România și Polonia se pregătesc pentru dezvoltarea și consolidarea Parteneriatului Strategic bilateral în domenii precum securitatea, apărarea și energia, o reuniune interguvernamentală româno-poloneză fiind pregătită a se desfășura la Varșovia în cursul acestui an, informează Ministerul Afacerilor Externe într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.
Subiectul a fost discutat de ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu cu ambasadorul agreat al Republicii Polone la București Maciej Lang, care a fost primit la sediul MAE pentru prezentarea copiilor scrisorilor de acreditare.
Discuțiile au prilejuit trecerea în revistă a stadiului excelent al relației bilaterale de Parteneriat Strategic, reflectat într-un dialog politico-diplomatic susținut și o cooperare aprofundată în materie de securitate și la nivel regional.
Ministrul Bogdan Aurescu a exprimat interesul părții române pentru organizarea următoarei runde a consultărilor interguvernamentale româno-poloneze, preconizată a se derula la Varșovia, în cursul acestui an, cu obiectivul dezvoltării și consolidării Parteneriatului Strategic dintre cele două țări.
Șeful diplomației române a subliniat, totodată, necesitatea impulsionării schimburilor economice și a investițiilor reciproce, precum și importanța consolidării cooperării economice și sectoriale, având în vedere potențialul de creștere în acest domeniu.
A evocat, de asemenea, problematica de securitate și cooperarea regională, având în vedere interesele comune și abordările similare ale celor două state, cu accent pe susținerea relației transatlantice și consolidarea Flancului Estic al NATO, care beneficiază și de prezența militară reciprocă pe teritoriile celor două state. În acest context, ministrul Bogdan Aurescu a menționat valoarea adăugată a cooperării în Formatul București (B9), precum și consultările ministeriale în format trilateral cu Turcia, axate pe problematica regională de securitate, ultima rundă având loc în aprilie 2020.
Ministrul Bogdan Aurescu a salutat, totodată, cooperarea aprofundată pentru dezvoltarea Inițiativei celor Trei Mări, arătând că, în situația globală actuală și pe fondul necesității unei relansări economice, Inițiativa poate avea un impact pozitiv asupra stimulării economiei și implementării proiectelor de conectivitate.
Ambasadorul polon a exprimat, la rândul său, satisfacția pentru relațiile foarte bune, de Parteneriat Strategic, dintre cele două state și a arătat că obiectivul mandatului său este acela de a conferi substanță suplimentară cooperării româno-polone, atât în domeniul securității și apărării, cât și în alte domenii de interes comun, cum ar fi energia. A salutat, totodată, excelenta cooperare în formatele regionale, bazată pe abordările similare ale celor două state cu privire la provocările de securitate de pe Flancul Estic al NATO.
Ministrul afacerilor externe i-a urat ambasadorului polonez succes în îndeplinirea mandatului său și l-a asigurat de întregul sprijin al Ministerului Afacerilor Externe în desfășurarea activității sale în România.
Discuțiile privind aprofundarea Parteneriatului Strategic bilateral apar și în contextul unui interviu acordat recent de ambasadorul României la Varșovia, Ovidiu Dranga, pentru publicația Defence24 în care a subliniat că România și Polonia negociază încheierea unui acord în privința industriei apărării.
De altfel, România și Polonia ar putea fi vizate de anunțul administrației SUA privind dislocarea a 9.500 de militari americani staționați în Germania în alte state din flancul estic al NATO.
Parteneriatul strategic dintre România și Polonia a fost lansat la București în octombrie 2009 printr-o Declarație Comună semnată de președinții celor două țări. Declaraţia Comună prezintă principalele orientări şi direcţii de acţiune în următoarele domenii: cooperarea politică şi în domeniul securităţii, energia şi dezvoltarea durabilă, agricultura, dezvoltarea regională, transporturile, schimbările climatice şi alte obiective comune ale celor două state în regiune.