Connect with us

ALEGERI EUROPENE 2019

Rezultate în Europa. Cine sunt câștigătorii și pierzătorii alegerilor europene cu cea mai mare prezență la vot din ultimii 20 de ani. Forțele europene și cele anti-europene își împart dominația în marile țări UE

Published

on

©️ European Parliament/ Facebook

Formațiunile pro-europene vor rămâne în continuare principalele forțe politice de la nivelul Uniunii Europene, potrivit rezultatelor provizorii ale alegerilor pentru Parlamentul European, desfășurate în perioada 23-26 mai 2019 în 28 de state membre ale Uniunii Europene și care au culminat cu cea mai mare prezență la urne din ultimele două decenii. La nivel european, Partidul Popular European și Socialiștii Europene își vor păstra statutul de cele mai mari familii politice din UE, însă rezultatele scrutinului la care au votat peste 200 de milioane de europeni vor pune în scena politica de la Bruxelles și de la Strasbourg o nouă balanță a puterii.

Pentru întâia dată de la primele alegeri pentru Parlamentul European – în urmă cu cu 40 de ani (1979) – prezența la urna a crescut și a modificat substanțial echilibrul de forțe pentru noul hemiciclu al democrației europene. Pentru prima dată, cele două mari partide europene – PPE (cu 182 de mandate) și S&D (cu 147) – nu vor mai putea forma majoritatea fără implicarea unui al treilea grup politic, diferența dintre cele două fiind de doar 29 de mandate, cele două însumând doar 325 mandate din totalul celor 751 membri ai Parlamentului European, unde pentru o majoritate sunt necesari 376 de eurodeputați. A treia forță politică va fi configurată de Alianţa Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa (ALDE) împreună cu coaliţia Renaissance (Franţa) a președintelui Emmanuel Macron şi Alianţa 2020 USR PLUS (România), cu 109 mandate. Verzii vor deveni al patrulea cel mai puternic grup din Parlamentul European, cu aproximativ 70 de mandate, devansând astfel gruparea eurosceptică ECR – 59 și forțele centrifuge, populiste și extremiste reprezentate pe de-o parte de Marine Le Pen și Matteo Salvini (58) și Nigel Farage (54), pe de altă parte.

La nivelul celor 28 de state de membre, rezultatele întregesc un peisaj politic perturbat de ”întâlnirea europenilor cu democrația”. În marile țări europene, atât cancelarul Angela Merkel, cât și președintele Emmanuel Macron au ieșit slăbiți din punct de vedere politic. În Germania, coaliția CDU/CSU a Angelei Merkel și principalul suporter politic național al candidaturii lui Manfred Weber la șefia Comisiei Europene, au câștigat alegerile, înregistrând totodată o scădere istorică de 8%. În Franța, discursul puternic reformist și pro-european al lui Emmanuel Macron nu a mai produs un rezultat asemenea celui de la prezidențiale din 2017, coaliția Renaissance fiind învinsă la vot de Adunarea Națională a politicianului extremist Marine Le Pen, însă cele două vor obține același număr de mandate. Spania și Portugalia au fost reconfirmate drept marile fief-uri politice ale Socialiștilor Europeni, partidele prim-miniștrilor Pedro Sanchez și Antonio Costa repurtând victorii semnificative. Pe aceeași pagină politică se află relativ și Olanda, unde Frans Timmermans, candidatul social-democraților europeni la funcția de președinte al Comisiei Europene, a obținut o victorie imposibil de anticipat, însă în Țările de Jos distribuția mandatelor va rămâne cvasi-egală între Țările de unde izvorăște forța propulsatoare a naționalismului și suveranismului au devenit sau rămas Italia, Ungaria și Polonia. Participantă în mod paradoxal la aceste alegeri, Marea Britanie l-a dat câștigător pe unul dintre artizanii Brexit-ului, partidul omonim al lui Nigel Farage câștigând scrutinul european.

Care sunt rezultatele în cele 28 de țări membre ale UE după o prezență record în ultimele două decenii:

Austria – PPE câștigă alegerile

Partidul Popular aflat la guvernare, condus de cancelarul Sebastian Kurz, s-a clasat pe primul loc cu 34,9%, potrivit rezultatelor provizorii. Acesta este urmat de social-democrați cu 23,4% și Partidul Libertății (FPO) de extremă dreaptă cu 17,2%.

Scorul acestuia din urmă este considerat a fi fost lovit de așa-numitul scandal Ibiza, care a dus la demisia liderului partidului Heinz-Christian Strache din funcția de vice-cancelar săptămâna trecută, după ce un videoclip secret a părut să-l arate încercând să schimbe contracte publice pentru donațiile de partide dintr- femeie credea că era nepoata unui oligarh rus.

Vedeți rezultatele complete.

Belgia – Forțele eurosceptice, pe primele locuri. Liberalii premierului Charles Michel pierd teren

Belgia a organizat duminică trei tipuri de alegeri: federale, regionale și europene.

Pentru cele din urmă, rezultatele parțiale au arătat că partidul separatist N-VA a avut cel mai mare scor la nivel național, cu 13,5% din voturi. Partidul anti-imigrație Vlaams Belang s-a clasat pe locul al doilea cu 11,4%.

Partidul Socialist, la 10,5%, a ajuns pe locul trei în țară. Partidul Liberal al prim-ministrul Charles Michel, un aspirant la funcția de președinte al Consiliului European, s-a clasat doar pe poziția a șaptea.

Vedeți rezultate complete.

Bulgaria – PPE câștigă alegerile

Chiar dacă votul este obligatoriu în Bulgaria, prezența la vot a fost de numai 30,83%. Rezultatele provizorii confirmă sondajele, cele mai multe voturi fiind împărțite între partidul GERB de centru-dreapta al premierului Boyko Borrisov (30,6%) și coaliția partidului socialist al țării (26,42%).

Vedeți rezultate complete.

CroațiaPPE câștigă alegerile

Rezultatele provizorii au plasat Uniunea Democrată Conservatoare (HDZ), care conduce coaliția de guvernare, la 22,71% din voturi. Pe locul al doilea se află Partidul Social-Democrat, cu 18,69% din voturi. Partidul Conservator de extremă dreapta este al treilea, cu 8,49%.

Vedeți rezultate complete.

Cipru – PPE câștigă alegerile

Rezultatele finale au arătat că partidul de guvernământ DISY – un membru al PPE – a încheiat alegerile pe primul loc cu 29% din voturi. Niyazi Kizilyurek, de la partidul comunist AKEL – care a ajuns pe locul al doilea (27,5%) – a devenit primul cipriot turc care a fost ales în calitate de deputat european.

Vedeți rezultate complete.

Cehia – Liberalii europeni câștigă alegerile

Partidul ANO condus de premierul Andrej Babis, parte a familiei liberalilor europeni, și-a mărit numărul de deputați în Parlamentul European de la 4 la 6, au arătat rezultatele oficiale. Pe locul al doilea s-a clasat formațiune de dreapta, Partidul Democrat Civic, care își dublează deputații europeni la 4.

Partidul anti-corupție anti-corupție din Cehia a intrat pe locul trei cu trei deputați europeni, la egalitate cu coaliția conservatoare STAN TOP.

Vedeți rezultate complete.

Danemarca – Liberalii europeni câștigă alegerile

Rezultatele provizorii îi plasează pe liberalii de centru-dreapta – care conduc țara într-o coaliție de guvernare – în frunte cu 23,5% din voturi, în fața social-democraților care au obținut 21,5% din voturi.

Partidul Socialist a fost al treilea (13,2%), în timp ce Alianța Roșie-Verde ar urma să intreă pentru prima dată în Parlamentul European cu 11%.

Vedeți rezultate complete.

Estonia – Liberalii europeni câștigă alegerile

Partidul liberal Reforma și-a păstrat primul loc cu 26,2% din voturi, au arătat rezultatele oficiale. Partidul Social Democrat a obținut locul al doilea cu 23,3% din voturi, în timp ce Partidul Centru a fost pe locul al treilea cu 14,4%.

Partidul Popular Conservator de extremă dreaptă și-a triplat scorul pentru a ajunge pe locul al patrulea cu 12,7% și va fi reprezentat în Parlamentul European cu un deputat european.

Vedeți rezultate complete.

