Connect with us

#RO2019EU

România, promovată în cadrul “Zilei porților deschise” la instituțiile europene din Bruxelles. Ambasadorul Luminița Odobescu: Reprezintă un prilej excelent de familiarizare a celor care vizitează Consiliul cu țara noastră, în calitatea sa de Președinție a Consiliului UE

Published

on

Președinția română a Consiliului UE a promovat România cu ocazia “Zilei porților deschise” la instituțiile europene din Bruxelles, care a avut loc sâmbătă, între 10:00 și 18:00, ora locală.

Mii de vizitatori care au trecut porțile Consiliului Uniunii Europene au avut ocazia să descopere mai multe informații despre România, care deține pentru prima dată Președinția Consiliului UE.

”Acest  eveniment de maximă vizibilitate la nivelul instituțiilor UE reprezintă un prilej excelent de familiarizare a celor care vizitează Consiliul cu țara noastră, în calitatea sa de Președinție a Consiliului UE. Promovăm așadar România digitală, interactivă, creativă, elemente care se regăsesc printre prioritățile Președinției române a Consiliului UE. Iar vizitatorii au fost încântați. Este o plăcere să descoperim ce succes are standul României”, a declarat ambasadorul României la Uniunea Europeană, Luminița Odobescu.

Standul României a fost conceput sub o formă interactivă, inclusiv prin intermediul unor instalații digitale, precum Butterfly Effect creat de Labolatorul Modulab.

©️ Luminița Odobescu/ Facebook

©️ Luminița Odobescu/ Facebook

Vizitatorii au fost invitați să participe la concursuri de cunoștințe generale despre România sau să explice în câteva cuvinte “ce înseamnă UE pentru mine?”,  fiind premiați cu materiale promoționale ale Președinției române a Consiliului UE.

Cu această ocazie au fost inaugurate trei expoziții speciale în clădirile Justus Lipsius și Europa ale Consiliului – o expoziție de fotografie istorică dedicată celui mai frumos simbol al Centenarului Marii Românii: Regina Maria – “Regina Maria, ambasadorul irezistibil al istoriei și artei tradiționale românești”, realizată de Muzeul Județean de Istorie Brașov, în parteneriat cu Asociația Forums și Muzeul Național Bran și finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale; expoziția „Mănăstiri și Biserici din România” a artistului elvețian Anton Kaindl, lucrări ce aparțin colecției Reginei Maria de la Castelul Bran, parte din patrimoniul cultural al Muzeului Național din Bran, cu sprijinul Ministerului Culturii și Identității Naționale; precum și o expoziție de sculptură cu operele artistului român Vladimir Kazan.

“Ziua porților deschise” la instituțiile europene este un eveniment organizat anual, în mod tradițional, cu ocazia Zilei Europei. Acesta urmărește familiarizarea publicului cu instituțiile europene, prin implicarea în activități organizate special pentru această ocazie – vizite ghidate, dezbateri publice, jocuri interactive, concursuri etc.  În cadrul Consiliului UE fiecărui stat membru îi este alocat un stand special pentru promovare.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

#RO2019EU

Klaus Iohannis l-a decorat pe Donald Tusk pentru contribuția avută la exercitarea cu succes de către România a președinției Consiliului UE

Published

on

© RO2019EU/ Flickr

Președintele Klaus Iohannis a semnat joi decretul de decorare a lui Donald Tusk, fost președinte al Consiliului European și actual președinte al Partidului Popular European, în semn de înaltă apreciere pentru contribuţia excepţională avută la exercitarea cu succes, de către România, a preşedinţiei rotative a Consiliului Uniunii Europene.

Potrivit unui comunicat remis CaleaEuropeană.ro, șeful statului a semnat o serie de decrete de decorare, în urma exercitării, de către România, a preşedinţiei rotative a Consiliului Uniunii Europene.

Președintele Klaus Iohannis i-a conferit lui Donald Tusk Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Mare Cruce.

Din poziția de lider al Consiliului European, Donald Tusk a avut o relație apropiată cu România, momentele culminante fiind discursul său în limba română susținut la Ateneul Român, cu ocazia debutului președinției României la Consiliul UE, și summitul de la Sibiu, din data de 9 mai, prima reuniune a liderilor europeni desfășurată chiar de Ziua Europei.

Aş vrea să fac un apel la români să apere. Vreau să apere în România fundamentele civilizaţiei noastre politice, libertatea, integritatea, respectarea adevărului în viaţa publică, statul de drept şi Constituţia, să le apere cu aceeaşi hotărâre cu care Helmuth Duckadam a apărat acele patru penalty-uri la Sevilla în finala Cupei Campionilor. Atunci şi mie mi s-a părut imposibil, dar el a reuşit. Şi voi veţi reuşi”, a rostit Donald Tusk, la București, la 10 ianuarie 2019.

Ulterior, președintele Consiliului European și-a încheiat intervenția din cadrul conferinței de presă ce a urmat Summitului de la Sibiu cu un mesaj în limba română pentru președintele Klaus Iohannis.

Aș dori să-i mulțumesc președintelui Klaus Iohannis. Când ne-am întâlnit în ianuarie, am vorbit din suflet despre România, pentru că am convingerea că sunteţi remarcabili. Ați organizat un summit excepțional. Puteți fi mândri de munca depusă. Pur și simplu, m-am îndrăgostit de Sibiu”, a spus Tusk, la 9 mai 2019.

În cele din urmă, la finalul Consiliului European din 20-21 iunie 2019, Donald Tusk a transmis un nou mesaj în limba română – ”Mulțumesc Klaus, mulțumesc România” -, în semn de apreciere pentru rezultatele primei președinții a României la Consiliul Uniunii Europene.

Șeful statului a mai conferit Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Mare Ofiţer lui Jeppe Tranholm-Mikkelsen, secretar general al Consiliului Uniunii Europene și Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Comandor lui Klaus Welle, secretar general al Parlamentului European.

De asemenea, în semn de înaltă apreciere pentru contribuţia importantă avută la exercitarea cu succes, de către România, a preşedinţiei rotative a Consiliului Uniunii Europene, președintele Klaus Iohannis a conferit Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Comandor lui Jean-Pierre (Jim) Cloos, director general adjunct al Secretariatului General al Consiliului Uniunii Europene,  Christinei Roger, director general pentru justiţie şi afaceri interne, Secretariatul General al Consiliului Uniunii Europene, și luiPiotr Serafin, director de cabinet al preşedintelui Consiliului European.

De asemenea, Iohannis a conferit Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Cavaler Oanei Duţescu, Consilier Antici, Secretariatul General al Consiliului Uniunii Europene, și lui Katrin Eitel, Consilier Mertens, Secretariatul General al Consiliului Uniunii Europene.

Continue Reading

#RO2019EU

Klaus Iohannis, în Bavaria: România a primit foarte multă susținere din partea Guvernului bavarez când a exercitat președinția Consiliului UE

Published

on

© Administrația Prezidențială

Președintele Klaus Iohannis a afirmat marți, în cadrul vizitei pe care o efectuează în landul german Bavaria, că România a primit foarte multă susținere din partea Guvernului bavarez pe parcursul exercitării Președinției Consiliului Uniunii Europene.

Iohannis, aflat în Bavaria pentru a participa la ședința guvernului bavarez și la reuniunea anuală a grupului parlamentar al Uniunii Creștin-Sociale, i-a mulțumit lui Markus Söder, prim-ministrul Bavariei și președintele CSU, pentru invitație.

”Apreciez acest gest și mă bucur foarte mult să mă întâlnesc astăzi cu dumneavoastră și cu Guvernul bavarez. Este cunoscut faptul că relațiile dintre România și Bavaria sunt unele foarte deosebite. Noi avem o relație care durează de foarte mulți ani. Cred că este foarte important să semnalăm faptul că relația noastră, și pentru România, și pentru germanii din România care trăiesc în Bavaria – reprezintă o punte deosebită între România și Bavaria. În acest sens, stimate domnule Prim-ministru, sunt foarte bucuros că subliniați acest lucru și spuneți că este o punte. Acest lucru, pentru noi, este foarte valoros”, a spus Iohannis, în limba germană, informează Administrația Prezidențială.

În context, președintele a menționat că i se pare ”important faptul că Guvernul românesc și cel bavarez din nou se întâlnesc”.

”Va exista o reuniune a comisiei mixte România-Bavaria și lucrul acesta este foarte important nu doar pentru relațiile politice, ci, bineînțeles, și pentru relațiile economice, pentru că sunt investitori români și bavarezi care vin aici”, a completat șeful statului.

Președintele Klaus Iohannis efectuează, marți, în landul german Bavaria, prima sa vizită externă din acest an și de la preluarea celui de-al doilea mandat prezidențial, acolo unde va participa și va susține o alocuțiune la ședința Guvernului Bavariei și va prezenta viziunea României referitoare la viitorul Europei la întâlnirea anuală a grupului parlamentar al CSU din Bundestag, Camera inferioară a Parlamentului german.

”Astăzi avem posibilitatea de a vorbi despre teme europene. În acest sens, sunt sigur că vom vorbi și despre ceea ce am făcut noi în Europa. În acest context, doresc să spun că România, pe parcursul exercitării Președinției Consiliului Uniunii Europene, a primit foarte multă susținere din partea Guvernului bavarez. Vom aborda teme precum Brexit, Bugetul Multianual și încă multe alte teme. Cred că împreună vom reuși să ajungem la unele concluzii pozitive și ne doresc astăzi, și aici, și la Seeon, o zi frumoasă!”, a conchis Iohannis.

 

Continue Reading

#RO2019EU

Klaus Iohannis i-a decorat pe George Ciamba, Luminița Odobescu și pe alți diplomați care au contribuit ”la exercitarea cu succes a președinției României la Consiliul UE”

Published

on

© Administrația Prezidențială

Președintele Klaus Iohannis a semnat vineri, 29 noiembrie, o serie de decrete de decorare în urma exercitării, de către România, a Președinției rotative a Consiliului Uniunii Europene, între personalitățile decorate aflându-se fostul ministru delegat pentru afaceri europene, George Ciamba, reprezentantul permanent al României la UE, Luminița Odobescu, și mai mulți diplomați.

România a deținut în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2019 prima sa președinție la nivelul Consiliul Uniunii Europene, un mandat ce se aștepta a fi marcat de ieșirea Marii Britanii din UE la 29 martie, de alegerile pentru Parlamentul European și debutul negocierilor pentru viitoarea garnitură de lideri ai instituțiilor UE, de negocierile pentru Cadrul Financiar Multianual și de pachetul ”primul summit al UE de Ziua Europei, de la Sibiu, și adoptarea Agendei Strategice a UE 2019-2024”.

Consiliul Uniunii Europene, instituția pe care România a prezidat-o până pentru prima dată în perioada 1-30 iunie 2019, a salutat eforturile președinției rotative a țării noastre pe parcursul unui semestru în care au fost adoptate 90 de acte legislative.

La finalul acestei președinții, liderii europeni au aprobat în noaptea din 20 spre 21 iunie Agenda Strategică pentru următorii cinci ani a fost adoptată, în conținutul căreia Emmanuel Macron, Angela Merkel, Klaus Iohannis și ceilalți lideri europeni au promis ”să protejeze modul de viață european” într-o lume ”supusă schimbărilor rapide”.

Amintim faptul că, la 9 mai 2019, cu ocazia primului summit din istoria UE organizat chiar de Ziua Europei, Klaus Iohannis, Angela Merkel, Emmanuel Macron și ceilalți lideri europeni au dat naștere ”Spiritului de la Sibiu”.


Redăm integral conținutul comunicatului Administrației Prezidențiale privind decretele de decorare:

”Astfel, în semn de apreciere pentru excepţionala contribuţie avută la exercitarea cu succes, de către România, a Preşedinţiei rotative a Consiliului Uniunii Europene, Președintele Klaus Iohannis a conferit:

”Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler, domnului ambasador George Ciamba, Ministru Delegat pentru Afaceri Europene, doamnei Iulia Raluca Matei, ministru plenipotenţiar, domnului ambasador Victor Alexandru Micula, secretar de stat, și doamnei ambasador Luminiţa Teodora Odobescu, Reprezentant Permanent al României la Uniunea Europeană.

De asemenea, în semn de apreciere pentru deosebita contribuţie avută la exercitarea cu succes, de către România, a Preşedinţiei rotative a Consiliului Uniunii Europene, Președintele României a conferit:

Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Ofiţer, domnului Cosmin Dobran, ministru plenipotențiar;

Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler domnului Marius Cosmin Boiangiu, ministru plenipotenţiar, domnului Daniel Eusebiu Goşea, ministru plenipotenţiar și domnului Dănuţ Sebastian Neculăescu, ministru plenipotenţiar.

