Connect with us

ALEGERI EUROPENE 2019

România, menționată în dezbaterea candidaților la șefia Comisiei Europene într-un schimb de replici între Frans Timmermans și Manfred Weber

Published

on

România a fost menționată joi seară, la Florența, în dezbaterea candidaților principalelor familii politice europene pentru funcția de președinte al Comisiei Europene, într-un schimb de replici între Manfred Weber, candidatul Partidului Popular European, și Frans Timmermans, actual prim-vicepreședinte al Comisiei și candidatul Partidului Socialiștilor Europeni. La Conferința ”The State of the Union”, unde vineri participă și președintele Klaus Iohannis, Weber și Timmermans s-au contrat pe seama slăbiciunilor din propriile lor familii politice, în speță Ungaria lui Viktor Orban și principalul partid de guvernământ din România – PSD.

”Ceea ce îmi vine dificil să înțeleg este că domnul Salvini a mers astăzi la domnul Orban și îi spune că suntem prieteni”, a început Frans Timmermans, făcând referire la sugestiile vicepremierului Italiei de a forma o alianță a populiștilor cu principala familie politică europeană – PPE, dar și la declarațiile similare ale premierului Ungariei.

”Viktor Orban este suspendat, el nu mai mare nicio putere în PPE. Îl puteți întreba pe Frans Timmermans despre atitudinea lui Fico (n.r. – fost prim-ministru), un socialist care a avut poziții împotriva migrației”, a replicat Weber.

”M-aș fi bucurat să răspundă întrebării despre Viktor Orban, dar nu a făcut-o. Însă eu sunt bucuros să răspund la orice întrebare despre orice social-democrat care are o atitudine necuviincioasă. (…) Dar sunt dispus să abordez orice problemă din partide, așa cum am făcut cu partidul din România (n.r. – PSD), care are o atitudine necuviincioasă și nu respectă regulile statului de drept. Am fost foarte strict cu asta, iar partidul meu este foarte strict cu asta. Manfred Weber nu trebuie să își facă griji despre asta. Cred că are îngrijorări mai mari cu Viktor Orban”, a continuat Frans Timmermans. 


De altfel, și ceilalți doi candidați prezenți la dezbatere – Guy Verhofstadt din partea ALDE și Ska Keller din partea Verzilor – sunt cunoscuți pentru poziționările lor cu privire la România. Guy Verhofstadt solicită de ceva vreme excluderea ALDE România din ALDE european, în timp ce a criticat poziția Guvernului României de a împiedica numirea Laurei Codruța Kovesi în funcția de procuror-șef european și a avertizat forțele politice din România că îndreaptă țara noastră spre o posibilă activare a articolului 7 din Tratatul Uniunii Europene.

În ce o privește pe Ska Keller, aceasta a solicitat de-a lungul timpului organizarea mai multor dezbateri în Parlamentul European privind România. În cadrul dezbaterii de joi, de la Florența, Keller a subliniat că în Uniunea Europeană există o problemă privind respectarea statului de drept și a menționat în acest sens Polonia, Ungaria și România.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

ALEGERI EUROPENE 2019

Europarlamentarul Cristian Bușoi (PNL, PPE) a votat ”cu speranță pentru echilibru, pentru înțelepciune, pentru normalitate, pentru viitorul european al României”

Published

on

© Cristian Busoi/ Facebook

Europarlamentarul Cristian Bușoi (PNL, PPE) a votat, astăzi, ”cu speranță pentru echilibru, pentru înțelepciune, pentru normalitate, pentru viitorul european al României”.

Peste 18 milioane de români sunt așteptați duminică la urne pentru a alege președintele țării în următorii cinci ani. Ziua votului pentru românii din țară a început duminică la ora 7:00, în timp ce în străinătate continuă a treia zi la urne pentru românii din diaspora, fiind pentru prima dată când cetățenii din afara țării pot vota pe parcursul a mai multor zile.

Principalii candidați la funcția supremă în stat sunt actualul președinte Klaus Iohannis (PNL), fostul premier Viorica Dăncilă (PSD), deputatul Dan Barna (Alianța USR-PLUS), fostul europarlamentar Mircea Diaconu (independent susținut de ALDE și Pro România), diplomatul Theodor Paleologu (Partidul Mișcarea Populară) și Kelemen Hunor, din partea UDMR.

Primele rezultate ale alegerilor prezidențiale 2019 vor fi cele de tip exit poll, la ora 21:00, trei case de sondare fiind acreditate pentru acest scrutin: IRES, Curs și Avangarde.

Continue Reading

ALEGERI EUROPENE 2019

Videoclipul care a mobilizat participarea record a cetățenilor la alegerile europene, premiat de mai multe ori la The Lovie Awards

Published

on

Videoclipul ”Alege-ți viitorul” realizat și promovat de Parlamentul European ca element central al campaniei de stimulare a prezenței cetățenilor la vot pentru alegerile din 23-26 mai 2019 a obținut mai multe premii la The Lovie Awards, o inițiativă care recunoaște și premiază excelența din mediul online și din comunitatea de internet europeană.

