Connect with us

NATO

România propune aliaților din NATO inițierea procesului de redactare a unui nou Concept Strategic și se oferă să găzduiască viitorul Centru NATO în domeniul rezilienței

Published

on

© Ministerul Apărării Naționale

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a pledat marţi, la reuniunea miniştrilor de externe ai statelor NATO, pentru iniţierea procesului de redactare a unui nou Concept Strategic al Alianţei, având în vedere că miniștrii aliați au discutat marți, în premieră, un raport întocmit de experți privind adaptarea NATO. În același timp, șeful diplomației române a anunțat intenţia României de a înfiinţa şi găzdui un Centru euro-atlantic în domeniul rezilienţei, temă considerată prioritară pentru perioada următoare.

Bogdan Aurescu a participat la prima sesiune din cadrul reuniunii miniştrilor de externe din statele membre NATO, care se desfăşoară, în format videoconferinţă, în perioada 1-2 decembrie.

“Discuţiile în format aliat au debutat cu un schimb de opinii cu cei doi co-preşedinţi ai Grupului de experţi, pe tema procesului de reflecţie privind consolidarea dimensiunii politice a NATO. Aceştia au prezentat principalele concluzii ale raportului elaborat de către Grup, conform mandatului stabilit de şefii de stat şi de guvern la Summit-ul NATO de la Londra din decembrie 2019. Evidenţiind că Alianţa va avea un rol sporit într-un mediu de securitate în continuă schimbare, grupul de experţi apreciază că este necesar ca NATO să se adapteze în permanenţă la cerinţele de securitate şi să îşi consolideze rolul de principal for politic pentru discutarea provocărilor strategice şi geopolitice care vizează comunitatea occidentală”, se arată într-un comunicat MAE remis CaleaEuropeană.ro.

Conform sursei citate, Bogdan Aurescu a evidenţiat că România va susţine şi se va implica activ în procesul de reflecţie din cadrul Alianţei – NATO 2030 – gestionat de Secretarul general şi care va fi subsecvent activităţii Grupului de experţi, menit să conducă la o veritabilă viziune strategică asupra profilului NATO. Şeful diplomaţiei române a subliniat că o atenţie specială trebuie acordată, în continuare, consolidării rolului NATO, reafirmării rolului central al legăturii transatlantice pe baza principiilor coeziunii, unităţii şi solidarităţii aliate, precum şi revitalizării parteneriatelor NATO din perspectiva continuării politicii uşilor deschise.

“Faţă de modificarea parametrilor mediului internaţional de securitate de la adoptarea Conceptului Strategic al Alianţei de la Lisabona (2010), a pledat pentru iniţierea procesului de redactare a unui nou Concept Strategic al NATO. Totodată, ministrul Bogdan Aurescu a salutat accentul pus de raportul Grupului de experţi pe importanţa rezilienţei Aliaţilor şi a Alianţei, NATO fiind în măsură să asigure cadrul necesar pentru facilitarea eforturilor naţionale în acest sens. Astfel, a evidenţiat că România este pregătită să sprijine activ eforturile pe acest palier”, precizează MAE.

Raportul, prezentat succint de secretarul general al NATO într-o conferință de presă ca urmare a primei zile a reuniunii ministeriale și disponibil pe site-ul Alianței, tratează și câteva dintre obiectivele importante ale României, anume importanța strategică a Mării Negre și a flancului estic.

În acest context, ministrul român a anunţat, în conformitate cu aprobarea preşedintelui Klaus Iohannis şi a premierului Ludovic Orban, intenţia României de a înfiinţa şi găzdui un Centru euro-atlantic în domeniul rezilienţei, temă considerată prioritară pentru perioada următoare.

Un alt subiect abordat în cadrul discuţiilor a fost legat de relaţiile cu Rusia, Bogdan Aurescu subliniind importanţa continuării eforturilor de asigurare a descurajării şi apărării aliate, precum şi continuarea sprijinului pentru partenerii din Vecinătatea Estică, pentru a susţine consolidarea rezilienţei acestora faţă de presiunile interne şi externe cu care se confruntă. De asemenea, a accentuat şi argumentat asupra necesităţii ca tema conflictelor prelungite sau îngheţate din regiunea Mării Negre să beneficieze de atenţie sporită pe agenda NATO, acestea fiind utilizate pentru afectarea stabilităţii regionale şi a securităţii euroatlantice.

