Președinta Parlamentului European Roberta Metsola s-a declarat marți onorată că va primi Premiul Timișoara pentru Valori Europene în numele Parlamentului European, salutând susținerea timișorenilor pentru valorile care “ne definesc ca europeni”.
“Foarte onorată să accept Premiul Timișoara pentru Valori Europene în numele Parlamentului European. Sunt recunoscătoare primarului Dominic Fritz și oamenilor din Timișoara pentru promovarea și susținerea valorilor noastre comune care ne definesc ca europeni. Aștept cu nerăbdare să mă alătur vouă când voi vizita frumoasa Timișoara luna viitoare”, a scris Metsola, pe rețeaua socială X.
Very much honoured to accept the Timișoara Award for European Values on behalf of @Europarl_EN.
Grateful to Mayor @DominicFritzTM and the people of Timișoara for promoting and upholding our shared values that define us as Europeans.
I look forward to join you when I visit… https://t.co/9Z87M2bN70
— Roberta Metsola (@EP_President) April 22, 2025
Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, este laureata de anul acesta a Premiului Timișoara pentru Valori Europene, înființat de Municipiul Timișoara, premiul urmând a fi înmânat la Timișoara în cadrul unei ceremonii de gală, care va avea loc în data de 22 mai, informează un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.
Premiul a fost atribuit de un juriu format din personalități de vârf ale corpului profesional românesc în diverse domenii. În desemnarea Excelenței Sale, juriul apreciază că prin leadership-ul său puternic și viziunea clară asupra unei Europe unite și reziliente, a demonstrat că politica poate fi un instrument de progres și speranță. Într-un moment de provocări majore pentru Europa, Roberta Metsola a avut un rol esențial în mobilizarea sprijinului european pentru Ucraina, promovând măsuri concrete de asistență umanitară și militară, dar și susținând integrarea europeană a Republicii Moldova și a Ucrainei. Juriul este impresionat de poziția fermă a Robertei Metsola de aliat de încredere al României în eforturile de aderare la spațiul Schengen, reafirmând constant că locul țării noastre este alături de celelalte state membre în această zonă de liberă circulație.
Juriul a fost unanim în alegerea președintei Roberta Metsola pentru acest premiu.
Membrii juriului sunt: Iulia Motoc (Haga), judecător al Curții Penale Internaționale; Cristian Măcelaru (Koeln), director muzical al Orchestrei Naționale a Franței; Simona Miculescu (Paris), ambasador, preşedinte al Conferinței generale a UNESCO; Anca Miruna Lăzărescu (München), regizoare și scenaristă; Adriana Babeți (Timișoara), scriitoare și critic literar; și Dominic Fritz, Primarul Timișoarei.
Premiului Timișoara pentru Valori Europene a fost înființat de către Municipiul Timișoara pentru a onora personalități recunoscute pe plan internațional care, cu determinare, curaj și creativitate, promovează sau apără valorile europene în interiorul și în afara Uniunii Europene. Prima laureată a premiului a fost Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, prezentă la Timișoara anul trecut, pentru înmânarea premiului.
Premiul este dotat cu 30.000 Euro din contribuții ale unor companii private; sponsor principal este compania PROFI. Evenimentul este organizat de Municipiul Timișoara prin Visit Timișoara, asociația de promovare a orașului.