Finlanda – PPE și liberalii europeni, la egalitate de mandate

Țara scandinavă a fost prima care a prezentat oficial rezultatele la alegerile europene, potrivit cărora Partidul Național de Coaliție de centru-dreapta a câștigat cu 20,8% din voturi, ușor sub 23,2% din 2014.

Liga Verde a obținut locul al doilea cu 16,0%, în fața Partidului Social Democrat (14,6%) și a Partidului Finlandez populist (13,8%). Partidele liberale KESK și SFP (RKP) vor obține același număr de mandate – trei – ca Partidul Național de Coaliție, care îi plasează pe PPE și pe liberalii europeni la egalitate.

Vedeți rezultate complete.

Franța – Extremiștii lui Le Pen și ”renascentiștii” lui Macron vor obține același număr de mandate

Partidul de extremă dreapta Adunarea Naţională (RN), condus de Marine Le Pen, s-a plasat pe prima poziţie în alegerile pentru Parlamentul European desfăşurate duminică în Franţa, devansând cu 0,9 puncte procentuale partidul susţinut de preşedintele Emmanuel Macron (23,31% faţă de 22,41%), relevă rezultatele definitive comunicate luni dimineaţă de Ministerul de Interne francez, citat de AFP, potrivit Agerpres.

Cele două partide – RN şi La Republique En Marche (LREM) – vor obţine, astfel, acelaşi număr (23) de mandate europarlamentare după ce Regatul Unit va fi părăsit Uniunea Europeană.

Pe poziţia a treia se plasează ecologiştii (EELV), cu 13,47% din sufragii, ceea ce înseamnă 13 locuri de eurodeputat.

Prezenţa la vot a fost de 50,12%, cu aproape opt puncte procentuale mai mare decât în 2014. 

Vedeți rezultate complete.

Germania – Cancelarul Angela Merkel și Manfred Weber, candidatul PPE la șefia Comisiei Europene, câștigă alegerile. Verzii devin a doua forță politică

Blocul conservator din Germania, format din Uniunea Creștin-Democrată a cancelarului Angela Merkel și Uniunea Creștin-Socială din care care provine Manfred Weber, candidatul PPE la funcția de președinte al Comisiei Europene, au câștigat alegerile europene din cea mai mare țară a Uniunii Europene, cu 28%, înregistrând totuși o scădere istorică, cu opt puncte procentuale față de alegerile din 2014. În același timp, Verzii devin a doua forță politică a țării din punct de vedere european (21,8%), social-democrații cad pe locul al treilea, și Alternativa pentru Germania (AfD) pe poziția a patra (10,5%).

Distribuția mandatelor arată că forțele ce aparțin PPE vor obține 29 de mandate, Verzii 22, social-democrații 16 și liberalii 7.

Rata prezenţei la urne a crescut cu 11 procente faţă de 2014, ajungând la 59%.

Vedeți rezultate complete.

Grecia – PPE câștigă pentru prima dată scrutinul european din Grecia după criza datoriilor suverane

Principalul partid de opoziție, mișcarea conservatoare a Noii Democrații, a învins formațiunea de guvernământ din stânga Syriza, obținând 33,3% din voturi, față de 23,8% din voturi al partidului lui Alexis Tsipras, au rezultat provizorii.

Acest rezultat l-a determinat premierul grec, Alexis Tsipras, să convoace alegeri generale în iunie.

Situația economică a țării și acordul de schimbare a numelui cu Macedonia de Nord au avut prioritate față de problemele europene.

Vedeți rezultate complete.

Ungaria – Partidul lui Viktor Orban, victorie cu majoritate absolută. Va rămâne Fidesz în PPE?

Biroul Electoral Național a anunțat că partidul Fidesz, al partidului Viktor Orban a câștigat cu 52,33% din voturi. Coaliția Democratica a ajuns pe locul al doilea cu 16,26%, iar Mișcarea liberală Momentum pe locul al treilea cu 9,92%.

Așteptat să obține 13 mandate în viitoarea legislatură europeană, Fidesz este în prezent suspendat din forurile Partidului Popular European pe fondul criticilor legate de atitudinea guvernului de la Budapesta față de statul de drept. O eventuală excludere a Fidesz din PPE ar diminua numărul de mandate ale popularilor europeni la 166 de eurodeputați.

Vedeți rezultate complete.

