Connect with us

INTERNAȚIONAL

România, criticată în raportul GRECO privind corupția: Țara noastră are cel mai mare număr de recomandări neimplementate referitoare la parlamentari

Published

on

©️ Council of Europe

Percepţia publică privind nivelul scăzut al corupţiei în unele ţări poate conduce la subestimarea necesităţii unor măsuri de combatere a practicilor de corupţie, relevă raportul anual publicat marţi de Grupul de state împotriva corupţiei (GRECO), organismul anticorupţie al Consiliului Europei, în care România a fost ţara cu cel mai mare număr de recomandări neimplementate referitoare la parlamentari.

În raport, GRECO îşi exprimă îngrijorarea faţă de ritmul general lent de implementare a recomandărilor sale şi le cere ţărilor să soluţioneze această situaţie cât mai rapid. Documentul analizează măsurile adoptate de cele 49 de state membre în combaterea corupţiei în anul 2018, în special în rândul parlamentarilor, judecătorilor şi procurorilor.

”Corupţia are consecinţe devastatoare pentru drepturile omului, democraţie şi statul de drept. În general statele noastre membre au făcut progrese pentru a pune în practică măsuri de prevenire şi combatere a corupţiei, dar trebuie făcut mult mai mult. Recomandările GRECO nu sunt opţionale. Guvernele, parlamentarii şi alte autorităţi naţionale trebuie să-şi arate angajamentul în combaterea corupţiei prin implementarea integrală a recomandărilor GRECO”, a subliniat secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland.

Concret, raportul GRECO indică faptul că doar 34% dintre recomandări au fost implementate integral până la finalul anului, notează Agerpres.

Ţările cu cel mai mare număr de recomandări neimplementate sau implementate doar parţial sunt Turcia (33), Bosnia (23), Grecia (19), Armenia (17), Belgia (17), Macedonia de Nord (17), Serbia (17), Cipru (14), Portugalia (14) şi România (12).

Cel mai mic nivel de conformare cu recomandările s-a înregistrat în legătură cu parlamentarii (23%), în timp ce pentru judecători (36%) şi procurori (45%) indicatorul a fost mai ridicat.

România a fost ţara cu cel mai mare (6) număr de recomandări neimplementate referitoare la parlamentari, fiind urmată de Polonia (5), Cipru, Serbia şi Turcia (câte 4 recomandări neimplementate).

De asemenea, ţara noastră s-a aflat printre cele 16 ţări care nu s-au conformat deplin niciunei recomandări a GRECO privind parlamentarii, alături de Azerbaidjan, Belgia, Bosnia, Croaţia, Cipru, Danemarca, Germania, Lituania, Malta, Portugalia, Serbia, Slovacia, Slovenia, Spania şi Turcia.

Cu privire la judecători, Finlanda, Norvegia şi Suedia sunt singurele trei ţări care s-au conformat deplin recomandărilor GRECO, Estonia şi Polonia unei proporţii de 80% din recomandări, ele fiind urmate de Slovenia (75%), România (67%), Azerbaidjan şi Letonia (câte 57%).

În cursul anului 2018, GRECO a adoptat şapte rapoarte de evaluare, 29 de rapoarte de conformitate şi trei evaluări ad hoc în contextul noii proceduri de evaluare referitoare la evoluţiile care necesită acţiuni rapide, de exemplu evaluarea unei noi legislaţii ce poate periclita eforturile anticorupţie. 

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și doctorand în domeniul reasigurării strategice a NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

ROMÂNIA

MAE: Un angajat al Ambasadei României la Washington, testat pozitiv cu COVID-19

Published

on

Un membru al personalului Ambasadei României la Washington a fost testat pozitiv la infecţia cu noul coronavirus, informează Ministerul Afacerilor Externe.

Potrivit unui comunicat al MAE, starea de sănătate a persoanei este bună şi se află sub supraveghere medicală.

