România, Franța, Spania și alte 12 țări UE cer o plafonare a prețului la gaze naturale pentru a ține în frâu inflația. Comisia Europeană: Implică riscuri pentru securitatea energetică

România și alte 14 țări membre UE, printre care Franța, Italia și Spania, solicită Comisiei Europene printr-o scrisoare semnată de miniștrii Energiei, să abordeze problema prețurilor ridicate la gaze și să vină cu o propunere de plafonare care să fie aplicată ”tuturor tranzacțiilor angro de gaze naturale” pentru a combate inflația.

”Criza energetică declanșată în toamna anului trecut s-a agravat și provoacă acum presiuni inflaționiste greu de suportat, care afectează puternic gospodăriile și întreprinderile noastre. Recunoaștem eforturile depuse de Comisie și măsurile pe care le-a prezentat pentru a face față crizei. Dar nu am abordat până acum cea mai serioasă problemă dintre toate: prețul tranzacțiilor angro de gaze naturale”, subliniază cei 15 miniștrii ai Energiei în scrisoare.

În viziunea lor, ”plafonarea prețului, solicitată încă de la început de un număr tot mai mare de state membre, reprezintă singura soluție care va ajuta fiecare țară membră să atenueze presiunea inflaționistă, să gestioneze așteptările și să ofere un cadru în cazul unor potențiale întreruperi ale aprovizionării, precum și să limiteze profiturile suplimentare din acest sector”.

”Plafonarea ar trebui să se aplice tuturor tranzacțiilor angro de gaze naturale, și să nu se limiteze la import din anumite jurisdicții. Acesta poate fi conceput astfel încât să asigure securitatea aprovizionării și libera circulație a gazelor naturale în Europa, realizând în același timp obiectivul nostru comun de a reduce cererea de gaze naturale. Acest plafon este prioritar și poate fi completat cu propuneri de consolidare a supravegherii financiare a pieței gazelor naturale și de dezvoltare a unor repere alternative pentru stabilirea prețului gazelor naturale în Europa”, sugerează oficialii.

Într-o primă reacție, Comisia Europeană a avertizat că o plafonare generală a prețului gazului ar putea fi dificil de lansat și implică riscuri pentru securitatea energetică, anunță Reuters, citat de Agerpres.

Conform documentului prezentat de executivul european în care analizează diferite opțiuni pe care UE le ia în calcul pentru a reduce prețul gazului, consultat de Reuters, lansarea unei plafonări generale a prețurilor pentru toate tranzațiile cu gaz, care să cuprindă atât livrările de gaz natural lichefiat, cât și pe cele prin conducte, ar putea compromite fluxurile transfrontaliere de gaz între țările UE.

Comisia Europeană a explicat că numeroase țări ar putea atinge plafonul prețului gazului în cazul unei scăderi masive a livrărilor, astfel că semnalele date de preţ nu vor mai putea să ajute la direcţionarea fluxurilor către regiuni unde cererea este ridicată sau oferta este scăzută.

Aceasta a sugerat că o asemenea plafonare a preţului ar putea funcţiona numai dacă ar fi lansată o nouă entitate care să aloce şi să transporte combustibilul deficitar între diferite ţări.

În cazul în care UE ar plafona preţul gazului, ea va trebui să găsească şi ”resurse financiare semnificative” pentru a garanta că ţările vor putea continua să atragă livrări de gaz de pe piaţa concurenţială globală unde cumpărătorii pot fi dispuşi să plătească preţuri peste plafonul UE, a adăugat Comisia Europeană, care însă nu a precizat de unde ar putea proveni aceste resurse.

Miniștrii Energiei din UE, care au avut la începutul lunii septembrie o întâlnire pentru a discuta despre criza energetică, se vor reuni din nou la Bruxelles vineri, 30 septembrie, pentru a aborda aceeași chestiune.

Comisia Europeană a propus deja plafonarea prețului la gazul rusesc, doar că Rusia nu mai este principalul furnizor, ponderea în importurile europene de gaze naturale reprezentând 9%.

Să nu uităm că Norvegia, ţară care nu este membră UE, dar care face parte din Spațiul Economic European și care a devenit cel mai mare furnizor de gaze al blocului european după ce Rusia şi-a redus livrările ca urmare a războiului din Ucraina, ceea ce aduce ţării scandinave venituri record de pe urma industriei petroliere pe măsură ce preţurile au crescut foarte mult, a respins deja ideea de unei plafonări a importurilor de gaze naturale, punctând, prin vocea premierului său, că această măsură ”nu va rezolva problema fundamentală”.

În cadrul discursului său privind Starea Uniunii, Ursula von der Leyen a dat asigurări că instituția pe care o prezidează va realiza o ”reformă profundă a pieței energetice”, în contextul în care ”piața gazelor naturale s-a transformat dramatic”, dar valoarea de ”referință utilizată pe piața gazelor (TTF) nu a fost adaptată”.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Teodora Ion
Teodora Ionhttp://www.caleaeuropeana.ro
Teodora Mirel este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Ariile sale de interes includ reconfigurarea relației dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie în epoca post-Brexit, promovarea multilateralismului în contextul reașezării raporturilor de putere la nivel global și combaterea dezinformării ca acțiune de protejare a democrațiilor.

Articole Populare