România devine jucător important pe piața energetică din Republica Moldova: Compania Transgaz a finalizat achiziția Vestmoldtransgaz pentru 180 de milioane de lei

Compania Transgaz a finalizat joi tranzacția de vânzare-cumpărare a întreprinderii de stat din Republica Moldova Vestmoldtransgaz în urma unui contract semnat la 28 martie 2018 în valoare de 180,3 milioane de lei.

„Semnăm astăzi certificatul de finalizare pentru tranzacția vânzare-cumpărare a Î.S. Vestmoldtransgaz, ceea ce înseamnă că toate condițiile din contract au fost îndeplinite și cele 180,3 milioane de lei pot fi transferate în buget. Urmează să dăm start licitațiilor și să începem construcția gazoductului Ungheni-Chișinău, care ne va duce mai aproape de independență energetică”, a anunțat pe Facebook, premierul Republicii Moldova, Pavel Filip.

Prim-ministrul Pavel Filip a avut joi o întrevedere cu ministrul Economiei al României, Dănuț Andrușcă, și cu directorul general al Companiei Transgaz Romania, Ion Sterian, cu ocazia finalizării tranzacției de preluare a Întreprinderii de Stat Vestmoldtransgaz de către Eurotransgaz Moldova – subsidiara Companiei Transgaz Romania.

Datorită îndeplinirii integrale a condițiilor contractului, astăzi, este semnat certificatul de finalizare pentru tranzacția de vânzare-cumpărare a Vestmoldtransgaz. Imediat după semnare, în bugetul de stat vor fi încasate cele 180 milioane de lei de la tranzacția respectivă.

Contractul de privatizare a ÎS Vestmoldtransgaz de către compania românească Transgaz a fost semnat la 28 martie anul acesta.

Conducta Ungheni-Chișinău va avea o lungime de 120 de kilometri şi capacitatea de a transporta anual circa 1,5 miliarde de metri cubi de gaze naturale din România în Republica Moldova.

Citiți și Transgaz ar putea primi fonduri europene de 46 de milioane de euro pentru a crește capacitatea conductei de gaze spre Republica Moldova

Mai mult, compania Transgaz a anunțat că ar putea primi fonduri europene nerambursabile în valoare de 46 de milioane de euro pentru a creşte capacitatea conductei care va transporta gaze spre Republica Moldova.

 

.

One Response to România devine jucător important pe piața energetică din Republica Moldova: Compania Transgaz a finalizat achiziția Vestmoldtransgaz pentru 180 de milioane de lei

  1. Mogulul 07/09/2018 at 07:44

    Mda ,prietenii nostri din Romania care stiti numai sa ai mulgeti de bani dar sa le dati privilegii si drepturi acolo nu mai sunt pretenii vostri domnule Filip . Gosh! cat de farisei puteti fi .

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.