Au fost dispuse măsurile care se impun în relaţia cu autorităţile din statul de reşedinţă, respectiv măsuri de protecţie pentru restul colectivului misiunii diplomatice şi membrii de familie.

Totodată, MAE precizează că, pentru perioada următoare, activitatea uzuală a Ambasadei României în Statele Unite ale Americii va fi adaptată pentru limitarea expunerii celorlalţi membri ai misiunii, fiind întreprinse toate măsurile necesare de distanţare socială şi autoizolare impuse de această situaţie, activităţile curente în mediul online fiind menţinute.

Statele Unite ale Americii au înregistrat duminică 59.747 de noi cazuri de coronavirus şi 442 de decese legate de COVID-19 în 24 de ore, conform bilanţului zilnic al Universităţii Johns Hopkins. Numărul total de cazuri confirmate a ajuns la 3.301.820, iar numărul deceselor, la 135.171, conform bilanțului.

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

Marea Britanie deschide ușa ”profesioniștilor din întreaga lume”, printr-un sistem de imigrație post-Brexit bazat pe puncte. Care sunt regulile pe care muncitorii străini vor fi nevoiți să le respecte

Published

on

Regatul Unit a dat publicității detaliile sistemului de imigrare bazat pe puncte, care urmează să intre în vigoare la 1 ianuarie 2021, moment în care se încheie perioada de tranziție post-Brexit.

Acest sistem, anunțat la mijlocul lunii februarie, de tip australian, a fost promis de Partidul Conservator în campania electorală care a precedat alegerile anticipate din luna decembrie a anului 2019, în urma cărora formațiunea politică condusă de premierul britanic Boris Johnson a reușit să obțină o majoritate clară.

Guvernul a promis că va reduce imigraţia slab calificată şi o va facilita pe cea a profesioniştilor calificaţi.

Potrivit unui document de 130 de pagini, ”cei mai buni din întreaga lume” vor avea prioritate la intrarea în Marea Britanie, angajații din domediul sănătății primind permis de ședere în regim de urgență, în termen de trei săptămâni,  în contextul în care pandemia de coronavirus a dus la modificarea criteriilor de imigrație, potrivit The Guardian, citat de Digi24. De asemenea, aceștia vor plăti taxe de imigrare mai mici, potrivit ministrului de interne Priti Patel.

Conform acesteia, angajatorii vor fi încurajați să investească în lucrători din Marea Britanie, după ce se încheie perioada de tranziție post-Brexit. Angajaţii din Uniunea Europeană vor fi evaluaţi după aceleaşi criterii ca şi cei din afara Uniunii. Numărul celor care pot intra în Regatul Unit pentru a lucra nu va fi limitat.

”Într-un moment în care un număr mare de oameni din Marea Britanie își caută de lucru, noul sistem bazat pe puncte va încuraja angajatorii să investească în forța de muncă din Marea Britanie, în loc să se bazeze pur și simplu pe forța de muncă din străinătate. Dar facem și schimbările necesare pentru ca angajatori să-i atragă pe cei mai buni profesionișit din întreaga lume să vină în Marea Britanie”, a menționat oficialul britanic.

Totuși, acest lucru nu este valabil și pentru asistenții sociali și îngrijitori.

În ceea ce-i privește pe studenții străini, aceștia vor putea rămâne în Marea Britanie cel puțin doi ani după terminarea studiilor. Ministrul spune că acest lucru va contribui la retenția ”celor mai buni studenși” în țară.

Noul sistem, care va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2021, are așadar la bază o grilă de punctaj, lucrătorii străini care doresc să lucreze în Regatul Unit fiind nevoiți să aibă o calificare, să beneficieze de un ”sponsor aprobat” și să vorbească limba engleză la nivelul solicitat, criterii obligatorii pentru care primesc 50 de puncte.

Cel care depune cererea de imigrare trebuie să obțină cel puțin 70 de puncte pentru ca aceasta să fie aprobată, puncte suplimentare fiind acordate pentru doctorat în domeniul ştiinţific, tehnologic, ingineriei sau matematicii, relevant pentru locul de muncă, doctorat într-un domeniu relevant pentru locul de muncă sau dacă acesta va ocupa un loc de muncă într-o ocupaţie cu deficit de forţă de muncă.

©gov.uk

Lucrătorii din domeniul agricol

Noul sistem a stârnit avertismente cu privire la lipsa muncitorilor sezonieri din domeniul agricol. Au fost operate modificări, dar care nu sunt complementare cu recomandările Uniunii Naționale a Agricultorilor. Documentul actualizat privind imigrația nu oferă detalii noi în acest sens, spunând că sectorul va fi reevaluat la sfârșitul acestui an după încheierea unei scheme pilot.

Dovada cunoașterii limbii engleze, obligatorie

Documentul subliniază pentru prima dată detaliile privind testarea cunoștilor de limbă engleză, măsură care se va aplica pentru toți imigranții. În viitor, cei care vor sosi în Regatul Unit vor fi nevoiți să demonstreze competențele lignvistice, dovedind că ”au trecut un test de limbă engleză” sau că au îndeplinit ”nivelurile solicitate în urma unei cereri anterioare, acceptate, de imigrare”.

Cercetătorii, inginerii și artiștii, pe calea ”talentelor globale”

La 20 februarie 2020, Guvernul de la Londra a lansat ruta ”talentelor globale”, în încercarea de a atrage cei mai înalt calificați indivizi, liderii de mâine în domeniul cercetpțrii, ingineriei, artelor (cinematografie, design vestimentar sau arhitectură), tehnologiei digitale.

De cererile acestora se va ocupa o unitate special creată în cadrul Guvernului. Astfel, cei care se încadrează în această categorie vor beneficia de o procesare mai rapidă a cererii de imigrare, care trebuie să privească aviz favorabil din partea Societății Regale, Academiei Regale de Inginerie sau Consiliului de Arte din Anglia.

Premierul Boris Johnson a declarat că Marea Britanie va avea un sistem de imigrație ”uman și sensibil”.

Totuși, Laburiștii din opoziție spun că vor examina propunerile ”cu foarte multă atenție” și că guvernul ”s-a grăbit cu legislația privind imigrația, în mijlocul unei pandemii globale”.

Continue Reading

INTERNAȚIONAL

Apărarea multilateralismului și consolidarea solidarității internaționale, baza agendei UE pentru cea de-a 75-a Adunare Generală a ONU

Published

on

© European Union, 2019

Consiliul a adoptat astăzi concluzii care stabilesc prioritățile UE pentru cea de-a 75-a Adunare Generală a Națiunilor Unite (septembrie 2020 – septembrie 2021), sub tema „Apărarea multilateralismului și a unei ONU puternice și eficiente, care oferă avantaje tuturor”, informează un comunicat.

În concluziile sale, Consiliul subliniază că, așa cum a demonstrat izbucnirea COVID-19, cooperarea multilaterală este mai necesară ca oricând. Prin urmare, ordinea internațională bazată pe reguli – cu ONU în centrul său – și consolidarea solidarității și cooperării internaționale trebuie menținute.

Pentru cea de-a 75-a Adunare Generală a ONU, UE se va concentra pe priorități cheie precum drepturile omului și egalitatea de gen, promovarea păcii și securității, construirea unei globalizări corecte, accelerarea tranziției globale către un viitor durabil și neutru din punct de vedere climatic și conducerea tranziției către o nouă lume digitală. De asemenea, conservarea spațiului umanitar și asigurarea respectării dreptului internațional umanitar și a principiilor umanitare vor rămâne la fel de importante pentru UE.

Nu în ultimul rând, concluziile afirmă că UE va sprijini în continuare ONU ca forum indispensabil pentru soluții multilaterale la provocările globale și va continua să demonstreze leadership global, în vederea promovării unei lumi mai sigure și mai bune pentru toți.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending