Connect with us

U.E.

România se alătură declarației privind statul de drept semnată de Franța, Germania și alte 11 țări UE: Măsurile de urgență trebuie să fie proporționale și temporare

Published

on

© European Union

România se alătură Franței, Germaniei și altor unsprezece state membre ale Uniunii Europene care au semnat joi o declarație comună, arătându-se “profund îngrijorate” de riscul încălcării principiilor statului de drept, democrației și drepturilor fundamentale care decurg din adoptarea anumitor măsuri de urgență în contextul crizei sanitare provocate de COVID-19.

Declarația este percepută drept o reacție indirectă la decizia de luni a Parlamentului Ungariei prin care premierului Viktor Orban i-au fost acordate puteri aproape nelimitate pe timpul stării de urgență cauzate de noul coronavirus, hotărâre care cauzează teamă privind panta iliberală pe care se află guvernul de la Budapesta, aflat de mai mulți ani în coliziune instituțiile UE privind respectarea valorilor fondatoare europene.

Într-o postare pe Twitter, ministrul afacerilor externe, Bogdan Aurescu, a transmis că “România susține și se alătură Declarației privind statul de drept în contextul crizei COVID-19”.

“Statul de drept, democrația și libertatea de exprimare trebuie să ne ghideze întotdeauna acțiunile, mai ales pe timp de criză”, a explicat Aurescu.

Guvernele din Belgia, Danemarca, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Portugalia, Spania, Suedia au transmis că “în această situație fără precedent, este legitim ca statele membre să adopte măsuri extraordinare pentru a-și proteja cetățenii și pentru a depăși criza”, însă au cerut ca măsurile să fie limitate la ceea ce este strict necesar.

“Suntem profund îngrijorate de riscul încălcării principiilor statului de drept, democrației și drepturilor fundamentale care decurg din adoptarea anumitor măsuri de urgență. Măsurile de urgență ar trebui limitate la ceea ce este strict necesar, ar trebui să fie proporționale și temporare, sub rezerva controlului regulat și să respecte principiile și obligațiile de drept internațional menționate anterior. Ele nu ar trebui să restricționeze libertatea de exprimare sau libertatea presei. Trebuie să depășim în comun această criză și să ne menținem în comun principiile și valorile europene pe această cale”, au transmis cele 13 țări.

În context, guvernele menționate și-au manifestat susținerea pentru inițiativa Comisiei Europene de a monitoriza măsurile de urgență și aplicarea acestora pentru a se asigura că valorile fundamentale ale Uniunii sunt menținute și au invitat Consiliul Afaceri Generale să abordeze această chestiune atunci când situația o va cere.

Parlamentul maghiar a votat luni cu o majoritate de două treimi în favoarea unei legi care permite guvernului premierului Viktor Orbán să guverneze prin ordonanțe de guvern pe termen nelimitat. Orban a obţinut astfel undă verde de la legiuitori pentru a legifera prin ordonanţe în cadrul unei stări de urgenţă pe perioadă nedeterminată, pe care opoziţia o consideră “disproporţionată” în lupta împotriva noului coronavirus.

Proiectul de lege permite guvernului să prelungească pe termen nedefinit starea de urgenţă, intrată în vigoare în 11 martie, fără a mai cere avizul parlamentului. Sub acest regim al stării de urgenţă, guvernul ar putea “să suspende utilizarea anumitor legi prin decret, să se distanţeze de dispoziţii statutare şi să introducă alte măsuri extraordinare, cu scopul de a garanta stabilitatea vieţii, a sănătăţii, securitatea personală şi materială a cetăţenilor, precum şi economia”, scrie în proiectul premierului Viktor Orban.

Textul mai prevede de asemenea instituirea pedepselor cu închisoarea pentru difuzarea de ”ştiri false”, ceea ce a dus la protestul opoziției și al puținelor instituții independente de presă din țară.

În aceste condiții, Comisia Europeană a emis o declarație prin care avertizează că măsurile de urgență impuse de statele membre pentru combaterea COVID-19 trebuie să se limiteze la ceea ce este necesar și trebuie să fie strict proporționale, iar Parlamentul European a solicitat Comisiei Europene să evalueze dacă noile legi introduse în Ungaria respectă prevederile articolului doi din Tratatul Uniunii Europene.

Ungaria se confruntă în prezent cu procedurile de la articolul 7 în temeiul Tratatului UE, utilizate atunci când o țară membră manifestă riscul încălcării valorilor fundamentale prevăzute la articolul 2.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

INTERNAȚIONAL

COVAX: Germania trimite peste 600.000 de doze de vaccin anti-COVID-19 în Abidja și Ghana – Africa

Published

on

© GermanForeignOffice - Twitter

Ministerul Afacerilor Externe din Germania a anunțat că a ajuns în Abidja și Ghana  un prim transport cu doze de vaccin anti-COVID-19 prin intermediul COVAX.

„Ghana este prima țară care primește 600.000 de doze de vaccin anti-COVID-19 prin COVAX”, se arată într-o postare pe Twitter.

„Primele doze de vaccin au ajuns acum și la Abidjan prin COVAX – un pas important în lupta împotriva COVID-19. În total, Germania a contribuit 2,2 miliarde de euro pentru platforma de vaccinare. Multilateralismul contează”, a scrie MAE german pe contul de Twitter.

COVAX este pilonul destinat vaccinurilor din cadrul acceleratorului accesului la instrumentele de combatere a COVID-19, o colaborare mondială vizând accelerarea creării, producerii și accesului echitabil la teste de depistare, la tratamente și la vaccinuri împotriva COVID-19, la care a aderat ți Uniunea Europeană.

Mecanismul COVAX urmărește achiziționarea a 2 miliarde de doze până la sfârșitul anului 2021. Astfel se va contribui la dezvoltarea unui portofoliu diversificat de vaccinuri, de la diferiți furnizori, cu tehnologii științifice, termene de livrare și prețuri diferite. COVAX este un mecanism de partajare a riscurilor: reduce riscul cu care se confruntă producătorii – de a investi fără a fi siguri de cererea viitoare – și cel cu care se confruntă țările – de a nu dispune de un vaccin eficace.

Comisia Europeană este hotărâtă să asigure faptul că oricine are nevoie de vaccin îl poate face, oriunde în lume, nu doar acasă, și să promoveze astfel sănătatea la nivel mondial.

Citiți și: Uniunea Europeană își va dubla contribuția la COVAX, o inițiativă multilaterală menită să asigure accesul echitabil și universal la vaccinurile împotriva COVID-19

Continue Reading

U.E.

Ministrul Bogdan Aurescu, despre certificatele de vaccinare: ”Până când nu va exista o poziţie la nivel european, va trebui să aşteptăm”

Published

on

© Ministerul Afacerilor Externe

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, susține că trebuie să existe o poziție la nivel european în privința certificatelor de vaccinare și că până atunci „va trebui să așteptăm”, relatează Digi24.

„Nu îmi dau cu părerea personal. Nu mă pronunţ pe aceste aspecte. Aţi văzut că se discută la nivel european. Până când nu va exista o poziţie la nivel european, omologată, va trebui să aşteptăm”, a spus menționat Bogdan Aurescu.

„Noi ne ocupăm de aspectele care ţin de asigurarea acelor culoare verzi şi de asigurarea circulaţiei neîntrerupte a persoanelor şi a bunurilor şi serviciilor. Aceste aspecte se discută în formatele care sunt relevante pentru ministerele Sănătăţii din Uniunea Europeană”, a adăugat ministrul.

Președintele Klaus Iohannis a pledat joi pentru o abordare coordonată și unitară la nivel european cu privire certificatele de vaccinare la nivel european, în cadrul unei reuniuni prin videoconferință a Consiliului European în urma căreia liderii europeni au convenit să continue discuție privind implementarea unor certificate de vaccinare anti-COVID care să asigure libera circulație a cetățenilor Uniunii Europene în contextul prevenției răspândirii infectării cu unele tulpini mult mai agresive ale noului coronavirus, mai ales în sezonul turistic estival

“Referitor la certificatele de vaccinare, Președintele României s-a pronunțat pentru o abordare coordonată și unitară la nivel european, susținând că certificatul de vaccinare ar trebui utilizat pentru scopuri medicale, iar procesul de identificare a elementelor tehnice pe care să le conțină un certificat la nivel european va trebui să continue”, a susținut Iohannis, conform unui comunicat al Administrației Prezidențiale remis CaleaEuropeană.ro.

Citiți și: Klaus Iohannis solicită omologilor din UE o abordare coordonată “în scopuri medicale” privind certificatele de vaccinare anti-COVID și un mecanism de donare a vaccinurilor pentru țările terțe

Continue Reading

Dragoș Pîslaru

Dragoș Pîslaru: România are un potențial imens pentru a fi reprezentată în cadrul rețelei europene Eurocities, unde se dezvoltă idei cu adevărat inovatoare pentru orașe incluzive

Published

on

© Photo Collage (Image source: European Parliament & Renew Europe)

România are un potențial imens pentru a fi reprezentată în cadrul rețelei europene Eurocities, unde se dezvoltă idei cu adevărat inovatoare pentru orașe incluzive, susține eurodeputatul Dragoș Pîslaru (PLUS, Renew Europe), coraportor al Parlamentului European privind Mecanismul de Redresare și Reziliență, prin care România poate implementa reforme și investiții în valoare de 30,5 miliarde de euro. 

„Am avut o întâlnire excelentă cu Anna Lisa Boni, Secretarul General al Eurocities, cu care am discutat despre începutul unei cooperări cu un potențial important”, a scris eurodeputatul Renew Europe, într-o postare pe Facebook.

Am avut acum o întâlnire excelentă cu Anna Lisa Boni, Secretarul General al Eurocities, cu care am discutat despre…

Posted by Dragoș Pîslaru on Friday, 26 February 2021

 

Eurocities este o rețea formată din 190 de orașe din 39 de țări europene, reprezentând 130 de milioane de oameni. Prin munca în comun, schimbul de cunoștințe și activitate coordonată la nivel european, rețeaua se asigură că vocea orașelor și a oamenilor lor este auzită în Europa.

Potrivit lui Dragoș Pîslaru, România are un potențial imens pentru a fi reprezentată în cadrul rețelei europene, dar, din păcate, încă nu avem mulți primari români implicați și mai ales, nici un primar care până acum să fi candidat pentru Consiliul Executiv al Eurocities. „Este ceva ce sper că se va corecta și voi discuta cu primarii din USR PLUS, și nu numai, despre aceasta. Iar asta pentru că aici se pot dezvolta idei cu adevărat inovatoare”, a precizat acesta.

De asemenea, Pislaru a subliniat că potențialul unei colaborări structurate între orașe, la nivel european, este imens. „Atât la partea de influență asupra formulării de politici de investiție și modernizare ambițioase, dar și în formularea implementării pachetelor europeane de reformă”. 

Eurocities propune orașe incluzive, unde toți au o șansă la integrare socială, prospere și competitive, sănătoase și deschise, verzi, cu o viață culturală bogată și administrații inteligente și care nu sunt un obstacol pentru locuitori. Astfel de obiective bune, a menționat eurodeputatul, pot fi atinse prin Mecanismul de Redresare și Reziliență, care va juca un rol cheie prin Planurile Naționale de Redresare și Reziliență.

Mecanismul de Redresare și Reziliență, cel mai mare instrument financiar al Uniunii Europene din istorie, cu un buget de 672,5 miliarde de euro, va fi disponibil statelor membre pentru a recupera decalajele de până acum, pentru a corecta minusurile prin reforme, dar și pentru a construi pentru viitor prin investiții. România va beneficia, din acest buget, de 30,5 miliarde de euro, prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

În context, Dragoș Pîslaru a precizat că va continua să invite tot mai mult primari din Eurocities la discuții și„ sper să avem vești bune despre conectarea primarilor din România la rețelele europene cât mai curând!”.

Continue Reading

Facebook

Team2Share

INTERNAȚIONAL55 mins ago

COVAX: Germania trimite peste 600.000 de doze de vaccin anti-COVID-19 în Abidja și Ghana – Africa

INTERNAȚIONAL1 hour ago

Președintele Joe Biden: SUA nu vor accepta niciodată anexarea ilegală a Crimeei. Crimeea este Ucraina

INTERNAȚIONAL2 hours ago

Președintele Ucrainei va cere sprijin internțațional pentru recuperarea Crimeei prin organizarea summitului internațional ”Platforma Crimeea”

INTERNAȚIONAL2 hours ago

Consiliul de Securitate al ONU a adoptat o rezoluție prin care se cere echitate în accesul la vaccinurile anti-COVID-19

U.E.2 hours ago

Ministrul Bogdan Aurescu, despre certificatele de vaccinare: ”Până când nu va exista o poziţie la nivel european, va trebui să aşteptăm”

ROMÂNIA17 hours ago

Primarul Emil Boc și Ovidiu Cîmpean, coordonatorul CIIC, au organizat dezbaterea privind viitorul document strategic al Municipiului Cluj-Napoca în materie de mobilitate 

Dragoș Pîslaru17 hours ago

Dragoș Pîslaru: România are un potențial imens pentru a fi reprezentată în cadrul rețelei europene Eurocities, unde se dezvoltă idei cu adevărat inovatoare pentru orașe incluzive

COMISIA EUROPEANA18 hours ago

Liderii europeni doresc avansarea lucrărilor pentru implementarea Uniunii Sănătății și a Strategiei Farmaceutice pentru Europa

Vasile Blaga19 hours ago

Eurodeputatul Vasile Blaga: „La fel ca strategia comună privind vaccinarea, UE are nevoie de o strategie unică în implementarea certificatelor de vaccinare”

CONSILIUL EUROPEAN19 hours ago

Klaus Iohannis, către liderii europeni: România susține inițiativele UE pentru securitate și apărare, dar în deplină complementaritate cu NATO

COMISIA EUROPEANA18 hours ago

Liderii europeni doresc avansarea lucrărilor pentru implementarea Uniunii Sănătății și a Strategiei Farmaceutice pentru Europa

EVENIMENTE22 hours ago

Dezbatere | Eurodeputații Cristian Bușoi și Nicu Ștefănuță: UE, în pragul disoluției dacă nu ar fi cumpărat împreună vaccinurile. PE, implicat în campania europeană de vaccinare

COMISIA EUROPEANA23 hours ago

Oleg Roibu, director juridic eMAG, consideră că noile norme propuse de Comisia Europeană pentru platformele digitale sunt ”echilibrate”: Majoritatea prevederilor sunt deja implementate de eMAG

EVENIMENTE23 hours ago

Dezbatere: Eurodeputații Cristian Bușoi si Nicu Ștefănuță: Este inadmisibil să avem prețuri diferențiate la tratamente. România are nevoie de o politică a medicamentului inteligentă

Dragoș Tudorache23 hours ago

Eurodeputatul Dragoș Tudorache: Comisia Europeană trebuie să intervină dur pentru protejarea pieței unice digitale împotriva distorsionării concurenței de către giganții tehnologici

COMISIA EUROPEANA2 days ago

Charles Michel, după reuniunea virtuală a liderilor UE: Prioritatea noastră principală acum este accelerarea producției și livrării de vaccinuri anti-COVID. 50 milioane de doze vor fi fost livrate în UE până la finele lunii

Cristian Bușoi3 days ago

Cristian Bușoi, președintele Comisiei ITRE din PE, pledează pentru ”investiții masive în cercetare, inovare și tehnologii digitale”: Vor contribui la dezvoltarea economiilor statelor UE și la îmbunătățirea vieții cetățenilor

ROMÂNIA4 days ago

Valeriu Gheorghiță: România, pe locul 2 în UE la administrarea schemei complete de vaccinare anti-COVID

Dragoș Pîslaru5 days ago

Dragoș Pîslaru: Soliditatea PNRR constă în stimularea sinergiilor între măsurile celor șase piloni de reformă și dezvoltare ai Mecanismului de Redresare și Reziliență

INTERNAȚIONAL5 days ago

Israelul și Egiptul au convenit să construiască un gazoduct offshore pentru a creşte exporturile de gaze naturale lichefiate către Europa

Advertisement
Advertisement

Trending