Connect with us

NATO

România și NATO, cu un pas mai aproape de înființarea Corpului Multinațional Sud-Est pe teritoriul țării noastre. Ministrul Mihai Fifor: O inițiativă importantă pentru securitate la Marea Neagră

Published

on

Ministrul Apărării Naționale, Mihai Fifor, a solicitat joi, în cadrul reuniunii miniștrilor Apărării din țările NATO, concretizarea ofertei României de la summitul aliat din luna iulie cu privire la găzduirea unei structuri de comandă terestră pe teritoriul țării noastre pentru eficientizarea mecanismelor de comandă-control și de coordonare a eforturilor aliate în regiunea Mării Negre.

FOTO: NATO

Potrivit MApN, în ceea ce privește măsurile de asigurare pe flancul estic, Fifor „a evidențiat importanța concretizării ofertei României de a găzdui o capabilitate de comandă și control terestră, de nivel corp armată (Corpul Multinațional Sud-Est – MNC-SE)”.

În context, ministrul Apărării, care a efectuat recent și o vizită oficială în SUA,  a exprimat apreciere pentru sprijinul oferit de Comandamentul Aliat pentru Operații (SHAPE) și Comandamentul Forțelor Americane din Europa (US EUCOM) în dezvoltarea conceptului MNC-SE și a exprimat întreaga disponibilitate a părții române de a finaliza, împreună cu structurile militare NATO, procesul de planificare, astfel încât să poată fi prezentat pentru aprobare în cel mai scurt timp.

Țara noastră va depune toate eforturile pentru concretizarea acestei inițiative deosebit de importante în ecuația de securitate la Marea Neagră”, a transmis, ulterior, Fifor după o întâlnire cu comandamentul suprem al Forțelor NATO, generalul Curtis Scaparrotti.

Solicitarea României survine și în condițiile în care miniștrii aliați au discutat la Bruxelles despre partajarea echitabilă a responsabilităților în cadrul NATO (burden sharing) pe cele trei dimensiuni, respectiv contribuții în bani (Cash) – alocarea de până la două procente din PIB pentru apărare, dezvoltarea și punerea de capabilități la dispoziția NATO, respectiv contribuții la operațiile și misiunile desfășurate de NATO.

”România îndeplinește cu succes toate aceste condiționalități, ceea ce dovedește că țara noastră este un aliat credibil și angajat în asigurarea stabilității întregii Alianțe”, a punctat, în context, ministrul Mihai Fifor.

Reamintim că la summitul NATO de la Bruxelles din 11-12 iulie, aliații au luat notă și de oferta României de a găzdui o structură de comandament NATO la nivel de corp de armată pe teritoriul său, ca parte a Structurii de Forțe, necesară pentru planificarea întăririlor în regiune în caz de necesitate.

În fapt, propunerea României privind o structură de comandă apare în contextul în care țările NATO au adoptat cel mai mare plan de reîntărire a apărării colective după Războiul Rece. Acestea se referă la adoptarea Readiness Initiative, planul ”Celor patru 30” care îmbracă noua poziție avansată a NATO și prin intermediul căruia 30 de batalioane mecanizate, 30 de escadrile aeriene și 30 de nave de luptă vor putea fi desfășurată, în caz de necesitate, în cel mult 30 de zile.

De asemenea, NATO a decis la summitul din iulie și transformarea structurii de comandă – coloana vertebrală a organizației – prin instituirea unui comandament pentru Atlantic la Norfolk în SUA și un comandament pentru mobilitate militară la Ulm în Germania.

În prezent, pe linie militară, România găzduiește o Unitate NATO de Integrare a Forțelor (NFIU), Brigada Multinațională de la Craiova și Comandamentul Multinațional de Divizie Sud-Est de la București. Atât NFIU din România, cât și cel din Bulgaria, împreună cu brigada de la Craiova se află sub structura de comandă a Comandamentului Multinațional de la București. Constituirea acestui comandament la nivel de corp de armată – o structură similară există deja în Polonia – ar asigura un lanț de comandă între unitățile aliate pe care România deja le găzduiește și Comandamentul Forțelor Întrunite de la Napoli.

 

.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și doctorand în domeniul reasigurării strategice a NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este parte a programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

INTERNAȚIONAL

Forțele Aeriene ale SUA au transferat drone militare MQ-9 Reaper la baza de la Câmpia Turzii: ”Misiunea este complet coordonată cu Guvernul României”

Published

on

© US Air Force/ Facebook

Forțele Aeriene americane în Europa și Africa (USAFE) au anunțat miercuri, prin intermediul unui comunicat de presă, că vor desfășura în România, la Baza Aeriană de la Câmpia Turzii, câteva avioane de luptă fără pilot de tip MQ-9 Reaper, tipul de dronă pe care Statele Unite au utilizat-o în operațiunea care a condus la eliminarea generalului iranian Qassem Soleimani.