Un anunț în acest sens a fost făcut de Jaume Duch, directorul general pentru comunicare și purtătorul de cuvânt al Parlamentului European, într-un mesaj publicat pe Twitter.

”Spot-ul Parlamentului European #Chooseyourfuture pentru alegerile europene a primit mai multe premii prestigioase la The Lovie Awards: un premiu de aur pentru pentru cea mai bună campanie publică și de activism, două de bronz pentru cea mai virală și integrată campanie și premiul ”People’s choice” la mai multe categorii”, a scris Duch, pe Twitter.

 

Într-o postare ulterioară, Jaume Duch i-a felicitat pe toți cei care au fost implicați în ”procesul creativ și de producție al acestui spot cu un puternic impact emoțional și de succes care a ajutat la mobilizarea cetățenilor pentru alegerile europene”.

La 23 mai, ziua în care au debutat alegerile pentru Parlamentul European, videoclipul dedicat promovării scrutinului înregistra un număr record de 132 de milioane de vizualizări.

Lansat pe 25 aprilie, videoclipul se apleacă asupra momentelor intense, frumoase și fragile legate de venirea pe lume a copiilor. Toate femeile care apar în film au născut în perioada februarie – martie 2019. Unii dintre cei care apar alături de ele (rude) au fost aleşi pentru a reflecta diversitatea familiilor europene. ”Din secunda în care venim pe această lume, suntem împreună. (…) Fiecare dintre noi poate lăsa o amprentă, dar împreună putem face diferenţa cu adevărat. Alege Europa în care vrei să cresc”, este mesajul pe care fiecare imagine din videoclip dorește să o transmită.

Alegerile europene din 2019, desfășurate la 40 de ani distanță de la primele alegeri pentru Parlamentul European, s-au încheiat cu cea mai mare prezență la vot din ultimii 20 ani în UE – 50,6%, înregistrând totodată și cea mai ridicată prezență națională la europarlamentare din istoria apartenenței României la Uniunea Europeană.

Per total, potrivit unui Eurobarometru publicat de Parlamentul European după scrutinul din luna mai, participarea la alegerile europene din 2019 a crescut cu 8%, până la 50,6%, cea mai semnificativă creştere a participării la vot fiind înregistrată în Polonia (+ 22%), România (+19%), Spania (+17%), Austria (+15%) şi Ungaria (+14 %).

Pentru prima dată de la aderarea la Uniunea Europeană, cetățenii români au votat în proporție de 51% la alegerile pentru Parlamentul European, după ce la alegerile din 2007, 2009 și 2014, s-au prezentat la urne între 27,67% și  32,44% dintre cetățeni. Pentru prima dată, România a înregistrat o prezență la vot peste media europeană.

Din 1979 și până în 2014, prezența la vot pentru alegerile europene scăzuse de la 61,99% (1979) la 42,61% (2014), tendința fiind regresivă cu fiecare scrutin din anii 1984, 1989, 1994, 1999, 2004 și 2009.

 

Continue Reading

ALEGERI EUROPENE 2019

Fostul lider al extremei drepte din Austria, Heinz-Christian Strache, implicat recent într-un scandal de corupție, nu își va prelua mandatul de europarlamentar

Published

on

©️ HC Strache Facebook

Fostul lider al extremei drepte din Austria, Heinz-Christian Strache, nu-şi va prelua mandatul în Parlamentul European, potrivit propriilor declaraţii făcute luni, el promiţând totodată să revină în politică imediat ce va descoperi cine i-a înregistrat pe ascuns în Ibiza (Spania) declaraţiile incriminatoare care au dus la demisia sa, luna trecută, transmite dpa, relatează Agerpres.

Vicecancelarul austriac Heinz-Christian Strache, liderul formaţiunii de extremă dreapta Partidul Libertăţii (FPO), care făcea parte din coaliţia de guvernământ, şi-a dat demisia din funcţie în urma difuzării unei înregistrări video compromiţătoare în care Strache oferă contracte guvernamentale în schimbul sprijinului politic, transmit dpa, AFP şi Reuters, relatează Agerpres

Potrivit rezultatelor și site-ului Parlamentului European, Partidul Libertății FPÖ (Freiheitliche Partei Österreichs) a obținut un procentaj de 17,20%, clasându-se pe locul 3. Acest partid ocupă 3 mandate în Parlamentul European, făcând parte din grupul ID (Identity and Democracy).

După destrămarea coaliţiei de guvernare formate din conservatori şi extrema-dreaptă în urma demisiei vice-cancelarului lider al extremei-drepte Heinz-Christian Strache, Sebastian Kurs, cancelarul conservator a anunțat sâmbătă că vor fi convocate alegeri anticipate, anunță agențiile Reuters și EFE, potrivit Agerpres.

Citiți și: Cancelarul conservator, Sebastian Kurz, a anunțat alegeri anticipate în Austria după scandalul de corupție în care a fost implicat vicecancelarul Heinz-Christian Strache: ”Prea mult este prea mult”

Scandalul a izbucnit când revista Der Spiegel şi ziarul Süddeutsche Zeitung au difuzat o înregistrare video în care Strache pare să ofere, în schimbul susţinerii politice, contracte în infrastructură unei femei care a pretins că este o potenţială donatoare bogată din Rusia. 

Citiți și:Liderul extremei drepte austriece, Heinz-Christian Strache, demisionează înaintea alegerilor europene, în urma unui scandal de corupție. Acesta guverna alături de cancelarul austriac Sebastian Kurz

Continue Reading

Facebook

Advertisement
EUROPARLAMENTARI ROMÂNI3 hours ago

Eurodeputatul Mircea Hava: Noul Bauhaus european, o oportunitate de a investi bani europeni în proiecte inovative. Trebuie să fie o pagină esențială din ”Biblia” multor administrații locale din România

U.E.4 hours ago

Eurostat: România, printre țările Uniunii Europene cu cea mai ridicată rată anuală a inflației în luna august

Marian-Jean Marinescu4 hours ago

Marian-Jean Marinescu, îndemn către autoritățile din România pentru a moderniza sistemul feroviar: Avem nevoie de proiecte bine scrise pentru a conecta regiunile slab dezvoltate de Europa de Vest

Daniel Buda5 hours ago

Daniel Buda: Parlamentul European contribuie la construirea unei Uniuni a Sănătății mai puternice

COMISIA EUROPEANA5 hours ago

Comisia Europeană lansează apeluri în valoare de 7 mld. de euro pentru infrastructură rezilientă. Cine poate aplica

COMISIA EUROPEANA5 hours ago

Comisia Europeană propune posibilitățile de pescuit pentru 2022 în Marea Mediterană și în Marea Neagră

ROMÂNIA7 hours ago

Visa Waiver: Ambasadorul României în SUA și secretarul american pentru securitate internă au convenit să lucreze pentru a reduce rata de refuz a cererilor de viză

COMISIA EUROPEANA7 hours ago

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, vine în România după Congresul PNL pentru aprobarea PNRR

ROMÂNIA7 hours ago

Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, întrevedere cu David Muniz, însărcinatul cu afaceri al SUA în România: Au fost abordate teme de interes privind cooperarea în sectorul agricol

COMISIA EUROPEANA7 hours ago

Slovenia primește 231 milioane de euro din cele 2,5 mld. prevăzute în PNRR pentru demararea investițiilor și reformelor de redresare

Marian-Jean Marinescu4 hours ago

Marian-Jean Marinescu, îndemn către autoritățile din România pentru a moderniza sistemul feroviar: Avem nevoie de proiecte bine scrise pentru a conecta regiunile slab dezvoltate de Europa de Vest

COMISIA EUROPEANA7 hours ago

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, vine în România după Congresul PNL pentru aprobarea PNRR

Dragoș Pîslaru2 days ago

Eurodeputatul Dragoș Pîslaru: Procesul tehnic de aprobare a PNRR-ului României este finalizat. 2 mld. de euro prefinanțare ar putea intra deja în țară în noiembrie

S&D2 days ago

Social-democrații din Parlamentul European se așteaptă ca Ursula von der Leyen să fie „îndrăzneață” pentru înfăptuirea Europei sociale, digitale și ecologice

COMISIA EUROPEANA2 days ago

Ursula von der Leyen pledează pentru apărarea “minunatelor valori europene” care au făcut Cortina de Fier să cadă: Ele sunt garantate de hotărârile CJUE, care trebuie respectate de fiecare stat membru

COMISIA EUROPEANA2 days ago

Ursula von der Leyen: Acoperirea deficitului de finanțare de către UE-SUA în domeniul climei va transmite un semnal puternic întregii lumi

COMISIA EUROPEANA2 days ago

Ursula von der Leyen anunță o nouă inițiativă a UE în domeniul semiconductorilor pentru a reduce dependența de Asia: Este o chestiune de suveranitate tehnologică. Să arătăm că suntem îndrăzneți

COMISIA EUROPEANA2 days ago

Ursula von der Leyen îndeamnă la accelerarea procesului pentru o abordare comună a UE privind migrația: Subiectul nu ar trebui folosit niciodată pentru a diviza

COMISIA EUROPEANA2 days ago

Ursula von der Leyen anunță că va organiza împreună cu Emmanuel Macron un summit european al apărării: Avem nevoie de o Uniune Europeană a Apărării

COMISIA EUROPEANA2 days ago

SOTEU 2021. Ursula von der Leyen afirmă că UE este lider mondial în lupta împotriva COVID: O pandemie este un maraton, nu un sprint. Am ales calea europeană. Și a funcționat!

Team2Share

Trending