Român suspectat de terorism. SRI: Cetăţeanul şi-a exprimat intenţia de a se alătura grupării ISIS

Procurorii DIICOT au efectuat, joi dimineaţă, trei percheziţii în judeţul Argeş, pentru prinderea unui bărbat bănuit de săvârşirea de infracţiuni de terorism. Suspectul, un cetăţean român în vârstă de 39 de ani, a intrat în atenţia SRI încă din 2015. Potrivit anchetatorilor, bărbatul s-ar fi autoradicalizat într-un stat european şi ar fi aderat la gruparea teroristă Statul Islamic.

Bărbatul de 39 de ani a fost reţinut de procurori. Purtătorul de cuvânt al SRI, Ovidiu Marincea, a declarat că acesta urmează să fie propus pentru reţinere pe 24 de ore, notează Adevărul.ro.

Cetăţanul suspect de terorism a intrat în atenţia SRI în anul 2015, prezentând „indicatori specifici unei persoane aflate într-o etapă avansată a procesului de autoradicalizare“. Acesta s-a manifestat prin activităţi de propagandă teroristă, derulate în mediul relaţional şi on-line, în favoarea organizaţiei teroriste Daesh (ISIS), la care şi-a declarat adeziunea, potrivit unui comunicat al SRI.

Bărbatul, zis „Ibrahim“, care s-a radicalizat după ce a stat mai mulţi ani în altă ţară UE, este suspectat că promovează mesaje de susţinere a grupării teroriste, care a avut legătură cu atacurile de la Paris din noiembrie 2015, dar şi că distribuie pe reţelele de socializare imagini cu atacurile organizate de această grupare.

În plus, bărbatul este suspectat că a transmis jihadiştilor date despre un obiectiv militar din România.

„Concret, cetăţeanul şi-a exprimat în repetate rânduri intenţia şi a încercat să convingă şi alte persoane de a se deplasa în Siria pentru a se alătura organizaţiei teroriste DAESH. Cetăţeanul a adoptat o formă radicală a islamului în timpul şederii sale, timp de mai mulţi ani, pe teritoriul unui stat din Uniunea Europeană, unde a dezvoltat legături cu membrii unui grup jihadist din ţara respectivă. Întors în România, cetăţeanul a desfăşurat, în mod conspirat, acţiuni de documentare detaliată asupra unui obiectiv militar de pe teritoriul României cu scopul declarat de a contribui la organizarea unui atentat terorist la acea bază“, se arată în comunicatul SRI.

Comunicatul DIICOT Argeș:

„Poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate din Piteşti şi procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Piteşti au desfășurat o acțiune pentru prinderea unui bărbat bănuit de săvârșirea de infracțiuni de terorism.

În această dimineață, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Piteşti şi procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Piteşti, împreună cu polițiști din cadrul I.P.J. Argeș, au efectuat 3 percheziții domiciliare pe raza județului Argeș, pentru prinderea unui bărbat bănuit de săvârșirea de infracțiuni de terorism.

Acțiunea se desfășoară în cadrul unui dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de promovare a unui mesaj prin propagandă săvârşită prin orice mijloace, în public, cu intenţia de a instiga la săvârşirea unei infracţiuni de terorism și culegerea sau deţinerea, în scopul transmiterii, ori punerea la dispoziţie de date şi informaţii despre obiective vizate de o entitate teroristă.

Din cercetări au rezultat indicii că, începând cu luna noiembrie a anului 2016, bărbatul ar fi utilizat mai multe conturi personale pe o reţea de socializare prin intermediul cărora ar fi postat şi distribuit fotografii cu sigla grupării teroriste DAESH.

De asemenea de pe aceleaşi conturi ar fi postat înregistrări cu atacuri şi execuţii ale grupării, săvârşite prin decapitare şi împuscare, cu intenția de a le face cunoscute și de a determina câștigarea de noi adepți capabili să recurgă la săvârșirea aceluiași gen de fapte.

Totodată, în primavara anului 2015, bărbatul s-ar fi deplasat în zona unui obiectiv militar de pe teritoriul României, pentru a studia căile şi punctele de acces, precum şi modalitatea în care acesta este îngrădit.

Tot din cercetări s-a mai stabilit că bărbatul ar fi cules informaţiile respective în scopul transmiterii ori punerii lor la dispoziţia unei entități teroriste salafiste si pro-jihadiste dintr-un stat al Uniunii Europene, bănuită că ar avea legătură cu persoanele care au revendicat atentatele teroriste de la Paris din 13 noiembrie 2015.

Pentru investigarea infracţiunilor de terorism, măsurile de supraveghere tehnică au fost puse în executare de către Serviciul Român de Informaţii, în conformitate cu dispoziţiile legale”.

 

.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Articole Populare