La 9 iulie, Comisia Europeană a salutat prelungirea cu 12 luni a acordului dintre operatori care permite refugiaților strămutați din Ucraina să rămână conectați dincolo de frontiere, potrivit unui comunicat remis caleaeuropeana.ro.
Comisia a facilitat înțelegerea dintre 22 de operatori europeni și șapte operatori ucraineni în vederea prelungirii acordului, care a fost semnat pentru prima dată în aprilie 2022, în scopul de a reduce reciproc tarifele pe care aceștia trebuie să le suporte pentru a conecta apelurile transfrontaliere. Convorbirile la prețuri accesibile le permit celor care caută adăpost în Europa să comunice cu familia și prietenii din Ucraina și invers.
Organismul autorităților europene de reglementare în domeniul comunicațiilor electronice (OAREC) monitorizează impactul acordului. Cele mai recente date demonstrează că acordul a fost eficient, permițând operatorilor să ofere apeluri transfrontaliere la prețuri accesibile. În ceea ce privește tarifele inter-operatori pentru apelurile transfrontaliere, operatorii din Spațiul Economic European (SEE) care fac parte din acord sunt supuși unor tarife semnificativ mai mici decât operatorii care nu au semnat acordul.
Comisia îndeamnă toți operatorii să adere la acest acord. O listă actualizată a semnatarilor poate fi găsită online.
În paralel, Comisia se pregătește să integreze Ucraina în spațiul de roaming al UE, ceea ce ar oferi o soluție mai stabilă și pe termen mai lung. În aprilie 2023, Comitetul de asociere UE-Ucraina a adoptat propunerea Comisiei de aderare a Ucrainei la normele UE în materie de roaming. Următorul pas este ca Ucraina să își alinieze pe deplin legislația la cea a UE, iar apoi Consiliul Uniunii Europene să adopte decizia finală.




