Connect with us

PPE

Roberta Metsola a fost desemnată candidatul grupului PPE la șefia Parlamentului European. Ea ar putea deveni a treia femeie președinte din istoria PE

Published

on

© EPP Group

Grupul PPE din Parlamentul European, cea mai mare familie politică din hemiciclu, a desemnat-o miercuri seară pe eurodeputata malteză Roberta Metsola drept candidatul său pentru funcția de președinte al Parlamentului European la viitoarele alegeri de la jumătatea mandatului din ianuarie 2022. 

Actualmente prim-vicepreședinte al Parlamentului European, Metsola a primit o majoritate de 64,4 la sută din voturile colegilor săi eurodeputați din Grupul PPE, informează grupul politic într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

În cazul în care va fi aleasă să-i succeadă socialistului italian David Sassoli, Roberta Metsola va deveni abia a treia femeie președinte al Parlamentului European, după franțuzoaicele Simone Veil (1979 – 1982) și Nicole Fontaine (1999-2002), ambele provenind din zona politică a creștin-democraților europeni, aceleași valori politice precum ale PPE. Mai mult, Metsola s-ar putea alătura unei galerii de femei – lider ale instituțiilor UE, în vreme ce Ursula von der Leyen este președinta Comisiei Europene, iar Christine Lagarde șefa Băncii Centrale Europene. De asemenea ar fi pentru prima dată când Malta, cel mai mic stat membru al UE, ar da un reprezentant de-al său la conducerea unui instituții europene.

Imediat după vot, Metsola a declarat: “Sunt onorată că am primit un mandat puternic din partea Grupului PPE pentru a fi candidatul său la funcția de președinte al Parlamentului European. A doua jumătate a acestei legislaturi va fi crucială pentru Europa – voi lucra din greu pentru a continua să construiesc punți în această Cameră, pe măsură ce lucrăm împreună pentru a promova dosare legislative importante și pentru a aduce procesul decizional mai aproape de oamenii din fiecare stat membru.”

Președintele Grupului PPE, eurodeputatul Manfred Weber, a felicitat-o pe Metsola și a mulțumit celorlalți candidați ai Grupului PPE care au participat la alegeri.

“Roberta Metsola este un membru respectat, extrem de dedicat și competent al acestui Parlament, care și-a demonstrat leadership-ul în multe ocazii de când s-a alăturat Parlamentului European în 2013. Expertiza sa, experiența sa în calitate de coordonator de grup și vicepreședinte al Parlamentului, precum și capacitatea sa de a aduce împreună deputați europeni din diferite partide și țări vor fi un atu pentru instituția noastră, într-un moment în care acest lucru este mai necesar ca niciodată. Ea va fi imaginea unui Parlament puternic, modern și mai vizibil, care ne va face mândri. Și, da, credem, de asemenea, că este timpul ca următorul președinte al Parlamentului European să fie o femeie!”, a subliniat Weber.

Weber a confirmat, de asemenea, angajamentul Grupului PPE față de acordul dintre grupurile politice din Parlamentul European din 3 iulie 2019, conform căruia președintele Parlamentului din a doua jumătate a mandatului trebuie să provină din rândurile Grupului PPE.

“Așa cum Grupul PPE a respectat acordul în 2019 și a votat pentru David Sassoli fără a propune un candidat propriu, solicităm S&D să respecte acordul în același spirit de cooperare loială. Parlamentul European poate fi puternic și poate oferi rezultate pentru cetățenii noștri înainte de alegerile din 2024 dacă forțele proeuropene sunt unite”, a conchis el.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI

Marian-Jean Marinescu a votat în PE pentru sprijinirea fermierilor și IMM-urilor care au fost afectați în mod deosebit de impactul invadării Ucrainei de către Rusia

Published

on

© European Union 2021 - Source : EP

Eurodeputatul Marian-Jean Marinescu a votat în Parlamentul European, reunit într-o mini-sesiune plenară în perioada 22-23 iunie, raportul privind Sprijinul temporar excepțional în cadrul Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) ca răspuns la impactul invaziei Rusiei asupra Ucrainei.

”Fermierii și întreprinderile rurale au fost afectați de consecințele invaziei Ucrainei de către Rusia într-un mod fără precedent. Creșterea prețurilor în special la energie, îngrășăminte și hrană pentru animale, a creat perturbări economice în sectorul agricol și comunitățile rurale și a condus la probleme de lichiditate pentru fermieri și micile întreprinderi rurale active în procesarea, comercializarea sau dezvoltarea produselor agricole”, a explicat Marinescu.

Potrivit documentului adoptat, sprijinul ia forma unei sume forfetare care urmează să fie plătită până la 15 octombrie 2023, pe baza cererilor de sprijin aprobate de autoritatea competentă până la 31 martie 2023.

Rambursarea ulterioară de către Comisie se efectuează în conformitate cu creditele bugetare și sub rezerva finanțării disponibile. Nivelul plăților poate fi diferențiat pe categorii de beneficiari, în conformitate cu criterii obiective și nediscriminatorii: cuantumul maxim al sprijinului nu depășește 15 000 de euro per fermier și 100.000 de euro per IMM.

Atunci când acordă sprijin, statele membre trebuie să ia în considerare sprijinul acordat prin alte instrumente de sprijin naționale sau ale Uniunii sau scheme private pentru a răspunde impactului invadării Ucrainei de către Rusia.

Continue Reading

Eugen Tomac

Eugen Tomac: România trebuie să facă pași raționali pentru a-și asigura independența energetică pentru iarna următoare

Published

on

© European Union 2021 - Source : EP

Europarlamentarul Eugen Tomac (PMP, PPE) reiterează importanța măririlor stocurilor de gaze pentru iarna viitoare, în contextul în care Federația Rusă „va tăia gazul către Europa”.

„Trebuie să fim bine ancorați în realitate. Vorbim de facturi care au crescut enorm, de infalție fără precedent, de oameni la limita sărăciei, de război lângă noi. Vine o iarnă grea pentru care terbuie să fim pregătiți. Putin va tăia gazul către Europa. Nu avem multe soluții. Nu este cazul astăzi să mimăm optimismul. Trebuie să fim realiști și să acționăm. Suntem în al doisprezecelea ceas. România trebuie să facă pași raționali pentru a-și asigura independența energetică pentru iarna următoare. Avem nevoie de mărirea stocurilor de gaze, de continuarea exploatării cărbunelui și de repornirea centralelor termice pe bază de cărbune”, a transmis președintele PMP într-un mesaj video.

De asemenea, deputatul european Eugen Tomac a precizat că cetățenii vulnerabili sunt de o importanța majoră în viitoarele măsuri economice: „E nevoie de alocarea de subvenții pentru a-i sprijini pe cetățenii vulnerabili care se încălzesc cu lemne de foc. Vorbim de o situație temporară de forță. Înainte să renunțăm la sursele de energie care funcționează, trebuie să avem alternative cu adevărat viabile.”

Citiți și: Statele membre au adoptat definitiv regulamentul potrivit căruia capacitățile de stocare a gazelor în UE vor fi pline înainte de sezonul de iarnă

La trei luni de la publicarea propunerii legislative de către Comisia Europeană, Consiliul UE a adoptat definitiv regulamentul care urmărește să asigure faptul că, în pofida perturbărilor de pe piața gazelor, capacitățile de stocare a gazelor în UE sunt pline înainte de sezonul de iarnă și că pot fi partajate între statele membre într-un spirit de solidaritate, informează comunicatul oficial. 

Continue Reading

Daniel Buda

Eurodeputatul Daniel Buda: Ucraina și R. Moldova au demonstrat că doresc să îmbrățișeze principiile europene, iar comunitatea europeană își arată unitatea

Published

on

© European Union 2021/ Source : EP

Europarlamentarul Daniel Buda (PNL, PPE) salută decizia Consiliului European prin care a acordat oficial Ucrainei și Republicii Moldova statutul de țară candidată la UE.

„Trăim momente istorice în aceste zile în care Consiliul European a acordat Ucrainei și Republicii Moldova statutul de candidat la UE.  La 120 de zile de la începutul agresiunii nejustificate a Rusiei împotriva Ucrainei, împotriva Europei, comunitatea europeană își demonstrează unitatea. Felicitări celor două popoare victorioase, care au demonstrat de-a lungul ultimilor ani ca își doresc schimbarea, își doresc să se apropie de UE și sa îmbrățișeze principiile europene”, a transmis deputatul european pe pagina oficială de Facebook. 

De asemenea, europarlamentarul liberal i-a felicitat pe președinții Ucrainei și Republicii Moldova pentru progresele europene efectuate în ultimele luni: „Felicitări, Maia Sandu, Volodimir Zelenski, pentru că prin puterea și determinarea voastră, le oferiți cetățenilor șansa pe care o meritau de foarte mult timp, pentru ca ați rămas drepți în fața agresiunii Rusiei și luptați până la capăt pentru popoarele voastre, pentru Europa! Vom rămâne alături de voi”, a conchis deputatul european. 

