Connect with us

ROMÂNIA

România și Ungaria semnează un nou acord pentru combaterea criminalității transfrontaliere. Cătălin Predoiu: Continuăm să dovedim că putem contribui la securitatea și stabilitatea spațiului Schengen

Published

on

© Cătălin Predoiu/ Facebook

România și Ungaria, prin ministrul de Interne, Cătălin Pedoiu, și ministrul de Externe, Peter Szijjarto, au semnat ”un acord important pentru consolidarea cooperării” între cele două state în ”prevenirea și combaterea criminalității transfrontaliere”.

Această înțelegere, semnată inițial la Szeged pe 21 octombrie 2008, vizează colaborarea între cele două țări în prevenirea și combaterea criminalității transfrontaliere.

Potrivit unui comunicat MAI, Noul acord va întări cooperarea polițienească între România și Ungaria, completând prevederile acordului din 2008, care este deja un instrument foarte util pentru specialiștii din ambele țări.

Noile reguli prevăd întâlniri mai frecvente între reprezentanții celor două țări, în cadrul unei Comisii Mixte stabilite prin acordul din 2008, pentru a răspunde rapid la noile nevoi și tendințe în combaterea criminalității, inclusiv în contextul aderării la spațiul Schengen.

Oficialul maghiar se află într-o vizită la București în contextul participării la Reuniunea Ministerială din cadrul cooperării cvadrilaterale privind Parteneriatul Strategic în domeniul dezvoltării și transportului energiei verzi (România, Ungaria, Azerbaidjan, Georgia).

Cu acest prilej, cei doi demnitari au făcut un schimb de opinii despre relația bilaterală, convenind asupra importanței eficientizării dialogului în cadrul Parteneriatului strategic dintre cele două țări, pentru a dezvolta legături solide și pragmatice.

A fost exprimat interesul pentru a menține o abordare deschisă, axată pe proiecte concrete și pe consolidarea cooperării sectoriale, în beneficiul cetățenilor celor două state.

Ministrul român de interne a evidențiat dialogul activ între cele două instituții responsabile pentru domeniul afacerilor interne din România și Ungaria, precum și faptul că, împreună cu omologul de la Budapesta, domnul Sándor Pintér, împărtășește aceleași puncte de vedere referitoare la cooperarea foarte eficientă dintre cele două instituții.

Combaterea criminalității organizate și a migrației ilegale sunt obiective prioritare pentru ministerele de profil din cele două țări și au fost deja stabilite direcții de acțiune în acest sens.

Cei doi demnitari au subliniat că obiectivul de eliminare a controalelor la frontierele interne terestre rămâne prioritatea autorităților române și maghiare, care au luat deja, cu succes, o serie de măsuri pentru a face față noilor provocări operaționale, astfel încât implementarea celei de-a doua etape de aderare la Schengen să se deruleze fără probleme.

Toate aceste demersuri au avut ca rezultat scăderea cifrelor privind migrația ilegală, iar autoritățile de resort vor continua cooperarea în aceiași parametri.

Demnitarul român a făcut, de asemenea, referiri la dialogul constant pe care România îl are cu statele membre UE pe acest subiect, subliniind că pentru țara noastră este deosebit de importantă aprobarea deciziei de eliminare a controalelor la frontierele interne terestre până la finalul acestui an.

”România continuă să dovedească că poate contribui la securitatea și stabilitatea spațiului Schengen. Rezultatele sunt pe masă, cifrele nu mint – România a înregistrat, în ultimul an, rezultate remarcabile în combaterea migrației ilegale – reducând acest fenomen la cifre aproape de zero. Spațiul Schengen va fi mai puternic cu România în interiorul său, am demonstrat acest lucru în perioada care s-a scurs de la aderarea cu frontierele aeriene și maritime. Am obținut rezultate bune, reflectate în statistici oficiale și vom continua să ne concentrăm pe combaterea criminalității organizate”, a menționat Cătălin Predoiu.

De altfel, ministrul de Externe al Ungariei, Peter Szijjarto, a cărui țară asigură președinția semestrială a Consiliului Uniunii Europene, a dat asigurări că va ”face totul pentru ca România să adere la Schengen în acest an”.

Citiți și: Ministrul maghiar de externe: “Vom face totul pentru ca România să adere la Schengen în acest an, în perioada președinției Ungariei la Consiliul UE”

La 31 martie, România a intrat, alături de Bulgaria, în Schengen pe cale aeriană și maritimă. Evenimentul a fost marcat printr-un prim zbor fără control la frontieră care a sosit de la Viena, oraș unde Cătălin Predoiu a călătorit apoi, la 2 aprilie, și unde s-a întâlnit cu ministrul austriac de Interne, Gerhard Karner.

Oficialul austriac a mulțumit atunci țării noastre pentru ”munca extraordinară depusă pentru securizarea frontierelor externe” ale UE.

Consiliul va trebui să adopte o decizie prin care să stabilească data de la care se vor elimina controalele la frontierele terestre interne dintre Bulgaria, România și celelalte țări Schengen. Importanța acestui lucru este evidențiată și în raportul privind viitorul pieței unice, prezentat de președintele Consiliului European, Charles Michel, și de fostul prim-ministru italian Enrico Letta

Conform declarațiilor susținute de premierul ungar Viktor Orban în vară, președinția ungară a Consiliului UE va pune aderarea deplină a României la Schengen pe agendă în toamnă.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

ROMÂNIA

Bogdan Ivan, ”discuție pragmatică” cu Jill Bruby, responsabilă de securitatea nucleară în cadrul Departamentului Energiei din SUA: România este în avangarda soluțiilor energetice inovative

Published

on

© Bogdan Ivan/ Facebook

Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, a avut ”o discuție pragmatică” cu Jill Bruby, șefa securității nucleare din SUA și subsecretar de stat în Departamentul pentru Energie al SUA, tema principală abordată fiind tehnologiile emergente.

Ivan i-a evidențiat oficialului american că ”România este în avangarda soluțiilor energetice inovative care vor sigura energia pentru ca țara noastră să devină un hub regional în tehnologii emergente, IT și telecomunicații”.

”Împreună cu partenerii noștri americani, devenim mai puternici și influenți în întreaga regiune. Tehnologiile emergente – inteligența artificială, calculul cuantic – produc și vor continua să genereze beneficii consistente în toate aspectele vieții moderne, însă procesarea cea mai rapidă a datelor necesită resurse considerabile de energie”, a menționat ministrul.

Având acest obiectiv, de a transforma țara noastră în hub regional privind tehnologiile emergente, Guvernul a adoptat la începutul lunii aprilie modificarea unei legislații vechi de peste 20 de ani pentru a le oferi cercetătorilor același statut pe care îl au cei din marile centre de cercetare din statele occidentale.

Având acest obiectiv, de a transforma țara noastră în hub regional privind tehnologiile emergente, Guvernul a adoptat la începutul lunii aprilie modificarea unei legislații vechi de peste 20 de ani pentru a le oferi cercetătorilor același statut pe care îl au cei din marile centre de cercetare din statele occidentale.

Practic, executivul a pus bazele unui cadru prin care, ”atât acei cercetători foarte buni care sunt plecați în afară țării să aibă motivația de a se întoarce în România dar, mai ales, cei care sunt acum pe băncile școlii să știe că pot să aibă predictibilitate, o carieră, un prestigiu aici, acasă”, conform declarațiilor de la acel moment ale ministrului Cercetării, Inovării și Digitalizării.

România se bucură astăzi de cel mai mare număr de IT-iști raportat la 1000 de locuitori și este pe locul șase în lume.

Iscusința acestora va fi importantă în acțiunile de digitalizare a sectorului energetic stabilite de Comisia Europeană în vederea creșterii eficienței energetice.