“În ceea ce priveşte Afganistanul, ministrul român al afacerilor externe a reiterat sprijinul pentru procesul de pace şi speranţa că un acord de pace va putea fi atins în curând. A exprimat îngrijorare cu privire la dezvoltările recente în plan securitar. Evidenţiind că NATO reprezintă o ancoră de predictibilitate pentru această ţară, a subliniat importanţa unei coordonări strânse între aliaţi cu privire la viitorul prezenţei militare aliate în Afganistan, apreciind că orice decizie pe subiect trebuie să ţină cont de evoluţiile din teren, precum şi ţinând cont de responsabilitatea asigurării stabilităţii şi securităţii în ţară şi în regiune”, se mai menţionează în comunicat.

Reuniunea miniştrilor afacerilor externe ai statelor membre NATO va continua miercuri cu două sesiuni de lucru, la care vor participa şi unele state partenere ale Alianţei. Oficialii vor aborda securitatea în regiunea Mării Negre şi vor avea un schimb de opinii privind China, informează MAE.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

NATO

Nicușor Dan asigură aliații că România va fi aliniată la obiectivul NATO de creștere a bugetelor apărării și dorește o întâlnire cu Mark Rutte înainte de summitul de la Haga

Published

on

© Nicușor Dan/ Facebook

Președintele ales al României, Nicușor Dan, a transmis un mesaj clar de continuitate pro-occidentală într-un interviu acordat Financial Times, promițând că țara va susține creșterea cheltuielilor pentru apărare în cadrul NATO, chiar dacă se confruntă cu un deficit bugetar record, și va continua să sprijine Ucraina.

“Vom rămâne parte a eforturilor europene de a ajuta Ucraina să obțină cea mai rezonabilă pace”, a afirmat Dan, subliniind angajamentul României de a susține securitatea regională.

În acest context, el a anunțat că România este pregătită să susțină noul obiectiv NATO de 3,5% din PIB pentru apărare, cu un supliment de 1,5% pentru infrastructură și securitate cibernetică.

“Da, este ceva ce susțin”, a declarat el, precizând că ritmul implementării va fi negociat cu aliații. “Vom fi aliniați”, a insistat el.

Anterior, Nicușor Dan a declarat pentru presa de la București că își dorește să aibă o întâlnire cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, înaintea summitului NATO de la Haga și după summitul formatului București 9 de la Vilnius, formatul care reunește aliații de pe flancul estic al Alianței Nord-Atlantice.

Citiți și România se bazează pe “securitatea de neclintit” din partea NATO, îi transmite Nicușor Dan lui Mark Rutte în prima discuția telefonică după câștigarea alegerilor

Declarațiile vin într-un moment sensibil, în care România se află sub presiunea Comisiei Europene să reducă deficitul bugetar, ajuns la 9,3% din PIB anul trecut – cel mai mare din UE. Dan a afirmat că un obiectiv realist pentru acest an ar fi un deficit de 7,5% și a promis tăieri de 6 miliarde de euro.

“Cred că putem face asta… Vreau să particip la discuții”, a continuat el, referindu-se la discuții cu guvernul și forțele politice. Președintele ales a avut deja o întrevedere cu ministrul finanțelor Tanczos Barna și cu ministrul fondurilor europene Marcel Boloș.

Pentru a convinge Bruxelles-ul și investitorii, noul președinte mizează pe experiența sa de primar al Bucureștiului. “Să aibă încredere în noul plan”, a spus Dan. El a amintit cum a readus orașul la un bilanț stabil și un rating de credit premium, de la o situație în care 75% din buget mergea pe plata datoriilor.

Financial Times notează că victoria lui Dan în turul al doilea al alegerilor a încheiat o perioadă de instabilitate politică, după anularea controversată a scrutinului prezidențial din noiembrie. Rivalul său, George Simion, a câștigat primul tur, dar mesajul său eurosceptic și antiucrainean a fost respins în final de alegători.

Noua provocare a lui Dan este formarea unui guvern stabil. “Vreau să echilibrez bugetul de stat și să acord libertate inițiativei private, dar mai întâi trebuie să avem toate cele patru partide în guvern”, a spus acesta.

Deși președintele interimar Ilie Bolojan este văzut drept favorit pentru funcția de premier, componența noii coaliții pro-europene (PSD-PNL-USR-UDMR) rămâne incertă.

Dan a subliniat că țara “nu își poate permite jocuri politice” în acest moment.