”Această misiune, care este așteptată să dureze până la începutul primăverii, a fost complet coordonată cu Guvernul României. A fost concepută astfel încât să promoveze stabilitatea şi securitatea din regiune şi să consolideze relaţiile dintre aliaţii NATO şi alți parteneri europeni”, precizează comunicatul citat.

Forțele aeriene americane menționează că dronele MQ-Reaper vor fi desfășurată pentru a doua oară la Câmpia Turzii, amintind că prima astfel de misiune a avut loc în perioada iulie-august 2019, când baza din Polonia care trebuia să găzduiască aceste avioane de luptă fără pilot se afla în construcție.

Dronele de tip MQ-9 efectuează operaţiuni în Polonia începând din mai 2018.

în 2018, publicația Defense News anunța că forțele aeriene ale Statelor Unite ar putea amplasa avioane de luptă fără pilot de tip MQ-9 Reaper la Baza Aeriană 71 de la Câmpia Turzii, acolo unde forțele americane au construit un hangar care ar putea fi folosit în acest scop. Potrivit sursei citate, locația ar putea deopotrivă să găzduiască drone MQ-9 Reaper și să sprijine operațiunile de strângere de informații în Europa de Est și Marea Neagră.

Reaper, fabricat de General Atomics, poate fi dotat cu rachete pentru misiuni de luptă, dar poate fi desfăşurat şi într-o configuraţie doar pentru misiuni de culegere de informaţii, supraveghere şi recunoaştere.

MQ-9 Reaper este un avion de luptă fără pilot utilizat de către Forțele aeriene americane și care poate căuta și ataca ținte la sol cu până la 14 rachete ghidate aer-sol AGM-114 Hellfire.

Senzorii cu care este dotat MQ-9 ar putea fi folosiţi pentru a furniza o imagine în timp real a activităţilor Rusiei în Marea Neagră – ce nave intră şi ies, activitatea submarină, transportul de senzori sau echipamente de apărare aeriană precum S-400 în apropierea litoralului rusesc – în special în apropiere de Crimeea, şi ar putea furniza alerte timpurii privind activităţi ostile

Continue Reading

NATO

Guvernul a decis creșterea diurnelor pentru militarii români aflați în misiuni în străinătate. Cât va încasa personalul militar şi civil participant la misiuni şi operaţii în afara țării

Published

on

© Forțele Armate Terestre/ Facebook

Guvernul României a adoptat în şedinţa de guvern de luni, 20 ianuarie, Hotărârea de Guvern care stabileşte creşterea cuantumului diurnelor pentru personalul militar şi civil participant la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, ca urmare a asumării acestei măsuri de premierul Ludovic Orban și de ministrul apărării naționale, Nicolae-Ionel Ciucă, la începutul mandatului, informează MApN într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

În acest mod se vor pune în practică prevederile art. 26 din Legea nr. 121/2011 și se va asigura un tratament echitabil în acordarea drepturilor reglementate în proiect pentru toate categoriile de personal din cadrul sistemului național de apărare, ordine publică și securitate națională, care participă la aceleași tipuri de misiuni și operații sau la unele similare, în afara teritoriului statului român.

Aplicarea actului normativ nu necesită alocarea unor sume suplimentare, fondurile încadrându-se în limitele aprobate anual prin bugetele instituţiilor din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.

Conform noii HG, personalul participant la misiunile şi operaţiile prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. a) – c) din Legea nr. 121/2011 (misiuni de apărare colectivă, de răspuns la crize și misiuni de pace) privind participarea forţelor armate la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, cu completările ulterioare, denumit în continuare personal, beneficiază de diurnă în valută în următoarele cuantumuri:

a) ofițerii – 140 de euro/zi/persoană;

b) maiștrii militari, subofițerii, agenții de poliție și agenții de poliție penitenciară – 130 de euro/zi/persoană;

c) alte categorii de personal – 120 de euro/zi/persoană.

Totodată, personalul participant la misiunile şi operaţiile prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 121/2011 (misiuni cu caracter umanitar), cu modificările și completărileulterioare, beneficiază de diurnă în valută în următoarele cuantumuri:

a) ofițerii – 70 de euro/zi/persoană;

b) maiștrii militari, subofițerii, agenții de poliție și agenții de poliție penitenciară – 65 de euro/zi/persoană;

c) alte categorii de personal – 60 de euro/zi/persoană.

Anterior adoptării acestei Hotărâri de Guvern, cuantumurile diurnei în valută de care beneficia personalul român în temeiul HG nr. 518/1995 privind unele drepturi şi obligaţii ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar (diurnă de categoria I), cu modificările și completările ulterioare, erau mai mari decât cele ale personalului militar și civil participant la misiunile şi operaţiile în afara teritoriului statului român. Astfel, în Afganistan, potrivit HG nr. 518/1995, diurna de categoria I pentru personalul român este în sumă de 120 USD/zi, în timp ce un soldat primește, în prezent, 35 EUR/zi, iar un ofițer 45 EUR/zi, cu posibilitatea majorării acesteia cu 100%, conform Hotărârii Guvernului nr. 1086/2004.

Adoptarea Hotărârii de Guvern de astăzi a ținut cont și de faptul că, în ultima perioadă, contextul de securitate din teatrele de operații în care desfășoară misiuni personalul român s-a modificat semnificativ, riscurile la care sunt supuși aceștia crescând.

Continue Reading

NATO

Șeful Statului Major al Forțelor Navale Române: Prin comanda română a grupării navale permanente a NATO de luptă contra minelor SNMCMG – 2 este certificat nivelul ridicat de pregătire şi interoperabilitate al militarilor noștri

Published

on

Forțele Navale Române scriu o nouă pagină de istorie începând de astăzi, 20 ianuarie, prin asumarea comenzii unei grupări NATO de la bordul unei nave române, puitorul de mine şi plase ‘Viceamiral Constantin Bălescu’, a afirmat șeful Statului Major al Forţelor Navale, viceamiral dr. Alexandru Mîrşu, relatează Agerpres

Puitorul de mine și plase ”Viceamiral Constantin Bălescu” (PM-274), din dotarea Forţelor Navale Române, aflat în premieră la comanda grupării navale permanente a NATO de luptă contra minelor SNMCMG – 2 (Standing NATO Mine Counter Measures Group 2), a plecat luni în misiune din Portul Constanța, la eveniment participând oficialităţi militare şi civile, precum şi membri ai familiilor militarilor.

După mai bine de 25 de ani de cooperare a Forțelor Navale Române la numeroase operații și exerciții militare aliate, la care s-a contribuit cu nave sau personal, „o nouă pagină de istorie” se scrie pentru acestea: 

„Este pentru prima dată când un ofiţer român este la comanda unei grupări NATO şi, mai mult decât atât, acesta va comanda gruparea de la bordul unei nave a Forţelor Navale Române, puitorul de mine şi plase ‘Viceamiral Constantin Bălescu’. Astăzi, Forţele Navale Române scriu o nouă pagină de istorie”, a spus șeful Statului Major al Forţelor Navale, viceamiral dr. Alexandru Mîrşu, în discursul său din cadrul ceremoniei de plecare în misiune. 

© Forțele Navale Române/Facebook

Alexandru Mîrșu a precizat că prin atribuirea părţii române a comenzii grupării militare NATO este certificat nivelul ridicat de pregătire şi interoperabilitate al militarilor ţării noastre „necesare îndeplinirii sarcinilor şi misiunilor specifice forţelor navale permanente ale NATO”. De altfel, viceamiralul român a recunoscut că pentru a ajunge în acest punct a fost necesară parcurgerea unui „drum lung”, însă „în tot acest interval de timp, ne-am schimbat modul de gândire, am dezvoltat noi capabilităţi şi proceduri şi am crescut treptat nivelul de interoperabilitate cu forţele maritime ale Alianţei”. 

„Prin asumarea acestor responsabilităţi, Forţele Navale ale României, România însăşi arată că suntem capabili şi că putem furniza Alianţei forţe şi mijloace necesare îndeplinirii misiunilor şi operaţiilor maritime, demonstrăm că suntem un aliat de încredere, un adevărat contributor la securitatea regională şi Europeană”, a afirmat şeful Statului Major al Forţelor Navale.

Statul Major al Forţelor Navale Române a informat, vineri, că misiunea se va desfăşura conform graficului de generare al forţelor realizat de Comandamentul Maritim Aliat al NATO (MARCOM).

Nava va fi prezentă în Marea Neagră, Marea Egee, Marea Adriatică şi Marea Mediterană şi va face escale pentru refacerea capacităţii de luptă în porturile: Varna (Bulgaria), Eregli (Turcia), Souda (Grecia), Aksaz (Turcia), Mersin (Turcia), Antalia (Turcia), Patras (Grecia), Split (Croaţia), Vlore (Albania), Palermo (Italia), Marsilia (Franţa), Mahon (Spania), Palma (Spania), Catania (Italia), Civitavecchia (Italia), Salamis (Grecia).

Puitorul de mine și plase ”Viceamiral Constantin Bălescu” (PM-274) are la bord un echipaj format din 68 de marinari și militari de stat major, iar la comanda navei se află căpitan-comandorul Daniel Gheorma.

SNMCMG – 2 este una dintre cele patru forțe maritime multinaționale integrate, care contribuie la asigurarea măsurilor de securitate colectivă a Alianței Nord Atlantice și demonstrează solidaritatea partenerilor NATO.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending