Connect with us

EURO-JOB

Românii care câștigă lunar la Comisia Europeană 100 de salarii

Published

on

Foto: Românul Dacian Cioloș, comisarul european cu un salariu lunar de aproape 20.000 euro


620 de români lucrează pentru Comisia Europeană

Statutul de țară membră a UE oferă românilor șansa la un loc de muncă care să ofere un trai mai bun. Acest lucru l-au înțeles și cei care, încă de la intrarea României în blocul comunitar, au vânat posturile scoase la concurs de structurile UE.  Și bine au făcut. Pentru că, astăzi, un funcționar public dintr-o instituție europeană, câștigă între 2.500 și 17.000 de euro pe lună. Asta în timp ce în România, salariul mediu al unui angajat din administrația publică este de 1.601 lei, potrivit datelor INS.

Potrivit buletinului statistic european din decembrie 2010, circa 620 de români lucrau la Comisia Europeană (CE), adică 2,5% din totalul angajaților CE. Dintre aceștia, cele mai multe sunt femei (483).

Dovadă a faptului că se poate să ajungem să câștigăm peste 14.000 de euro sunt cinci români care lucrează la CE. Dintre aceștia, cea mai înaltă poziție este deținută de un român angajat în administrație gradul 14. Trebuie menționat însă că e cale lungă până să ajungi la acest nivel:  ai nevoie de minim zece ani de experiență. Cu toate acestea, nici cei care sunt la început de carieră nu au de ce să se plângă. Asistenții sau funcționarii publici în administrație câștigă între 2.500 și 4.000 euro pe lună.

Cum poți aplica pentru un job în structurile europene?

Pentru cei cărora salariile mari le fac cu ochiul și care s-au hotărât să aplice pentru un job într-o instituție europeană, iată câteva informații utile.

Potrivit Euroconcurs.ro, primul pas pe care trebuie să-l faci constă în crearea unui cont pe site-ul oficial de recrutare al UE – EPSO (European Personnel Selection Office):  www.eu-careers.eu. Astfel, vei putea urmări competițiile pentru joburile scoase pe piață de instituțiile europene. Domeniile sunt multiple: de la administrație, drept, finanțe, audit, economie, până la comunicare, științe sociale și științe exacte.  Pentru posturile din administrația publică europeană, comunicare și drept, competițiile se desfășoară, de regulă, în perioada martie-aprilie. Pentru lingviști și traducători, site-ul trebuie monitorizat mai ales în iunie-iulie, iar asistenții se pot înscrie în competiția pentru un job, în noiembrie-decembrie. În ultimul caz, trebuie știut faptul că vorbim despre o concurență mare, de vreme ce pentru acest post nu sunt necesare studiile superioare. Cu toate acestea, vechimea pe un post similar, de minim trei ani, este o condiție esențială.

Și încă un lucru pe care trebuie să-l reții și căruia să-i acorzi mare atenție: dacă îți faci mai multe conturi pe site-ul EPSO, nu îți vei crește șansele de angajare, ci vei fi descalificat.

Înainte de a aplica, verifică în documentul oficial al competiției ( Notice of Competition) dacă îndeplinești toate condițiile pentru jobul respectiv. Dacă răspunsul este pozitiv, ai grijă să respecți termenul limită de aplicare. Citește cu atenție regulile generale EPSO pentru competițiile europene, apoi introdu CV-ul și motivația personală  în sistem, alături de formularul online completat.

În ce constă procesul de recrutare?

La asemenea salarii, și procesul de recrutare trebuie să fie pe măsură. Pentru a ocupa un post într-o instituție europeană, trebuie să treci de două etape, potrivit Euroconcurs.ro.

Prima etapă, cea de preselecție, constă într-un computer based test, adică îți vor fi testate pe calculator, contra cronometru, abilitățile de raționament verbal, calcul matematic și abstract și capacitatea de gândire situațională. Dacă reușești să treci de această etapă, fă-ți bagajele, pentru că Bruxelles-ul te așteaptă. Nu trebuie să-ți faci griji pentru costurile de deplasare și cazare, pentru că ele sunt suportate de UE.

