Connect with us

NATO

România, apreciată de secretarul general al NATO într-un discurs la Bruxelles ce a marcat 20 și 15 ani de la extinderea Alianței în Europa Centrală și de Est

Published

on

© NATO

România se numără printre țările apreciate de secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, într-un discurs susținut luni de acesta la Bruxelles, în cadrul unui eveniment organizat sub auspiciile The German Marshall Fund of the United States și dedicat deopotrivă aniversării a 70 de ani de la înființarea Alianței-Nord Atlantice, precum și a extinderii post-Război Rece a Alianței.

Astăzi sunt bucuros să mă alătur vouă în aniversarea a 20 de ani de când Cehia, Ungaria și Polonia s-au alăturat NATO, 15 ani de când Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, Romania, Slovacia și Slovenia au devenit membri și 10 ani de când Albania și Croația s-au alăturat Alianței”, a spus Stoltenberg în cadrul discursului său.

Secretarul general al Alianței a amintit că acești aliați formează partea estică a NATO, de la Marea Baltică la Marea Neagră, apreciindu-le contribuția în găzduirea și participarea la forțele multinaționale ale NATO.

Și mulți dintre dumneavoastră (n.r.- aliații de pe flancul estic) conduceți prin exemplu când vine vorba de partajarea echitabilă a sarcinilor, investind deja 2% din PIB pentru Apărare. În 2014, doar trei aliați cheltuiau 2% din PIB pentru apărare. În 2018, șapte aliați au îndeplinit obiectivul de 2%, iar România a fost extrem de aproape”, a mai spus Jens Stoltenberg.

La eveniment, România a fost reprezentată de secretarul de stat din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, Dan Neculăescu.

Înaltul oficial aliat a făcut aceste precizări în condițiile în care săptămâna trecută a dat publicității raportul anual de activitate, în care România se află printre țările care au continuat să își majoreze contribuțiile și cheltuielile de apărare, ratând însă pentru al doilea an la rând cheltuirea a 2% din PIB pentru Apărare.

Statele care au alocat cel puțin 2% din PIB pentru Apărare au fost: SUA (3,3%), Grecia (2,2%), Marea Britanie (2,1%), Estonia (2,05%), Polonia (2%), Letonia (2%) și Lituania (2%). Cel de-al 8-lea buget al Apărării în cadrul NATO în 2018 a fost cel al României, în jur de 1,9%, înaintea unor țăr precum Franța (1,8%), Croația (1,7%) sau Turcia (1,6%).

Procentele anunțate oficiale relevă și o diferență de angajament la nivelul flancului estic, unde toți aliații din zona de nord – Polonia și țările baltice – au cheltuit 2% din PIB, în vreme ce pe partea sudică a acestuia, Bulgaria se află la 1,4%, la mare distanță față de România (1,9%).

Deși a ratat pentru al doilea an consecutiv atingerea țintei de 2% din PIB pentru cheltuieli militare – menținându-se la aproximativ 1,9% din PIB – România rămâne în top 3 aliați NATO în ce privește procentul din bugetul Apărării investit pentru înzestrare militară.

Astfel, România a cheltuit 34% din bugetul său militar pentru dezvoltarea capabilităților sale militare, cu 14 procente peste ținta de 20% stabilită la nivelul Alianței Nord-Atlantice. Anul trecut, România a fost pe primul loc la acest capitol, cheltuind 33% din buget pentru investiții militare.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și doctorand în domeniul reasigurării strategice a NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community în cadrul World Economic Forum și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este parte a programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

NATO

Forțele aeriene canadiene au revenit în România: Cinci avioane supersonice CF-188 Hornet vor apăra spațiul aerian la Marea Neagră ca parte a misiunilor NATO

Published

on

© Canadian Armed Forces/ Facebook

Forțele Aeriene Canadiene au revenit vineri în România, ca parte a misiunilor de poliție ale NATO la Marea Neagră, cinci avioane supersonice și un detașament de peste 100 de militari urmând a asigura securitatea spațiului aerian al României și în regiunea Mării Negre în următoarele luni.

Detașamentul canadian format din aproximativ 135 de militari (piloți și personal tehnic) cu cinci aeronave CF-188 Hornet, vor executa misiuni de Poliție Aeriană întărită (enhanced Air Policing) sub comandă NATO, în următoarele patru luni, alături de militarii aparținând Forțelor Aeriene Române și aeronavele F-16 Fighting Falcon și MiG-21 LanceR”, informează Forțele Aeriene Române într-un comunicat.

Aceasta reprezintă a treia rotație a Forțelor Aeriene Regale Canadiene în România, în vederea executării misiunii de Poliție Aeriană Întărită alături de Forțele Aeriene Române, după ce în ultimele patru luni aceste misiuni au fost executate alături de Forțele Aeriene Italiene, prezente la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu cu patru avioane Typhoon.

Anterior, Forțele Aeriene Canadiene și-au încheiat misiunea de poliție aeriană a NATO în România și la Marea Neagră în ianuarie 2019, misiune pe care au executat-o începând cu luna septembrie a anului 2018.

Misiunea face parte din operaţiunea REASURANCE din Europa Centrală şi de Est, iar aceasta a fost desfășurată în premieră la o lună după anexarea Crimeei, în aprilie 2014. Atunci, forţele aeriene canadiene au desfăşurat prima dată o misiune de poliție aeriană în România din aprilie până în august 2014.

În cadrul misiunilor de poliție aeriană din ultimii ani, forțele aeriene britanice și canadiene sunt cele care au asigurat, pe principiu rotațional, aceste operațiuni în spațiul aerian al României și deasupra Mării Negre. Reamintim că anul trecut, forțele armate canadiene (FAC) au trimis aproximativ 135 de militari și patru avioane de vânătoare CF-188 Hornet ale Aviației regale canadiene la Constanța, în România, pentru a lua parte la activitățile poliției aeriene a NATO din septembrie până în decembrie 2017.

Enhanced Air Policing (poliţia aeriană întărită) este o misiune de apărare colectivă pe timp de pace pentru asigurarea integrităţii spaţiului aerian al Alianţei Nord-Atlantice.

Reamintim totodată că în contextul ultimei misiuni britanice asigurate cu avioane Typhoon Eurofighter, misiunile de poliție aeriană au interceptat mai multe provocări de această natură din partea Rusiei.

Continue Reading

NATO

Prima țară de pe flancul estic al NATO care achiziționează F-35: SUA au autorizat vânzarea de aeronave de ultimă generație către Polonia

Published

on

© Lockheed Martin

Statele au anunţat miercuri că au aprobat vânzarea a 32 de avioane stealth de ultimă generaţie F-35 către Polonia, în sumă de 6,5 miliarde de dolari, a anunțat Agenţia pentru Cooperare în Domeniul Apărării şi Securităţii din cadrul Departamentului de Stat al SUA.

Acordul prevede vânzarea a 32 de avioane de vânătoare fabricate de Lockheed Martin şi 33 de reactoare F-135 Pratt and Whitney, însoţite de armamentul şi sistemele de navigaţie necesare, se arată într-un comunicat al Departamentului de Stat, citat de Defense Blog.

Vânzarea propusă va spori inventarul operațional al aeronavelor Poloniei și va îmbunătăți capacitatea de autoapărare aer-aer și aer-sol. Forțele aeriene poloneze MiG-29 și flota Su-22 vor fi înlocuite cu F-35”, se arată comunicatul citat, care adaugă că ”Polonia nu va întâmpina dificultăți în integrarea acestor aeronave în sistemul forțelor sale armate”.

Avionul de tip F-35, dezvoltat de Lockheed Martin şi pilotat pentru prima oară în 2006, este o aeronavă de vânătoare polivalentă, proiectată să fie folosită de Forţele aeriene americane, Corpul puşcaşilor marini şi Marină în aceeaşi versiune.

El are trei variante – cu decolare convenţională (A), cu decolare scurtă şi aterizare verticală (B) şi pentru catapultare (C). Sistemul său stealth, forma şi materialele din care este construit îi permit să pătrundă în zone fără să fie detactat de radar.

Cu nouă țări implicate în dezvoltarea lor – Statele Unite, Marea Britanie, Italia, Olanda, Turcia, Canada, Danemarca, Norvegia și Australia – avioanele F-35 reprezintă un nou model de cooperare internațională.

Anunțul acestei achiziții a fost oficializat în luna iunie, cu prilejul vizitei preşedintelui polonez Andrzej Duda la Washington, când președintele american Donald Trump a aprobat desfășurarea a încă 1.000 de soldați americani în Polonia, sporind prezența militară SUA pe teritoriul acestui stat aliat. Planul inițial al Poloniei era de a oferi două miliarde de dolari în schimbul găzduirii unei prezențe americane permanente pe teritoriul său, o propunere de bază militară denumită simbolic ”Fort Trump”.

În luna februarie a acestui an, ministrul Apărării de la Varșovia, Mariusz Blaszczak, a precizat că Polonia va deveni prima țară de pe flancul estic al NATO care se va dota cu avioane F-35, în contextul în care a informat că Polonia va cheltui pentru modernizarea armatei aproximativ 44 de miliarde de euro până în anul 2026, în special pentru a achiziționa avioane, elicoptere și submarine.

Citiți mai multe despre cooperarea strategică americano-poloneză

Tot în luna februarie, Polonia şi Statele Unite au încheiat un contract în valoare de 414 milioane de dolari (365 de milioane de euro) pentru dotarea armatei poloneze cu lansatoare americane de rachete HIMARS, la ceremonia de semnare a acordului participând președintele polonez Andrzej Duda și vicepreședintele SUA Mike Pence.

De asemenea, în martie 2018, polonezii au cumpărat sistemul de apărare antirachetă american Patriot, cu suma de 3,8 miliarde de euro. 

Polonia se numără printre cele opt ţări membre ale NATO care alocă cel puţin 2% din PIB pentru apărare. Mai mult, în 2017, președintele Andrzej Duda a promulgat legea prin care bugetul apărării Poloniei va crește progresiv de la 2% din PIB până la 2,5% din PIB în anul 2030.

Continue Reading

NATO

Igor Dodon s-a întâlnit, în premieră, cu secretarul general al NATO. Jens Stoltenberg: ”Respectăm neutralitatea Republicii Moldova, dar asta nu înseamnă izolare”

Published

on

© NATO

Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a transmis joi că Alianța Nord-Atlantică sprijină și respectă neutralitatea Republicii Moldova, înaltul oficial aliat făcând aceste precizări în cadrul unor declarații de presă alături de Igor Dodon, președintele țării, într-o întâlnire premieră între cei doi oficiali.

”NATO sprijină pe deplin și respectă neutralitatea constituțională a Moldovei, dar neutralitate nu înseamnă izolare sau că nu putem colabora. NATO lucrează îndeaproape și cu alte țări cu statut de neutralitate, Austria sau Elveția”, a spus Stoltenberg, potrivit transcrierii de pe pagina oficială a Alianței, în condițiile în care de la instalarea lui Dodon în funcție relațiile între Chișinău și Alianța Nord-Atlantică s-au depreciat.

Președintele Republicii Moldova s-a făcut remarcat prin propunerea de a închide biroul de legătură al NATO, o decizie luată înainte ca Dodon să fie învestit în funcția prezidențială, dar și prin poziția de a interzice participarea militarilor țării la exerciții comune cu NATO.

Stoltenberg a continuat și a apreciat deschiderea manifestată de guvernul Maia Sandu față de cooperarea cu NATO.

”Am fost încurajat să aud la întâlnirea recentă cu prim-ministra Maia Sandu că Moldova este hotărâtă să continue cooperarea noastră”, a mai spus Stoltenberg, mulțumind Republicii Moldova pentru contribuția sa la misiunea KFOR din Kosovo.

Potrivit Radio Europa Liberă, Igor Dodon a reiterat în debutul discursului în fața presei că Republica Moldova este un stat neutru, care nu are obiectiv aderarea la Alianța Nord Atlantică, dar a susținut poziția lui Stoltenberg despre faptul că neutralitatea nu înseamnă și izolare.

”„Pentru noi este primordial şi principial întărirea neutralităţii noastre şi recunoaşterea internaţională a statului de neutralitate. În acelaşi timp suntem deschişi spre colaborare cu toţi partenerii noştri – şi din Est, şi din Vest”, a declarat Igor Dodon.

Vizita lui Igor Dodon la NATO survine după ce săptămâna trecută s-a aflat la Chișinău consilierul pentru securitate națională al președintelui SUA, John Bolton, oficialul american întâlnindu-se atât cu președintele, cât și cu premierul Republicii Moldova. În urma vizitei consilierului preşedintelui SUA pentru securitate naţională, John Bolton, în Republica Moldova, premierul Maia Sandu a anunțat că anul acesta Republica Moldova va negocia un nou Plan Individual de Acțiuni al Parteneriatului Moldova – NATO.

 

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending