România participă la inițiativa ”Educația 2030”, un proiect global al OCDE care sprijină dezvoltarea unor sisteme educaționale adaptate viitorului

România participă la inițiativa „Educația 2030”, un proiect global al OCDE care sprijină dezvoltarea unor sisteme educaționale adaptate viitorului, a anunțat Ministerul Educației într-o postare pe pagina de Facebook.

„Prin această colaborare, punctele forte ale sistemului educațional românesc și progresele în reformele educaționale sunt evidențiate la nivel internațional”, a transmis Ministerul.

România participă la inițiativa ”Educația 2030”, un proiect global al OCDE care sprijină dezvoltarea unor sisteme educaționale adaptate viitorului

Prin acest proiect, România are posibilitatea să își crească vizibilitatea și să își promoveze interesele în cadrul OCDE. De asemenea, experți români din sistemul educațional vor putea participa la dezbateri despre educație, formarea profesorilor și reforma curriculară, în acord cu standardele internaționale. Nu în ultimul rând, profesori, elevi și experți educaționali români la ateliere, schimburi de bune practici, forumuri și conferințe.

Hotărârea de Guvern privind plata contribuției financiare voluntare pentru participarea la proiectul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică ”Educația 2030” a fost aprobată ieri, 13 martie 2025, în cadrul Ședinței de Guvern.

OCDE „Future of Education and Skills 2030” își propune să construiască o înțelegere comună a conceptelor de bază esențiale care sunt cruciale pentru ca elevii să se dezvolte și să împărtășească un viitor mai bun. Conceptele-cheie includ: capacitatea elevului, bunăstarea elevului și competențele (inclusiv cunoștințele, abilitățile, atitudinile și valorile).


Amintim că țara noastră și-a depus oficial candidatura pentru aderarea la OCDE cu ocazia exercițiilor anterioare de extindere, respectiv în aprilie 2004 şi noiembrie 2012, şi a reînnoit-o anual începând cu 2016, potrivit MAE.

La 25 ianuarie 2022, Consiliul OCDE a decis demararea discuțiilor de aderare cu toate cele 6 țări aspirante: Argentina, Brazilia, Bulgaria, Croația, Peru și România.

În iunie 2022, Consiliul OCDE a adoptat Foaia de Parcurs pentru țara noastră, odată cu cele patru state candidate. Ulterior, în decembrie 2022, țara noastră a depus memorandumul inițial privind aderarea României la această organizație.

În prezent, România se află în etapa tehnică a procesului de evaluare, care constă în transmiterea de informații suplimentare, organizarea de misiuni tematice și susținerea de prezentări în cele 26 de Comitete sectoriale OCDE esențiale pentru acest proces.

Surse MAE au declarat pentru CaleaEuropeană.ro  în iulie 2024 că până la finalul anului România va fi reușit să înfăptuiască jumătate din cele 26 de condiții, lucru care s-a și întâmplat. 

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Diana Zaim
Diana Zaimhttp://www.caleaeuropeana.ro
Diana Zaim este fotojurnalist și coordonator al rubricii de sănătate, preocupată de politici de sănătate și acces la servicii medicale în România și la nivel european. Este câștigătoare a Premiului Publicului la European Youth Event 2020, cel mai mare eveniment pentru tineri organizat de Parlamentul European. Absolventă a secției germană-portugheză în cadrul Universității din București, Diana a urmat programul de master „Relații Internaționale și Integrare Europeană” în cadrul SNSPA. În activitatea sa jurnalistică, acoperă, inclusiv din teren, activitatea principalelor instituții ale Uniunii Europene.

Articole Populare