România ar putea primi 21,6 milioane de euro de la UE pentru compensarea fermierilor afectați de fenomene meteo nefavorabile în primăvară și la începutul verii

Comisia Europeană a propus luni alocarea a 119.7 de milioane de din rezerva pentru agricultură (de cel puțin 450 de milioane de euro pe an) pentru a sprijini în mod direct fermierii din Bulgaria, Germania, Estonia, Italia și România care au fost afectați de fenomene climatice nefavorabile excepționale în primăvară și la începutul verii.

Comisia a propus alocarea a 10.9 milioane de euro Bulgariei, 46.5 milioane de euro Germaniei, 3.3 milioane de euro Estoniei, 37.4 milioane de Italiei și 21.6 milioane de eurp României.

Acest lucru va contribui la compensarea fermierilor din aceste țări care și-au pierdut o parte din producție și, prin urmare, o parte din venituri. Sumele prezentate astăzi reprezintă un semn de solidaritate a UE cu fermierii afectați, care poate fi completată cu până la 200% din fonduri naționale.

Odată adoptate, autoritățile naționale vor trebui să distribuie acest ajutor până la 30 aprilie 2025 și să se asigure că fermierii sunt beneficiarii finali. Statele membre în cauză vor trebui, de asemenea, să notifice Comisiei, până la 31 decembrie 2024, detaliile punerii în aplicare a măsurilor, în special criteriile utilizate pentru a determina acordarea ajutorului individual, impactul preconizat al măsurii, previziunile privind plățile defalcate pe lună până la sfârșitul lunii aprilie și nivelul sprijinului suplimentar care urmează să fie acordat. Notificarea ar trebui să includă, de asemenea, măsurile luate pentru a evita denaturarea concurenței și supracompensarea.

Propunerea Comisiei va fi discutată cu toate statele membre înainte ca acestea să decidă cu privire la aprobarea sa în cadrul reuniunii Comitetului pentru organizarea comună a piețelor agricole din 7 octombrie. 

Fermierii din alte state membre au fost afectați de fenomene meteorologice extreme în a doua jumătate a verii. Comisia va evalua dacă astfel de daune justifică, de asemenea, asigurarea solidarității UE.

Tot astăzi, statele membre ale Uniunii Europene au convenit asupra unor ajutoare de peste un miliard de euro pentru remedierea efectelor inundaţiilor care au afectat în 2023 Italia, Slovenia, Grecia, Franţa şi Austria.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Alexandra Loy
Alexandra Loy
Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Articole Populare