Irlanda – PPE și stânga radicală, egalitate de mandate

Se estimeaz că, atât partidul GUE / NGL, cât și Partidul Popular European (PPE), vor câștiga câte patru locuri din cele 11 locuri ale Irlandei în Parlamentul European. Verzii ar urma să obțină două mandate, iar ALDE + Renaissance a câștigat un loc.

Campania a fost dominată de temerile lui Brexit, deoarece Marea Britanie, cel mai mare partener comercial al Irlandei, urmează să părăsească blocul.

Vedeți rezultate complete.

Italia – 28 din cele 73 de mandate alocate Italiei vor merge la extrema dreaptă

Partidul de extremă dreapta Liga, condus de vicepremierul Matteo Salvini, a câştigat alegerile europene de duminică. Liga a câştigat peste 33% din voturi la europene, potrivit estimărilor, cu mult înaintea partenerului de guvernare Mișcarea 5 Statele (M5S), care a obţinut circa 16% din sufragii.

Pe locul al doilea s-a clasat Partidul Social-Democrat, cu 23,5% din voturi. Un procent de aproximatv 7% a fost obținut de Forza Italia, partidul fostului premier Silvio Berlusconi și al președintelui Parlamentului European, Antonio Tajani.

Vedeți rezultate complete.

Letonia

Partidul Noua Unitate, afiliat la PPE, a păstrat primul loc. Este urmat de Partidul Social Democrat (17,5%) și de Alianța Națională Populară de dreapta (cu 16,4%).

Vedeți rezultatele complete.

Lituania – PPE câștigă alegerile

Rezultatele inițiale, cu aproximativ 90% din voturi numărate, au arătat că partidul de centru dreapta a câștigat cu 17,41% din voturi, urmat de Partidul Social Democrat cu 16,90%. Uniunea Agricultorilor și Verzilor au obținut locul trei cu 13,93%.

Lituania a organizat și al doilea tur al alegerilor sale prezidențiale, câștigat de economistul Gitanas Nausėda, care nu este afiliat vreunui partid politic.

Vedeți rezultatele complete.

Luxemburg – PPE și ALDE, la egalitate

Partidul Liberal Democrat al premierului Xavier Bettel și Partidul Social Creștin Creștin Conservator al președintelui Comisiei Europene Jean-Claude Juncker vor trimite căte doi deputați în Parlamentul European, care au obținut 21,44, respectiv 21,1%.

Partidul Verde s-a clasat pe locul al treilea, cu 18,91% din voturi, arată rezultatele oficiale.

Vedeți rezultatele complete.

Malta – Socialiștii Europeni câștigă alegerile

Partidul Laburist, afiliat la S&D, al prim-ministrului Muscat a câștigat cu o majoritate de 55,9% din voturi, în timp ce Partidul Naționalist s-a situat în urmă cu aproape 20 de puncte de procentuale (36,2%).

Corupția guvernamentală a reprezentat un subiect important în Malta în timpul alegerilor europarlamentare, deoarece cele două partide majore s-au acuzat reciproc de abateri.

Vedeți rezultatele complete.

Olanda – Partidul social-democrat lui Frans Timmermans, câștigător surpriză

Partidul Laburist al candidatului Socialiștilor Europeni la șefia Comisiei Europene, Frans Timmermans,  a obținut primul loc în alegerile pentru Parlamentul European din Olanda, deși era considerat drept a treia opțiune electorală a cetățenilor. 

Potrivit rezultatelor, Partidul Laburist a înregistrat 19% din voturi, urmând să obțină 6 mandate în Parlamentul European. Este urmat de Partidul Popular pentru Libertate și Democrație al premierului Mark Rutte, cu 14,6%.

Vedeți rezultatele complete.

Polonia – Conservatorii eurosceptici, pe primul loc

Partidul conservoat Lege și Justiție (PiS), aflat la guvernare și în conflict cu instituțiile UE, s-a clasat pe primul loc cu 43,1% din voturi, au arătat rezultate provizorii.

Coaliția Europeană, condusă de președintele Consiliului European, Donald Tusk și compusă din Platforma Civică și un grup de politicieni de stânga și rural, este plasată pe locul al doilea cu 38,41%.

Participarea la vot, deși la un nivel record al alegerilor din UE în țară, a rămas doar la 43%.

Vedeți rezultatele complete.