Șefii de stat sau de guvern din cele 27 de state membre ale UE, reuniți la Bruxelles, au recunoscut ieri, 23 iunie,  perspectiva europeană a Ucrainei, a Republicii Moldova și a Georgiei și au decis să acorde statutul de țară candidată Ucrainei și Republicii Moldova, oficializând o decizie istorică la exact 120 de zile de la debutul agresiunii militare a Rusiei împotriva Ucrainei.

Continue Reading

Facebook

NATO2 hours ago

Klaus Iohannis, la dineul de gală oferit de regele Felipe al VI-lea al Spaniei în onoarea liderilor NATO prezenți la summitul de la Madrid

NATO3 hours ago

Turcia va sprijini aderarea Finlandei și Suediei la NATO. Cele trei țări au semnat un memorandum, iar decizia aderării este “iminentă” la summitul de la Madrid

NATO5 hours ago

Olaf Scholz, înainte de primul său summit NATO: Germania va pune bazele celei mai mari armate convenţionale din Europa în cadrul NATO

NATO5 hours ago

Joe Biden afirmă că summitul NATO de la Madrid este cu “adevărat istoric”. SUA și aliații vor anunța consolidarea pe termen lung a prezenței militare în Europa și pe flancul estic

NATO6 hours ago

Mircea Geoană: Summitul NATO, cel mai important în generații. Atunci când punem la bătaie talentul, libertatea și creativitatea societăților noastre libere, nimeni nu va putea să ne învingă

NATO7 hours ago

Regele Spaniei îi îndeamnă pe liderii NATO să găsească “echilibrul potrivit” între răspunsul la amenințările din est și provocările sistemice: “Predicțiile post-Război Rece s-au evaporat. Competiția dintre marile puteri este peste tot

G77 hours ago

Liderii G7 se angajează să aloce 4,5 miliarde de dolari pentru a asigura ”securitatea alimentară la nivel global”, sugrumată de blocada rusă ”motivată geopolitic” asupra cerealelor ucrainene

NATO8 hours ago

Jens Stoltenberg, declarația zilei de la Madrid: Nu NATO sau sancțiunile împotriva Rusiei poartă vina pentru problemele economiei mondiale, ci războiul lui Putin împotriva Ucrainei

G78 hours ago

Liderii G7 pledează pentru introducerea unor plafonări de preț la importurile de petrol și gaze rusești

INTERNAȚIONAL9 hours ago

Emmanuel Macron se împotrivește desemnării Rusiei drept stat sponsor al terorismului

NATO3 hours ago

Turcia va sprijini aderarea Finlandei și Suediei la NATO. Cele trei țări au semnat un memorandum, iar decizia aderării este “iminentă” la summitul de la Madrid

NATO5 hours ago

Joe Biden afirmă că summitul NATO de la Madrid este cu “adevărat istoric”. SUA și aliații vor anunța consolidarea pe termen lung a prezenței militare în Europa și pe flancul estic

NATO6 hours ago

Mircea Geoană: Summitul NATO, cel mai important în generații. Atunci când punem la bătaie talentul, libertatea și creativitatea societăților noastre libere, nimeni nu va putea să ne învingă

NATO7 hours ago

Regele Spaniei îi îndeamnă pe liderii NATO să găsească “echilibrul potrivit” între răspunsul la amenințările din est și provocările sistemice: “Predicțiile post-Război Rece s-au evaporat. Competiția dintre marile puteri este peste tot

NATO8 hours ago

Jens Stoltenberg, declarația zilei de la Madrid: Nu NATO sau sancțiunile împotriva Rusiei poartă vina pentru problemele economiei mondiale, ci războiul lui Putin împotriva Ucrainei

ROMÂNIA12 hours ago

Parlamentul a adoptat Declarația cu ocazia aniversării a 25 de ani de la lansarea Parteneriatului Strategic România-SUA: Sperăm că aderarea la Programul Visa Waiver se va realiza în cel mai scurt timp

ROMÂNIA13 hours ago

Marcel Ciolacu: Avem o șansă uriașă de a dezvolta componenta economică a parteneriatului strategic cu SUA. Se lucrează deja la planuri detaliate de business

NATO1 day ago

Liderii NATO vor aproba la summitul de la Madrid un pachet consolidat de asistență pentru Ucraina și pachete de sprijin pentru R. Moldova și Georgia

NATO1 day ago

Decizii cruciale pentru România: NATO va ridica grupurile de luptă la nivel de brigadă, va adopta noi planuri de apărare cu forțe pre-alocate pentru anumiți aliați, iar Forța de Reacție Rapidă va avea peste 300.000 de militari

INTERNAȚIONAL2 days ago

Volodimir Zelenski face apel la populația din Belarus să nu se lase atrasă în războiul Rusiei împotriva Ucrainei

Team2Share

Trending