De altfel, competitivitatea Uniunii Europene va depinde din ce în ce mai mult de digitalizarea tuturor sectoarelor și de consolidarea punctelor forte în domeniul tehnologiilor avansate, care vor stimula investițiile, crearea de locuri de muncă și bunăstare, arată cel mai recent raport privind competitivitatea UE, elaborat de fostul premierul italian și fost președinte al Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, însărcinat de Comisia Europeană pentru conceperea unui astfel de document

Așadar, Uniunea Europeană trebuie să-și ancoreze competitivitatea într-o piață unică nefragmentată, care să integreze telecomunicațiile, energia și finanțele, conform propunerilor revoluționare prezentate de un alt fost premier italian, și anume Enrico Letta, care a sugerat în raportul privind viitorul pieței unice dat publicității la mijlociul lunii aprilie o a cincea libertate, consacrată inovării.

Țările Uniunii Europene au solicitat deja o nouă strategie cuprinzătoare pentru piața unică până în 2025 pentru a utiliza potențialul său maxim în vederea sporirii autonomiei europene.

Astfel, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen și-a stabilit în planul pentru următorii cinci ani ca strategia de securitate economică să devină pilon al politicii externe UE.

Continue Reading

ROMÂNIA

Ministrul Cătălin Predoiu, discuții despre Schengen cu jurnaliști germani și austrieci: Consolidarea protecției frontierei justifică legitimitatea ridicării controalelor la frontiere în acest an

Published

on

© predoiupolitica.ro

Vicepremierul și ministrul afacerilor interne Cătălin Predoiu s-a întâlnit luni cu jurnaliști germani și austrieci aflați într-o vizită de documentare în România și Republica Moldova, discuțiile constituind “o oportunitate pentru partea română de a prezenta o imagine, mai detaliată, asupra principalelor teme de interes prioritar pentru România, cu accent pe problematica Schengen și pe implicarea României în gestionarea efectelor războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei”, informează un comunicat al ministrului liberal.

Suplimentar convorbirilor la nivel ministerial, vizita acestora a prilejuit discuții și la nivelul Poliției de Frontieră Române, unde jurnaliștii străini au putut observa la fața locului – în aeroportul internațional Henri Coandă, Centrul de Coordonare al Poliției de Frontieră și la punctul de trecere a frontierei Isaccea – modalitatea de acțiune a autorităților române pentru protecția eficientă a frontierelor României și ale UE, în beneficiul cetățenilor europeni.

A fost abordată extensiv modalitatea în care România a gestionat prima etapă a aderării la spațiul Schengen cu frontierele aeriene și maritime, precum și modalitatea de acțiune în perspectiva ridicării controalelor și la frontierele interne terestre.

În cadrul discuțiilor, ministrul afacerilor interne a realizat o radiografie a demersurilor structurilor MAI, care au lucrat de manieră integrată pentru asigurarea unui climat de siguranță în interiorul țării și pentru reducerea fluxurilor de migrație la frontierele României și ale UE. Eforturile constante și rezultatele înregistrate de autoritățile române au fost recunoscute inclusiv prin clasarea a cinci orașe din România în topul celor mai sigure 100 de orașe din lume.

Viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Interne, a mai evidențiat abordarea proactivă a autorităților române care, în perspectiva ridicării controalelor la frontierele interne terestre, au consolidat cooperarea și schimbul de informații cu vecinii imediați și cu Statele Membre ale UE: sunt în derulare proiecte cu toate țările vecine – spre exemplu cu Bulgaria, Serbia, Ungaria, Ucraina – cu rezultate foarte bune. Sunt organizate patrule mixte, schimb de informații, evaluări de risc, puncte de contact, schimb de experiență, contacte la vârf între șeful Poliției de Frontieră și omologi, la fel și în cazul Poliției Române.

Schimbul de opinii pe tema combaterii migrației ilegale, potrivit ministrului Predoiu, a relevat că România este una dintre cele mai sigure țări din Europa. Statisticile oferă o imagine clară și obiectivă a nivelului fluxurilor – nu doar statisticile României, ci și cele oficiale ale Agenției FRONTEX și analizele realizate la nivelul Comisiei Europene, recunoscute de toate Statele Membre și folosite ca punct de referință în deciziile lor operaționale. Scăderea considerabilă a fluxurilor pe parcursul anului trecut își menține trendul descrescător, ajungând în primele 7 luni ale anului 2024 la un număr de 2.349 detecții, în scădere cu 75% față de perioada similară a anului trecut.

Acestea sunt rezultatul măsurilor luate de partea română – de la consolidarea aplicării regulamentului Dublin, măsuri integrate pentru prevenirea ieșirii ilegale din România, eficientizarea returnărilor – la măsuri compensatorii pentru a preveni creșterea migrației ilegale pe teritoriu, fiind dezvoltată și o aplicație ce permite verificarea oricărui tip de document doar prin scanarea acestuia.

Cifrele de migrație care, de altfel, ating un minim istoric, constituie un argument puternic în favoarea continuării demersurilor pe palierul tehnic al acțiunii MAI în perspectiva definitivării Schengen (frontiere terestre).

Suplimentar eforturilor în derulare, considerate de acum ca fiind „business as usual”, structurile Ministerului de Interne lucrează și la implementarea Pactului privind migrația și azilul și a noilor sisteme europene de informații.

„Valorile scăzute ale migrației ilegale, descreșterea continuă, anuală, a acestui fenomen la frontierele României, precum și implicarea părții române în diverse proiecte de consolidare a protecției frontierei justifică, încă o dată, legitimitatea ridicării controalelor la frontierele terestre în cursul acestui an. Pe baza eforturilor noastre, am construit primul pas către Schengen și, în același fel, vrem să-l construim acum și pe cel de-al doilea. În acest fel, MAI asigură practic îndeplinirea premiselor tehnice care sunt în competența sa, controlul frontierelor și managementul corect al sistemelor Schengen, fapt recunoscut public de toți partenerii noștri, State Membre UE, inclusiv Austria și Ungaria, precum și de Comisia Europeană. Suntem conștienți în același timp că decizia va fi una politică”, a declarat Cătălin Predoiu.

Interesul jurnaliștilor a vizat și sprijinul acordat cetățenilor ucraineni strămutați din cauza războiului de agresiune. Ministrul a trecut în revistă eforturile susținute depuse de autoritățile române pentru gestionarea sub toate aspectele a numărului mare de persoane ce au intrat în România de la începutul conflictului.

Continue Reading

POLITICĂ

Nicolae Ciucă, mesaj la 23 de ani de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001: Securitatea şi siguranţa statală sunt pilonii centrali ai viziunii mele prezidenţiale pentru România

Published

on

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a transmis, miercuri, un mesaj la 23 de ani de la atentatele din SUA din 11 septembrie, moment care ”a schimbat cursul istoriei şi a schimbat perspectiva omenirii asupra terorismului: un cumplit flagel care poate lovi oriunde”.

”Comemorăm 23 de ani de la atentatul din 11 septembrie 2001, care a schimbat cursul istoriei şi a schimbat perspectiva omenirii asupra terorismului: un cumplit flagel care poate lovi oriunde, chiar şi în inima economică a celei mai puternice ţări. Naţiunea americană a mers mai departe, în timp, plângându-şi victimele şi luând măsuri pentru ca un asemenea eveniment să nu se mai întâmple”, a scris, miercuri, pe Facebook, Nicolae Ciucă.

El a afirmat că solidaritatea şi unitatea în faţa terorii reprezintă calea către o lume mai sigură şi precizează că securitatea şi siguranţa statală sunt pilonii centrali ai viziunii sale prezidenţiale pentru România.

Cinstim memoria celor care şi-au pierdut viaţa în acea tragică zi şi suntem cu inima alături de familiile acestora şi de supravieţuitori. România a fost şi rămâne solidară cu partenerul strategic american, la fel ca întreaga lume democratică. Solidaritatea şi unitatea în faţa terorii – indiferent de unde este ea răspândită – reprezintă calea către o lume mai sigură. Securitatea și siguranța statală sunt pilonii centrali ai viziunii mele prezidențiale pentru România anilor care urmează. Putem construi orice în societatea noastră, dacă oamenii au garanția că trăiesc în pace si siguranță”, a conchis Nicolae Ciucă.

 

Continue Reading

Facebook

Advertisement

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions
U.E.42 mins ago

Cancelarul german Olaf Scholz subliniază necesitatea imigrației pe fondul preocupărilor economice

CHINA49 mins ago

Uniunea Europeană și China trebuie să construiască punți pentru a evita un război comercial, subliniază premierul Spaniei: Noi vom fi constructivi

SUA1 hour ago

Kamala Harris, percepută mult mai favorabil de alegători decât Trump după dezbaterea prezidențială (sondaj)

ROMÂNIA2 hours ago

Bogdan Ivan, ”discuție pragmatică” cu Jill Bruby, responsabilă de securitatea nucleară în cadrul Departamentului Energiei din SUA: România este în avangarda soluțiilor energetice inovative

ROMÂNIA2 hours ago

Ministrul Cătălin Predoiu, discuții despre Schengen cu jurnaliști germani și austrieci: Consolidarea protecției frontierei justifică legitimitatea ridicării controalelor la frontiere în acest an

U.E.2 hours ago

Tusk califică drept “inacceptabilă” decizia Germaniei de a înăspri controalele la frontieră: “O suspendare de facto a Acordului Schengen pe scară largă”

SUA2 hours ago

Lupta pentru mintea și inima americanilor. Care au fost temele dominante din dezbaterea Harris-Trump și cât de mult a contat limbajul nonverbal în netezirea drumului spre fotoliul prezidențial

POLITICĂ3 hours ago

Nicolae Ciucă, mesaj la 23 de ani de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001: Securitatea şi siguranţa statală sunt pilonii centrali ai viziunii mele prezidenţiale pentru România

POLITICĂ3 hours ago

Mircea Geoană și-a anunțat candidatura la președinție, intrând oficial în cursa pentru Cotroceni: “Haideți să renaștem împreună!”

ROMÂNIA3 hours ago

23 de ani de la atentatele din 11 septembrie 2001. Premierul Marcel Ciolacu: Rămânem solidari cu poporul american, prieten și partener strategic

NATO22 hours ago

Mircea Geoană, decorat de Jens Stoltenberg cu Ordinul NATO “Serviciul Merituos” la finalul celor cinci ani de mandat ca secretar general adjunct

ROMÂNIA1 day ago

Nicolae Ciucă, la inaugurarea primului campus de învățământ dual din Oradea: Este un model de urmat. Valoare adăugată mai mare se realizează printr-o forţă de muncă mai bine pregătită

U.E.2 days ago

Europa trebuie să investească de două ori mai mult decât după cel de-al Doilea Război Mondial (raportul Draghi): Cea mai deschisă economie din lume, vulnerabilă când actorii globali nu joacă după reguli

ADERAREA ROMÂNIEI LA OCDE2 days ago

Guvernul aliniază legislaţia privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, îndeplinind integral un ”jalon esenţial” din PNRR, anunță premierul Marcel Ciolacu

ROMÂNIA2 days ago

Deschiderea anului școlar 2024-2025. Klaus Iohannis: Educația este temelia pe care se construiește viitorul unei națiuni, iar cadrele didactice sunt arhitecții acestui viitor

POLITICĂ6 days ago

VIDEO “În slujba țării”: Nicolae Ciucă, candidatul PNL pentru Cotroceni, și-a lansat un clip de promovare a cărții cu imagini de pe front din Afganistan și Irak

ROMÂNIA6 days ago

Prima echipă de comandă Frontex, găzduită la București. Ministrul Cătălin Predoiu: ”Frontierele Europei sunt sigure în mâinile” României. Locul țării noastre este în Schengen

REPUBLICA MOLDOVA7 days ago

Tusk promite la Chișinău că Polonia va accelera procesul de aderare a R. Moldova la UE în 2025: Nu-i credeți pe cei care spun că cerințele UE sunt împotriva voastră!

U.E.1 week ago

Dialogul strategic privind viitorul agriculturii UE conturează bazele viziunii viitoare a Comisiei Von der Leyen II asupra unei agriculturi și alimentații durabile

COMISIA EUROPEANA1 week ago

Marcel Ciolacu o propune oficial pe Roxana Mînzatu pentru poziția de comisar european: Ursula von der Leyen a avut deja duminică interviul cu Roxana Mînzatu, vom avea un portofoliu relevant

Trending