Ministerul Apărării Naţionale a solicitat aprobarea prealabilă a Parlamentului pentru achiziţia a trei sisteme de aeronave fără echipaj uman la bord Bayraktar TB2, produse de Turcia și care au fost întrebuințate deja de Ucraina pentru contracararea agresiunii ruse. Se are în vedere achiziţia a trei sisteme UAS Bayraktar TB2 a câte 6 platforme aeriene cu capacităţi de lovire a ţintelor, împreună cu un pachet de suport logistic iniţial şi echipamente specifice de instruire şi antrenament, iar birourile permanente reunite ale Senatului și Camerei Deputaților au aprobat cererea, anunță Agerpres.
“Ministerul Apărării Naționale a solicitat, la începutul lunii august, aprobarea prealabilă a Parlamentului României pentru inițierea procedurii de atribuire a contractelor aferente achiziției a trei sisteme de aeronave fără echipaj uman la bord (UAS) Bayraktar TB2, a câte șase aeronave, în valoare totală, incluzând pachetul de suport, de 300 milioane USD, fără TVA. (…) Sistemele UAS ce urmează a fi achiziționate vor fi destinate Forțelor Terestre Române. Fiecare sistem include câte șase platforme aeriene cu capacități de lovire a țintelor (un total de 18 drone). Programul presupune și achiziția unui pachet de suport logistic inițial și a echipamentelor necesare de instruire și antrenament” informează și MApN într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.
Prin această achiziție se are în vedere implementarea Țintelor de Capabilități repartizate României în cadrul procesului NATO de planificare a apărării. De asemenea, acest demers contribuie la realizarea obiectivelor Programului privind transformarea Armatei României până în anul 2040 care prevede dotarea categoriilor de forțe și comandamentelor Armatei României cu echipamente militare și sisteme de armament care să asigure realizarea unor structuri de forțe flexibile, cu un spectru larg de capabilități specific secolului XXI, cu mijloace care să asigure supraviețuirea structurilor militare în câmpul tactic, o cunoaștere situațională extinsă și o putere mărită de foc.
“Achiziţia pentru care se solicită aprobare Parlamentului României urmează a fi iniţiată începând cu anul 2022, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 114/2011, în funcţie de existenţa posibilităţii de finanţare/bugetare a acesteia”, se menţionează în solicitare.
Valoarea contractului de achiziţie, fără TVA, a fost estimată la 300 milioane dolari, pe baza datelor de fundamentare colectate până la acest moment, valoare exactă urmând a fi stabilită în urma derulării procedurii de achiziţie.
“Achiziţia sistemelor de aeronave fără echipaj uman la bord (UAS) Bayraktar TB2 are în vedere implementarea Ţintelor de Capabilităţi repartizate României în cadrul procesului NATO de planificare a apărării. De asemenea, contribuie la realizarea obiectivelor Programului privind transformarea Armatei României până în 2040. Astfel, prin această achiziţie vor fi asigurate echipamente cu destinaţie militară şi sisteme de armament în sprijinul unor categorii şi comandamente de forţe ale Armatei, pentru realizarea unor structuri de forţe flexibile, cu un spectru larg de capabilităţi specifice secolului XXI, cu mijloace care să îi asigure supravieţuirea în câmpul tactic, o cunoaştere situaţională extinsă şi o putere de foc mărită”, se mai arată în document.
Totodată, potrivit sursei citate, “având în vedere misiunea care va fi întrebuinţată acestui tip de echipament, din analiza realizată la nivelul Ministerului Apărării Naţionale a rezultat că, din punct de vedere tehnico-operaţional, doar sistemul UAS Bayraktar TB2 poate satisface nevoile misiunii categoriei de forţe beneficiare, la nivel de performanţă necesar şi în termenul stabilit”.
“Se are în vedere achiziţia a trei sisteme UAS Bayraktar TB2 a câte 6 platforme aeriene cu capacităţi de lovire a ţintelor, împreună cu un pachet de suport logistic iniţial şi echipamente specifice de instruire şi antrenament. Sistemele UAS menţionate sunt destinate structurilor din cadrul Forţelor Terestre care acţionează în mediul operaţional şi asigură sprijin informativ în timp real, continuu sau pe durată îndelungată, concomitent cu posibilitatea angajării ţintei, fără a pune în pericol integritatea fizică a personalului aeronavigant”, se precizează în document.
Achiziţia a trei sisteme UAS Bayraktar TB2 a câte 6 platforme aeriene cu capacităţi de lovire a ţintelor presupune cumpărarea a 18 astfel de drone.
România nu deține drone de ultimă generație, iar discuții în acest sens au fost purtate în ultimii ani și cu compania israeliană Elbit Systems, care a semnat un memorandum de înțelegere cu Romaero. În schimb, țara noastră a găzduit la Baza Aeriană Câmpia Turzii mai multe sisteme drone MQ-9 Reaper ale Forțelor Aeriene ale SUA.
Bayraktar TB2 a fost lansat în 2014 și este un vehicul aerian de luptă fără pilot la altitudine medie și de lungă durată (MALE) capabil să efectueze operațiuni de zbor autonome sau controlate de la distanță. Este fabricat de compania turcă Baykar Makina Sanayi ve Ticaret A.Ș., în principal pentru forțele armate turcești.
Cel mai mare operator de drone TB2 este armata turcă, dar un model de export a fost vândut armatelor din alte câteva țări. Turcia a folosit drona pe scară largă în lovituri asupra țintelor Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK) și ale Unităților de Protecție a Poporului (YPG) din Irak și Siria.
Dronele Bayraktar au fost utilizate ulterior de o serie de alte națiuni din întreaga lume în diverse războaie, cum ar fi de către Azerbaidjan în războiul din 2020 din Nagorno-Karabah și de către forțele ucrainene în timpul invaziei rusești în Ucraina.