Totodată, în semn de apreciere pentru importanta contribuţie avută la exercitarea cu succes, de către România, a Preşedinţiei rotative a Consiliului Uniunii Europene, Președintele Klaus Iohannis a conferit Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Cavaler doamnei Antoaneta Barta, ministru plenipotenţiar, doamnei Mihaela Silvia Blajan, ministru plenipotenţiar, domnului Adrian-Cristian Bratu, ministru plenipotenţiar, doamnei Maria Cătălina Constantin, consilier diplomatic, doamnei Aniela Creţu, consilier diplomatic, domnului Alexandru Enache, consul, doamnei Sandra-Liliana Gătejeanu-Gheorghe, secretar I, domnului Bogdan Alexandru Moisii, consilier superior, doamnei Mihaela Pop, ministru plenipotenţiar, doamnei Clara Georgiana Staicu, ministru consilier, doamnei Mihaela Ilincuţa Ştefan-Simion, consilier diplomatic, doamnei Alina Ştefania Tănasă, consilier diplomatic, domnului Ştefan Alexandru Tinca, ministru plenipotenţiar.

De asemenea, în semn de apreciere pentru importanta contribuţie avută la exercitarea cu succes, de către România, a Preşedinţiei rotative a Consiliului Uniunii Europene, Președintele României a conferit:

Ordinul „Meritul Diplomatic” în grad de Ofiţer domnului Cosmin George Dinescu, ministru plenipotenţiar;

Ordinul „Meritul Diplomatic” în grad de Cavaler domnului Adrian-Claudiu J. Bourceanu, ministru consilier, doamnei Alina Băbeanu, consilier diplomatic, doamnei Ioana-Alice Darby, consilier diplomatic, doamnei Mariam El-Hek, secretar III, doamnei Irina Felicia Marin, consul general, doamnei Maria Mihăilescu, ministru consilier, doamnei Mădălina-Ioana Morariu, secretar I, doamnei Alina-Maria Orosan, ministru plenipotenţiar, domnului David-Gabriel Puie, secretar II, doamnei Mioriţa Teodora Simion, ministru consilier, doamnei Georgiana Olivia Sisilică, ministru consilier, doamnei Adriana Loreta Stănescu, ministru plenipotenţiar, doamnei Simona Stîngă, consilier diplomatic, domnului Marian Mihail Tache, consul general, doamnei Olivia Toderean, ministru plenipotenţiar, doamnei Ana-Cristina Tudor, consilier diplomatic, și doamnei Lavinia Zlotea, ministru plenipotenţiar;

Medalia „Meritul Diplomatic” Clasa I, domnului Laurenţiu-Liviu Flueraru, consilier diplomatic și doamnei Luana Leoveanu, ministru consilier;

Medalia „Meritul Diplomatic” Clasa a II-a doamnei Andrea Amza-András, ministru consilier, doamnei Eleonora Laria Stoian, ministru consilier;

Medalia „Meritul Diplomatic” Clasa a III-a, doamnei Laura Mihaela Ana, secretar III, domnului Vlad Angelescu, ministru consilier, doamnei Melania-Lavinia Blendea, consilier diplomatic, domnului Şerban Brebenel, ministru consilier, doamnei Andreea Bucnaru, secretar I, doamnei Oana Maria Cămăşoiu, consilier diplomatic, doamnei Florenţa Ciobotaru, consul, doamnei Emanuela Irina Darie, ministru consilier, doamnei Anamaria Veronica Fuduli, consilier diplomatic, doamnei Roxana Giurescu, secretar III, domnului Matei Alexandru Ioan, consilier, domnului Vlad Ionescu, ministru consilier, doamnei Elena-Anca Jurcan, ministru consilier, doamnei Oana Adriana Lupu, consilier relaţii I, doamnei Monica Magaon, secretar III, doamnei Costina-Alexandra Mardale, secretar II, doamnei Oana Maria Matei, consilier diplomatic, doamnei Amira Mihăilescu, ministru plenipotențiar, doamnei Alina Moc, consilier, doamnei Andreea-Adelina Pană, secretar III, doamnei Ana-Maria Petrescu, secretar III, doamnei Irina Margareta Popescu, secretar III, doamnei Andreea Florina Radu, consilier, doamnei Cristina-Elena Ruscea, consilier relaţii I, doamnei Oana-Rodica Sbiera, consilier superior, doamnei Alina-Mihaela Scurtu-Mitran, consilier relaţii III, doamnei Cristina Gabriela Simion, secretar III, domnului Radu Mihai Şerbănescu, secretar III, doamnei Gilda Luiza Truică, ministru consilier, domnului Constantin Tudor, ministru plenipotenţiar, doamnei Ana-Cristina Tinca, ministru plenipotenţiar și doamnei Ioana Andreea Untaru, consilier afaceri europene.”

 

 

Continue Reading

Facebook

Defender Europe 20

Advertisement
Advertisement

Trending