Portugalia – Socialiștii Europeni câștigă alegerile

Rezultatele preliminare – cu 97,5% din voturi numărate – arată că Partidul Socialist a câștigat cu 33,8%. Partidul Social Democrat (PPE), s-a plasat – al doilea – cu 22,6%, iar Blocul stâng se află pe poziția a treia cu 9,6% din voturi.

Partidul Verde a obținut 4,8% și ar putea avea primul său loc în Parlamentul European.

România – Prezență record de peste 50% la vot și o victorie a forțelor pro-europene. PPE, pe primul loc

Partidul Național Liberal, membru al Partidului Popular European, a obţinut la alegerile europarlamentare de duminică 26,79% dintre voturi, PSD – 23,38%, iar Alianţa USR PLUS – 21,40%, potrivit rezultatelor provizorii obţinute după centralizarea datelor din 18.705 secţii de votare din ţară din totalul de 18.730, reprezentând 97% din totalul secțiilor de votare.

Totodată, pentru UDMR (PPE) au votat 5,44% dintre alegători, 6,61% – pentru Pro România, 4,24% – ALDE şi 5,65% – PMP (PPE).

Pentru prima dată de la aderarea la Uniunea Europeană, cetățenii români au votat în proporție de peste 50% la alegerile pentru Parlamentul European, după ce la alegerile din 2007, 2009 și 2014, s-au prezentat la urne între 27,67% și  32,44% dintre cetățeni.

Vedeți rezultatele complete.

Slovacia – După victoria avocatei anticorupție Zuzana Caputova la prezidențiale, pro-europenii câștigă alegerile europene. PPE, cele mai multe mandate

Partidul liberal pro-european ”Împreună/Slovacia Progresistă (Progresivne Slovensko-Spolu” – PS) a câştigat alegerile europene din Slovacia, cu 20,1% din voturi, urmat de Partidul Social-Democrat (SMER), aflat la guvernare, cu 15,7%, arată rezultatelor oficiale, transmite agenţia Reuters, potrivit Agerpres.

Partidul Slovacia Progresistă câştigase în faţa social-democraţilor din SMER şi la alegerile prezidenţiale din luna martie, când avocata anticorupție şi activista de mediu Zuzana Caputova l-a învins pe comisarul european Maros Sefcovic.

Pe locul trei se clasează formaţiunea de extremă-dreapta Partidul Poporului – Slovacia Noastră (LSNS), care a obţinut 12% din voturi.

Vedeți rezultatele complete.

Slovenia – PPE câștigă alegerile

Partidul Liberal Democrat și-a păstrat poziția de top, cu un scor aproape identic cu cel din 2014 (26,48%), potrivit rezultatelor preliminare publicate de Comisia Electorală de Stat, cu mai mult de 98% din voturi numărate.

Social-democrații din centru-stâng s-au clasat pe locul doi cu 18,57%. Lista condusă de prim-ministrul țării s-a plasat pe locul al treilea cu 15,62%.

Vedeți rezultatele complete.

Spania – A cincea cea mai mare țară din UE este confirmată drept cel mai mare fief politic al Socialiștilor Europeni

Cu mai mult de 99% din voturi, Partidul Socialist, condus de premierul Pedro Sanchez, a înregistrat un impresionant scor 32,9% – cu zece procente mai mult decât în 2014 și cu mult înaintea Partidului Popular al Partidului Popular, aflat 20.1%.

Partidul Vox de extremă dreaptă a terminat pe locul cinci cu 6,8% din voturi, mult mai mic decât cele 10,3% pe care le-a adunat în alegerile generale din ultima lună.

Liderii separatiști catalani, Carles Puigdemont si Oriol Junqueras, au fost ambii aleși deputati europeni.

Vedeți rezultatele complete.

Suedia – Socialiștii Europeni câștigă alegerile

Rezultatele preliminare i-au plasat pe social-democrații aflați și la guvernare în frunte cu 24% din voturi. Partenerul lor de coaliție, Partidul Verde, se pare că va pierde cu 4 puncte procentuale din 2014 și va termina pe locul patru cu 11%.

Democrații Suedezi de extremă dreaptă au obținut 16% și vor încheia pe locul treilea, în spatele celor 17% obținuți de Partidul Moderat conservator.

Vedeți rezultatele complete.

Marea Britanie – Un scrutin în care Brexit a dominat, inclusiv în rezultate

Participantă în mod paradoxal la alegerile pentru Parlamentul European, în contextul amânării Brexit, Marea Britanie va trimite în noua legislatură europeană un număr considerabil de eurodeputați din partea Partidului Brexit al lui Nigel Farage.

Cu 99% din voturi numărate, Partidul Brexit a obținut 31,6%, urmat de Partidul Liberal Democrat – 20,3%.

Partidele tradiționale au înregistrat unele dintre cele mai scăzute scoruri din istorie. Partidul Laburist, principala forță de opoziție, este pe locul al treilea cu 14,1%, iar conservatorii sunt pe locul cinci cu 9,1%.

 

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și doctorand în domeniul reasigurării strategice a NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community în cadrul World Economic Forum și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute.

Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

ALEGERI EUROPENE 2019

Fostul lider al extremei drepte din Austria, Heinz-Christian Strache, implicat recent într-un scandal de corupție, nu își va prelua mandatul de europarlamentar

Published

on

©️ HC Strache Facebook

Fostul lider al extremei drepte din Austria, Heinz-Christian Strache, nu-şi va prelua mandatul în Parlamentul European, potrivit propriilor declaraţii făcute luni, el promiţând totodată să revină în politică imediat ce va descoperi cine i-a înregistrat pe ascuns în Ibiza (Spania) declaraţiile incriminatoare care au dus la demisia sa, luna trecută, transmite dpa, relatează Agerpres.

Vicecancelarul austriac Heinz-Christian Strache, liderul formaţiunii de extremă dreapta Partidul Libertăţii (FPO), care făcea parte din coaliţia de guvernământ, şi-a dat demisia din funcţie în urma difuzării unei înregistrări video compromiţătoare în care Strache oferă contracte guvernamentale în schimbul sprijinului politic, transmit dpa, AFP şi Reuters, relatează Agerpres

Potrivit rezultatelor și site-ului Parlamentului European, Partidul Libertății FPÖ (Freiheitliche Partei Österreichs) a obținut un procentaj de 17,20%, clasându-se pe locul 3. Acest partid ocupă 3 mandate în Parlamentul European, făcând parte din grupul ID (Identity and Democracy).

După destrămarea coaliţiei de guvernare formate din conservatori şi extrema-dreaptă în urma demisiei vice-cancelarului lider al extremei-drepte Heinz-Christian Strache, Sebastian Kurs, cancelarul conservator a anunțat sâmbătă că vor fi convocate alegeri anticipate, anunță agențiile Reuters și EFE, potrivit Agerpres.

Citiți și: Cancelarul conservator, Sebastian Kurz, a anunțat alegeri anticipate în Austria după scandalul de corupție în care a fost implicat vicecancelarul Heinz-Christian Strache: ”Prea mult este prea mult”

Scandalul a izbucnit când revista Der Spiegel şi ziarul Süddeutsche Zeitung au difuzat o înregistrare video în care Strache pare să ofere, în schimbul susţinerii politice, contracte în infrastructură unei femei care a pretins că este o potenţială donatoare bogată din Rusia. 

Citiți și:Liderul extremei drepte austriece, Heinz-Christian Strache, demisionează înaintea alegerilor europene, în urma unui scandal de corupție. Acesta guverna alături de cancelarul austriac Sebastian Kurz

Continue Reading

ALEGERI EUROPENE 2019

Partidul lui Emmanuel Macron, ALDE și Alianța USR PLUS au decis: Grupul lor din Parlamentul European a fost denumit Renew Europe

Published

on

©️ Dacian Cioloș/ Facebook

Partidul președintelui francez Emmanuel Macron și liberalii europeni au ales denumirea pentru noul lor grup în Parlamentul European, al treilea cel mai puternic din hemiciclu și din care face parte și Alianța 2020 USR PLUS, numele noii grupări politice fiind Renew Europe.

Grupul reunește membri ai Alianței Liberalilor și Democraților pentru Europa (ALDE), ai partidului La République En Marche, ai Alianței 2020 USR PLUS și alții.

