Connect with us

U.E.

România, Bulgaria și Grecia sprijină candidatura Serbiei pentru aderarea la Uniunea Europeană

Published

on

Prim-miniștrii Bulgariei, Greciei și României și-au exprimat marți sprijinul pentru dorința Serbiei de a se alătura Uniunii Europene, potirvit EUobserver. “Cu toții știm că locul natural al Serbiei este în Uniunea Europeană”, a precizat premierul bulgar, Boiko Borisov. Sprijinirea Serbiei a urmat după o conferiță pe infrastructură, desfășurată la Varna.

Serbia a deschis la 27 februarie două noi capitole în negocierile sale de aderare la Uniunea Europeană – Capitolul 20 (întreprinderi și politica industrială) și Capitolul 26 (educație și cultură) – în cadrul unei Conferințe Interguvernamentale UE-Serbia luni la Bruxelles.

Capitolul 26 a fost imediat închis în cadrul aceleiași reuniuni. Aceasta a fost cea de-a cincea Conferință Interguvernamentală UE-Serbia. Până în prezent, Serbia a deschis opt, și a închis temporar două, din totalul de 35 de capitole de negociere.

Negocierile de aderare a Serbiei la UE, împărțite în 35 de capitole pe diferite domenii, au fost lansate în decembrie 2015. Ultimul capitol, cu privire la relațiile cu Kosovo, este unic în cazul Serbiei din cauza relațiilor sale cu fosta provincie pe care Belgradul refuză să o recunoască. De asemenea, cinci dintre statele membre ale UE — Spania, Grecia, Cipru, România și Slovacia — nu recunosc independența Kosovo.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

Corina Crețu

Eurodeputatul Corina Crețu face apel la ”o guvernare coerentă, îndreptată către cetățean”: ”România pierde zilnic 20 de milioane de euro, bani europeni”

Published

on

© European Union 2019 - Source : EP

Eurodeputatul Corina Crețu a atras atenția că ”România pierde zilnic 20 de milioane de euro, bani europeni, pe care nu îi folosește din PNRR și Cadrul Financiar Multianual 2021-2027, la care se adaugă pierderile din Cadrul Financiar Multianual 2014-2020”, toate acestea având loc ”în mijlocul celei mai grave crize sanitare cu care s-a confruntat vreodată țara noastră.”

Fostul comisar pentru politică regională în perioada 2014-2019 a amintit de ”lipsa celor trei spitale regionale (de la Cluj, Iași și Craiova) a căror finanțare am aprobat-o pe parcursul mandatului meu.”

”Acum, mai mult decât oricând, România are nevoie de o guvernare coerentă, îndreptată către cetățean. Altfel, neîncrederea în instituții naționale și în Uniunea Europeană va continua să crească, ceea ce e îngrijorător și, pe termen lung, extrem de dăunător”, și-a exprimat îngrijorarea Corina Crețu.

România va beneficia în perioada 2021-2027 de fonduri europene în valoare de aproximativ 80 de miliarde, după cum urmează: 29,2 miliarde de euro din Mecanismul de redresare și reziliență, elementul central al NextGenerationEU, aproximativ 28 de miliarde de euro din fondurile structurale și de coeziune, 19 miliarde de euro din Politica Agricolă Comună, și aproape 2 miliarde euro din Fondul pentru o Tranziție Justă.

Formal, Comisia Europeană a adoptat la 27 septembrie o evaluare pozitivă a planului de redresare și de reziliență al României, un pas esențial care deschide calea pentru ca UE să plătească 14,24 miliarde de euro sub formă de granturi și 14,94 miliarde de euro sub formă de împrumuturi în cadrul Mecanismului de Redresare și Reziliență (MRR).

România a transmis Planul Național de Redresare și Reziliență la 31 mai și l-a publicat la 2 iunieȚara noastră dispune de o alocare de 29,2 miliarde de euro, 14,2 miliarde de euro granturi și 14,9 miliarde de euro împrumuturi, acestea din urmă fiind contractate la o dobândă foarte avantajoasă, de 0,085%.

PNRR-ul României este structurat pe 15 componente care acoperă toți cei șase piloni prevăzuți în Regulament: tranziția verde; transformarea digitală; creșterea inteligentă, sustenabilă și favorabilă incluziunii; coeziunea socială și teritorială; sănătate, reziliență economică, socială și instituțională; politici pentru noua generație. 

De asemenea, Parlamentul European a aprobat pachetul de coeziune pentru perioada 2021-2027, în valoare totală de 373 de miliarde de euro (prețuri curente) distribuiți astfel:

  • Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) – 226 de miliarde de euro pentru finanțare regională, cu sprijin personalizat pentru anumite regiuni și zone și o atenție sporită acordată orașelor și dezvoltării urbane durabile; sprijinirea competitivității și a creării de locuri de muncă în întreprinderile mici și mijlocii. Finanțat de FEDR, programul Interreg va cheltui peste 8 miliarde de euro pentru proiecte transfrontaliere, pentru a ajuta regiunile de frontieră să își dezvolte întregul potențial economic.
  • Fondul de coeziune – 48 de miliarde de euro pentru statele membre al căror VNB pe cap de locuitor se situează sub 90% din media UE; sprijină rețelele transeuropene de transport, precum și proiectele în domeniul energiei și al transporturilor care aduc beneficii mediului.
  • Fondul social european Plus (FSE+) – 99,3 miliarde de euro pentru a sprijini crearea de locuri de muncă, educația și formarea profesională, precum și incluziunea socială.

În ceea ce privește Politica Agricolă Comună, Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene au ajuns la un acord provizoriu, Uniunea Europeană fiind cu un pas mai aproape de transformarea obiectivelor în materie de climă și mediu înconjurător în realitate.

Astfel, pe baza unor norme simplificate la nivel european, statele membre sunt invitate să pregătească și să prezinte până la 31 decembrie 2021 propunerile de plan strategic pentru a beneficia de cele 386,6 miliarde de euro din PAC, fiind nevoie de o aprobare din partea Comisiei Europene, însărcinată cu evaluarea rezultatelor. 

Continue Reading

SUA

UE dorește să întoarcă pagina în criza submarinelor. Josep Borrell: Nu o să fim masochişti. Să depăşim problemele şi să privim spre viitor

Published

on

© European Union 2020

Înaltul Reprezentat al UE, Josep Borrell, și-a exprimat vineri dorința de a întoarce pagina în criza franco-americană care a dus la o răcire a relațiilor dintre Statele Unite și Uniunea Europeană și a salutat o cooperare transatlantică consolidată, informează AFP, citat de Agerpres.

”Nu o să fim masochişti şi să tot insistăm asupra problemelor noastre, trebuie să le depăşim şi să privim spre viitor. A fost un incident, au existat unele neînţelegeri, a existat o lipsă de comunicare, toate acestea au fost deja spuse”, a declarat Josep Borrell reporterilor la o zi după întâlnirea cu omologul său american Antony Blinken, în cadrul căreia cei doi au decis să lanseze dialoguri strategice UE-SUA privind securitatea și apărarea și regiunea Indo-Pacifică, o dovadă a depășirii crizei submarinelor.

Citiți și:
Antony Blinken și Josep Borrell au decis să lanseze dialoguri strategice UE-SUA privind securitatea și apărarea și regiunea Indo-Pacifică

Statele Unite, Australia şi Marea Britanie au anunţat pe 15 septembrie un parteneriat strategic pentru a contracara China, AUKUS, incluzând furnizarea de submarine nucleare americane către Canberra

În consecință, Australia a decis să anuleze contractul de achiziţionare a unor submarine franceze cu propulsie convenţională în favoarea navelor americane cu propulsie nucleară, lucru ce a declanșat nemulțumirea Parisului, care, în 2016, a semnat un contract în valoare de 56 miliarde de euro pentru a furniza Australiei 12 submarine cu propulsie clasică.

Furia Franței față de acest gest calificat o ”lovitură în spate” s-a materializat prin rechemarea la Paris a ambasadorilor săi de la Washington și Canberra și anularea unei întrevederi a miniștrilor apărăii francez și britanic, ce urma să aibă loc la Londra.

În această dispută, Uniunea Europeană a făcut scut în fața Parisului, care a fost tratat ”inacceptabil”, iar gestul SUA  a fost calificat ca fiind unul  ”lipsit de loialitate” de către președinții Comisiei Europene și Consiliului European, Ursula von der Leyen și Charles Michel.

Revenind la masa discuțiilor, președinții Emmanuel Macron și Joe Biden au convenit să lanseze un proces de consultări pentru a evita situații precum criza provocată de alianța AUKUS, declarație salutată de secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, și Înaltul Reprezentat al UE, Josep Borrell.

Dovadă a detensionării situației stă faptul că Parisul a luat hotărârea ca ambasadorul francez la Canberra să revină la post, anunț salutat de guvernul australian, chiar dacă nu a fost specificat la ce dată va reveni ambasadorul Jean-Pierre Thébault. 

Pregătind terenul pentru discuțiile viitoare, secretarul de stat american Antony Blinken a avut o întrevedere cu președintele Emmanuel Macron și cu omologul francez, Jean-Yves Le Drian, pentru a ”contribui la restabilirea încrederii între Franţa şi Statele Unite”, state membre NATO între care s-a iscat un diferend care nu ar trebui ”să provoace o fractură în cadrul Alianţei, nici să submineze forţa legăturii transatlantice“, potrivit sfaturilor secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, la finalul unei reuniuni cu consilierii pe probleme de securitate națională ai celor 30 de ţări

Washingtonul și Parisul sunt conștienți că recâștigarea încrederii ”va necesita timp și acțiuni”, iar un prim pas către reclădirea acesteia va fi făcut în această lună, când Biden și Macron se vor întâlni în Europa, la summitul G20 de la Roma, ce va avea loc pe 30-31 octombrie

Continue Reading

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI

Eurodeputatul Mircea Hava: Europa are nevoie, mai mult ca niciodată, să se poată baza pe propria industria farmaceutică

Published

on

© European Union 2019 - Source : EP

Europa are nevoie, mai mult ca niciodată, să se poată baza pe propria industria farmaceutică, iar speranța de viață a europenilor, precum și calitatea vieții lor, sunt strâns legate de capacitate Uniunii Europene de a garanta o revenire a acestui sector, consideră eurodeputatul Mircea Hava ( PNL, PPE).

Astfel, acesta a criticat încăpățânarea liderilor europeni de a răspunde ”rapid la semnale de alarmă declanșate de crize medicale ca cea provocată de COVID-19.”

”Pandemia a scos la suprafață toate slăbiciunile, amânările și ezitările prin care industria farmaceutică din Europa a trecut în ultimele decenii: medicamente pentru care mulți europeni nu au bani, lipsa lor de pe piață, șicanări între producători și regulile mult prea diferite de la țară la țară prin care se stabilesc prețurile,  termenele de la care se pot produce și exporta medicamente al căror patent a expirat etc. Toate astea se întâmplă din spațiul de unde, până în anii ’70, s-au născut cele mai noi și eficiente medicamente într-o industrie ce asigura o bună parte din economia continentului și care, azi, este cu mult în spatele Statelor Unite. În 2020, America de Nord a cumulat o cotă de piață de 49% din totalul vânzărilor de medicamente, față de Europa cu doar 23,9%. La asta se adaugă faptul că, între 2015-2020, 63,7% din medicamentele noi, lansate pe piață, au fost produse în SUA, iar în Europa doar 17% (conform MIDAS – aprilie 2021)”, a exemplificat europarlamentarul într-un mesaj publicat pe Facebook.

În acest context, Mircea Hava a evocat o serie de ”aspecte enunțate de specialiști” pentru ca Europa ”să atingă poziția de lider în industria farmaceutică, concret, nu doar prin reprize de interese manifestate la nivel de lobby.”

”În primul rând, trebuie sporite și susținute investițiile în acest domeniu, având în vedere forța de munca directă și indirectă pe care o implică. Europa trebuie să redevină lider în privința ingredientelor active folosite în producția medicamentelor finite, dar să și crească capacitatea de producție prin susținerea capacităților existente. La fel de importantă este susținerea Certificatelor de Protecție Suplimentară. Acest lucru ar compensa perioada lungă și costisitoare de la patentarea unui nou medicament sau a unei noi tehnologii medicale, prin permiterea exporturilor. În mod direct, aceste certificate ar aduce peste 25.000 de noi locuri de muncă directe, mai bine de 3 miliarde de euro economie în producție și vânzări nete cu un plus de peste 9 miliarde de euro pentru industria de pe continent”, apreciază europarlamentarul.

Săptămâna aceasta, în Comisia pentru Mediu și Sănătate Publică (ENVI) din Parlamentul European s-au adoptat, într-un raport ce vizează Strategia Farmaceutică pentru Europa, principalele obiective ale Grupului PPE.

Țintele urmărite de popularii europeni au ca scop creșterea accesibilității cetățenilor din UE în ceea ce privește medicamentele, precum și maximizarea investițiilor din domeniul farmaceutic, cu accent pe tratamentele bolilor rare, a celor cronice și a cancerele pediatrice.

Un alt punct important e reprezentat de necesitatea ca producția de medicamente să fie relocată pe teritoriul european, fapt care ar avea un impact notabil, inclusiv din punct de vedere economic.

Nu mai puțin important este sistemul comun de achiziție a medicamentelor, care, în plină criză medicală COVID, s-a dovedit a fi cel mai eficient mod de a livra vaccinurile.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
ROMÂNIA51 mins ago

Standard & Poor’s şi Moody’s au reconfirmat ratingul de țară al României, cu perspectivă stabilă. Florin Cîțu: Atestă că în ”România merită să investești”

Corina Crețu3 hours ago

Eurodeputatul Corina Crețu face apel la ”o guvernare coerentă, îndreptată către cetățean”: ”România pierde zilnic 20 de milioane de euro, bani europeni”

SUA3 hours ago

UE dorește să întoarcă pagina în criza submarinelor. Josep Borrell: Nu o să fim masochişti. Să depăşim problemele şi să privim spre viitor

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI4 hours ago

Eurodeputatul Mircea Hava: Europa are nevoie, mai mult ca niciodată, să se poată baza pe propria industria farmaceutică

U.E.4 hours ago

Angela Merkel consideră că UE trebuie să-și rezolve problemele cu Polonia și Ungaria prin discuții, nu la tribunal: Trebuie să încercăm întotdeauna să găsim un compromis

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI5 hours ago

Eurodeputatul Vlad Nistor a discutat cu ambasadorul Tunisiei în România despre ”situația politică extrem de complicată de la Tunis”: Prelungirea acesteia va avea ”efecte nefaste asupra relației” cu UE

Eugen Tomac5 hours ago

Eugen Tomac lansează un concurs pentru tinerii din România și Republica Moldova, invitându-i să își exprime viziunea privind viitorul Europei

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI6 hours ago

Eurodeputatul Gheorghe Falcă a discutat la Chișinău cu președinta Maia Sandu despre criza energetică: Vom veni cu soluții atât la nivel de România, cât și la nivelul UE

Eugen Tomac6 hours ago

Eugen Tomac, întrevedere cu Maia Sandu la Chișinău: Este esențial ca România și UE să fie alături de românii basarabeni

NATO6 hours ago

NATO: Jens Stoltenberg a prelungit cu un an mandatul de secretar general adjunct al lui Mircea Geoană, până la 16 octombrie 2023

ROMÂNIA51 mins ago

Standard & Poor’s şi Moody’s au reconfirmat ratingul de țară al României, cu perspectivă stabilă. Florin Cîțu: Atestă că în ”România merită să investești”

ROMÂNIA24 hours ago

Viitorul Spital Regional Brașov va avea 31 secții, 26 de săli de operație, 972 paturi și va fi inaugurat în 2028, arată concluziile studiului BERD

ROMÂNIA1 day ago

Octavian Oprea anunță că ADR lucrează la Sistemul național de interoperabilitate: Instituțiile publice nu vor mai solicita cetățeanului o informație pe care o altă instituție o deține

ROMÂNIA1 day ago

Florinel Chiș, director executiv ARMO: Cifra de afaceri din comerțul electronic din România se va situa în jurul a 6,9 mld. de euro în 2021

BANCA EUROPEANĂ DE INVESTIȚII1 day ago

Guvernul a aprobat memorandumul privind contractarea unui împrumut de 300 de milioane de euro de la BEI pentru construirea Spitalului Regional Cluj

Cristian Bușoi2 days ago

Cristian Bușoi, președintele Comisiei ITRE din PE, solicită Comisiei Europene ca statele UE să poată folosi pentru plafonarea și subvenționarea prețurilor la energie fondurile neutilizate din exercițiul 2014-2020

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI2 days ago

Comisarul european pentru energie, interpelat de Marian-Jean Marinescu în Comisia ITRE din PE: Care va fi necesarul de energie în 2030 dacă prevederile pachetului ”Fit for 55%” rămân neschimbate

ROMÂNIA2 days ago

Asociația Română a Magazinelor Online organizează vineri a doua ediție a Zilei Naționale a Comerțului Electronic (LIVE, 15 octombrie, ora 10:15)

Dragoș Pîslaru3 days ago

Dragoș Pîslaru: Tinerii și copiii pot beneficia de investiții pentru viitorul lor în valoare de 40 miliarde de euro prin intermediul celor 25 de PNRR-uri

Dragoș Pîslaru4 days ago

Dragoș Pîslaru, apel către Autoritatea Europeană a Muncii: Muncitorii nu trebuie să mai fie supuși practicilor de sclavie modernă!

Team2Share

Trending