Secretarul de stat american, Rex Tillerson, va face săptămâna viitoare un turneu în mai multe state din Europa, printre care și Marea Britanie, unde se așteaptă să ia parte la ceremonia de deschidere a noului sediu al Ambasadei SUA la Londra, ca urmare a amânării vizitei președintelui american Donald Trump. Presa britanică a vehiculat că liderul de la Casa Albă și-a amânat vizita ca urmare a temerilor sale privind o primire ostilă din partea cetățenilor britanici, potrivit Agerpres, care citează AFP.

Noul turneu al șefului diplomației americane, care va dura de duminică până sâmbătă, 27 ianurie, include Londra, Paris, Davos și Varșovia, a precizat joi Departamentul de Stat în cadrul unui comunicat.
În cadrul primelor sale două etape, Tillerson va purta discuții la începutui săptămânii cu omologul său britanic, Boris Johnson, apoi marți cu responsabilii francezi. Temele dezbătute vor fi diverse, de la dosarul sirian, până la Iran, Libia, amenințările venite din partea Coreei de Nord ca urmare a programului său nuclear și balistic, dar și situația din Ucraina.
“În fiecare turneu, încerc să ajung la ambasada locală” pentru “a discuta cu personalul nostru”, le-a spus Rex Tillerson jurnaliştilor miercuri seară, care l-au întrebat dacă va exista vreo ceremonie de inaugurare a noii ambasade americane în capitala statului britanic. “Sper să trec pe la ambasadă”, dar “rămânem numai o zi acolo”, a adăugat el.
Purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Heather Nauert, nu a confirmat clar joi dacă ministrul va vizita noua clădire, dar a menţionat că, deocamdată, nu este prevăzută nicio ceremonie.
“Am deschis ambasada la începutul săptămânii”, marţi, iar “personalul nostru este încă în tranziţie de la fostul sediu la cel nou”, a precizat ea.
Președintele american, Donald Trump, a anunțat săptămâna trecută că își va anula vizita la Londra, programată pentru luna viitoare pentru a participa la ceremonia de inaugurare a noii ambasade a SUA în Marea Britanie , ca urmare a ”afacerii proaste” încheiată în timpul predecesorului său la Casa Albă, Barack Obama.
”Nu sunt un mare fan al administraţiei Obama care a vândut poate cea mai bine localizată şi drăguţă ambasadă din Londra pe <<mărunţiş>>, numai pentru a construi una nouă într-o locaţie îndepărtată, pentru 1,2 miliarde de dolari. Proastă afacere. Vreţi ca eu să tai panglica – NU!”, a scris Trump pe Twitter.
Şeful diplomaţiei americane va fi prezent miercuri la Forumul economic mondial de la Davos, în Elveţia, alături de Donald Trump.
La 26 ianuarie, el va ajunge la Varşovia pentru întâlniri bilaterale cu înalţi responsabili polonezi,




