Connect with us

COMISIA EUROPEANA

Reacţia lui Ponta, după ce comisarul UE Oettinger a spus că România este “neguvernabilă”

Published

on

victor pontaPremierul Victor Ponta consideră că România este o ţară guvernabilă, precum şi o gazdă bună pentru preşedinţii tuturor instituţiilor financiare internaţionale care au venit deja sau se vor afla la Bucureşti, potrivit Gandul.info.

Nu ştiu dacă suntem chiar neguvernabili, cum consideră unii. Mie mi se pare că suntem guvernabili şi gazde bune, din moment ce anul acesta s-au aflat deja sau se vor afla preşedinţii tuturor instituţiilor financiare internaţionale: Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială, BERD, BEI.” a spus Ponta.

“Faptul că România are creştere economică şi are, dacă mă uit în zonă, în mod sigur o guvernare stabilă, însă fără competiţie corectă şi fără dezvoltare economică, toată această stabilitate se va dovedi pe termen foarte scurt şi îmi doresc ca în continuare să avem în Consiliul Concurenţei un arbitru şi un partener”, a spus Ponta la prezentarea raportului de activitate pe anul 2012 al Consiliului Concurenţei.

Declaraţia a fost susţinută de premier după ce comisarul UE al Energiei, germanul Günther Oettinger, şi-a exprimat preocuparea că state precum Italia, România şi Bulgaria sunt “neguvernabile”.

Sursa: Gandul.info
Foto: gov.ro

COMISIA EUROPEANA

Trecerea la moneda euro: Comisia Europeană a semnat un acord de parteneriat cu Croația pentru organizarea de campanii de informare și comunicare

Published

on

© European Union, 2018/ Source: EC - Audiovisual Service

Comisia Europeană și Croația au semnat luni, 6 octombrie, un acord de parteneriat pentru organizarea de campanii de informare și comunicare privind trecerea la moneda euro în Croația. Acest lucru face parte din etapele pregătitoare pentru aderarea Croației la zona euro, informează un comunicat

Documentul a fost semnat în marja reuniunii Eurogrupului de către Valdis Dombrovskis, vicepreședinte executiv al Comisiei, Paolo Gentiloni, comisar pentru economie, și Zdravko Marić, viceprim-ministru și ministru de finanțe al Croației. Acordul de parteneriat reprezintă un angajament politic din partea Comisiei de a sprijini organizarea de campanii de informare și de comunicare privind trecerea la moneda euro în Croația, prevăzută pentru 1 ianuarie 2023, cu condiția ca această țară să îndeplinească toate criteriile de convergență. De asemenea, el reprezintă baza pentru pregătirea și semnarea unui acord de grant, care va permite Comisiei să cofinanțeze activitățile de comunicare privind trecerea la moneda euro în Croația.

ICriteriile economice de convergență sunt patru la număr și contribuie la asigurarea faptului că o țară este pregătită pentru integrarea în regimul monetar al zonei euro:

1. Stabilitatea prețurilor: Rata inflației nu poate fi mai mare de 1,5 puncte procentuale peste rata celor trei state membre care înregistrează cele mai bune rezultate;

2. Finanțe publice solide și sustenabile: Țara nu ar trebui să facă obiectul procedurii aplicabile deficitelor excesive;

3. Stabilitatea cursului de schimb: Țara trebuie să participe la mecanismul cursului de schimb (MCS II) timp de cel puțin doi ani fără devieri semnificative de la cursul central din cadrul MCS II și fără o devalorizare a cursului central bilateral al propriei monede în raport cu euro în aceeași perioadă;

4. Ratele dobânzilor pe termen lung: Rata dobânzii pe termen lung nu ar trebui să fie mai mare de două puncte procentuale peste rata celor trei state membre care înregistrează cele mai bune rezultate în materie de stabilitate a prețurilor.

II. Pe lângă aceste condiții economice, țările aspirante trebuie să îndeplinească și condiții de convergență juridică, ce implică faptul că legislația lor națională este compatibilă cu tratatul și cu Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale (SEBC) și al Băncii Centrale Europene (BCE).

Croaţia, ţară care se bazează pe veniturile din turism mai mult decât orice alt stat membru UE, a fost afectată de restricţiile de călătorie introduse în contextul pandemiei de coronavirus. Chiar dacă Croaţia va reîncepe să reducă datoria publică în acest an, deficitul bugetar se va diminua mai puţin decât se preconiza, din cauza pandemiei, potrivit Agerpres.

Cel mai tânăr membru al UE și Bulgaria au fost deja acceptate în anticamera zonei euro, unde trebuie să stea cel puţin doi ani înainte de a demara pregătirile practice pentru a se alătura zonei euro, un proces care durează un an în plus, astfel că cel mai devreme în 2023 cele două ţări vor deveni state membre ale zonei euro, lucru ce le va face mai atractive pentru investiții

Ultima extindere a zonei euro datează din 2015, când Lituania a devenit al 19-lea stat membru al blocului monetar. Deşi toate satele membre UE, cu excepţia Danemarcei, sunt obligate să adere la zona euro, puţine ţări fac eforturi serioase pentru a se alătura zonei unice. 

Moneda euro se bucură de un sprijin solid din partea românilor. Potrivit celui mai recent Eurobarometru, 75% dintre aceștia sunt în favoarea introducerii monedei euro, țara noastră se numără printre țările în care s-a înregistrat cea mai mare creștere (de la 63% la 75%), alături de Suedia (de la 35% la 43%).

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

Ursula von der Leyen, mesaj pentru ambasadorii UE: Democrația, cel mai puternic instrument diplomatic al Europei

Published

on

© European Union 2021 - Source : EP

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a susținut un discurs cu ocazia Conferinței Ambasadorilor UE, iar cu aceast prilej a reiterat efortul blocului comuitar în lupta pentru democrație.

„Democrația este cel mai puternic instrument diplomatic al Europei. Este esențială pentru securitatea noastră, pentru stabilitatea din regiunea noastră și pentru bunăstarea societăților noastre. Munca noastră pentru a susține democrația la nivel mondial nu a fost niciodată atât de importantă”, a transmis președinta Ursula von der Leyen într-un mesaj pe contul de Twitter.

 

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

Noile norme privind cotele TVA oferă statelor membre o mai mare flexibilitate, sprijinind în același timp prioritățile UE în ceea ce privește mediul, digitalizarea și sănătatea publică

Published

on

© European Union, 2017/ Source: EC - Audiovisual Service

Comisia Europeană salută acordul la care au ajuns marți, 7 decembrie, miniștrii de finanțe din UE cu privire la actualizarea normelor actuale care reglementează cotele taxei pe valoarea adăugată (TVA) pentru bunuri și servicii. Aceste noi norme vor oferi guvernelor mai multă flexibilitate în ceea ce privește cotele pe care le pot aplica și vor asigura egalitatea de tratament între statele membre ale UE. În același timp, legislația actualizată va alinia normele în materie de TVA la prioritățile comune ale UE, cum ar fi combaterea schimbărilor climatice, sprijinirea digitalizării și protecția sănătății publice. Parlamentul European trebuie consultat în prezent cu privire la textul final.

„Acordul unanim de astăzi privind modernizarea normelor care reglementează cotele TVA este o veste excelentă. Este rezultatul unor negocieri maraton care arată că, atunci când există voință, există o cale – o cale de urmat la nivel european. Statele membre vor dispune de mai multă flexibilitate pentru a face în așa fel încât sistemele lor de TVA să reflecte opțiunile de politică naționale, asigurând în același timp coerența cu prioritățile europene comune: tranziția verde și cea digitală și, bineînțeles, protecția sănătății publice”, a declarat Paolo Gentiloni, comisarul pentru economie.

Normele actuale ale UE privind cotele TVA sunt vechi de aproape treizeci de ani și aveau nevoie urgentă de modernizare, având în vedere evoluția normelor generale în materie de TVA de-a lungul anilor. Acesta este motivul pentru care Comisia a propus, în 2018, reformarea cotelor TVA.

Acordul încheiat astăzi va asigura alinierea deplină a normelor UE în materie de TVA la prioritățile politice comune ale UE. Anunțul de astăzi va aborda aceste aspecte prin: 

  • Actualizarea listei de bunuri și servicii (anexa III la Directiva TVA) în cazul cărora toate statele membre pot aplica cote reduse de TVA. Printre noile produse și servicii adăugate pe listă se numără cele care protejează sănătatea publică, sunt benefice pentru mediu și sprijină tranziția digitală. Odată ce normele vor intra în vigoare, statele membre vor putea, de asemenea, să scutească pentru prima dată de TVA anumite bunuri și servicii incluse pe listă, considerate a acoperi nevoile de bază.
  • Eliminarea, până în 2030, a posibilității ca statele membre să aplice cote reduse și scutiri în cazul bunurilor și al serviciilor considerate dăunătoare pentru mediu și pentru obiectivele UE în materie de schimbări climatice.
  • Punerea la dispoziția tuturor țărilor a derogărilor și a scutirilor aplicabile în cazul unor bunuri și servicii specifice, în vigoare în prezent din motive istorice în anumite state membre, pentru a asigura egalitatea de tratament și pentru a evita denaturarea concurenței. Cu toate acestea, derogările existente care nu sunt justificate de alte obiective de politică publică decât cele care sprijină acțiunile UE în domeniul climei vor trebui să ia sfârșit până în 2032.

Noile norme prezentate  marți sunt susținute de un acord anterior care prevede trecerea la un sistem de TVA al UE în care TVA să fie plătită în statul membru al consumatorului, și nu în cel al furnizorului. Astfel, o mai mare diversitate a cotelor (astfel cum s-a convenit astăzi) ar fi mai puțin susceptibilă de a perturba funcționarea pieței unice sau de a crea denaturări ale concurenței. În același timp, se evită astfel, de asemenea, o proliferare a cotelor reduse care ar pune în pericol capacitatea statelor membre de a colecta venituri după pandemia de COVID-19.

În anii următori, statele membre vor trebui să își continue eforturile pentru a asigura o redresare durabilă în urma pandemiei de COVID-19 și să investească masiv în tranziția verde și în cea digitală. Protejarea veniturilor publice este deosebit de importantă în acest context. Acesta este motivul pentru care legislația actualizată specifică, de asemenea, nivelul minim al cotelor reduse, precum și numărul maxim de bunuri și servicii din anexa III în cazul cărora statele membre pot aplica aceste cote (a se vedea secțiunea Întrebări și răspunsuri pentru detalii complete). Cu toate acestea, statele membre vor putea, de asemenea, să aplice pentru prima dată o cotă redusă mai mică de 5 % sau să scutească de TVA un număr mic de articole de pe listă.

Normele actualizate vor fi transmise în prezent Parlamentului European pentru consultare cu privire la textul final până în martie 2022. Odată adoptată oficial de statele membre, legislația va intra în vigoare la 20 de zile de la publicarea sa în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, ceea ce va permite statelor membre să aplice noul sistem începând cu data respectivă.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
COMISIA EUROPEANA2 mins ago

Trecerea la moneda euro: Comisia Europeană a semnat un acord de parteneriat cu Croația pentru organizarea de campanii de informare și comunicare

U.E.9 mins ago

Papa Francisc compară documentul despre Crăciun al Comisiei Europene cu un “act dictatorial” și cere UE “să-și însușească idealurile părinților fondatori”

U.E.17 mins ago

Orizont Europa: Partenerii din Balcanii de Vest, Georgia și Israel s-au asociat la programul de cercetare și inovare al UE în valoare de 95,5 miliarde de euro

NATO40 mins ago

Jens Stoltenberg va fi laureat al premiului “Mihnea Constantinescu – Leadership bazat pe valori” acordat de Institutul Aspen România

COMISIA EUROPEANA42 mins ago

Ursula von der Leyen, mesaj pentru ambasadorii UE: Democrația, cel mai puternic instrument diplomatic al Europei

EVENIMENTE56 mins ago

Bucharest Forum 2021 marchează o dublă aniversare avându-l ca invitat special pe secretarul general al NATO: 10 ani de la organizarea primei ediții și 15 ani de la fondarea Institutului Aspen România

U.E.1 hour ago

Viitorul cancelar al Germaniei, Olaf Scholz, anunță că își va concentra politica externă asupra colaborării cu țările democratice

Cristian Bușoi2 hours ago

Cristian Bușoi, președintele Comisiei ITRE din Parlamentul European: Zi plină cu ”multe dezbateri despre criza energiei, schimbul de date din UE și susținerea cercetării și inovării”

Dan Motreanu2 hours ago

Raportul privind zonele urbane, coordonat de eurodeputatul Dan Motreanu în numele PPE, a primit undă verde din partea Comisiei pentru dezvoltare regională din PE

JUSTIȚIE2 hours ago

Klaus Iohannis: Rămân un partener al efortului de reformare a sistemului judiciar. O justiție independentă reprezintă o adevărată modernizare a statului

ROMÂNIA4 days ago

Premierul Nicolae Ciucă atrage atenția că trebuie elaborată cât mai rapid OUG privind cadrul de implementare a PNRR

ROMÂNIA6 days ago

Klaus Iohannis a decorat cadre medicale, profesori și reprezentați ai societății civile cu prilejul Zilei Naționale a României: O recunoaștere a meritelor oamenilor care aduc cinste țării noastre

MAREA BRITANIE6 days ago

Ziua Națională a României. Ambasadorul Regatului Unit la București: Combaterea problemelor climatice va reprezenta un ”aspect important al cooperării” dintre țările noastre

POLITICĂ6 days ago

Premierul Nicolae Ciucă, îndemn la unitate de Ziua Națională: Marea Unire rămâne cea mai frumoasă pagină din istoria României, o lecție despre coeziune care acum ne este necesară

COMISIA EUROPEANA1 week ago

Ursula von der Leyen salută decizia OMS de a începe negocierile pentru un tratat internațional privind pandemiile: Spiritul de acțiune colectivă, singurul răspuns pentru combaterea pandemiilor

U.E.1 week ago

Charles Michel, la sesiunea specială a Adunării Mondiale a Sănătății pentru un tratat internațional privind pandemiile: Sper că vom face istorie. Abordarea „O singură sănătate” este un „must-have”

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI1 week ago

Mircea Hava pune la dispoziția oricărei ”comunități care dorește să cunoască și să acceseze fondurile” UE experiența sa de peste 20 de ani ca primar: Banii europeni pot schimba, din temelii, un oraș

ROMÂNIA1 week ago

Varianta Omicron: România trimite un avion Tarom pentru a-și repatria cetățenii blocați în Africa de Sud și se oferă să ajute și alte state UE care nu au reușit acest lucru, în limita capacității aeronavei

ROMÂNIA1 week ago

Premierul Nicolae Ciucă, întâlnire cu ministrul Sănătății: România urmează recomandările ECDC și ale Comisiei Europene. Românii care vin din țări din sudul Africii vor fi carantinați timp de 14 zile

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI2 weeks ago

Eurodeputatul Victor Negrescu: Digitalizarea reprezintă soluția pentru a eficientiza statul. Trebuie să fructificăm oportunitățile financiare europene pentru investiții în acest domeniu

Team2Share

Trending