Referindu-se la riscurile politice viitoare, Dan a admis că rezultatele guvernării sale vor fi cruciale pentru a preveni o ascensiune a extremei drepte în alegerile din 2028.

“Îi înțeleg pe cei 5 milioane de alegători” care l-au susținut pe Simion. “Motivele lor nu sunt ideologice, ci economice și sociale”, a explicat Nicușor Dan.

Leul s-a depreciat după primul tur, iar agențiile de rating au avertizat că România este aproape de statutul “junk”, context în care Dan a recunoscut eșecurile statului: „Trebuie să recunoaștem că statul român a promis multe lucruri pe care nu le-a îndeplinit.”

El a cerut și clarificări în legătură cu interferență rusă în anularea alegerilor din noiembrie 2024. “Una dintre motivele pentru care 5 milioane de oameni au votat pentru extrema dreaptă a fost lipsa de explicații cu privire la alegerile din noiembrie”, a conchis Nicușor Dan.

Continue Reading

NATO

”Revizionismul agresiv al Rusiei amenință nu doar securitatea și integritatea teritorială a Ucrainei, ci și securitatea noastră comună în Europa”, subliniază Friedrich Merz din Lituania

Published

on

Cancelarul german Friedrich Merz a acuzat Rusia că amenință ”securitatea Europei”, în timpul unei vizite în Lituania pentru a marca inaugurarea oficială a unei brigăzi blindate germane în această țară care are drept obiectiv să consolideze flancul estic al NATO, anunță AFP, citat de Agerpres.

”Rusia, așa cum se prezintă ea astăzi, este o amenințare pentru noi toți. Tocmai împotriva acestei amenințări noi ne protejăm astăzi și de aceea noi suntem astăzi aici”, a declarat Friedrich Merz la Vilnius, alături de președintele lituanian Gitanas Nauseda.

Oficialul german a recunoscut ”circumstanțele excepțional de dificile” și situația ”foarte tensionată” din țările baltice în fața ”revizionismului agresiv al Rusiei” car ”amenință nu doar securitatea și integritatea teritorială a Ucrainei, ci și securitatea noastră comună în Europa”, arată The Guardian.

El a declarat că Germania rămâne ”hotărâtă să apere teritoriul alianței împotriva oricărei agresiuni” și i-a asigurat pe lituanieni că ”se pot baza pe Germania”.

Merz a lăudat Cartea albă a UE privind reînarmarea Europei și a afirmat că blocul ”trebuie să producă mai mult pentru Europa, în Europa”, salutând astfel noile investiții ale companiei germane Rheinmetall în Lituania.

Cancelarul german a insistat asupra unității între aliați pentru a împiedica Rusia să ”creeze o prăpastie între noi”, punând accentul și pe cooperarea cu SUA.

În egală măsură, Friedrich Merz a mai evidențiat nevoia continuării apelurilor la o încetare a focului în Ucraina, punând în același timp presiune pe Moscova.  

De cealaltă parte, președintele lituanian Gitanas Nauseda i-a mulțumit lui Merz pentru vizită, gest care arată ”un angajament clar și puternic” din partea Germaniei de a ajuta la descurajarea Rusiei din Lituania și, in extenso, din flancul estic al NATO.

El a salutat inaugurarea unității militare germane din Lituania drept ”o zi a responsabilității și a acțiunii”, pe baza desfășurării temporare anterioare a trupelor germane în țară.

Nauseda a menționat, de asemenea, Ucraina, reiterând apelurile pentru ”o încetare a focului cuprinzătoare și necondiționată” și i-a îndemnat pe parteneri să adopte sancțiuni pentru a ”opri mașina de război rusă”.

În 2023, înainte de summitul NATO de la Vilnius, Germania a anunțat că va staționa permanent 4000 de soldați în Lituania pentru a contribui la securizarea flancului estic al NATO, iar ministrul apărării Boris Pistorius a subliniat că brigada germană din Lituania va deveni oficial operațională în 2025.

Citiți și: “O zi importantă pentru Armata Germaniei”, care va staționa permanent o brigadă în afara țării: Primii soldați își încep deja misiunea în Lituania

Desfășurarea acestor militari germani are drept scop să susțină securitatea Lituaniei, țară NATO și UE aflată în proximitatea Rusiei invadatoare.

Germania conduce încă din 2017 un grup de luptă al NATO în Lituania, ca parte a deciziilor luate la summitul aliat de la Varșovia privind înființarea primelor patru grupuri de luptă pe flancul estic, în Polonia, Estonia, Letonia și Lituania.

Invazia rusă din Ucraina, din februarie 2022, a determinat Alianța să ia decizia de a consolida sudul flacului estic al NATO prin înființarea a patru astfel de grupuri de luptă în Bulgaria, România, Slovacia și Ungaria.

Continue Reading

NATO

Nicușor Dan, în deschiderea “Black Sea and Balkans Security Forum”: Viziunea mea pentru România – o țară consolidată intern și activă în UE și NATO

Published

on

© New Strategy Center

Președintele ales, Nicușor Dan, a transmis joi că viziunea sa pentru România este aceea a unei țări consolidate intern și mai implicate și active în Uniunea Europeană și NATO.

Aflat la cea de-a IX-a ediție a forumului “Black Sea and Balkans Security Forum” organizat de think tank-ul New Strategy Center, Nicușor Dan a fost întrebat despre poziționarea României față de principalele structuri euroatlantice.

“În primul rând, e cert, am spus-o, și este cert că România va păstra direcția pro-occidentală, însemnând participarea în NATO, prezența în Uniunea Europeană, de asemenea Parteneriatul strategic cu Statele Unite. E o direcție pe care România a definit-o foarte bine. În opinia mea, nu a fost suficient de activă în niciuna din aceste structuri. Să fii activ trebuie să ai și o oarecare credibilitate, vorbim de deficit zilele acestea și de promisiunile repetate ale României de a reduce deficitul. Deci ce pot să spun este că îmi doresc ca România să se întărească în interiorul ei și să fie mai activă în interiorul acestor două structuri”, a declarat Nicușor Dan.

 

În cadrul aceluiași eveniment, președintele ales a reafirmat importanța Parteneriatului strategic cu Statele Unite ale Americii, exprimându-și dorința ca acesta să fie aprofundat.

“Așa cum am spus, noi avem un parteneriat strategic pe care dorim să îl continuăm și să îl extindem. Cred că este și dorința părții americane. Noi am avut niște alegeri anulate în noiembrie, după care un oarecare dubiu cu privire la acest fapt și în interiorul societății românești și în interiorul administrațiilor, partenerilor noștri. Acum, în sfârșit, vom avea un președinte legitim începând de luni care va putea să discute în mod legitim cu administrația americană. Am avut deja niște schimburi de mesaje cu administrația americană. Trebuie să lămurim mult mai bine fenomenul anulării alegerilor din noiembrie anul trecut. Dar am văzut o deschidere din partea americană și sunt absolut convins că parteneriatul va fi continuat și îmbunătățit”, a spus Nicușor Dan.

În perioada 22-23 mai 2025, New Strategy Center organizează cea de-a noua ediție a „Black Sea and Balkans Security Forum”, eveniment dedicat problemelor de apărare, securitate și relații internaționale privind regiunea extinsă a Mării Negre și a Balcanilor.

Forumul este organizat în parteneriat cu Ministerul Apărării Naționale, având ca partener instituțional Ministerul Afacerilor Externe, iar ca partener academic Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterină din București Evenimentul va avea loc în București, la InterContinental Athénée Palace.

Cu o agendă ambițioasă și invitați de prestigiu, “Black Sea and Balkans Security Forum” se afirmă ca cel mai important eveniment dedicat securității în regiunea Mării Negre. CaleaEuropeană.ro este partener media al evenimentului.

Forumul include 50 de paneluri și 198 de vorbitori, reunind oficiali, diplomați, militari și analiști de renume din statele membre ale Uniunii Europene și NATO, precum și din țări partenere.

Evenimentul se concentrează pe patru mari teme: relația transatlantică și recalibrarea prezenței militare americane în Europa și în regiunea Mării Negre; negocierile pentru un acord de pace în Ucraina și necesitatea de a împiedica un nou atac al Rusiei care poate să o aducă la Gurile Dunării și la granița cu România;  intențiile reale ale Rusiei în negocierile unei păci în Ucraina și ce fel de Rusie vom avea lângă noi, agresivă sau dispusă la concesii; sprijinul pe mai departe al Republicii Moldova, astfel încât drumul ei spre Uniunea Europeană să nu fie oprit de războiul hibrid al Rusiei. 

Ediția din acest an are drept invitați experți de renume precum foștii Comandanți ai Forțelor NATO în Europa, Generalul (rez) Phillip Breedlove și Generalul (rez.) Mike Scaparrotti, liderii opoziției ruse Mihail Kasyanov și Vladimir Kara-Murza, dar și eroi ai rezistenței Ucrainei împotriva agresiunii ruse, care ne vor împărtăși cu cei prezenți drama suferită în timpul ocupației ruse sau în prizonierat.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Advertisement
INTERNAȚIONAL2 hours ago

Avertisment de la Kiev: Reintroducerea tarifelor vamale de către UE poate da o lovitură puternică economiei ucrainene și încrederii populației în Bruxelles

POLITICĂ3 hours ago

Stelian Bujduveanu va fi primarul general interimar al Bucureștiului: Îmi asum responsabilitatea cu seriozitate, implicare și respect pentru încrederea acordată

ROMÂNIA3 hours ago

Președintele ANC a reafirmat, la reuniunea Consiliului Competitivitate de la Bruxelles, angajamentul României de a contribui activ la definirea politicilor europene în cercetare și inovare

INTERNAȚIONAL3 hours ago

O delegație a Parlamentului European va analiza, la Chișinău, capacitățile R. Moldova de a contracara ingerințele străine și amenințările hibride

CONSILIUL UE3 hours ago

Statele membre solicită o strategie incluzivă, etică, durabilă și centrată pe om pentru utilizarea inteligenței artificiale în știință

REPUBLICA MOLDOVA3 hours ago

Emil Hurezeanu l-a asigurat pe Mihai Popșoi că România va continua să fie alături de R. Moldova în procesul de reformă și de pregătire a accederii la UE

ROMÂNIA3 hours ago

ICI București, nou parteneriat cu compania Danubius Exim: Propunem să dezvoltăm soluții eficiente, adaptate nevoilor digitale ale României moderne

INTERNAȚIONAL4 hours ago

Netanyahu acuză Franța, Regatul Unit și Canada că sunt de partea „ucigașilor în masă, violatorilor, ucigașilor de copii și răpitorilor” susținând crearea unui stat palestinian

MAREA BRITANIE4 hours ago

”Este imposibil să ne imaginăm arhitectura de securitate a Europei fără Marea Britanie și fără Ucraina”, subliniază comisarul european Andrius Kubilius

INTERNAȚIONAL5 hours ago

În timp ce administrația Trump nu mai permite Universității Harvard să înscrie studenți străini, Europa îi așteaptă cu brațele deschise 

NATO1 day ago

”Revizionismul agresiv al Rusiei amenință nu doar securitatea și integritatea teritorială a Ucrainei, ci și securitatea noastră comună în Europa”, subliniază Friedrich Merz din Lituania

ROMÂNIA1 day ago

Boloș: Renegocierea PNRR va fi finalizată până la finalul lunii mai. Cererile de plată vor fi restructurate pentru a asigura absorbția fondurilor până în 2026

U.E.3 days ago

Von der Leyen: Bugetul actual al UE a fost proiectat pentru o lume care nu mai există. Următorul trebuie să fie flexibil, coerent, descentralizat și simplificat

EDUCAȚIE4 days ago

Ministrul Daniel David a prezentat raportul de diagnostic al educației și cercetării din România: Șase copii din 20 de se află în zona de analfabetism funcțional

ROMÂNIA1 week ago

Decidenți din Parlamentul României și European își exprimă deschiderea de a consolida dialogul cu mediul de afaceri românesc pentru a crește absorbția fondurilor europene: România trebuie să rămână ancorată în UE

ROMÂNIA1 week ago

Radu Burnete, directorul executiv al Confederației Concordia reliefează caracterul vital al fondurilor UE pentru economia românească: Dacă nu aducem fiecare euro în țară, ne paște recesiunea

ROMÂNIA1 week ago

Romanian Business Leaders face apel la dialog între decidenții politici și antreprenori și avansează un set de 10 măsuri concrete pentru a accesa ”mai mulți bani” europeni, ”mai repede și mai bine”

ROMÂNIA1 week ago

Ministrul Finanțelor, vești bune de la Bruxelles: România va încasa pe 10 iunie 1,3 miliarde de euro din a treia cerere de plată din PNRR

U.E.2 weeks ago

„Stare de urgență în gândire și acțiune”: Von der Leyen și noul cancelar german susțin mobilizarea rapidă privind competitivitatea UE, sprijinirea Ucrainei și gestionarea migrației

ROMÂNIA2 weeks ago

Marcel Boloș confirmă riscul de suspendare a fondurilor europene dacă reforma fiscală nu este implementată

Trending