”Am decis, astăzi, ca numele noului grup din Parlamentul European pe care l-am fondat alături de partenerii noștri din ALDE  și En Marche să fie Renew Europe (Reînnoim Europa). Numele grupului reflectă exact intențiile noastre: vrem să construim o Europă modernă, mai puternică, mai aproape de cetățeni. Deviza noastră este: Hotărâți să construim împreună o Europă liberă și echitabilă”, a scris Dacian Cioloș, președintele PLUS și viitor eurodeputat din partea Alianței 2020 USR PLUS.

Potrivit Politico Europe, partidul lui Macron a dorit cu insistență să evite cuvântul “liberal”, care este adesea folosit negativ în Franța ca o reprezentare a ultra-capitalismului.

“Grupul ALDE din Parlamentul European a fost redenumit Renew Europe”, a scris pe Twitter Chris Davies, membru al liberalilor și democraților din Marea Britanie.

Renew Europe a fost printre cele patru nume luate în calcul, alături de The Europeans, Europe Forward și ceva care implică cuvântul “Europa”.

Grupul are un număr total provizoriu de 110 de locuri în noul Parlament – cu 41 mai mult decât vechiul grup ALDE, în mare parte datorită partidului lui Macron, a liberal-democraților din Regatul Unit și a Alianței USR PLUS din România.

Delegația franceză este cea mai mare din noul grup. În cadrul noului grup format în Parlamentul European delegația Alianței 2020 USR PLUS, cu opt eurodeputați, va fi a treia ca mărime după cele ale Franței și Marii Britanii, iar după retragerea Regatului Unit din UE va deveni a doua cea mai importantă forță politică din grupul Renew Europe.

Continue Reading

ALEGERI EUROPENE 2019

Uniunea Salvați România a validat afilierea la grupul ALDE – Renaissance – USR PLUS din Parlamentul European, unde Alianța 2020 va fi a treia cea mai mare delegație

Published

on

© Guy Verhofstadt/ Facebook

Comitetul Politic al Uniunii Salvați România, reunit sâmbătă la Brăila, a validat afilierea europeană la grupul ALDE+Renaissance+USR PLUS din Parlamentul European, informează un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

Decizia de validare a afilierii europene a întrunit 84 de voturi „pentru”, un vot „împotrivă” și trei abțineri.

„Avem o datorie uriașă față de cei peste 2 milioane de români care au votat Alianța 2020 USR PLUS la alegerile din 26 mai și care au făcut din Alianță un jucător pe scena politică la egalitate cu PSD și PNL. Îi vom reprezenta pe români cu fruntea sus în Europa și vom încerca să reparăm tot răul pe care l-au făcut PSD și ALDE în ultimii doi ani și jumătate în ceea ce privește imaginea și credibilitatea României. Europarlamentarii Alianței 2020 USR PLUS vor demonstra că locul României este în Europa și că Europa poate însemna o sursă de progres și de prosperitate pentru toți românii”, a declarat Dan Barna, președintele USR.

În cadrul noului grup format în Parlamentul European, al cărui nume definitiv va fi stabilit în curând, delegația Alianței 2020 USR PLUS va fi a treia ca mărime după cele ale Franței și Marii Britanii.

Citiți și
Au fost publicate rezultatele finale la europarlamentare: PNL – 10 mandate, PSD – 8+1, Alianța USR PLUS – 8 mandate. Toți eurodeputații români, așteptați să facă parte din cele mai puternice 3 grupuri politice din Parlamentul European
Cine sunt cei 32 de eurodeputați care vor reprezenta România în Parlamentul European

Alianța 2020 USR PLUS a dobândit opt mandate în Parlamentul European în urma alegerilor europene pentru legislatura 2019-2024, obținând un scor de 22,4%, cu 0,1% mai puțin decât PSD.

Potrivit listei Alianței, cei opt eurodeputați din partea USR PLUS vor fi: Dacian Cioloș, Cristian Ghinea, Dragoș Pîslaru, Clotilde Armand, Dragoș Tudorache, Nicolae Ștefănuță, Vlad Botoș și Ramona Strugariu.

Grupul ALDE + Renaissance + USR PLUS va avea 106 mandate în noul Parlament European, fiind al treilea cel mai mare grup politic din noul hemiciclu.

Continue Reading

Summitul pentru simplificarea accesării fondurilor structurale

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending