Rex Tillerson, primul om din administrația Trump care ia apărarea președintelui privind starea sa mintală

Rex Tillerson, secretarul de Stat al SUA, a declarat că nu a pus niciodată la îndoială starea mintală a preşedintelui Donald Trump, după ce Michael Wolff, autorul cărţii controversate despre Donald Trump, a afirmat că subordonaţii actualului lider de la Casa Albă îl consideră “precum un copil”.

FOTO: Vice President Pence/ Twitter

“Niciodată nu am pus la îndoială starea sa mintală. Nu am niciun motiv să pun la îndoială starea sa mintală”, a spus oficialul american, întrebat fiind în cursul unui interviu pentru postul CNN dacă este de acord cu evaluarea făcută de autorul cărţii “Foc şi Furie: În interiorul Casei Albe conduse de Donald Trump” (“Fire and Fury: Inside the Trump White House”).

Citiți și Reacția președintelui SUA după ce cartea ”Foc și Furie: Înăuntrul Casei Albe a lui Trump” a fost publicată cu patru zile mai devreme. Ce conține controversatul volum

“Nu este preşedintele tipic din trecut. Cred că acest lucru este deja bine cunoscut. De asemenea, este motivul pentru care poporul american l-a ales”, a completat Tillerson, conform Reuters, scrie Gândul.info

Jurnalistul Michael Wolff a declarat vineri că toţi consilierii lui Donald Trump pun sub semnul întrebării calificarea lui de a fi preşedinte al Statelor Unite.

“Ca să fie clar: sută la sută dintre persoanele din jurul lui… Toţi spun că se comportă ca un copil”, a afirmat autorul.

Drept reacție la diferitele scenariile apărute în presă privind starea sa mintală, Donald Trump a publicat sâmbătă o serie de mesaje pe Twitter în care a indicat că succesul în afaceri, cariera în televizune și câștigarea alegerilor prezidențiale din SUA sunt o dovadă că este un ”geniu stabil”.

 

.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare