Connect with us

#RO2019EU

RO2019EU: România a obținut un acord preliminar la nivelul UE privind rețeaua transeuropeană de transport pentru a preveni efectele unui Brexit fără acord

Published

on

Președinția României la Consiliul Uniunii Europene a ajuns vineri la o înțelegere provizorie cu Parlamentul European privind propunerea de adaptare a rețelei transeuropene de transport TEN-T, asigurând noi legături maritime între Irlanda și celelalte țări ale Uniunii Europene (UE) pe coridorul rețelei de bază: Marea Nordului – Marea Mediterană, în condițiile în care Marea Britanie părăsește UE fără un acord negociat, informează www.romania2019.eu într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

Reformularea coridorului din Regulamentul privind mecanismul Conectarea Europei (CEF) va asigura continuitatea investițiilor în infrastructură și va oferi claritate și certitudine juridică pentru planificarea infrastructurii.

Mandatul va fi prezentat spre aprobare reprezentanților statelor membre, în Consiliu UE.

Acordul se referă la regulamentul CEF din 2013, care oferă finanțare pentru proiectele-cheie din sectoarele transporturilor, telecomunicațiilor și energiei până la sfârșitul actualului buget pe termen lung al UE 2020. Acesta va fi înlocuit cu CEF 2.0, iar negocierile dintre Consiliul UE și Parlamentul European vor continua.

Textul convenit se referă la legătura directă dintre porturile Shannon Foynes, Dublin și Cork pe partea irlandeză cu Le Havre, Calais, Dunkirk (Franța), Zeebrugge, Ghent, Antwerp (Belgia) Terneuzen, Rotterdam și Amsterdam (Olanda).

Investițiile pentru securitatea și verificarea frontierelor se adaugă acelor investiții care vor fi eligibile pentru sprijin financiar în ciclul de programare rămas al CEF (până în 2020).

Proiectul de modificare a regulamentului va intra în vigoare la 20 de zile de la publicarea sa oficială.

Important de precizat este faptul că acesta va intra, de asemenea, în vigoare la o zi după ce regulamentul CEF 2013 încetează să se aplice în Regatul Unit.

În continuare, Președinția României la Consiliul Uniunii Europene va stabili mandatul ambasadorilor UE pentru a fi prezentat la o reuniune viitoare a Comitetului Reprezentanților Permanenți ai Consiliului UE. Va urma o adoptare formală, atât în Parlamentul European, cât și în Consiliul UE.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și doctorand în domeniul reasigurării strategice a NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community în cadrul World Economic Forum și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute.

#RO2019EU

Ministrul afacerilor interne, Carmen Dan: Consolidarea rețelei europene de ofițeri de legătură în materie de imigrație reprezintă răspunsul ferm al UE privind combaterea introducerii ilegale de migranți

Published

on

UE consolidează cooperarea și coordonarea dintre ofițerii de legătură trimiși în țări terțe de statele membre sau de UE pentru a se ocupa de chestiuni legate de imigrație, se arată într-un comunicat al Consiliului.

Astăzi, reprezentanți ai președinției române a Consiliului și ai Parlamentului European au ajuns la un acord informal asupra unui regulament menit să îmbunătățească funcționarea rețelei europene de ofițeri de legătură în materie de imigrație. Regulamentul va fi transmis acum reprezentanților permanenți la UE, spre confirmare în numele Consiliului.

,,Coordonarea dintre statele membre, în cooperare cu țări terțe, este esențială pentru a se garanta că răspunsul UE la problema migrației este cât mai ferm posibil. Aceste noi norme ne vor permite să valorificăm la maximum activitățile ofițerilor noștri de legătură de pe teren, inclusiv în domenii precum returnările și combaterea introducerii ilegale de migranți”, a declarat Carmen Dan, ministrul român al afacerilor interne. 

Acordul informal cuprinde următoarele dispoziții:

  • introducerea unui comitet director la nivelul UE pentru a consolida gestionarea rețelei și coordonarea ofițerilor de legătură, menținându-se totodată competența autorităților de trimitere în vederea asigurării eficienței și a unor linii clare de comunicare
  • un rol mai important pentru ofițerii de legătură în combaterea introducerii ilegale de migranți
  • ofițerii de legătură vor strânge informații pentru a ajuta țările terțe să preîntâmpine fluxurile de migrație ilegală și pentru a sprijini gestionarea frontierelor externe ale UE
  • ofițerii de legătură vor ajuta totodată statele membre să faciliteze returnările resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală
  • vor fi puse la dispoziție fonduri destinate sprijinirii activităților ofițerilor de legătură în materie de imigrație, acestea urmând să fie alocate de comun acord cu comitetul director

Ofițerii de legătură în materie de imigrație sunt trimiși în țările terțe de statele membre sau de UE pentru a stabili și a menține contacte cu autoritățile țării gazdă cu privire la aspecte legate de migrație (prevenirea și combaterea migrației ilegale, facilitarea returnării, gestionarea migrației legale). În 2004, UE a adoptat un regulament privind crearea unei rețele europene de ofițeri de legătură în materie de imigrație pentru a coordona eforturile ofițerilor dintr-o anumită țară terță sau regiune.

Deși aproape 500 de ofițeri de legătură în materie de imigrație sunt trimiși în prezent de statele membre în peste 100 de țări, există în continuare lacune în materie de coordonare. În plus, rolul ofițerilor de legătură în anumite domenii ar putea fi extins, ca parte a răspunsului cuprinzător al UE la problema migrației. Drept răspuns în acest sens, la 17 mai 2018, Comisia Europeană a prezentat o propunere de regulament de consolidare a rețelei europene de ofițeri de legătură în materie de imigrație.

Continue Reading

#RO2019EU

Ministrul George Ciamba prezidează mâine Consiliul Afaceri Generale (CAG). CFM 2021-2027 și documentul privind o Europă durabilă până în 2030, principalele subiecte de pe agendă

Published

on

Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, George Ciamba, va prezida marți, 19 ianuarie 2019, la Bruxelles, reuniunea Consiliului Afaceri Generale (CAG) sub egida Președinției României la Consiliul Uniunii Europene.

Pe agenda miniștrilor se va afla o dezbatere de orientare privind Cadrul Financiar Multianual 2021-2027.

Consiliul va discuta, de asemenea, despre proiectul adnotat de ordine de zi al următorului Consiliu European, care va avea loc în perioada 21-22 martie 2019.

Miniștrii vor avea un prim schimb de opinii pe baza documentului de reflecție intitulat ”Către o Europă durabilă până în 2030”, care a fost publicat de Comisia Europeană la 30 ianuarie 2019.

Documentul trece în revistă provocările ample cu care se confruntă Europa și prezintă scenarii ilustrative pentru viitor, urmărind să orienteze dezbaterea asupra celui mai bun mod de a îndeplini aceste obiective și a celei mai bune contribuții pe care Uniunea Europeană o poate aduce în acest sens până în 2030. Pornind de la ceea ce s-a realizat în ultimii ani, scenariile evidențiază faptul că sunt necesare acțiuni suplimentare pentru ca UE și întreaga lume să asigure un viitor durabil în interesul bunăstării cetățenilor.

În cadrul CAG va fi abordat și stadiul lucrărilor din cadrul procedurilor întemeiate pe articolul 7 privind statul de drept în Polonia și privind respectarea valorilor fundamentale ale Uniunii Europene în Ungaria.

Continue Reading

#RO2019EU

Premierul Viorica Dăncilă: România dorește să arate instituțiilor europene că Republica Moldova vrea să meargă pe calea europeană, că vrea să fie mai aproape de Europa

Published

on

Guvernul României va continua să ajute Republica Moldova, iar reprezentanții Excutivului de la București vor pleda în plenul instituțiilor europene pentru aceată țară, a declarat premierul Viorica Dăncilă luni, la acea de-a XXII-a sesiune ordinară a Adunării Generale a Asociației Comunelor din România, informează Agerpres.

Dăncilă a completat că agreează ideea unei ședințe de guvern comune, la care să fie prezenți și reprezentanți ai autorităților locale.

”Avem o relaţie foarte bună cu Guvernul Republicii Moldova. Am făcut împreună o şedinţă de guvern comună, iar ideea dumneavoastră de a face încă o şedinţă la care să participe cele două guverne şi, bineînţeles, autorităţile locale este o idee foarte bună. Încercăm să ajutăm Republica Moldova, atât prin proiectele Guvernului, prin ajutorul dat de Guvern, dar şi prin eforturile pe care le vom depune în cadrul Preşedinţiei rotative (a Consiliului UE – n.r.), să arătăm că Republica Moldova vrea să meargă pe calea europeană, că Republica Moldova vrea să fie mai aproape de Europa, iar noi vom fi avocaţii şi vom vorbi în plenul instituţiilor europene pentru Republica Moldova”, a subliniat Viorica Dăncilă.

Parteneriatul Estic, inițiativă europeană din care face parte și Republica Moldova, reprezintă una dintre prioritățile principale ale României la președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene.

Continue Reading
Advertisement

Facebook

Advertisement

Trending