prin candidatura unui co-fondator al “București 9”, formatul țărilor de pe flancul estic al NATO

Toți secretarii generali de până în prezent, numai din Europa de Vest, au venit în această funcție după ce au fost prim-miniștri, miniștri de externe sau miniștri ai apărării în țările aliate din care proveneau. Ultimii doi secretari generali, Rasmussen și Stoltenberg, au fost prim-miniștri în țările lor, Danemarca și Norvegia. Predecesorul celor doi nordici, olandezul “Jaap” de Hoop Scheffer, a fost ministru de externe al țării sale, iar ultimul secretar general al NATO care anterior a ocupat funcția de ministru al apărării a fost britanicul George Robertson, în perioada 1999-2004. Stoltenberg este al 13-lea secretar general din istoria de 75 de ani a NATO și al doilea cel mai longeviv, după olandezul Josep Luns, care a stat în funcție 12 ani și 268 de zile. Dintre cei 13 secretari generali ai NATO trei au fost din Olanda, trei din Marea Britanie, doi din Belgia, unul din Italia, unul Germania, unul din Spania, unul din Danemarca și unul din Norvegia.

Această realitate, de necombătut în istoria de 75 de ani a unei Alianțe care vreme de 50 de ani a avut ca graniță și flanc estic Germania, nu mai este una actuală.

© Administrația Prezidențială

Luna aceasta, NATO marchează 25 de ani de la prima extindere către est, prin cooptarea Poloniei, Ungariei și Cehiei, și 20 de ani de la aderarea României, Slovaciei, Sloveniei, Bulgariei, Estoniei, Letoniei și Lituaniei.

Or, cum spunea cancelarul german Olaf Scholz, centrul de greutate al Europei se mută către Est, în locul Germaniei flancului estic din timpul Războiului Rece fiind acum România, Polonia și țările baltice.

Tocmai acesta este și unul dintre argumentele expuse de Klaus Iohannis în prezentarea candidaturii sale. Practic, la summitul de la Washington din iulie 2024, cu ocazia împlinirii a 75 de ani de la înființarea NATO și la peste două decenii de la extinderea către Est, NATO își poate încredința leadership-ul către un lider din Est, poate chiar unul din țara aliată cu cea mai lungă frontieră cu Ucraina.  Polonia și România sunt cei mai mari aliați NATO de pe flancul estic, cu cele mai mari bugete al apărării și co-fondatoare ale formatului “București 9” al aliaților de pe flancul estic al NATO, grup înființat în 2015 chiar de Klaus Iohannis și omologul său polonez Andrzej Duda.

De aceea, anunțul candidaturii lui Klaus Iohannis vine să limpezească, să capitalizeze și să ofere o imagine reprezentării Estului. Există zvonuri și chiar intenții din partea unor lideri baltici – Kaja Kallas (premierul Estoniei) și Krisjanis Karins (fost premier al Letoniei și actual ministru de externe) – cu privire la o potențială candidatură. Cu un lucru par să fie de acord țările de pe flancul estic al NATO: nu și-l doresc pe Mark Rutte în fruntea Alianței, argumentele fiind variate, de la faptul că Olanda nu alocă 2% din PIB pentru apărare la poziția lui Rutte privind Rusia, pe care rușii nu o văd ca intransigentă.

Decizia președintelui român de a oficializa această intenție face dificil, dar nu imposibil, un alt anunț din această regiune. Din ce motiv? Pentru că ar disipa orice șansă ca Europa de Est să obțină această poziție mult râvnită. În egală măsură, decizia lui Klaus Iohannis de a intra în competiție pe o platformă care îmbină profilul României de aliat stabil și respectat al NATO, contribuția Europei de Est și un decalog de reînnoire a Alianței mai are un argument. România este recunoscută ca un aliat NATO și partener UE cu un limbaj ferm, de multe ori la limitele uzanțelor diplomatice, la adresa Rusiei și a altor actori internaționali, dar care nu polarizează, în timp ce majorității aliaților estici li se impută de către vestici limbajul belicos cu privire la Moscova. Este, de fapt, un joc de retorică politică între Europa de Vest și Europa de Est, cu ultima criticând aliații occidentali pentru că nu au ascultat avertismentele referitoare la adevăratele intenții ale Rusiei, și cu liderii occidentali încercând să tempereze aliații estici. În acest peisaj, deși poziția României este similară cu cea a aliaților de pe flancul estic, discursul public pare să armonizeze și poziția vestică.

Însă, în jocul acesta de retorică Est-Vest cu privire la faptul că Occidentul nu a dat crezare evaluărilor aliaților răsăriteni față de agresivitatea și agresiunea rusă, Mark Rutte, alături de ex-cancelarul german Angela Merkel și ex-premierul francez Francois Fillon, era în anii 2010 protagonistul unei fotografii comune cu fostul președinte rus Dmitri Medvedev la lansarea lucrărilor gazoductului Nord Stream.

Modelul coaliției de la București și experiența din Consiliul European, suficiente pentru imaginea de “constructor de punți” de care are nevoie NATO și pentru a rivaliza cu Rutte?

Funcția de secretar general al NATO înseamnă responsabilitatea de a făuri consensul între aliați și de a găsi compromisul. Este o calitate pe care mulți oficiali și diplomați occidentali au semnalat-o ca atu pentru premierul olandez Mark Rutte, aflat în funcție încă din 2010, perioadă în care a gestionat compromisuri guvernamentale, formări de majorități, alegeri anticipate și re-negocieri de coaliții. Diferența, notabilă de altfel, dintre Rutte și Iohannis, este că cel din urmă ocupă o altă funcție executivă, cea de președinte. De altfel, ar fi pentru prima oară în istoria NATO ca un președinte al unei țări aliate să devină secretar general.

© Administrația Prezidențială

Cu toate acestea, cartea de joc a lui Klaus Iohannis, aflat în arena liderilor europeni și euro-atlantici din 2014, ar putea fi reprezentată tocmai de păstorirea actualei coaliții de guvernare, creată în numele stabilității în contextul războiului de agresiune al forțelor armate ale Rusiei împotriva Ucrainei. Deși cu un izvor politic în istoria recentă – modelul “Große Koalition” din Germania – marea coaliție PSD – PNL este una atipică din pricina culturii politice democratice mai puțin dezvoltată în România, dar și a parcursului politic și social anterior acestei coaliții în anii 2015-2020. Însă, sprijinul de neclintit pentru Ucraina, deciziile subsecvente ale aliaților de a amplasa trupe în România, alocarea a 2% și ulterior a 2,5% din PIB pentru apărare și diagnoza corectă a Bucureștiului privind intențiile geopolitice reale ale Rusiei, cu accent pe flancul estic ca un întreg și pe regiunea Mării Negre, au fost teme asumate de această coaliție pe care Klaus Iohannis a acceptat-o în 2021.

Atât Rutte, cât și Iohannis, posedă titulatura de veteran al Consiliului European, contribuind la atingerea compromisului în decizii cheie la nivelul UE. Diferența notabilă ar putea sta tocmai în pozițiile de reprezentare diferite. Rutte, reprezentantul unei țări contributoare net la bugetul UE, a adoptat de multe ori o poziție națională care solicita mai puține fonduri europene, în vreme ce Iohannis, asemenea celorlalți lideri din Est, a pledat pentru coeziune și unitate, favorabilă țărilor nou-intrate în UE, dar și Uniunii, per ansamblu.

În relația bilaterală dintre Olanda și România rămâne și spinul numit “Schengen”, însă aici este de remarcat cum Mark Rutte și Klaus Iohannis au reușit să construiască o relație care să permită înlăturarea obiecțiilor de la Haga, trimiterea de trupe olandeze în România la grupul de luptă NATO condus de Franța și, deloc de neglijat, invitarea președintelui român de către premierul olandez la mini-summit-urile de la Haga premergătoare summit-urilor NATO.

Candidatura lui Klaus Iohannis la NATO: Combustibil electoral împotriva ascensiunii extremei drepte în România

Fie că modelul coaliției de la București, prezentat în contextul războiului de la granița estică, ar fi sau nu un argument, candidatura lui Klaus Iohannis la vârful NATO poate furniza combustibil electoral împotriva ascensiunii extremei drepte în România.

Cu un președinte candidat la o funcție de anvergură euro-atlantică și, deci, prezent spațiul public cu teme pro-europene, pro-atlantiste și orientate către temele primordiale pentru români – securitate, creștere economică, nivel bun de trai -, implicarea pe scena politică și socială a șefului statului va putea sufla ca un vânt în velele discursurilor și campaniilor pro-europene din România, unde, teoretic, cel mai mare beneficiar al anunțului acestei candidaturi ar putea Partidul Național Liberal, formațiunea care l-a propulsat pe Klaus Iohannis în cea mai înaltă funcție în stat.

Tezele potrivit cărora România este o țară de mâna a doua sau că Uniunea Europeană și partenerii occidentali ne doresc răul vor avea o contrapondere serioasă, mai ales că România are exemplul creșterii în sondaje a lui Mircea Geoană, primul est-european secretar general adjunct al NATO, ca urmare a prezenței sale în spațiul public având această pălărie deasupra capului.

Calendarul: Viitorul secretar general al NATO ar trebui anunțat la Washington, la summitul de 75 de ani de la înființarea NATO

© NATO

Aici intervine și calendarul. România are alegeri – locale și europene – pe data de 9 iunie, în baza scrutinului european urmând a fi declanșate negocierile pentru numirile în funcțiile de top ale instituțiilor UE – președinții Comisiei Europene, Consiliului European și Înaltului Reprezentant pentru afaceri externe și politică de securitate – cu summit-uri programate pentru 17 iunie, respectiv 27-28 iunie, nefiind excluse nici scenariile în care liderul de la Cotroceni să figureze printre potențialii candidați la funcții de top ale UE, precum cea de președinte al Consiliului European.

În același timp, liderii celor 32 de state membre ale NATO se vor întruni la Washington, în perioada 9-11 iulie, pentru un summit menit să marcheze 75 de ani de la înființarea Alianței Nord-Atlantice. Cu președintele Joe Biden în rolul de amfitrion, aliații ar trebui să stabilească atunci succesorul lui Jens Stoltenberg și dacă Klaus Iohannis va fi acela.

Ipotetic, cu un Klaus Iohannis din postura de secretar general ales al NATO, românii vor merge la urne în luna septembrie pentru alegerile prezidențiale ale căror candidați se lasă așteptați. 

Însă, calendarul nu va influența nicicum mersul politic și instituțional al României și al Alianței, președintele Klaus Iohannis asigurând că nu intenționează să își scurteze ultimul mandat prezidențial, scadent la 21 decembrie 2024. Chiar dacă mandatul lui Jens Stoltenberg în fruntea NATO se încheie formal la 30 septembrie 2024, istoria Alianței cuprinde nu mai puțin de trei situații în care secretarii generali adjuncți au îndeplinit rolul de secretari generali în exercițiu până la preluarea mandatului de către cel numit de Consiliul Nord-Atlantic.

Parteneriatul transatlantic: relația UE – SUA și UE – NATO, un laitmotiv geopolitic al Europei de Est suficient pentru securizarea sprijinului administrației Biden?

De la momentul vehiculării unor posibili succesori pentru Stoltenberg la șefia NATO au fost avansate o serie de criterii, cele mai pronunțate fiind acelea ca viitorul secretar general al Alianței să fie autorul unei premiere: o femeie, cineva din Europa de Est sau ambele. Cu toate acestea, posibilitatea revenirii lui Donald Trump ca președinte al SUA a adăugat, invariabil, un criteriu al diplomației de culise: aceea ca viitorul secretar general al NATO să poată exercita o influență vitală, dar benefică, asupra lui Trump, care contrastează din nou cu afirmațiile sale privind o decuplare a Statelor Unite de Europa și de aliați.

© Administrația Prezidențială

Acest criteriu a părut să îi confere o greutate specială numirii lui Mark Rutte în fruntea NATO, care a avut o relație bună cu Donald Trump în primul mandat al celui din urmă la Casa Albă. Cu toate acestea, în timp ce critica virulent Europa, referindu-se de cele mai multe ori la Occident, Trump a dezvoltat relații bune cu est-europenii, prima capitală europeană vizitată în sens bilateral fiind Varșovia, iar primul lider est-european primit la Casa Albă fiind Klaus Iohannis, în 2017, o primire ulterioară având loc în 2019.

O nouă președinție a lui Donald Trump stârnește fiori în Europa, iar vizita recentă a premierul maghiar Viktor Orban în fieful liderului republican complică imaginea unei bune relații transatlantice într-o nouă epocă Trump care amenință să nu sprijine Ucraina și să favorizeze o pace cu Rusia în orice condiții, exact așa cum amenința cu dezangajarea SUA față de NATO în contextul neîndeplinirii obligațiilor de a aloca 2% din PIB pentru apărare de către majoritatea aliaților europeni.

Cu toate acestea, menirea secretarului general al NATO este aceea de a lucra cu toți liderii aliați și de a menține unitatea transatlantică. Esențială pentru întreaga Europă, unitatea transatlantică are un atribut special în Europa de Est, care și-a construit parcursul democratic post-comunist cu Europa, NATO și America mergând umăr la umăr.

Și așa cum un secretar general precum Jens Stoltenberg a putut transforma mesajele belicoase ale lui Trump la adresa aliaților într-un apel și mostră de leadership ale președintelui republican care au dat roade pentru ca aliații să aloce mai mulți bani, așa viitorul secretar general al NATO ar trebui să îl convingă pe Donald Trump că prezența SUA în Europa și apărarea Ucrainei este un dividend strategic. Chiar și pentru “Make America Great Again”.

Candidatura lui Klaus Iohannis se bazează pe un decalog pentru NATO care susține că “cu cât Europa este mai puternică în cadrul NATO, cu atât mai sigură devine întreaga Alianță”, iar unul dintre cele zece puncte vizează consolidarea relației NATO – UE. Această abordare este o mantră strategică pentru țările din Europa de Est, care văd relația UE – SUA și UE – NATO, un laitmotiv geopolitic al Europei de Est. 

© Administrația Prezidențială

Să fie decisiv argumentul că un lider din Europa de Est poate fi mai integrator pe axa transatlantică de la Marea Neagră la coasta pacifică nord-americană decât unul dintre Europa occidentală?

Până atunci, nu scenariul unui al doilea mandat Trump este cel prioritar, ci securizarea sprijinului administrației conduse de Joe Biden, iar aceasta pare o misiune complicată având în vedere că de la Casa Albă a fost formulat un sprijin pentru Mark Rutte. În egală măsură, experiența de politică externă a veteranului lider de la Casa Albă include o atitudine de fin cunoscător a evoluției Europei de Est în procesul de integrare în NATO și Uniunea Europeană.

Portretul de moment îl arată pe Klaus Iohannis drept candidat oficial într-o cursă a cărei tradiție este caracterizată de negocieri politico-diplomatice de culise, nu de o competiție deschisă. Acest anunț public nu schimbă natura acestui proces, ci sporește complexitatea negocierilor și oferă o candidatură a cărei formă propune un fond deopotrivă european și transatlantic, geo-localizat în regiunea cu cea mai mare greutate geopolitică pentru securitatea Alianței și are o proveniență națională dintr-o țara aliată care respectă angajamentele bugetare pentru apărare, care a contribuit cu trupe la toate misiunile aliate din ultimii 20 de ani și care și-a asumat deschis teza descurajării și apărării pe un flanc estic omogen și a transformării regiunii Mării Negre în zonă de importanță strategică pentru securitatea euro-atlantică.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions
INTERNAȚIONAL47 mins ago

Volodimir Zelenski cere ”lumii libere” un ”răspuns unit și hotărât” împotriva Iranului și Rusiei pentru a ”preveni răspândirea terorii în întreaga lume”

INTERNAȚIONAL1 hour ago

Germania va furniza Ucrainei un sistem de apărare antiaeriană Patriot suplimentar, în contextul ”intensificării atacurilor aeriene ruse”

NATO2 hours ago

NATO ”condamnă” atacul Iranului asupra Israelului și ”îndeamnă la reținere”: ”Este esenţial ca actualul conflict din Orientul Mijlociu să nu devină incontrolabil”

CHINA3 hours ago

Cancelarul german Olaf Scholz a început o vizită de trei zile în China, pe fondul tensiunilor economice și războiului rus din Ucraina

ROMÂNIA4 hours ago

România a absorbit 97% din fondurile alocate în cadrul Politicii de Coeziune 2014-2020, anunță ministrul Adrian Câciu: Țara noastră a primit până în acest moment 23,2 miliarde de euro

G75 hours ago

UE condamnă ferm atacul Iranului asupra Israelului și cere evitarea escaladării situației în regiune. Liderii G7 se reunesc prin videoconferință

ROMÂNIA7 hours ago

Premierul Marcel Ciolacu: Suntem pe deplin solidari cu poporul israelian în fața atacului Iranului. Condamnăm cu fermitate acest atac

ROMÂNIA7 hours ago

România este alături de Israel în fața atacului Iranului, subliniază președintele Senatului, Nicolae Ciucă: Facem apel la evitarea escaladării situației de securitate din regiune deja extrem de dificilă

ROMÂNIA7 hours ago

Președintele Klaus Iohannis: România condamnă cu fermitate atacul Iranului împotriva Israelului. Facem apel la evitarea unei noi escaladări în regiune

INTERNAȚIONAL8 hours ago

Joe Biden condamnă ”în cei mai fermi termeni” atacul Iranului asupra Israelului și îl asigură pe Netanyahu de sprijinul de ”neclintit” al SUA față de securitatea Israelului

NATO2 days ago

Klaus Iohannis explică de ce România nu a investit 2,5% din PIB pentru apărare în 2023: Inflația, lipsa lichidităților la momentul achiziției și a echipamentelor militare

PARLAMENTUL EUROPEAN4 days ago

Regele Philippe al Belgiei, în plenul PE: „Europa și întreaga lume au mare nevoie de speranță”

NATO4 days ago

“România – NATO, 20 ani”. Premierul Marcel Ciolacu: Ancorată ireversibil în comunitatea euro-atlantică, România este o ancoră strategică a NATO pe flancul estic

ROMÂNIA6 days ago

Premierul Marcel Ciolacu subliniază că institutele de la Fundeni reprezintă priorități pentru investițiile în sănătate: Nu putem face sănătate performantă în clădiri de 65 de ani

ALEGERI EUROPENE 20241 week ago

Ciolacu, întâlnire cu Scholz la Palatul Victoria: România mizează pe susținerea Germaniei pentru aderarea completă la Schengen și dezvoltarea economiei

ROMÂNIA1 week ago

Marcel Ciolacu, la depunerea listei alianței PSD-PNL la europarlamentare: Venim cu o ofertă europeană de stabilitate și de construcție

ROMÂNIA1 week ago

Ministrul Bogdan Ivan: Prin mințile geniale ale tinerilor cercetători, Romania devine una din cele mai importante țări din regiune și chiar un potențial hub pentru tehnologii emergente, cercetare și inovare

NATO1 week ago

Un discurs cât pentru istoria de 75 ani a NATO. Stoltenberg: Europa are nevoie de SUA pentru securitatea sa. Influența aliaților europeni multiplică puterea Americii

CONSILIUL EUROPEAN2 weeks ago

Klaus Iohannis: Viitoarea agendă strategică UE trebuie să se concentreze pe “consolidarea construcţiei europene” privind securitatea, apărarea și extinderea Uniunii

NATO2 weeks ago

Klaus Iohannis apreciază că șansele sale la șefia NATO sunt “rezonabile”: Nu intenţionez nici să mă retrag, nici să negociez altceva

Trending