Următorul test îl vei susține într-un centru de evaluare. Este vorba de o probă scrisă. Vei avea în față un studiu de caz din domeniul tău de specialitate. Vorbim despre un exercițiu de grup menit să testeze abilitățile de prezentare. Dacă treci și de acest pas, ți-ai dobândit dreptul de a participa la un interviu față în fațăcu comitetul de selecție.  Trebuie să știi că parcurgerea cu succes a tuturor acestor pași este imposibilă dacă nu cunoști, la nivel avansat, una dintre următoarele limbi: engleză, franceză sau germană.

Dacă vrei să-ți crești șansele de reușită, poți participa la trainingurile organizate de Euroconcurs.ro.  Modulele, care se vor ține în limba engleză, te pregătesc pentru cele două faze ale procesului de selecție.

Câți bani îți vor ajunge lunar în buzunar?

Dacă ești unul dintre fericiții căștigători ai unui post într-o instituție europeană, felicitări. Indiferent de job, la salariul de bază se adaugă o serie de alocații, precum alocația pentru locuință, alocația pentru copii aflați în întreținere, alocația școlară, indemnizația pentru expatriere, alocația anuală de călătorie în țara de origine ș.a.m.d..

Astfel, salariul de bază pentru un asistent de gradul 1 pornește de la 2.556 euro și ajunge până la 4.190 de euro pentru un asistent de gradul 5. La acesta se adaugă diverse alocații.

De cealaltă parte, un administrator cu gradele 11 sau 12, pe care îl regăsim, de obicei, în funcții precum director, expert sau inspector, poate ajunge la un salariu maxim care depășește 17.000 de euro pe lună.

Cei care vor să lucreze ca asistenți în statistică, finanțe, resurse umane sau IT mai pot aplica pe EPSO până pe 25 ianuarie. Salariile încep de la circa 3.300 de euro pe lună.

Salariul minim brut în România – 141 de euro

În România, din zece cetățeni, doar șase muncesc, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS).  Iar aceia care au reușit să se mențină pe piața muncii, fac față cu greu cheltuielilor zilnice. Potrivit Eurostat, în România se câștigă unul dintre cele mai mici salarii minime din Uniunea Europeană (UE). Iar situația nu pare să revină pe un făgaș normal, de vreme ce, anul trecut, România a fost singura țară din blocul comunitar în care salariul minim brut a scăzut până la pragul de 141,63 euro/lună. Adică cu 7,53 euro mai puțin față de 2009. În acest condiții, românii ar trebui să se gândească serios la șansele pe care UE le oferă:  locuri de muncă în structurile europene, pe salarii de mii de euro. Unde mai pui că un astfel de job poate fi o rampă de lansare pentru un viitor post bun.

Raluca Știrbeț

EURO-JOB

Stagii la Parlamentul European

Published

on

Anual 25.000 de persoane încearcă să obțină un stagiu în cadrul Parlamentului European. Dintre aceştia, doar 600 sunt selectaţi. În 2015, Parlamentul European a deschis numeroase stagii plătite și neplătite pentru absolvenții învățământului superior – opțiunea generală sau opțiunea jurnalism (bursele Schuman) dar şi stagii de formare dedicate absolvenţilor de liceu.

  • Stagii plătite

parlamentul europeanBursele Robert Schuman se adresează tuturor absolvenților de studii universitate. Aceste stagii sunt împărţite în două mari categorii: cele generale şi cele dedicate absolvenţilor de journalism. Stagiile Robert Schuman se derulează de două ori pe an și au o durată fixă de cinci luni.

Condiţii de participare:

– Cei interesaţi de un stagiu Schuman la PE trebuie să fie cetățeni într-unul din statele membre ale UE sau ai unei țări candidate la aderarea la Uniunea Europeană;

– Să aibă 18 ani împliniţi la data începerii stagiului de pregătire în cadrul PE;

– Să cunoască foarte bine una din limbile oficiale ale UE;

– Să nu fi urmat un stagiu sau să fi beneficiat de vreun contract de angajare remunerat din bugetul UE (pe o perioadă mai mare de patru săptămâni consecutive);

– Pentru opţiunea jurnalism, candidaţii trebuie să dovedească experienţa profesională (prin articolele publicate, calitatea de membri ai unei asociații de jurnaliști din cadrul UE sau prin diploma de absolvire a studiilor de jurnalism, recunoscută în UE);

– Candidaţii trebuie să completeze un formular on-line, disponibil aici;

Data limită pentru trimiterea candidaturilor şi începerea stagiilor:

Înscrierile se desfăşoară în perioada 15 august – 15 octombrie 2015 (24:00, ora României), pentru stagiile care se vor desfăşura în perioada 1 martie – 31 iulie 2015 şi 15 martie – 15 mai 2016 (24:00, ora României), pentru stagiile din perioada 1 octombrie 2016 – 28/29 februarie 2017.

Bursele Robert Schuman durează cinci luni şi nu există posibilitatea extinderii acestora.

Detalii privind normele interne ale stagiilor şi vizitelor de studiu plătite, din cadrul PE pot fi accesate aici.

  • Stagii de formare

Absolvenţii de studii liceale au posibilitatea să aplice, la rândul lor, pentru un stagiu de formare la Parlamentul European. Stagiile de formare au o durată de patru luni (cu posibilitatea de prelungire) şi sunt, la rândul lor, de două tipuri: obligatori şi neobligatorii.

Cele neobligatorii au ca dată limită de înscriere perioada 1 august – 1 octombrie (pentru stagiile care încep la 1 ianuarie 2016),1 decembrie – 1 februarie (pentru stagiile care încep la 1 mai 2016) şi perioada de înscriere 1 aprilie – 1 iunie 2016 (pentru stagiile care încep la 1 septembrie 2016).

Stagiile de formare obligatorii au următoarele date limită pentru recepţionarea candidaturilor: 1 octombrie 2015(pentru stagiile care se desfăşoară între 1 ianuarie – 30 aprilie 2016), 1 februarie 2016 (pentru stagiile care se desfăşoară între 1 mai – 31 august 2016) şi 1 iunie 2016 (pentru stagiile care se desfăşoară între 1 septembrie – 31 decembrie 2016).

Formularul de candidatură pentru stagiile de formare este disponibil aici.

Mai multe detalii sunt disponibile pe site-ul PE.

 

 

.

Continue Reading

EURO-JOB

LOCURI DE MUNCĂ ÎN UE. Oferta locurilor de muncă din 23 iunie 2015

Published

on

LOCURI DE MUNCĂ ÎN UE. Românii care doresc un loc de muncă în Uniunea Europeană au de ales astăzi, 23 iunie, dintre cele 411 oferte din aproape toate statele europene, cele mai multe oferte fiind din Cehia (176), Germania (138) şi Suedia (45).

LISTA COMPLETĂ A LOCURILOR DE MUNCĂ O GĂSIȚI AICI

Continue Reading

EURO-JOB

Institutul de Studii Populare caută stagiari

Published

on

Institutul de Studii Populare (ISP), fundația oficială a Partidului Național Liberal, oferă posturi neremunerate de stagiari pentru studenți tineri și talentați care doresc să urmeze o carieră în administrație publică, policy making, organizații non-guvernamentale, consultanță etc.

isp siglaStagiarii se vor putea implica în toate proiectele existente ale ISP, iar munca poate fi adaptată într-o oarecare măsură aptitudinilor pe care stagiarul dorește să și le dezvolte. De asemenea, stagiarii vor putea participa gratuit la toate trainingurile ISP pentru anii 2014 și 2015 și vor avea prioritate la înscriere.

Toate pozițiile implică un program de lucru flexibil, de 7-9 ore pe săptămână. Durata contractului este de asemenea flexibilă, de la 3 la 4 luni, în funcție de tipul de proiect în care se va implica fiecare stagiar.

Persoanele interesate sunt invitate să trimită un CV detaliat la adresa orasanu@hotmail.com (Răzvan Orășanu, Director Executiv al ISP), cu Cc la office@isp.org.ro. Vă rugăm să precizați în câmpul „Subject” titlul postului pentru care candidați. Pentru relații suplimentare, tel. 0740 303 073.

Posturile disponibile sunt următoarele:

  1. Ofițer de evenimente – 3 posturi

Responsabilități: Îndeplinirea unor sarcini administrative în legătură cu evenimentele organizate de ISP, responsabil de comunicarea cu membrii PDL și în special cu membrii Organizației de Tineret a PDL. De asemenea, ocupantul acestui post va putea fi principalul responsabil pentru organizarea anumitor evenimente.

Profilul candidatului: Excelente abilități de comunicare, disponibil în fiecare săptămână, capacitatea de a respecta termene stricte de predare, atitudine profesională la telefon.

  1. Post de programator web și administrator baze de date – 2 posturi

Responsabilități: Schimbarea layout-ului site-ului oficial al ISP-ului sau crearea unui site de la 0 și actualizarea sa în permanență cu informații din activitatea ISP. Limbaje de programare cunoscute: HTML, CSS, PHP, JAVA, MySQL. De asemenea, este responsabil cu asigurarea administrării bazelor de date, menţinerea integrităţii şi  securităţii bazelor de date. Realizează operaţiunile de salvare (backup) şi restaurare (restore) a datelor pentru bazele de date, proiectarea si documentarea arhitecturii bazelor de date, administrarea tuturor bazelor de date ale fundației și asigurarea mentenanței acestora.

  1. Ofițer City Program – 1 post

City Program, o nouă inițiativă pentru 2015 a ISP, este un program comprehensiv de colectare și diseminare de know how și modele de bune practici în dezvoltare urbană sustenabilă, de la accesul la finanțare la planificare urbană, restaurarea monumentelor istorice, dezvoltarea turismului local și lupta împotriva unor provocări sociale și de mediu precum poluarea și dezindustrializarea. Acest program nu are deocamdată echivalent în România.

Responsabilități: Ofițerul responsabil va avea responsabilități comune în City Program, menținând contactul cu administrațiile locale. Persoana respectivă va avea ocazia de a scrie și depune aplicații pentru granturi din finanțări externe (inclusiv pentru proiecte finanțate din instrumente structurale), precum și ocazia de a lucra cu think-tank-uri ale partidelor politice de centru-dreapta din regiune care implementează proiecte similare. Această poziție reprezintă o bună ocazie pentru orice persoană interesată de administrația publică locală.

Profilul candidatului: Student la Științe politice / Administrație publică / Sociologie, o bună înțelegere a sistemului administrației publice din România, foarte bună cunoaștere a limbii engleze (scris și vorbit), bune cunoștințe de utilizare a calculatorului, capacitatea de a face cercetări independent, bune aptitudini de comunicare.

  1. Ofițer de relații internationale – 1 post

Responsabilități: Gestionarea relațiilor externe ale ISP și în special cu fundațiile oficiale ale partidelor membre ale Partidului Popular European. Persoana respectivă va menține corespondența cu toate aceste fundații. Inițial, poziția va implica lucrul la demararea unor programe comune cu astfel de fundații, inclusiv cu International Republican Institute, dar și cu organizațiile din rețeaua fundațiilor PPE.

Profilul candidatului: Student la Științe Politice / Relații internaționale / ASE, excelentă cunoaștere a limbii engleze (scris și vorbit), foarte bune aptitudini de comunicare. Este necesar ca persoana respectivă să dețină un laptop personal și să fie dispusă să îl utilizeze pentru sarcini de serviciu. De asemenea, persoana respectivă trebuie să se poată documenta pe cont propriu pe internet (și în special pe site-urile fundațiilor partenere).

  1. Responsabil financiar și fundraiser – 1 post

Responsabilități: Va avea responsabilități comune în ceea ce privește managementul bugetelor proiectelor ISP – de la întocmirea de proiecte de buget la implementare și raportări de final. Postul implică responsabilități în identificarea posibilelor surse de finanțare pentru ISP și, ulterior, asistență în demersurile de asigurare a finanțării pentru proiecte individuale. Alte responsabilități sunt reorganizarea patrimoniului ISP, managementul fondurilor ISP în numerar, realizarea de proiecții de cash flow. De asemenea, această poziție mai implică însușirea la locul de muncă a unor noțiuni de bază de contabilitate și interacțiunea cu ANAF.

Profilul candidatului: Student la Matematică / Politehnică / ASE, excelente abilități matematice, foarte bune cunoștințe IT (în special cunoștințe avansate de Excel), capacitatea de a realiza bugete de proiecte, o bună capacitate de a lucra independent și de a face research pe cont propriu.

  1. Stagiar în domeniul politicilor publice în educație

            Responsabilități: va ajuta la conceperea programelor dedicate subiectului Educației (de ex. Conferința Națională pe Educație ce va fi organizată la sfârșitul lunii august), va fi la curent în permanență cu toate noutățile aferente acestui domeniu și va propune teme de interes care se pot concretiza ulterior prin politici publice. Va putea participa cu research la cele 2 policy brief-uri pe educație descrise mai jos.

II. Summer Policy – Interns – 9 posturi

ISP organizează și susține mai multe proiecte, pe teme diverse și mereu de actualitate, alături de experți, profesori, politicieni, reprezentanți ai sindicatelor și patronatelor. Concluziile acestor discuții sunt folosite de către ISP pentru conturarea propunerilor de politici publice sau în organizarea dezbaterilor publice, în colaborare cu Fundația Hanns Seidel și Wilfried Martens Centre for European Studies.

În optica acestei misiuni, ISP își propune redactarea unui program de cercetare de tip Policy Brief, pe timpul verii. Acest program de cercetare va fi orientat către teme de interes național și coordonat de Răzvan Orășanu.

O echipă de cercetători se va alătura ISP-ului pentru conceperea și redactarea acestui program, iar fiecare policy brief va fi redactat în română și în engleză.

            Vor fi 9 policy brief-uri unde cei 9 interni vor avea un rol important:

  1. Bugetare pe proiecte și reformă administrativă
  2. Descentralizare administrativă, regionalizare
  3. Fiscalitate și reducerea TVA la alimente, modificarea Codului Fiscal
  4. Sistemul de sănătate și reformele aferente
  5. Educație (zona de pre-universitar)
  6. Educație (zona de invățămant superior)
  7. Coridorul IV European și dificultățile masterplanului de transport
  8. Regimul de pensii
  9. Probleme demografice

Responsabilități:

ISP caută stagiari care să asiste diferiții cercetători pe durata redactării fiecărui policy brief, ocupându-se de partea de research.

Profilul candidaților:

Student la Științe Politice / Știinte Sociale / Management / Administrație publică; buna înțelegere a sistemului de administrație publică în România; foarte bună cunoaștere a limbii engleze (scris și vorbit), bune cunoștințe de utilizare a calculatorului; capacitatea de a face cercetări în mod independent; bune aptitudini de comunicare.

 

 

.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Advertisement
ROMÂNIA36 minutes ago

ICI București găzduiește International Conference on Virtual Learning în aprilie, în cadrul celei de-a doua ediții a Digital Innovation Summit Bucharest

ENGLISH59 minutes ago

INTERVIEW | 62 years after the Élysée Treaty, France and Germany’s ambassadors assure that the Franco-German engine for Europe will not fail and express confidence that Romania will remain a valuable NATO and EU member

INTERVIURI1 hour ago

INTERVIU | La 62 de ani de la Tratatul de la Élysée, ambasadorii Franței și Germaniei asigură că motorul franco-german pentru Europa nu va eșua și au încredere că România va rămâne un partener și aliat valoros în NATO și UE

U.E.1 hour ago

Germania dorește ca UE să adopte o poziție mai fermă față de amenințările hibride ale Rusiei, extinzând regimul de sancțiuni și limitând misiunile diplomatice ale Moscovei în Europa

INTERNAȚIONAL2 hours ago

UE vrea să devină un actor de securitate și un ”partener transatlantic mai puternic, inclusiv în contextul NATO”

SUA2 hours ago

Donald Trump amenință UE cu taxe vamale: ”Ne tratează foarte rău”. Este ”singura modalitate” ca SUA ”să fie tratate corect”

PARLAMENTUL EUROPEAN3 hours ago

Victor Negrescu susține noi norme de transparență în Parlamentul European pentru ca instituția să devină un model de excelență

ROMÂNIA3 hours ago

Este esențial să accelerăm absorbția fondurilor din Politica de Coeziune 2021-2027, le-a transmis Marcel Boloș directorilor Autorităților de Management

PARLAMENTUL EUROPEAN4 hours ago

Gabriela Firea, mesaj din plenul PE: Programele UE pentru tineret trebuie să includă fonduri și pentru locuințe accesibile

COMISIA EUROPEANA4 hours ago

Ministrul Finanțelor, întâlnire cu Valdis Dombrovskis, comisar european pentru economie și productivitate: Vom primi un sprijin semnificativ pe plan financiar și tehnic pentru a restabili echilibrul macroeconomic

INTERVIURI1 hour ago

INTERVIU | La 62 de ani de la Tratatul de la Élysée, ambasadorii Franței și Germaniei asigură că motorul franco-german pentru Europa nu va eșua și au încredere că România va rămâne un partener și aliat valoros în NATO și UE

INTERNAȚIONAL7 hours ago

Noul șef al diplomației SUA, Marco Rubio, promite “o politică externă a interesului național” și a păcii prin forță. Primele întâlniri, în format “Quad”, cu omologii din Australia, India și Japonia, pentru securitatea indo-pacifică

CHINA22 hours ago

Vicepreședintele Chinei subliniază la Forumul Economic de la Davos că ”protecționismul nu duce nicăieri”: Multilateralismul este ”calea corectă pentru menținerea păcii mondiale”

SUA2 days ago

Donald Trump proclamă debutul “epocii de aur” în discursul inaugural: Declinul Americii a luat sfârșit. Am fost salvat de Dumnezeu pentru a face America măreață din nou

SUA2 days ago

Donald Trump a depus jurământul solemn și a devenit oficial cel de-al 47-lea președinte al Statelor Unite ale Americii

ROMÂNIA6 days ago

Românii își aleg președintele pe 4 mai. Campania electorală începe pe 18 februarie

SUA6 days ago

În discursul de adio înainte de a-i preda ștafeta puterii lui Trump, Joe Biden avertizează că SUA ar putea cădea în “mâinile unei oligarhii” care amenință democrația prin “abuz de putere”: “Este rândul vostru să stați de pază”

ROMÂNIA1 week ago

Ciolacu: Bugetul pentru 2025, construit pe o abordare prudentă care să permită închiderea anului cu un deficit de 7%

SUA1 week ago

Într-un discurs-moștenire, Biden îi predă lui Trump o politică externă în care SUA “câștigă competiția mondială”: China nu ne va depăși. De când a început războiul, eu am stat în centrul Kievului, nu Putin

INTERNAȚIONAL2 weeks ago

Mark Zuckerberg anunță că “va reduce drastic cenzura” pe Facebook și Instagram și va acorda “prioritate libertății de exprimare”, criticând guvernele, presa tradițională și UE

Trending